Zestrea
Ana Bota din Izvorul Muresului e unguroaica. Lazar Bota e roman. La 57 de ani, Ana e inca sotia iubitoare a lui Lazar, iar Lazar, trecut de 64 de ani, nu pleaca nicaieri fara Ana. Destul a fost plecat 32 de ani, cat a indeplinit functia de sef de tren. Trenul, la Izvorul Muresului, este ratiunea de a fi a multora. E frumos sa-l vezi cum vine in curba dinspre Sandominic, pufaind la urcare si tragand sirena care sperie pasaretul pana departe, la ultima casa din marginea satului. Inca de copil mic a indragit Lazar garniturile albastre, strecurandu-se agale printre brazi, la cativa metri de curtile satenilor. Cand a primit fanionul galben de conductor, a fost tare mandru. Nu se dezlipea de fereastra vagonului cand trecea prin gari, salutand toate fetele ce se aratau pe peron. Atunci a zarit-o si pe Ana Banza, o frumoasa codana de 16 ani. Cand s-au intalnit pentru prima oara, la iesirea dintr-un schimb prelungit, i-a adus caise si i-a vorbit ungureste. Rosie de emotie, fata i-a raspuns intr-o frumoasa limba romana. Povestea lor de dragoste a inceput simplu, sub vraja glasului rotilor de tren. In curand, pentru destoinicie, Lazar a primit diagonala rosie de sef, iar plecarile sale au devenit tot mai lungi. In primul "liber" de toamna au facut nunta, iar la cununie au venit si preotul ortodox si cel catolic. De atunci, viata li s-a impartit egal intre cele doua biserici, tinand sarbatorile dupa cele doua calendare. In familia lor s-au nascut doi baieti: Lazar si Iuliu. Nici unul dintre ei nu bea, nu fumeaza. Primul invata tamplaria de arta si restaurarea mobilelor vechi la Budapesta, celalalt este electrician la Voslobeni. Firul amintirilor o poarta pe Ana Bota spre romantica gara a localitatii: "Cand stiam ca soseste "dom sef", pregateam mancare buna, gulas cu fasole boabe si galuste somloy, ii imbracam frumos pe copii si plecam impreuna la gara. Ce frumos era omul meu in costumul albastru cu diagonala rosie! Avea mainile ocupate cu pachete de bunatati, fructe si dulciuri de la Mangalia, hainute de la Tecuci, jucarii de la Turnu Severin. Spun drept: imi era tare drag; acum imi e si mai drag. Viata nu-i usoara. Am muncit, am construit mult. Dragostea ne-a tinut uniti. In 40 de ani, nu ne-am certat si n-am dormit separati. Doar atunci am lipsit de acasa, cand am suferit o operatie, la spital. Tare greu mi-a fost in pat strain". Familia mixta in care Lazar si Iuliu si-au petrecut copilaria i-a facut mai intelegatori si mai toleranti decat colegii lor romani sau maghiari. Vorbind ambele limbi, ei au avut acces la doua culturi, la doua izvoare de intelepciune. Ana Bota e mandra de fiii ei; e bucuroasa ca mezinul nu vrea sa ramana in Ungaria. "Ce sa faca acolo? Mai bine e aici, in tara noastra."
- Poate o sa fie mai bine in Tinutul Secuiesc Autonom, cum preconizeaza politicienii din Consiliul National Maghiar, incerc eu s-o dau pe politichie.
- Politicienii? Sa ma scuzi, domnule, dar sunt niste niste needucati, lipsiti de sapte ani de acasa. Ma duc de multe ori la manastirea ortodoxa ridicata de preasfintitul Ioan si ma rog sa le dea Dumnezeu minte la oamenii astia care baga vrajba in tara. N-au alta treaba decat sa incaseze bani de la stat si pe urma, fara pic de rusine, sa-l faca de batjocura.
- Unii lideri maghiari au blamat casatoriile mixte, socotindu-le drept o "tradare". Nu va simtiti vinovata?
- E o prostie. Eu unguroaica m-am nascut, unguroaica voi muri. La fel Lazariuc, romanul meu. Nimeni nu l-a oprit sa-i invete pe copii romaneste, inca de cand au inceput a spune "mama" si "tata". Dar mai bine pretuiesti oamenii cand ii cunosti, cand le stii obiceiurile, traditiile, religia. Tot ce conteaza este iubirea, sufletul, increderea. Imi e tare ciuda cand ii vad lipsiti de omenie. Tata, fie iertat, imi spunea mereu: "Anika, zestrea ta e omenia, nu hainele. Cunoaste-l pe aproapele tau si atunci n-ai bai!".
Ion Longin Popescu