Vesti bune despre soselele romanesti
Michael M. Stanciu
- Presedintele Companiei Search Corporation -
"Porunca era clara: "Michael, du-te inapoi si
fa ceva pentru tara!""
Ca orice credincios adevarat, un om venea de la biserica pe un drum de tara si se gandea intens la predica pe care-o ascultase cu evlavie, despre viata de dupa moarte. Deodata, ca in povestea cu Ivan Turbinca, in cale ii iese un diavol. "Ia spune, diavole", zice omul, "la voi in iad aveti ortodocsi?". "Foarte multi", raspunde acela. "Dar catolici?" "Si de astia, cati vrei." "Spune-mi: baptisti este?" "Lasa-ma, ca nu mai stim ce sa facem cu ei!" "Inseamna ca aveti si penticostali..." "Cata frunza si iarba; astia vorbesc de te surzesc." Speriat, omul isi continua drumul, cand in cale ii apare un inger. Dandu-i binete, dupa datina, il incearca si pe el, smerit, cu aceleasi intrebari. Surpriza totala: in Rai nu exista nici ortodocsi, nici catolici, nici neoprotestanti! Ingerul nici n-a auzit de dansii. Intregul sistem de valori al credinciosului nostru sta sa se prabuseasca. "Bine, iubite ingeras, dar cum e posibil sa fie toti numai in iad? Voi pe cine aveti acolo, Sus?" "Tine minte, omule: in Rai avem numai crestini!"
Aceasta este anecdota pe care Michael M. Stanciu, om de afaceri american de origine romana, o spune de cate ori e intrebat cine lucreaza in compania sa, Search Corporation, cunoscuta pentru principiile crestine care stau la baza desfasurarii intregii ei activitati pe teritoriul Romaniei. Asadar, in companie lucreaza oameni credinciosi, de toate religiile, selectati exclusiv pe baza competentei si a caracterului. Amestecarea credintei cu afacerile pare, la prima vedere, bizara si imposibila. "Afaceristul", crede omul de pe strada, "este ala care castiga pentru el si nu-i pasa de ceilalti sau de dezvoltarea tarii. Este hapsanul si hraparetul care a dus de rapa bancile, fabricile, combinatele". Dar Michael M. Stanciu a venit in Romania cu un plan contrar acestei perceptii generale. Un plan crestin, placut lui Dumnezeu, sa invinga inertia trecutului, sa transforme mentalitatile si, inainte de toate, sa faca ceva pentru tara. Dupa 13 ani de la prima sa descindere pe Otopeni, intr-o Romanie abia eliberata de dictatura ce-i interzisese revenirea pe locurile natale, Stanciu jr. se poate mandri ca a reusit sa creeze o mare companie de proiectari civile, urmand indemnul dat pe patul de moarte de catre iubitul sau tata. Mai mult decat atat, cu rabdare si subtila stiinta manageriala, el a pus bazele unui adevarat model de comportament in afaceri. Este aproape uimitor cum, intr-o discretie relativa, cu o investitie de peste un milion de dolari, Search Corporation a ajuns in pozitia de cea mai credibila companie de consultanta in infrastructuri rutiere din aceasta parte a Europei. Ca urmare, a primit responsabilitatea proiectarii si dezvoltarii unui segment important din drumurile din Romania.
"Am abandonat toate visurile legate de America si am aterizat la Bucuresti"
- In timp ce mii de tineri romani ai anilor 90 incercau cu disperare sa emigreze peste Ocean, dvs., un inginer cu masterat, cu o slujba banoasa in Oklahoma si, pe deasupra, insurat cu o americanca, n-ati avut altceva mai bun de facut decat sa va intoarceti in Romania. De ce, d-le Michael Stanciu?
- Poate pentru ca am fost prea sentimental sau poate pentru ca am dorit sa implinesc dorinta tatalui meu. E greu sa te adaptezi in America, plecand din Romania anilor 70. Dar e infinit mai greu sa te obisnuiesti cu Romania anilor 90, dupa ce ai trait un timp in S.U.A. A fost un soc cultural, mai ales pentru Jennifer, sotia mea iubitoare si credincioasa. Dincolo de orice alt comentariu, sunt convins ca aceasta a fost voia lui Dumnezeu, incercarea pe care Cel de Sus a pus-o in fata familiei noastre. Intensitatea credintei mele a crescut odata cu moartea tatii, golul lasat de disparitia sa fiind umplut cu iubirea fierbinte intru Domnul. Atunci L-am primit definitiv pe Iisus in inima mea. Porunca Lui era clara: "Michael, du-te inapoi si fa ceva pentru tara!". Cum ajunsesem inginer de constructii civile, m-am gandit la drumuri. Stiam in ce hal le lasasem in 1979, asa ca am abandonat slujba, casa de lux din zona rezidentiala, jeep-urile si toate visurile legate de America si am aterizat la Bucuresti. Incercasem sa devin american, dar nu reusisem sa ajung decat un... ro-merican, intrucat sangele apa nu se face. Impreuna cu socrul meu am pus bazele firmei Search Corporation si am trecut la treaba. Secretarul de stat la Ministerul Transporturilor de atunci, d-l Alexandru Dobre, ne-a primit cu toata amabilitatea, visa si dumnealui, ca si noi, la zile mai bune. Am semnat protocoale, am angajat primii trei ingineri. Vedeam deja doua tronsoane de autostrada terminate pana la ora asta: Sibiu - Deva si Bucuresti - Brasov.
"Compania americana Bechtel ar putea investi peste 4,5 miliarde dolari
in autostrazile Romaniei"
- D-le Stanciu, romanii s-au saturat de guvernele care promit de 13 ani autostrazi occidentale. Acum, cand aveti 350 de ingineri si proiectanti angajati in firma, devenind o autoritate in domeniu, ati putea sa ma lamuriti de ce s-a intarziat atat?
- Pentru ca a fost o deficienta de judecata. Guvernantii n-au gandit autostrazile ca pe un factor de dezvoltare. Nu a existat o strategie. Abia Guvernul actual, in special primul-ministru si ministrul Transporturilor au inteles acest lucru. Dansii sunt primii care au gandit realizarea de autostrazi ca metoda de dezvoltare economica. Avem pe masa, din 2001, primul Program National de Autostrazi, corelat cu strategia europeana pe baza coridoarelor de transport care traverseaza Romania. Prioritatea trebuie sa fie autostrada Bucuresti - Brasov, prin Ploiesti, si mai departe, spre Cluj, Oradea, Bors. Exact aceasta situatie este cuprinsa in Programul National actual. Search este proiectant general si pentru tronsonul Bucuresti - Targu-Mures. Pentru Bucuresti - Ploiesti, suntem implicati chiar in finantare; actele vor fi semnate in august, iar lucrarile vor incepe anul viitor. Tot atunci vor incepe lucrarile la tronsoanele Predeal - Brasov, Brasov - Targu-Mures, Cluj - Bors. Este vorba de megaproiecte, la care va participa inclusiv cea mai mare companie din lume, Bechtel, din S.U.A. Alaturi de alte companii americane, Bechtel ar putea investi peste 4,5 miliarde de dolari in autostrazile Romaniei. Autostrada spre Ploiesti va avea un traseu diferit de Dn 1. Si spre Brasov traseul a fost stabilit; se va merge pe Valea Prahovei, fara a construi tunele, numai la Busteni vom avea ceva dificultati; va trebui sa urcam un pic pe un versant, cum au procedat inginerii Regelui Carol I cand au construit drumul catre Sinaia.
"Un om de afaceri crestin este cel care gandeste
dezvoltarea pentru toata lumea"
- Cu gandul la programul de autostrazi, am omis sa va intreb cine poate deveni, dupa parerea dvs., om de afaceri "crestin"? Putem imparti lumea afacerilor in doua: crestini si necrestini?
- Un om de afaceri crestin este cel care gandeste dezvoltarea benefica pentru toata lumea, inclusiv pentru sine. Nu facem nici o separare in sensul celor sugerate de dvs., dar Search este condusa de un principiu luat din Sfanta Scriptura: win-win sau castig-castig. Niciodata castig la mine si pierdere la tine. Asa ceva nu ne permite invatatura sfanta. Cand vorbesc de crestini, ma refer la acei credinciosi ortodocsi, catolici, reformati, luterani, baptisti, penticostali etc. care au o relatie personala cu Iisus Hristos, care aplica in viata invatatura Domnului. Biblia ne invata ca aceasta este singura modalitate placuta lui Dumnezeu de a face afaceri. A avea caracter, a-ti plati taxele si a-ti tine cuvantul dat, incercand sa faci cat mai mult bine cu putinta - aceasta este chintesenta filosofiei noastre. De dragul acestui drum luminos am parasit America si am luat in piept, impreuna cu familia, Golgota romaneasca, unde ne-a intampinat, printre altele, lipsa unitatii dintre populatie si conducatorii ei. In scurta vreme, mi-am dat seama cum se manifesta boala cea mai distructiva a Romaniei: cand cineva ajunge sus, in ierarhia politica si economica, se dezlipeste de ceilalti, nu mai are nimic in comun cu ei. Or, este mai mult decat evident ca aceasta nu este o atitudine crestina. De aceea, oamenii de afaceri din zona noastra de activitate nu vor agrea niciodata acest tip de management politic si economic.
"Sunt mandru sa spun ca personalul nostru este format
din oameni cu frica de Dumnezeu"
- Se pare ca, dincolo de peretii de sticla ai modernei cladiri care adaposteste birourile dvs., se dezvolta o lume paralela de specialisti. Ati creat un corp de elita, dand un sens vietii unor ingineri care, altminteri, ar fi fost nevoiti sa ia drumul Vestului. Cum ati reusit aceasta performanta?
- M-am intors acasa chiar cu acest scop: sa creez un nucleu de inginerie in Romania, care sa fie la nivel international, dar cu costuri ceva mai reduse, deci competitive. Avem ingineri de mare clasa, dar a lipsit tehnologia productiva si managementul orientat spre o economie de piata. Am adus computere, programe si specialisti americani pentru a pregati dezvoltarea firmei si specializarea personalului. Am introdus principiul invataturii permanente. Nu in ultimul rand, am promovat credinta drept factor esential in relatiile de afaceri. Sunt mandru sa spun ca personalul nostru este format din oameni cu frica lui Dumnezeu, care traiesc cu Dumnezeu in fiecare zi, la fiecare nivel de management. Slujindu-L pe Dumnezeu cu viata lor, cu un profesionalism bazat pe corectitudine si credinta, acesti oameni diferentiaza firma noastra de toate celelalte.
- Parca ati vorbi de oameni aterizati printre noi de pe alta planeta. Unde i-ati gasit pe acesti romani atat de cumsecade?
- Resursele Romaniei sunt extraordinare, iar oamenii sunt de o calitate mult superioara celor cu care am lucrat in America. Aici pot sa realizez proiecte de o mult mai mare complexitate inginereasca decat cele din S.U.A. In plus, un lucru important pe care l-am facut in ultimii 13 ani a fost schimbarea de mentalitati. Am transferat propria mea viziune acestor oameni. Ei nu mai vin la firma, ca in primele luni, ca sa aiba de unde pleca si pentru ca de aici isi ridicau o leafa. Ei realizeaza importanta lor in fiecare departament si-i gasesti lucrand la planseta pana dupa miezul noptii, fara sa le-o ceara nimeni. Ii multumesc lui Dumnezeu pentru aceasta schimbare uimitoare si sunt incredintat ca asta este directia care ne va salva. De altfel, Romania a atins fundul ramanerii in urma, mai jos de-atat nu se poate. Singura sansa e sa mergem in sus. E o tara mult prea mare si prea importanta, in amplasamentul ei geostrategic, ca sa fie ignorata si sa ramana codasa plutonului. O vad pe o panta ascendenta, de senzatie.
Ion Longin Popescu
Lui Michael Stanciu ii puteti scrie la e-mail: michael.stanciu@searchltd.ro sau fax: +(4021)230.52.71