Ce trebuie sa faca opozitia?
Raspunsul la intrebarea din titlu este mai simplu decat isi inchipuie multi. Opozitia trebuie sa castige alegerile viitoare. Usor de zis. Dar nu atat de greu de facut. Alegerile din 1996 si 2000 au aratat cat de putin le trebuie alegatorilor pentru a intelege necesitatea schimbarii celor de la putere. De fiecare data a castigat cea mai puternica forta din cadrul opozitiei. Diferenta majora dintre situatiile dinaintea alegerilor mentionate si viitoarele alegeri vine din aceea ca in ocaziile deja mentionate a existat intotdeauna o forta puternica, gata sa isi asume responsabilitatea alternantei la guvernare, in timp ce acum opozitia este inca intr-un proces de clarificare. Coagularea opozitiei merge mai greu decat in alte contexte similare. Ca si inaintea alegerilor din 1996 si 2000, cei aflati la putere sunt deja epuizati de guvernare, lipsiti de solutii la problemele concrete ale oamenilor. Ca si in trecut, puterea de acum comite multe erori, copilarii amuzante sau abuzuri grave. Oare de cate alternante la guvernare mai are nevoie viata politica pentru ca lucrurile sa intre in normal?
Trebuie insa remarcata situatia inedita. In ciuda erorilor pe care Psd si Cabinetul Nastase le comit saptamanal, acumularea acestora este numai conditia necesara pentru o viitoare alternanta la guvernare. Conditia suficienta ar fi ca opozitia sa fie pregatita pentru cucerirea puterii. Or, deocamdata opozitia nu pare convinsa de faptul ca trebuie sa umple spatiul de manevra creat de cei de la putere. Siguranta de sine afisata de partidul si Guvernul condus de catre Nastase nu izvorasc din certitudinea guvernarii perfecte sau a lucrului bine facut, ci mai degraba din constatarea ca deocamdata nu prea sunt forte in opozitie suficient de convingatoare in raport cu electoratul, pentru a-l convinge de necesitatea de a-si schimba din nou orientarea. De altfel, sondajele de opinie confirma situatia. In ciuda ponderii ridicate a celor nemultumiti de situatia actuala, de coruptia in crestere, majoritatea celor cu drept de vot prefera Psd-ul.
O parte a explicatiei pentru actuala stare de lucruri vine din amintirea guvernarii coalitiei din perioada 1996-2000. In ciuda faptului ca o analiza lucida, impartiala a ceea ce s-a facut in respectiva perioada arata ca au fost realizari, impresia lasata de interminabilele certuri din coalitie, de lipsa de coordonare intre fostii parteneri, de abandonarea cursei pentru un al doilea mandat de catre fostul presedinte Constantinescu isi spune cuvantul. Vechea coalitie a inscris ireversibil Romania pe drumul catre Nato si Ue. Guvernarea Psd a preluat si continuat aceasta directie esentiala, semn ca era vorba despre ceva mai important decat guvernarea. Era si este vorba de interesele nationale. Acesta este deja un castig crucial pentru Romania: directia catre care ne indreptam este o baza a consensului. Marea problema este insa ce fac fortele de la guvernare cu puterea care le sta la dispozitie. In momentul de fata, pentru electorat pare mai sigura optiunea pentru un Psd mai stabil, mai bine organizat decat pentru o noua guvernare de coalitie, care ar putea sa repete erorile din trecut.
O alta parte a explicatiei vine din diferenta enorma dintre statutul presei in perioada 1996-2000 si modul in care functioneaza acum. Spre deosebire de vechea coalitie, care a permis diversitatea punctelor de vedere in presa, actuala guvernare controleaza fara drept de apel canalele mediatice, in special televiziunile. Fie ca este vorba de televiziunea de stat sau de posturile particulare, punctele de vedere critice isi fac mai greu drum catre public dupa alegerile din 2000 decat inainte. Recent, Cornel Nistorescu, directorul cotidianului "Evenimentul zilei", se plangea intr-un editorial de faptul ca societatea civila a devenit inactiva, ca prezenta ei in viata publica se resimte mai putin decat in deceniul 1990-2000. Sunt o multime de activitati ale societatii civile care au scapat atentiei presei. Adesea, cand felurite asociatii independente ale societatii civile organizeaza activitati dintre cele mai interesante, jurnalistii (sau mai bine spus, directorii de presa) nici macar nu au curiozitatea de a se informa in legatura cu ele. Cand sunt invitati, nu raspund, pe motiv ca sunt prinsi cu reflectarea multitudinii de evenimente mediatice organizate de catre cei de la putere. Iar in materie de relatii publice, fortele Psd-ului si ale Guvernului sunt mult mai active, chiar impecabile. Pe de alta parte, chiar presa apartine societatii civile. Ma refer la presa independenta, nu la anexele de comunicare ale fortelor la putere. Din motive extrem de diverse, presa se uita in alta directie cand partidele opozitiei parlamentare sau extraparlamentare, organizatiile nealiniate ale societatii civile organizeaza actiuni, evenimente, seminarii, mese rotunde, conferinte etc. ce ar putea starni interesul public. Opozitia nu este chiar atat de inactiva si lipsita de spirit critic precum am putea sa deducem din reflectarea activitatii ei in mijloacele de comunicare in masa, numai ca presa insasi ignora acele manifestari opozitioniste sau independente.
Inaintea alegerilor din 1996 sau a acelora din 2000, presa a jucat un rol activ in pregatirea schimbarii reperelor politice ale opiniei publice. Desi inaintea viitoarelor alegeri se petrece acelasi scenariu pentru alternanta politica, presa nu mai pare dispusa pentru un amestec activ in pregatirea rasturnarii. Daca ar fi vorba despre o presa complet independenta, necontrolata de putere, o asemenea optiune tactica nici nu ar putea fi reprosata cuiva. Dar cand reteaua clientelara mediatica este atat de eficienta, cu greu se mai poate vorbi despre o a patra putere in stat. In paranteza fie spus, nici nu este de mirare, din moment ce nici celelalte trei puteri nu sunt separate si nu se controleaza una pe cealalta. Puterea legislativa este bine controlata de Psd. Puterea juridica se comporta in multe cazuri ca o prelungire a Guvernului sau partidului de guvernamant. De unde sa se creeze un echilibru si o verificare reciproca? Cu toate ca este lipsita de acuratete, pentru opozitie sintagma de "partid stat" pare cea mai convenabila pentru a descrie dezechilibrul.
Situatia nu este insa batuta in cuie. Se mai pot intampla multe pana la viitoarele alegeri. Psd-ul isi poate conserva avantajul actual, dupa cum opozitia poate si ea sa recupereze din handicap. Modificarea ce nu s-a petrecut inca in Romania este legata de sporirea profesionalismului clasei politice, de castigarea unui plus de responsabilitate politica, astfel incat oricine va veni la guvernare sa se orienteze in functie de prioritatile electoratului, nu de propriile interese. Interesele particulare nu pot fi complet eliminate (si nici nu trebuie), dar satisfacerea lor devine mult mai suportabila si controlabila, daca interesul public, interesul general, interesul national devin prioritati. Cand acest orizont de asteptare va deveni si un factor puternic de presiune, politicienii vor fi fortati sa tina cont de el.
Dan Pavel