Dana Razboiu (Tvr)
"Ma simt sora cu-ardeleanul, si vara cu regateanul"
Este atat de populara si de indragita, incat orice caracterizare ar fi mai prejos decat aura in care o invaluie admiratorii ei. Unii o plac pentru ca este pur si simplu frumoasa, altii pentru ca este inteligenta, iar altii pentru ca Dana stie sa transmita de pe micul ecran, nu doar stiri, ci si caldura omeneasca (o marfa tot mai rara pe-acest pamant) </b>\
Studenta de la Tvr Timisoara
- Din noianul de "stiriste" care populeaza micul ecran, te-ai detasat prin sobrietate, profesionalism, dar si printr-un sex-appeal care inmoaie sticla. Ai fi putut imbratisa cu succes o cariera de actrita, ai ales insa televiziunea. Care a fost motivul? Ce te-a determinat sa iei aceasta decizie?
- Culmea paradoxului este ca am ajuns in televiziune dintr-o pura intamplare. In adolescenta, imi doream cu ardoare sa devin medic si chiar m-am pregatit pentru asta, dar in clasa a Xii-a - o epoca de cautari, de intrebari, o perioada in care nu stiam cu exactitate cine sunt - m-am decis pentru o schimbare de macaz si am virat catre psihologie. Speram ca studiile de specialitate sa-mi permita sa-mi "vindec" propriile angoase si nedumeriri. In acel moment, tata mi-a spus: "De ce nu vrei sa faci jurnalism?" Nu stiu nici azi de unde i-a venit ideea. Raspunsul meu a fost insa categoric: "Eu, jurnalism? Niciodata!". Nu eram deloc atrasa de domeniu. Dupa un an, eram in Timisoara, la Facultatea de Psihologie, si m-am decis sa particip la o emisiune-concurs de la studioul regional Tvr. Sincera sa fiu, am fost atrasa de premiu: o excursie la Viena. Am castigat, am fost in Austria, dar am mai primit si propunerea de a colabora la realizarea respectivei emisiuni. Tvr Timisoara fusese infiintata abia de un an, erau putini oameni, majoritatea proveniti din radio si erau in cautare de forte noi. Aceea a fost secunda care mi-a marcat intreaga viata. Pentru ca mi-am schimbat totalmente orientarea. Vreo sase luni am lucrat la emisiunea aceea de divertisment. Dar bineinteles ca din cand in cand mai migram si prin celelalte birouri, asa ca destul de curand mi-am dat seama ca mi se parea mult mai incitant ce se intampla la "Stiri" si m-am mutat acolo, incepand sa fur meserie de la cei din jurul meu. Tvr Timisoara a fost facultatea mea de jurnalism. Acolo am facut de toate, anchete, reportaje, o emisiune pentru pensionari, am produs si moderat un mini-talkshow, "Pe faza", am fost crainica si prezentatoare de stiri.
- Translatia catre Bucuresti cum s-a facut?
- In principiu, simplu, insa perioada de adaptare propriu-zisa a fost crancena. La Bucuresti am ajuns in urma unui eveniment nefericit, ceea ce nu e singular in meseria asta. Au fost inundatii foarte mari in Banat si, vreme de cinci zile, am intrat pe duplexuri cu Bucurestiul, seara de seara. Asta dupa ce toata ziua stateam pe teren. Si stii cum se intampla: cand lucrezi tu insati un subiect, atunci e normal sa ai o alta siguranta si o alta fluenta a discursului. Deci, iesirile la rampa au fost apreciate, si cum Mircea Radu parasise stirile de week-end si era nevoie de alt om, am fost sunata de la Bucuresti si intrebata daca nu vreau sa intru eu in locul lui. Surpriza a fost totala! Era o promovare de exceptie! Dar insemna si sa-mi abandonez proaspatul inchiriat apartament, in care ma intorceam seara cu atata drag. Iti inchipui sentimentul: patru ani locuisem intr-un camin studentesc, iar acum, in sfarsit aveam cuibul meu! Am stat si-am cantarit alternativele si am ales Bucurestiul. Tentatia profesionala era mult prea mare. In aprilie, am venit in Capitala, dar pe post am intrat abia peste vreo trei luni. In tot acest rastimp, am fost gata sa renunt de cel putin 100 de ori. Eram teribil de deprimata. Eram singura, intr-un oras strain. Prietenii, iubitul, toata viata mea era in Timisoara! O luna de zile am stat la unica mea prietena din Bucuresti, care locuia insa in Drumul Taberei. Pierdeam cate doua ore pe zi doar cu Ratb-ul. In sfarsit, am reusit printr-o cunostinta sa-mi inchiriez cu 150 de dolari un apartament micut in Floreasca. Nu aveam de nici unele: doar un pat, cumparat de proprietar, si telefonul, pe care stateam ore intregi vorbind cu Timisoara. In fiecare seara plangeam si spuneam ca ma intorc acasa, fiindca "eu nu mai pot aici!". Acele trei luni au fost groaznice, cele mai urate din viata mea! Abia dupa vreo sase luni am inceput sa-mi mai revin. Prietenul meu se mutase si el in Bucuresti, oamenii incepusera sa ma accepte... Nu ma mai plimbam singura pe strazi, ca un cersetor de sentimente!
- Multe adolescente viseaza sa devina vedete pe micul ecran, viitoare Dana Razboiu, fara sa stie ca in dosul celebritatii se ascunde o meserie istovitoare si grea. Ce sfat le dai?
- Primul pas ar fi ca in cazul in care au probleme de pronuntie, de dictie, sa apeleze la un logoped. Cu defecte de vorbire nu prea ai ce cauta in competitia prezentatorilor. Apoi, trebuie sa inveti cam ce inseamna jurnalistica si cred eu ca cel mai bine este ca inainte sa devii colaborator la un ziar sau intr-o televiziune. In opinia mea, asta este o strategie mult mai buna decat sa urmezi facultatea de jurnalism. Practica e mama invataturii! Mi se pare ca e mult mai profitabil sa urmezi, de pilda, Limbile Straine. Iti ofera niste avantaje din punctul de vedere al competentei profesionale. Abia dupa ce a invatat sa faca stiri, domnisoara in cauza ar trebui sa inceapa sa se gandeasca realmente la postul de prezentator. Intre timp, ar trebui sa studieze manuale de specialitate si, in general, sa citeasca pe rupte tot ce-i pica in mana! In ceea ce priveste aspectul fizic, eu nu cred ca e extrem de important. Cateva kilograme in plus sau niste cosuri rebele aparute pe fata pot fi estompate prin diverse trucuri de machiaj. In plus, mai ai nevoie de o doza mare de maleabilitate si de prezenta de spirit. Sunt foarte multi oameni care in viata de zi cu zi sunt extrem de dezinvolti, dar pusi in fata unei camere de filmat, ingheata. Unii, mai puternici, reusesc sa-si mascheze emotiile, dar si ei sunt depistabili prin intermediul ochilor, care capata o privire nefireasca.
O banateanca pur sange
- Sa vorbim putin si despre Dana Razboiu, cea pe care nu o vedem la televizor...
- M-am nascut in Arad si pana la venirea in Bucuresti am trait exclusiv in jumatatea de vest a tarii. Nu am avut rude in alte zone, iar Baraganul l-am "cunoscut" doar din imagini fugitive, inregistrate pe drumul catre litoral. Spre rusinea mea, trebuie sa recunosc ca nici pana acum n-am vazut Moldova. Copilaria mi-am petrecut-o sub obladuirea bunicilor din partea mamei, care au locuit pana acum sapte ani intr-un sat aflat la 50 km de Arad. Tot la ei mi-am petrecut si vacantele. Am fost foarte apropiata de acesti bunici, de fapt singurii pe care i-am avut. Gandeste-te ca bunica - sotul ei a murit acum un an - are 90 de ani, deci s-a nascut si a trait la inceputul secolului trecut. Saraca, e din alta lume. Poate, din anumite puncte de vedere, mai frumoasa. Si acum bunica pastreaza atmosfera acelei epoci indepartate, iar viata si-o duce dupa aceleasi reguli si valori impamantenite acum zeci de ani. Pensia ei este de 300.000 lei si pentru ea e absolut incomprehensibil faptul ca o pereche de pantofi poate costa si 3.000.000 lei! E o fiinta teribil de pitoreasca! Uite, de pilda, ea nu s-a uitat niciodata la televizor. A avut unul, la tara, dar a refuzat cu obstinatie sa urmareasca vreo emisiune. Tocmai de aceea poate, cat am fost mica, am trait intr-un soi de univers paralel, tesut din povestile bunicii, legate de colectivizare - trauma vietii ei - si relatarile bunicului despre cel de-al doilea Razboi Mondial. Ma bucur ca am fost crescuta de ei, pentru ca am avut privilegiul de a acumula niste experiente nemijlocite, am aflat lucruri pe care altii le descopera in carti. Si e o mare diferenta! Trairile sunt receptate in mod diferit. La randul lor, parintii mei au fost stalpii unei familii a carei caracteristica a fost veselia. Sotul meu chiar mi-a spus ca era foarte distractiv sa stea la masa cu noi, pentru ca fiecare aveam un alt fel de umor: tata (Dumnezeu sa-l ierte!, pentru ca a murit anul trecut, in septembrie, eu insa nici acum nu ma pot obisnui cu ideea ca a disparut, desi poate ca ar fi trebuit sa ma pregatesc sufleteste, caci era cardiac) era adeptul atitudinii englezesti, ironia lui era intepatoare, usturatoare. In contradictie, mama are un umor cald si protector, ea fiind prototipul zanei bune din basme, mare iubitoare de copii si animale. Sora mea a luat cate ceva de la amandoi, iar eu... ma simt sora cu ardeleanul, dar vara cu regateanul. (Rade) Granita asta pe care este situat Aradul, intre Banat si Ardeal, mi-a imprimat niste trasaturi aparte. Cred ca oamenii din partea asta de tara au mai multa tenacitate. Asa cum se spune ca moldovencele sunt frumoase si educate, asa si banatenii sunt mandrii de ei si increzatori in puterile lor. Nu se lasa pana nu obtin ceea ce si-au pus in cap. De asemenea, cred ca avem o mai mare deschidere catre civilizatie. Ca ne place sau nu, vecinatatea cu Ungaria - unde majoritatea banatenilor se duc sa-si faca targuielile, ceea ce nu e neaparat bine - ne-a ajutat sa vedem ca acolo se traieste putin altfel si ne-am lasat influentati. Pornind de la lucruri elementare: ca lumea se imbraca mai curat, la propriu si la figurat, ca hartiile nu se arunca pe strada etc. Asta nu inseamna ca Banatul e culmea civilizatiei. In Bucuresti am observat, de exemplu, mult mai multa politete si curtoazie intre soferii de autoturisme aflati in trafic. In Timisoara, daca vii de pe o strada secundara stai si astepti mult si bine pana reusesti sa intri pe bulevard.
- De nici o luna de zile esti casatorita. Cum te simti ca tanara sotie?
- Aceasta e intrebarea pe care mi-o adreseaza si mama, si prietenii si colegii. Raspunsul meu este: exact ca si inainte. Intrebati-ma peste vreo zece ani, poate pana atunci voi sesiza o schimbare. Daca se nimereste sa fie si sotul meu prin preajma atunci cand mi se pune aceasta intrebare, ma apostrofeaza: "Cum, draga, nu e mai bine decat inainte?!". Desigur, glumeste. Acum, sincera sa fiu, ceva tot s-a schimbat: inainte, daca se intampla sa calc vreo camasa, eram mandra si ziceam c-o fac din placere. Acum, calcatul camasii a devenit o obligatie. Concluzia: asta-mi trebuie, daca m-am maritat! (Rade) Bineinteles ca si eu glumesc.
Despre vulgaritate si ce se vede sub plapuma
- Ai hobby-uri? Mai ai timp de citit? Te uiti la televizor in timpul liber? Cum privesti, ca profesionist, avalansa de vulgaritate care tinde sa sufoce programele Tv romanesti?
- Am perioade in care citesc foarte mult si altele in care nu apuc sa pun mana pe prea multe carti. Acum, m-am apucat sa citesc tot felul de carti de biologie si am si un manual despre corpul uman, pe care-l studiez temeinic. Am tot felul de pasiuni trecatoare, pe care mi le incurajez pentru ca imi deschid orizonturi noi. Pana nu demult, am fost absorbita de un atlas geografic pe care-l tot analizam. Ma gandeam pe unde am fost si unde mi-ar placea sa mai merg. Sigur ca sotul meu rade de mine. Dar eu am tot felul de curiozitati. Prin iarna, am trecut prin faza psihanalizei... Voil! Acum am gasit la soacra-mea "Caterina de Medici" a lui Balzac si am inceput s-o citesc, desi in mod normal pe mine nu ma atrage decat trecutul apropiat. Ce s-a intamplat la 1700 ma lasa cam rece! In ceea ce priveste televiziunea, trebuie sa dau un citat si sa ma scuze d-l Cristian Tudor Popescu daca nu e chiar exact, dar dansul a reusit sa exprime ceea ce si eu simteam demult: "M-am saturat! Nu mai vreau sa vad femei goale in ziare! M-am saturat!". Am ajuns sa fac alergie la toate reportajele despre sex si despre vedetele noastre si viata lor sexuala! Nu ma intereseaza, ba chiar imi creeaza o stare de iritare, pentru ca nu le vad utilitatea. Nu pot sa inteleg placerea asta a romanului de a privi sub plapuma altuia. E aproape morbid! E o realitate pe care n-am cum s-o elimin, dar ma straduiesc sa lupt impotriva ei. Insa a schimba gustul omului e una dintre cele mai grele incercari si cere multa rabdare si perseverenta. Sper insa ca treptat, treptat...
- Pentru ca am alunecat din nou in sfera televiziunii, cum se pregateste un jurnal de stiri?
- Pregatirea unui jurnal incepe dimineata, la ora 8, cand ma trezesc cu Europa Fm, care-mi da stirile. Continua cu stirile pe care le ascult tot la radio, din jumatate in jumatate de ora. Tocmai de aceea in week-end-uri refuz sa mai deschid radioul. Apoi merg la sala, unde, in timpul programului de bicicleta, citesc si ziarele. Dupa aerobic, ma mai ocup de problemele familiei, pentru ca la 15:30 sa fiu in Tvr. Citesc stirile care vin de la agentiile de presa, iar la 16:15 merg la machiaj. La ora 17:00 avem o sedinta de sumar. La 17:30 primesc primele stiri, in forma semibruta. Le citesc, le redactez, le printez... Iar la 18:50 intru in studio.
- Dupa atata munca, fiecare are nevoie de putina relaxare. Vei avea vacanta in vara asta?
- Da, in august - ca sa fiu libera de ziua mea, pe 10 - imi voi lua doua saptamani de concediu si voi merge impreuna cu sotul meu la Poiana Marului, un soi de Poiana Brasov din Banat. Vom sta intr-o fosta cabana de-a lui Ceausescu, cam darapanata acum, dar asta nu mai conteaza cand vezi peisajul! E feeric!
Ines Hristea
Fotografii de Iulian Ignat