Ap
Sambata, 12 iulie, pe scena politica romaneasca si-a facut aparitia un nou partid, Actiunea Populara, condus de fostul presedinte al tarii, Emil Constantinescu. Ap s-a declarat un partid de centru-dreapta cu misiunea de a contracara omnipotenta Psd-ului, transformat intr-un adevarat partid-stat. Presa a comentat putin si partial ironic, lansarea noii formatiuni, iar opozitia de dreapta, in cadrul careia Ap a anuntat ca se inscrie, a ignorat evenimentul. Congresul a fost salutat din partea ei doar de senatorul liberal Radu F. Alexandru, acesta vorbind insa in calitate de membru fondator al asociatiei care a pregatit formarea Ap. Dintre politicienii cunoscuti s-a remarcat doar Vasile Lupu, al carui partid, Partidul Popular Crestin (Ppc) va fuziona in toamna cu Ap. Constituirea noii grupari politice ar putea fi considerata asadar un "eveniment de vara" ca oricare altul, Ap fiind perceputa inca o formatiune pe care romanii o vor ignora intr-un "joc" in care doar Psd-ul, Prm-ul, Pnl-ul si Pd-ul mai conteaza. Greselile fostei guvernari conduse de presedintele Emil Constantinescu intre 1997 si 2000 au cantarit greu in aprecierea momentului, desi in cazul Ap, lucrurile stau oarecum diferit. Cel mai dur semnal in acest sens a venit de la... Psd. Reactia nervoasa a secretarului general al partidului de guvernamant, Dan Matei Agathon, care intr-un comunicat de presa difuzat pe Internet nu s-a sfiit sa-i faca pe liderii Ap "psihopati", "ratati" etc., semnifica ceva. Psd-ul este mult mai sensibil decat presa la actiunile care i-ar putea demola monopolul politic.
Aparitia Actiunii Populare este, in fapt, o astfel de actiune. Ea s-a produs intr-un moment in care exista, totusi, un orizont de asteptare politica pentru electorat. Dupa toate sondajele, aproape jumatate dintre cetateni se declara dezamagiti de clasa politica in functiune si isi anunta intentia de a nu participa la vot. Vina acestui abandon o poarta atat fosta, cat si actuala guvernare. Absenteistii nu sunt doar electoratul de dreapta, dezamagit de prabusirea sperantei reprezentate de "coalitia celor trei coalitii", Cdr, Usd, Udmr, care a guvernat intre 1997 si 2000; cea mai mare parte a lui este alcatuita din sustinatorii la vot ai actualei guvernari. Revenit la putere in 2000, Psd-ul s-a aratat a fi acelasi grup pornit pe capatuiala ca si inainte. Anii de opozitie nu l-au reformat decat aparent, la nivelul propagandei, "partidul" ramanand o uniune de interese care exclude, din cauza santajului reciproc, eliminarea vreunui subgrup compromis, a vreunui "baron" imbogatit peste noapte. Despre esecul campaniei anticoruptie a Psd-ului nu are rost sa mai vorbim. Daca aproape 50% din electoratul care intentioneaza sa-l voteze il sustine in continuare, faptul nu se datoreaza convingerii "social-democrate" a cetatenilor, ci impunerii unor dependente clientelare de tipul celei sustinute de "celebrul" baron Mischie: "Daca veti vota cum trebuie, pixul va scrie ce fonduri veti primi". Psd-ul se bazeaza pe acapararea totala a administratiei si manipularea electorala a fondurilor Statului. Langa Psd, din cealalta jumatate a celor care intentioneaza sa se prezinte la vot, o pondere destul de mare o are Prm-ul, partid demagogic, fara program economic, cu o propaganda populista, bazata pe "informatiile" furnizate de securistii prezenti in numar mare in interiorul sau. Psd-ul foloseste Prm-ul atat ca "rezerva de cadre" (multi reprezentanti ai acestuia trecand fara probleme la partidul guvernamental), cat si pe post de "sperietoare" pentru populatia dezorientata (cum s-a intamplat la "prezidentialele" din 2000). Pnl-ul, Pd-ul si Udmr-ul au ramas, practic, la aceleasi procentaje pe care le-au obtinut la trecutele alegeri, in ciuda eforturilor de detasare critica de Psd, care sunt, de multe ori, haotice si desincronizate.
Exista, deci, un orizont de asteptare electorala care poate fi umplut cu o oferta corecta si responsabila. Ap are posibilitatea de a-si gasi publicul-tinta propunand o altfel de politica. "Actiunea" are cateva atuuri, dar si cateva handicapuri. Un atu este chiar prezenta presedintelui Constantinescu la conducerea ei. Orice s-ar spune, el a ramas in memoria electoratului ca fost conducator al tarii, un conducator care a incercat totusi ceva. D-l Constantinescu nu este decat partial responsabil de esecul guvernarii trecute, functia limitandu-i interventiile in treburile administratiei, exercitata de coalitia Cdr-Usd-Udmr. Se stie cum au actionat partidele din aceasta coalitie, in ce mod au indeplinit "programul de guvernare". Esecul nu putea sa nu-l marcheze atat pe "simbolul regimului", presedintele tarii, cat si pe partidul care a dominat coalitia, Pntcd-ul. Pentru electorat, d-l Constantinescu beneficiaza totusi, de acum, de o experienta, chiar daca amara, care ar putea sa-l duca spre acea "altfel de politica" intr-o noua guvernare democratica. Cine s-a oparit cu ciorba (sau Ciorbea!?) sufla si in iaurt. In fond, si revenirea lui Ion Iliescu in 2000 s-a bazat pe aceeasi impresie de experienta acumulata a guvernarii. Si pe asteptarea unor schimbari in propria ograda, Psd-ul. Care, desigur, nu s-au mai produs, modificarile de fatada fiind mai degraba rezultatul primenirii "naturale" a generatiilor din partid. Ap-ul are - pe acest plan - un atu, liderii sai fiind, cei mai multi, "oameni noi", putin atinsi de coruptia ce i-a compromis pe liderii trecutei guvernari. "Oameni noi" aduce si Ppc-ul, care va dubla ponderea Ap ca numar de membri in organizatiile judetene. Daca individualismul orgolios traditional nu va marca functionarea acestora, filialele Ap ar putea deveni puncte de focalizare a nemultumirii populare a electoratului derutat si dezamagit.
Puterea, care domina absolut mediile de impact (Radio-Tv), va incerca prin toate mijloacele sa-i blocheze audienta. Ap-ul se bazeaza pe un program popular crestin-democrat, dublat de o critica responsabila a Psd. Ap nu poate fi tarata intr-o "gherila politica" de genul celei practicate de partidul guvernamental cu liderii Pnl sau Pd, tocmai pentru ca despre conducatorii ei sunt putine lucruri de spus in "campania anticoruptie". Psd-ul va specula, desigur, declaratiile de la finalul mandatului presedintelui Constantinescu si va incerca sa intinda blamul popular dat partidelor fostei guvernari, si asupra noii formatiuni. Dar, in principal, ii va bloca accesul mediatic la opinia publica. Blocaj care va trebui spart printr-un activism politic concertat si concentrat al membrilor sai. Activism care sa demonstreze resuscitarea functionarii societatii civile in parametri normali. Care sa solicite domnia reala a legii, aplicarea ei nediscriminatorie, partizana, cum se intampla sub actuala guvernare. Si care sa demonstreze ca spiritul competitiv, individual, este cel care face viabila economia de piata si asigura protectia categoriilor sociale defavorizate. Programul Ap este relevant in acest sens, dar noul partid va trebui sa demonstreze ca este si capabil sa-l aplice. De prea multe ori, cetatenii romani au fost inselati cu promisiuni electorale ("un milion de locuri de munca, pensii duble, un sistem de sanatate functional etc.") pentru a mai avea incredere in programe grandioase. Programul Ap trebuie sa se limiteze la obiective minimale dar sigure.
Liderii Ap au anuntat ca nu vor "initia sau promova polemici" cu partidele de centru-dreapta. Atitudinea mi se pare normala, mai ales ca Pnl-ul si Pd-ul par a evolua, in ciuda diferentelor doctrinare, spre o formula populara. Ap va trebui mai degraba sa incerce precipitarea acestei orientari, devenind - tocmai datorita promovarii ei constante si clare - zona de convergenta a intregii drepte democratice. Cu oameni noi, cu forme noi de manifestare politica, ea va putea cautiona partidele din acest spectru, afectate de campania dura, de tip stalinist, a Psd-ului. Numai o dreapta unita ar putea sparge monopolul acestuia, salvand Romania de la continua situatie de repetentie europeana.
Toma Roman