Sa le facem daruri...
Desi Parlamentul este asemanat cu o sala de spectacol, exista amanunte care le deosebesc. Unul dintre ele este ca de multe ori pare mai important ce se joaca in culise si mai putin sau deloc ce se joaca pe scena. Acum cateva saptamani s-a jucat piesa anticoruptiei. Era, de fapt, o reluare imbunatatita a scenetei cu hotul nedovedit e negustor cinstit. Toti s-au batut pe microfon sa se arate anticorupti in muget si simtiri. Cand s-a pus insa problema publicarii averilor pe Internet, mai toti alesii au dat raspunsuri evazive. Ba ca nu ar avea atat de mult cat cleveteste presa, ba ca neamurile ar fi mai bogate decat ei. Unii au mers cu sinceritatea destul de departe. Un ministru a recunoscut ca a primit un cadou mai valoros de 300 de euro. Altul a admis ca are aproape un milion de euro prin banci. Banii obtinuti din afaceri cinstite! Omul a investit cum, cand si unde trebuie. Legea a ramas floare la ureche. Important este sa propui legi, ca sa vada Europa ca si noi putem, nu sa le aplici.
Acum cateva saptamani, Adrian Nastase a plecat cu o mica turma de ministri, secretari de stat si alti bagatori de seama in Kuweit. Micul stat arab este unul dintre cele mai bogate din lume, iar la orientali cinstirea musafirilor este la mare pret. Cum la mare pret au fost si cadourile pe care, sustine presa, le-ar fi primit subalternii lui Adrian Nastase. Pe drumul de intoarcere, cei sase ministri, roiul de secretare, afaceristi, ba chiar si ziaristi au primit cate-o punga sa aiba ce rontai. Cum in Kuweit nu cresc meri, ci sonde, oaspetii au primit amintiri de neuitat. Ceasuri, telefoane celulare, ghiuluri, cercei, coliere, lantisoare de aur, cadouri de nepretuit intr-o tara aflata cu 80% din carena in mlastina saraciei.
Unii dintre incoruptibilii lui Nastase, luati la intrebari de o presa prea curioasa, au dat in balbaiala. Au primit fleacuri, n-au primit nimic, n-au avut ragazul, nici curiozitatea sa desfaca pachetele cu daruri. Toti au reclamat povara diplomatica. Nu puteau refuza darurile. Refuzul, impotriva uzantelor diplomatice, ar fi jignit ospitalitatea gazdelor. Ceea ce e adevarat. Dar nu e mai putin adevarat ca in alte tari ceva mai inaintate democratic, pentru a fi feriti de ispite si de suspiciuni, demnitarii si functionarii de stat sunt obligati prin lege sa declare si sa predea Statului cadourile primite in exercitiul functiunii. Le pot pastra doar pe cele care nu depasesc o anumita valoare, de regula cateva sute de dolari. Restul trebuie predate sau, in anumite conditii, daca tin sa le pastreze, platite si rascumparate chiar de cei care le-au primit. O constrangere democratica pe care sunt obligati s-o respecte pana si presedintele Statelor Unite sau premierul Marii Britanii.
Intrebati de sanatate si de cadouri, ai nostri politicieni au spus mai intai ca la noi nu exista o prevedere legala sau o cutuma care sa-i oblige pe cei care primesc cadouri peste o anumita valoare sa le predea institutiilor unde lucreaza. Dupa ce au dat din colt in colt si-au amintit ca, parca, parca, in pachetul de legi anticoruptie exista o prevedere care ii obliga pe demnitari sa declare cadourile care depasesc valoarea de 300 de euro. Unii chiar stiau ca darurile primite treceau binisor de suma amintita. Au promis ca vor depune o declaratie dupa ce vor afla procedura stabilita de Guvern. Vremea trece, vremea vine, despre declaratii s-auzim numai de bine! Nu s-a mai auzit nimic. Dupa ce au aflat ca seful corpului de control a primit "un lant mai gros (barbatesc), cercei, o bratara, o moneda si un inel, din aur masiv", ziarele si-au pus o intrebare fireasca. Daca seful incoruptibililor a primit atatea, cat o fi primit seful lui? Pe pagina de Internet a Guvernului nu scrie. Nici macar asa, ca un exemplu! Oricum, calul de dar nu se cauta la dinti. Depinde de cine-l calareste. Iar cine-l calareste calareste si legea!
N.C. Munteanu