Ochii si urechile poporului
O idee fixa au si reprezentantii societatii civile care nu fac jocuri de partid. Sa afle cine si de ce ne mai asculta telefoanele, ne citeste corespondenta, ne studiaza sa vada cum gandim. Asta pentru ca sentimentul romanesc al securitatii n-a murit. Curiosii tranzitiei, platiti ca si predecesorii lor, securisti, din banii nostri si, sub acoperisul interesului national, se tin aproape de micile noastre secrete de familie. Si nici macar nu e vorba despre vreo isterie postcomunista. Exista semne ca pastratorii de traditie n-au scos microfoanele din priza. De altfel, la nimeni dintre cei care si-au citit dosarul de securitate nu a venit agentul 007 la usa sa ceara voie sa decupleze microfoanele.
Asociatia pentru apararea drepturilor omului, Apador, a incercat sa desclesteze gura muta a Procuraturii. Pe baza Legii accesului la informatiile publice, a cerut sa i se spuna cate mandate pentru ascultarea telefoanelor a dat Parchetul in 13 ani. Tribunalul a dat castig de cauza asociatiei si Parchetul ar fi trebuit sa puna la dispozitia asociatiei cifra. N-a facut-o nici pana azi, desi au trecut luni de la pronuntarea sentintei. Mai mult, pentru ca Apador voia sa-l dea pe procuror in judecata - ascunderea informatiilor publice este un delict, asa zice legea, si sa-l oblige sa plateasca penalizari pentru fiecare zi intarziere fata de termenul prevazut de sentinta, Procurorul general a cerut recurs in anulare intr-o cauza in care era el insusi inculpat. Cateva zile mai tarziu, parca pentru a demonstra ca institutiile in gusa carora se scurg bani din cosul nostru zilnic sunt independente, seful Sri dadea niste informatii din varful buzelor. Ar fi vorba, in anul trecut, despre putin peste o mie de ascultari. Nu se lucreaza deci pe banda rulanta ca pe vremea Securitatii, cum zic rau-voitorii. Oricum, cu mult mai putine ascultari decat se astepta opinia publica. Cate vor fi avut legatura cu siguranta nationala, cati dusmani ai poporului vor fi fost depistati, nimeni nu stie. Restul ascultarilor au fost facute din pura curiozitate sau pentru a proba aparatura.
Dar nu numai activistii de la Apador sunt curiosi. Semnale ca, inainte de a ajunge la noi, telefoanele noastre trec mai intai prin urechea vigilenta a securistului de serviciu se inmultesc. Tot mai multi sunt cei care se plang de asta. E drept, nu s-a plans pana acum nici un dealer de droguri si nici smenarii care aduc bani la partid. Nu s-au plans afaceristii care cotizeaza cu roaba la partid si nici baronii locali. S-au plans politicienii opozitiei, membrii fostei guvernari, unii comentatori politici. Sub pecetea secretului de Stat, ascultatorii nostri isi iau informatiile despre viata noastra privata de la sursa, adica din casele noastre. Iar cand un Sri-ist de bine a fugit din post cu cateva casete in servieta, demonstrand ca Sri e serviciu ascultator, respectivul a fost acuzat de tradare.
Vasile Hotea, ziarist la Televiziunea Nationala, nu s-a lasat impresionat si a cerut la Tribunal sa primeasca lista cu telefoanele ascultate de Sri. Omul facuse un curs de jurnalism independent si primise ca tema sa redacteze o petitie. Acum catva timp, a castigat procesul. L-a castigat, fireste, degeaba. Sri nu a dat vreun semn ca a inteles ceva. Sau, ma rog, a dat unul. Vrea sa bage recurs. Nu poate pricepe de unde atata curiozitate. Numarul telefoanelor ascultate este secret. Continutul telefoanelor insa, nu.
Toate aceste stradanii, unele mai inutile decat altele, ca si incercarea unor membri ai Colegiului pentru studierea arhivelor de a publica liste cu securisti, se izbesc de secretosenia sefilor serviciilor de informatii. Acestia spun ca, daca ar da curs cererilor, ar incalca Legea sigurantei nationale. Ar dezvalui secrete de Stat. Secretele noastre personale au devenit secret de Stat. Iar Statul sunt ei. Tot ei. Numai ei.
N.C. Munteanu