Lectia de supravietuire
Sa nu ai nimic, avand totul, sa ai totul, neavand nimic
Cum am izbutit sa fiu fericit
Mai intai am fost profund nefericit. In anul 1986, la varsta de 31 de ani, am hotarat ca trebuie sa-l caut pe Dumnezeu. Rezultatul a fost ca, dupa numai cateva saptamani, eram internat intr-o clinica de psihiatrie cu diagnosticul: schizofrenie. In urmatorii 14 ani, am trecut prin crize morale atroce, cu patru tentative de sinucidere, peste douazeci de internari, dintre care patru in regim de "usi inchise", nenumarate electrosocuri, injectii si neuroleptice.
Sotia a divortat de mine, nu am mai putut face fata sarcinilor de serviciu si mi-am petrecut urmatorii trei ani pensionat medical, ca handicapat psihic. In acesti ani, mi-au cazut in mana carti care, ca prin minune, raspundeau, pe intelesul meu, problemelor mele. Am avut suficient timp sa meditez indelung in zile si nopti nesfarsite, sa ma vad asa cum eram in realitate si nu cum imi placuse sa cred ca sunt.
Am constientizat astfel ca sunt plin de orgoliu, infatuare, vanitate, egoism, lacomie, incapatanare, ca acestia si inca altii erau demonii interiori care ma transformasera intr-un monument al egolatriei si ma adusesera unde ma aflam. Constientizarea tarelor mele psihice, fara nici un menajament, cu sinceritatea disperarii, a fost primul si cel mai important pas pe care l-am facut pe drumul anevoios spre fericire.
Renuntasem de mult, total si definitiv, sa-L mai caut pe Dumnezeu, cand am avut revelatia ca El se afla in inima mea si ca irosisem atatia ani in postura tragi-comica a celui care isi cauta ochelarii purtandu-i pe nas. Am acceptat apoi, in sinea mea, ca imi voi duce crucea si ca, indiferent cat de grea imi va parea, nu voi mai incerca niciodata sa-mi iau viata. Din acel moment, lucrurile au luat o intorsatura cu totul noua, neasteptata. O femeie, cum nici in cele mai frumoase visuri nu as fi crezut ca exista, m-a primit in viata ei si am fost tulburat sa constat ca legenda sufletelor pereche nu era deloc o simpla poveste. M-a invaluit cu o dragoste totala si neconditionata, intarindu-mi zi de zi convingerea ca unora Dumnezeu le materializeaza ingerul pazitor si li-l trimite sa-i ocroteasca indeaproape.
Am fost apoi ajutat sa-mi gasesc un serviciu si sa ma integrez intr-un colectiv de oameni minunati, de la care, doar observandu-i, am invatat multe lucruri extrem de folositoare. Incet, pas cu pas, clipa de clipa, m-am schimbat total, radical, apropiindu-mi zi de zi si ceas de ceas starea de fericire.
Cu forta, cu puterea pe care ti-o da constiinta faptului ca nu mai ai nimic de pierdut, ci numai de castigat, m-am eliberat de frici, spaime, temeri si anxietati de tot felul. Incapatanarea de altadata se transformase in tenacitate, in perseverenta.
Am observat, din nenumarate exemple pe care viata mi le oferea cu darnicie, ca nu cel care are mult este fericit, ci cel care stie sa se multumeasca cu putin. Cunoscandu-ma tot mai bine, am invatat ca sunt multe lucruri pe care imi sta in putere sa le schimb, ca exista cu mult mai multe carora nu le pot face nimic, neramanandu-mi decat sa le accept cu impacare si ca, prin exercitiu permanent, pot face cu un tot mai fin discernamant diferenta dintre ce pot si ce nu pot schimba.
Am invatat ca viata Este si ca ea se transforma in rai sau iad conform perceptiei mele asupra ei, am inteles ca viata nu este compusa numai din alb si negru, ci din nuante infinite, ca viata este o perpetua schimbare, o necontenita transformare si ca, daca nu reusesti sa-ti dizolvi ego-ul, te vei autoizola, vei crea o bariera, o separatie intre tine si ceilalti, intre tine si viata, intre tine si Dumnezeu.
Am ajuns in sfarsit sa simt, pastrandu-mi inima mereu deschisa, ca intr-adevar poti sa nu ai nimic, avand totul si poti avea totul, neavand nimic.
Acum, in acest moment al vietii mele, ma simt ca o apa adanca, a carei oglinda ramane netulburata, oricat de tare ar bate vantul. Pentru mine, aceasta este Fericirea.
Relu Zgubea - Bucuresti
Mainile lui Dumnezeu
Era Sfanta Noapte a Invierii Domnului. Ramasesem foarte mult in urma cu treburile casei si de aceea, la acea ora tarzie, in acea noapte sfanta, munceam. Munceam si plangeam. Faptul ca pacatuiam trebaluind ma apasa ca un pietroi. Lacrimile imi siroiau pe fata si parca inaintea ochilor mei defilau in tacere toate pacatele mele: trufia si inconstienta vietii petrecute departe de Dumnezeu, intr-o familie care nu ma educase religios, si indiferenta fata de cei din jur, lipsa milei crestine si a dorintei de-a ajuta. Si asa m-am trezit cu un morman de pacate: mai mici, mai mari, mai de voie, mai fara voie... Imi continuam treaba si-n acelasi timp ma gandeam cum am putut sa fac atatea greseli?!
Zorii incepeau sa se iveasca. Si deodata, uitandu-ma pe geam, am vazut cazand din cer mii de stelute argintii. Ningea! Era prima zi de Pasti si totusi ningea!
Am iesit repede in balcon. Era ceva feeric. Intr-o liniste monumentala, fulgii de zapada zburdau in vazduh, asezandu-se apoi cuminti pe copacii inverziti, pe strazile pustii, pe acoperisurile blocurilor, in padurea ce se zarea nu departe de blocul meu, pe biserica din varful dealului, intr-o tacere incremenita, animata doar de caderea ninsorii. Mi-am aplecat capul pe spate, cu fata in sus si ochii intredeschisi, pentru a admira mai bine feeria alba, cand am simtit ceva: aveam impresia ca mainile lui Dumnezeu ma mangaiau si-mi stergeau lacrimile. Parca voiau sa ma curete de toate pacatele, sa-mi aline toate suferintele.
Aproape instantaneu, un val de caldura si de usurare mi-a inundat sufletul. Cineva imi luase bolovanul din spinare. Imi era bine.
Am trait multe momente de bucurie in viata mea: bucuria de a darui, bucuria de a iubi si de a fi iubita, bucuria de a fi mama, bucuria de a ma realiza in cariera etc. Nimic nu poate egala insa fericirea de a te face placut lui Dumnezeu. Dumnezeu e bun si iertator si ne asteapta pe fiecare, oricat de incarcat ne-ar fi cugetul, oricat de mare ne-ar fi pacatul.
In mijlocul atator ispite si orori, ma consider astazi un om fericit, caci ochii mei au putut sa vada, inima mea a putut sa se adape la acest nesecat izvor de fericire. Este cel al faptelor bune, al gandului curat, al dragostei netarmurite pentru aproapele tau, pentru frumusetile naturii si tot darul cel bun de la Dumnezeul Tatal.
Ana Schumacher - Iasi
Trairi vindecatoare
Sunt Maria, am 58 de ani si locuiesc in orasul Cluj. Acum 14 ani, cand incepea povestea, n-as fi putut crede ca azi voi scrie atat de detasat despre ea. Si, mai ales, n-as fi putut crede ca ma voi schimba intr-atat, incat sa o simt ca pe o sursa de lumina mereu proaspata. Din cand in cand, viata iti pregateste cate un examen cu un subiect atat de original, incat raspunsul sa nu-l poti gasi altundeva decat in tine insati. Eu mai avusesem asemenea probe, dar aceasta le depasea pe toate ca dificultate si ca durata. As zice chiar ca era un examen pentru fiecare din zilele vietii care-mi ramasese de trait.
Dupa ce medicul mi-a pus diagnosticul si am inteles despre ce este vorba, in mine s-a facut pustiu si intuneric. Rataceam nauca printre oameni, straina de toate si straina de mine. Intr-un tarziu, acasa, m-am regasit. Eram fata in fata cu problema mea, cu viata mea amenintata. Cui sa te plangi, cand ai in jur doar suflete mai fragile decat al tau? Ce sa faci?
Si, fiindca somnul fuge, in nopti nesfarsite iti invingi - trebuie sa-ti invingi - frica si chemi in ajutor singura putere dinlauntrul tau: mintea. Mintea vietii tale, mintea fiecarei celule din corpul tau. Iti vine sa strigi si sa intrebi: "Spuneti-mi unde, unde am gresit?". Cine sa-ti raspunda? Cine ar putea cunoaste adevarul?
Te reculegi asteptand in tacere. Asculti... Cuvintele se apropie greu, incarcate parca de poveri. Vin de undeva din adancul fiintei tale si scot la lumina erori, ignoranta, neglijente. Iti spun ca niciodata nu ti-ai apreciat corect puterile si nu ti-ai gasit ritmul vietii. Ritmul sufletului tau. Asa, fara sa-ti dai seama, ai ajuns - se pare - in conflict cu tine insati si ai devenit un om nemultumit, impovarat, stins. Un om extenuat, care si-a pierdut de mult bucuria de a trai. Un om bolnav. Recunosti, in raspunsurile care-ti vin, multe adevaruri dureroase. Intr-un fel mai amar, aproape ca te bucuri aflandu-le. Tu stii ca numai plecand de la adevar poate incepe vindecarea. Numai in jurul lui viata se limpezeste si se organizeaza. Ajungi la concluzia ca trebuie sa-ti schimbi fundamental modul de a trai, modul de a gandi, de a simti. Apelezi la aceasta idee ca la o solutie salvatoare si incepi metodic. Intai, iti stabilesti un nou teritoriu de viata: speranta si increderea totala in forta de revenire a organismului tau. Fara teama, fara tristete, fara sa te indoiesti. Cu credinta ferma ca, impreuna cu Dumnezeu, totul e posibil. Prin urmare, toate cate vei face, vei simti si gandi trebuie sa fie clare, curate, luminoase, inalte.
Bine, dar cum ai putea pronunta fara sa te infiori cuvantul "cancer"? Sigur, la inceput e mai greu, apoi insa, zi de zi, te vei obisnui sa-l golesti de continutul lui si in mintea ta il faci sa insemne "experienta". Atat! O experienta grea, dar interesanta. (Tu nu uiti ca pentru a invinge trebuie sa vezi doar partea luminoasa, stimulatoare a vietii.)
Dupa ce ti-ai asumat acest nou spatiu interior, iti cauti aliati. Primul e uitarea. Uiti ceea ce a fost dureros si urat in existenta ta. In perimetrul sperantei n-au ce cauta gandurile, sentimentele, imaginile amenintatoare, grele, intunecate. Asadar, uitand, ai putea spune ca raul nici n-ar fi existat. Acum te simti mai usoara, mai curata, descatusata. Deci, te poti implica lucid in propria ta vindecare.
Dar, iata, iti vine in ajutor si comunicarea: cu tine insati, cu ceilalti, cu Dumnezeu. Ai nevoie de un nou limbaj - nascut din tandrete, iubire, armonie - si de o mai mare profunzime. Dupa acest cutremur interior va trebui sa inveti comunicarea totala, atenta, receptiva si armonioasa cu tot ce esti si cu tot ce te inconjoara. Asa, treptat, inveti un alfabet nou: al bucuriilor simple.
Constati ca viata ta isi schimba sensul. Miscarea ei capata o alta orientare. Pana acum priveai mereu in afara. Acolo iti depuneai ofranda, acolo ti se implineau visurile. De-acum, totul incepe sa ia alt curs - spre interiorul tau. Te autodescoperi. Iti gasesti in tine puncte de sprijin, repere, ajutoare. Incet, descoperi ca, prin aceasta experienta, ti se dezvaluie elemente din ceea ce se cheama esenta vietii. Pana acum te hraneai doar cu invelisul ei, cu aparentele. A trebuit sa vina aceasta boala ca sa te duca spre centrul fiintei tale, spre substanta. Acum intelegi ca ea nu-i o pedeapsa, ci o lectie, un dar pentru a te inalta, nu pentru a te strivi. Pentru a te scoate din haos la lumina, nu pentru a te intuneca. "Ai ratacit pana acum", iti spui. "De azi simplifica totul si du-te direct spre tinta. Daca-ti accepti crucea, nu esti prea departe. Dar nu uita: calea ta sa fie in legea iubirii si a iertarii, a rabdarii si a bucuriei, a cumpatarii in toate cate faci, simti si gandesti. E calea intoarcerii tale la Tatal, intoarcerea smerita si mantuitoare."
...De la aceste dialoguri nocturne au trecut ani multi. Ani de invatare a trairii si a supravieturii.
Acum, ma gandesc la noptile acelea ca la niste izvoare de cunoastere. Atunci, fara sa stiu, ma nasteam a doua oara. Mi se lumina fiinta. Intelegeam, in sfarsit, ca viata nu ni se da la intamplare, ci are rosturile ei adanci si caile ei nevazute, chiar in profunzimile fiintei noastre. Acolo a pus Dumnezeu si scopul vietii, si metodele si puteri pentru realizarea lui. Dar noi traim adesea straini de tot ceea ce suntem, zbatandu-ne printre ambitii, lucruri, teluri in care, in final, nu ne mai recunoastem. Nu ne mai regasim. Si ajungem sa ne intrebam in momente de rascruce: "Care-ar fi trebuit sa fie calea mea, Doamne?".
Exista un singur raspuns - etern valabil - la aceasta intrebare: iubirea. Iubirea care intoarce omul spre sine, ca sa vada daca in sufletul lui se mai oglindeste Dumnezeu. Iubirea care-l apropie pe om de fratele sau - omul. Si, mai presus de toate, iubirea care ne intoarce la Tatal. Numai ea unifica si lumineaza, vindeca si deschide cai spre implinire, spre armonie, pace si un destin mai bun.
Maria Iris - Cluj
(Texte selectate la concursul "Retetele fericirii")