Vara

Redactia
Vara . un anotimp ideal pentru a reduce pericolul imbolnavirii de cancer. Greu de crezut, dar totusi adevarat: modificand cateva deprinderi de viata, avem sanse sa reducem cu 50% pericolul imbolnavirii de cancer. Studii recente, publicate de American Cancer Society, dovedesc cat de simplu e drumul sp...

Vara

un anotimp ideal pentru a reduce pericolul imbolnavirii de cancer

Greu de crezut, dar totusi adevarat: modificand cateva deprinderi de viata, avem sanse sa reducem cu 50% pericolul imbolnavirii de cancer. Studii recente, publicate de American Cancer Society, dovedesc cat de simplu e drumul spre sanatate. Cu o conditie: sa aplicam strategia propusa inainte de a fi prea tarziu

1. Mai putin alcool

Riscul imbolnavirii scade cu pana la 50%
Cam jumatate din cazurile de cancer sunt declansate de consumul de alcool

Mai ales in combinatie cu tutunul, alcoolul poate dubla riscul producerii cancerului mamar si pe cel al cavitatii bucale. Conform studiului realizat de American Cancer Society, 1-2 pahare cu vin pe zi fac sa creasca pericolul imbolnavirii de cancer de san cu 16%, iar peste 2 pahare zilnic, cu 40%. Nu se recomanda totusi abstinenta totala; bautul "economic" reduce riscul aparitiei afectiunilor cardiace si circulatorii. Se recomanda mai ales vinul rosu. Flavonoidele pe care le contine protejeaza inima.

2. Mai multe fructe si legume

Riscul imbolnavirii scade cu pana la 75%
Mai rar "medicamente" asa de gustoase: anumite alimente pot preveni cancerul

Fructele si legumele proaspete nu numai ca au un gust placut, dar consumate de cinci ori pe zi pot reduce cu 30% aparitia tumorilor maligne. Daca pe langa fructe si legume mancati si multe cereale integrale, riscul scade la jumatate.
Atentie la grasimi: studiul citat arata ca riscul imbolnavirii de cancer de piele poate fi diminuat cu 75%, daca reduceti caloriile (produse de grasimi) din ratia zilnica, de la 36% la sub 20%. Consumati acizi grasi Omega-3 (din macrouri, somon, seminte de in, ulei de soia etc.): efectul lor protector impotriva mutatiilor celulelor care declanseaza cancerul a fost dovedit.
Eficienta maxima impotriva radicalilor liberi au si broccoli, rosiile, cartofii dulci, stafidele, nucile si prunele uscate.

3. Beti lichide multe

Riscul imbolnavirii scade cu pana la 80%
Solutia ideala pentru prevenirea cancerului de vezica!

Persoanele care beau 8 pahare cu apa pe zi (circa 1,6 l) reduc pericolul imbolnavirii de cancer la vezica cu pana la 80%. Nu va e sete? Nu puteti ingera atata lichid? Un studiu american arata ca un consum de apa de 1,6 l pe zi, adica 7-8 pahare, diminueaza aparitia cancerului intestinal cu 50%. Si cafeaua este eficienta: o ceasca pe zi scade la jumatate pericolul imbolnavirii de cancer intestinal, spun cercetatorii de la Universitatea Gifu - Japonia, deoarece cafeaua contine multi antioxidanti care elimina radicalii liberi inainte ca acestia sa stimuleze cresterea necontrolata a celulelor. Mai eficient este insa ceaiul: conform unui studiu american, doua cesti cu ceai verde sau negru pe zi reduc riscul cu 68%.

4. Mentinerea greutatii normale

Riscul imbolnavirii scade cu pana la 60%
Obezitatea creeaza probleme, mai ales in ceea ce priveste sanatatea

Kilograme in plus inseamna si un risc crescut de imbolnavire de cancer. Daca indexul greutatii corporale (Bmi) depaseste cifra 40, pericolul aparitiei cancerului la femei este cu 60% mai mare decat la cele cu indexul situat intre 19-25. Cancerul intestinal si cel genital este mai frecvent la femeile supraponderale, cu un index de peste 30. Si riscul cancerului de prostata si rect este mai mare la barbatii supraponderali. (Indexul se calculeaza impartind greutatea exprimata in kilograme la inaltimea in metri, inmultita cu ea insasi.)

5. Protejati-va de soare

Riscul imbolnavirii scade cu pana la 80%
Avem nevoie de lumina si de soare, dar pastrarea masurii este vitala

In general, n-ar trebui sa faceti mai mult de 50 de "bai" de soare pe an, indiferent ca e vorba de plaja marii sau de solarii. Evitati pe cat se poate soarele intre orele 11-15, mai ales in zonele sudice. Folositi creme sau uleiuri cu factor Uv ridicat si expuneti-va la razele soarelui cu masura. Cu fiecare arsura, riscul imbolnavirii de cancer de piele creste.

6. Mai multa miscare

Riscul imbolnavirii scade pana cu la 50%
Jos din pat, afara la iarba verde!

Avantajele sunt multiple, miscarea binedispune: elimina stresul, ajuta la mentinerea siluetei si a sanatatii. Putina miscare practicata regulat reduce riscul cancerului de colon cu 50%, iar riscul aparitiei cancerului mamar cu 40%. Faceti sport de cel putin trei ori pe saptamana, cate o jumatate de ora. Ideale sunt sporturile usoare, precum gimnastica, mersul pe jos sau dansul. Chiar si gradinaritul este suficient pentru prevenirea eficienta a acestei boli. In schimb, sportul de performanta nu produce o reducere importanta a riscului de imbolnavire. Sfatul specialistilor: mergeti mai des pe bicicleta! Un studiu al Centrului de Cercetare a Cancerului din Heidelberg (Germania) arata ca, la femeile care pedaleaza saptamanal peste trei ore, intr-un ritm mediu, riscul imbolnavirii de cancer se reduce cu 34%.

7. Renuntati la tutun

Riscul imbolnavirii scade cu pana la 90%
Exista alt argument mai puternic decat cifra indicata?

Este la indemana dvs. sa stopati cel mai mare factor de risc pentru aparitia diferitelor tipuri de cancer. Dupa 10 ani fara tigari, riscul de a va imbolnavi de cancer pulmonar se reduce cu 50%, iar in comparatie cu persoanele care fumeaza pe durata lunga, cu pana la 90%. In cazul cancerului cavitatii bucale sau al celui de laringe, pericolul scade la jumatate, deja dupa doar patru ani. In plus, substantele cancerigene din fumul de tigara, de trabuc, sau de pipa declanseaza - in foarte multe cazuri - si cancerul de rinichi, de esofag si de pancreas. Chiar daca dvs. nu fumati, ci stati doar in preajma unor fumatori - acasa, la birou sau in localuri neaerisite, riscul este foarte mare: la fumatorii pasivi, posibilitatea imbolnavirii de cancer pulmonar creste de peste trei ori. Incredibil, dar conform unor studii recente, pana si relatiile sexuale cu un fumator impatimit pot deveni daunatoare sanatatii, pe durata lunga. Toxinele patrund in sperma si posibilitatea aparitiei cancerului de col uterin creste.
Rodica Demian

Alimentele Contra Cancerului

Ceapa verde - consumul ei din abundenta reduce simtitor incidenta cancerului ovarian si mamar la femei, a celui genital la barbati, a cancerului tiroidian si renal. Secretul cepei verzi este ca ajuta la reechilibrarea hormonala rapida a organismului, oprind in fasa tulburarile in lant care conduc la aparitia cancerului. Se consuma proaspata, pentru ca efectele sale de reglare hormonala sa fie maxime.
Usturoiul verde - fara doar si poate ca este cel mai puternic aliment anticancerigen cunoscut. De "vina" sunt substantele antioxidante si imunostimulatoare pe care le contine, dar si anumiti hormoni vegetali, care au un subtil rol de reglaj endocrin si pe care ii gasim doar la usturoiul verde, nu si la cel matur. La persoanele consumatoare de usturoi verde s-a constatat reducerea incidentei cancerului pulmonar si esofagian (intre altele, inlatura si o parte a efectelor negative ale fumatului), cancerului genital, de intestin si de pancreas.
Frunzele de patrunjel - sunt o descoperire mai recenta a cercetatorilor in domeniul profilaxiei si combaterii cancerului. Consumat crud, in salate, in ciorbe sau ca atare, protejeaza plamanii si caile respiratorii, ficatul, intestinul si rinichii, de aparitia cancerului. S-a observat o ameliorare a starii de sanatate a persoanelor care aveau tumori cerebrale si consumau regulat patrunjel verde. Este de notat si faptul ca patrunjelul reduce efectele nocive ale consumului de alcool si ajuta invingerea dependentei de acesta.
Caisele - cel mai puternic efect nu il are pulpa zemoasa si parfumata a acestora, ci miezul samburilor, care este o adevarata colectie de vitamine si minerale, utile nu doar in prevenirea cancerului, ci si in terapiile de reintinerire ori revigorare a organismului. "Vedeta" intre substantele continute de samburele de caisa este o descoperire recenta in materie de vitamine, si anume Paba (acidul para-amino-benzoic), numita si vitamina B15, care incetineste procesele degenerative, opreste proliferarea tumorilor canceroase si intinereste organismul.
Ciresele si visinele - protejeaza in special rinichii, caile urinare si intestinul. Efectul lor profilactic provine in special din capacitatea lor extraordinara de dezintoxicare a organismului, pe care il "spala" de multe din acumularile de substante cu potential cancerigen. Sunt recomandate cure de 7-10 zile, in care se consuma minimum jumatate de kilogram din aceste fructe, in fiecare zi.

Feriti-Va De Poluare

Studiile medicale arata ca organismul este mult mai receptiv la poluare atunci cand afara sunt temperaturi foarte ridicate. Tocmai din aceasta cauza cele mai multe cancere se declanseaza in timpul lunilor toride de vara. Pentru a va expune cat mai putin la actiunea cancerigena a diversilor factori poluanti din mediul ambiant, va recomandam sa puneti in practica cele cateva indemnuri care urmeaza:

Evitati mersul pe jos prin oras la orele de trafic maxim - in felul acesta va veti proteja plamanii de poluarea extraordinar de intensa cu gaze de esapament. Gazele provenite din arderea combustibililor lichizi sunt o amenintare serioasa pentru plamani si pentru caile respiratorii superioare, care devin mult mai susceptibile la proliferarea formatiunilor tumorale, atunci cand le inspiram zilnic.

Feriti-va de praf - mai ales de praful marilor orase, care este incarcat de particule cu potential cancerigen, care nu afecteaza doar caile respiratorii, ci si pielea, ochii sau urechile. Imbracamintea de "protectie" contra prafului este cea din fibre naturale, care absoarbe deopotriva transpiratia si praful, punand pielea la adapost de actiunea nociva a acestuia din urma. De asemenea, in zilele calduroase si in care umblam mult pe afara, dusul de seara pe tot corpul, precum si igiena oculara, nazala si a urechilor este o necesitate de prim ordin.

Atentie la chimicalele pe care le punem pe corp - ne referim la diferitele spray-uri, fonduri de ten, creme de bronzat, farduri etc., care pot face sa creasca foarte mult receptivitatea pielii la arsuri solare, marind simtitor pericolul aparitiei cancerului de piele. In plus, anumiti compusi chimici ai fardurilor si cosmeticelor, inofensivi in conditii normale, pot deveni, sub actiunea razelor ultraviolete, niste cancerigeni periculosi pentru zonele din corp cu care intra in contact.

Spalati tot ce mancati - oricat v-ar ispiti fructele si legumele proaspat cumparate din piata, de la coltul strazii sau pur si simplu culese direct, nu le mancati pana nu le spalati cu atentie. Mai periculoase decat microbii sunt ierbicidele si insecticidele cu care acestea au fost tratate, aceste substante fiind printre principalii vinovati pentru aparitia cancerului de intestin, ficat si vezica urinara.

Scapati pe cat posibil de poluarea psihica - aceasta pentru ca stresul psihic ramane printre principalele cauze ale exploziei de cancere din ultimii cincizeci de ani. Mai ales vara, cand climatul este excitant si nervii sunt asa de solicitati, stresul zgomotului aglomeratiilor urbane, al lipsei de aer din incintele prost aerisite si cu multi oameni, al problemelor de la serviciu sau din familie este mult amplificat. Or, exista o relatie directa intre cantitatea de stres, capacitatea naturala de aparare si reechilibrare a organismului, care este mult diminuata in conditiile cresterii tensiunii psihice, si cancer, care apare atunci cand organismul este vulnerabil pe fondul oboselii. Din aceasta perspectiva, ne putem da seama mult mai clar de ce vara este considerata anotimpul vacantelor, vacanta si recuperarea psihica fiind mai mult decat un lux - o necesitate. Asadar, indemnul este sa nu faceti nici o concesie in aceasta perioada, smulgandu-va cat de des puteti din mediul poluat psihic si odihnindu-va cat mai aproape de linistea naturii.
Ilie Tudor