Nino Garavelli
- om de afaceri italian din Caracal -
"Romania nu foloseste nici 10% din resursele si posibilitatile ei economice"
Nino Garavelli este primul patron pe care l-am vazut muncind alaturi de angajatii lui, intr-o fabrica. Era in 1990 si era in Italia, la Cortenuova, o mica asezare din zona Romano di Lombardia. Atasata de casa de locuit, cum sunt grajdurile in Transilvania, fabrica de camasi a lui Nino trecea drept una dintre cele mai moderne din tara, o bijuterie tehnologica, in care masinile perforau si coseau singure butonierele, iar razele laser indicau directia cusaturilor la gulere si mansete. Alaturi de cele 24 de muncitoare, patronul coordona si muncea efectiv, de dimineata pana seara, la trei masini in acelasi timp. Nu era de mirare ca, la o astfel de productivitate, fabrica ajungea sa confectioneze 750 de camasi pe zi. Cand stocul crestea, Nino umplea camioneta si ducea marfa la clienti, de unde se intorcea cu noi comenzi si croieli. Un proces ametitor, in care cu greu aflai o pauza. Pana sa se termine ziua de lucru, camasile "Garavelli" se aflau deja in cele mai luxoase magazine din Milano - cetatea modei mondiale. O rapiditate de vis, posibil a fi realizata numai in unitati mici, flexibile, personalizate. Fabrica din Cortenuova, situata intr-o zona "artigianala", alaturi de alte intreprinderi mici si mijlocii, se inscria cu brio in ceea ce economistii numesc "coloana vertebrala" a economiei italiene. In prezent, din cauza crizei economice, dar si a unui eveniment nefericit din familia lui Nino Garavelli (fiul sau, Alberto, si-a gasit in mod absurd sfarsitul intr-un accident de motocicleta), fabrica din Italia a fost inchisa, iar patronul a luat drumul strainatatii. Tanar, dinamic si versatil, capabil de adaptare la orice conditii de munca si viata, expertul in camasi a poposit in Romania - locul in care au ajuns majoritatea dintre fostii sai clienti si parteneri. Dupa ce a lucrat ca director de productie la o firma noua din Popesti Leordeni, ridicata de la zero tot de un italian, a luat drumul provinciei, si anume spre Caracal, orasul de campie olteana in care i s-a spus ca "si-a intarcat mutul iapa" - o vorba pe care italianul nici in ziua de azi n-o pricepe. Dupa cum nu intelege nici ironia din povestea cu rasturnarea carutei cu prosti, deoarece oamenii de aici i se par deosebit de inteligenti, harnici, plini de umor si frumosi. Prin ceea ce a mai pastrat din trecut, intre care Teatrul National aflat in restaurare, Caracalul este o cetate culturala a fostilor boieri de Olt, un oras ambitios si mandru. Numai din Italia functioneaza aici sapte firme de productie textila, printre care si aceea a lui Nino Garavelli si a partenerului sau, Ludovico Doldi, patronul firmei "Dielle" din Cremona. Din aceasta perspectiva, Caracalul pare mai cunoscut in nordul Italiei decat in Romania!
"Dupa ce ai condus un Ferrari, nu mai vrei sa conduci un Trabant"
- Ati aterizat la Caracal, in inima campiei oltene, si ati pus bazele firmei "Pota Be Garavelli&comp". In cladirea in care altadata se vindea zahar si ulei pe cartela, produceti astazi peste 350 de camasi pe schimb, destinate pietei italiene. Lucrati si dvs. alaturi de croitorese, ca la Cortenuova?
- Sunt tot timpul pe linia de productie, alaturi de muncitoare, deoarece nu suport sa stau in birou. Sunt un om de actiune, nu un birocrat. Ma secondeaza sefa de sectie, Lidia Filip, economistul Liviu Grigore, directorul executiv Ilie Stoica si colaboratorul apropiat Ilie Dade. Ei fac lucrurile birocratice si juridice, ei sunt personalul meu "tesa", cum se spune aici. Fiind mica, fabrica noastra are marele avantaj de a face ca fiecare angajat sa se simta membru al unei familii. Fiecare persoana este importanta si are sansa de a demonstra ce stie si ce poate in timp real. La randul meu, stiu cum lucreaza fiecare, am idee de problemele tuturor, ma preocupa sa avem un loc de munca agreabil, destins, curat si rezonabil ca salarizare.
- Am vazut o masina asistata de computer, care deseneaza automat tiparele unor camasi noi, primite din Italia. O alta masina preia desenele si croieste materialul, zeci de valuri de panza deodata. Rezulta, oare, aceeasi calitate ca in fabrica dvs. din Italia?
- Suta la suta. Fetele sunt motivate si coresponsabile, in sensul ca stiu ca daca nu facem calitate, ne ameninta concurenta chineza si afgana, ne elimina de pe piata. Iar pentru ca facem calitate, nu ne pasa. "Rupem, (sa scuzati), tartita la gaina", cum spunem noi in Italia. La Caracal facem calitate, iar calitatea este un lucru global. In domeniul camasilor, inseamna calitatea materialului, calitatea cusaturii, calitatea calcatului, punctualitatea transportului, punctualitatea termenului de predare a marfii. Calitatea este ceva care intra in componenta ideii de dezvoltare a unei firme de productie, la fel ca seriozitatea clientilor si calificarea mainii de lucru. Daca in primele luni am obosit cautand personal calificat, fiind extrem de pretentios, in prezent ma pot lauda cu o echipa excelenta, care a inteles ca in industria moderna, ca si in viata de fiecare zi, calitatea este un aspect mental si un aspect tehnologic. Pentru multi dintre angajatii mei s-a produs o trecere de la Trabant la Ferrari. Dupa ce ai condus un Trabant, reusesti, desi cu destula teama, sa conduci un Ferrari. Dar dupa ce ai condus un Ferrari, Dio mio! nu mai vrei sa conduci niciodata un Trabant. Asta e important de notat, deoarece se vorbeste despre rapiditatea cu care se produc transformarile mentale la tinerii din Romania.
"Cine se inscrie la Camera de Comert devine deja, in acel minut, evazionist fiscal"
- Va ascult vorbind cu atata nonsalanta, de parca n-ati fi un om de afaceri "lovit" de birocratia si coruptia romaneasca. Cum v-ati descurcat?
- Cu entuziasm, desi in primul an m-am aflat in transee, in prima linie a frontului. Dar scrieti ca sunt un pic suparat pe Romania. Dupa Revolutie, s-a mers prea incet cu toate, cu privatizarea, cu reforma, cu instituirea legalitatii europene. Practic, la ora actuala, Romania nu foloseste nici 10% din resursele si posibilitatile ei economice. Una dintre cauzele acestei aberatii este birocratia. Desi se spune ca birocratia creeaza noi locuri de munca, in realitate le blocheaza pe cele deja existente. Ca sa mut sediul social al firmei mele de la Bucuresti la Caracal, a trebuit sa astept patru luni de zile o aprobare! Practic, cine se inscrie la Camera de Comert devine deja, in acel minut, evazionist fiscal. Am trait lucruri halucinante, umbland pe la zeci de birouri, de cateva ori la rand. Am scris zeci de cereri, am cumparat nu stiu cate timbre si am umblat dupa nenumarate stampile. In Italia, spre exemplu, as fi facut doar patru scrisori de notificare, cu aviz de primire catre: Camera de Comert, Oficiul de Tva, Primaria si Oficiul Local de Impozite Directe. Ei mi-ar fi trimis confirmarea cu posta, cum ca m-au luat in evidenta la noua adresa, dar eu n-ar fi trebuit sa astept pana cand vine raspunsul. M-as fi mutat imediat, deoarece mi-am facut datoria sa-i avizez. Numai acest lucru conteaza.
"Potentialul tinerilor romani este sufocat ca sampania sub dop"
- Revenind la "supararea" pe Romania, ce alte aspecte negative ati observat in societatea noastra?
- Lipseste grija pentru valorificarea potentialului tinerilor acestei tari. Acest potential este ca sampania sub dop, o forta sufocata, care sta sa explodeze, aruncand totul in aer si schimband din temelii societatea care mai are inca broboane de "transpiratie comunista". Vedem ca au luat-o inainte Polonia, Ungaria sau Cehia. Credeti ca muncitorii lor sunt mai priceputi decat romanii? Credeti ca scolile lor sunt mai bune decat ale voastre? Nicidecum. Cu tot respectul pentru invatamantul din tara mea, dar profesorii romani, scolile romanesti sunt mult mai bune decat cele din Italia. Acolo, nici la Roma n-ai sa intalnesti copii de 8-9 ani vorbind englezeste, ca la Caracal si ca in toata Romania. La fel sunt medicii, informaticienii. Cine castiga, an de an, olimpiadele internationale de fizica, informatica si matematica? Romanii. Tinerii, care sunt un adevarat spectacol. Care asteapta sa li se verifice forta si capacitatea din partea guvernantilor. Cu toate acestea, Romania e la coada cozii. Ce se intampla? Parca un sentiment perfid de autodistrugere functioneaza la anumite nivele de aici. O tara cu o cultura atat de puternica, cu un tineret atat de briliant cerseste la portile Europei acte minore de bunavointa. O tara in care exista o mare disponibilitate din partea muncitorilor (dar mai putina din partea inginerilor si directorilor) nu are dreptul sa lase atatea fabrici in ruina, distrugand familii si destine. Forta voastra de munca merita din plin sa fie valorificata, pentru ca am vazut cat de mult se tem lucratoarele mele sa nu greseasca. Le e frica de greseala, ceea ce nu vezi in alta tara. La un alt nivel, al clasei medii ingineresti, mi se pare ca exista prea multa teorie si prea putina pricepere practica. Aveti nevoie de tehnicieni care cunosc mai multa practica si lucreaza direct cu muncitorii, fara aere de "superiori".
- Toata lumea din mediile de afaceri se plange de taxele din Romania. De controalele abuzive ale Garzii Financiare, de coruptia unora dintre gardieni. Ce suparari aveti in acest domeniu?
- Trebuie aratat ca sistemul nu-l incurajeaza pe micul intreprinzator. Daca vreti, domeniul privat este privit de autoritatile de Stat ca tatele unei frumoase vaci pe care o tot mulgi intruna, fara crutare. In schimb, ar fi mult mai profitabila o relaxare fiscala, din care sa profite si fabricuta, si Statul. Daca Garda Financiara, reprezentata de unu-doi inspectori, imi da o amenda, n-am unde sa ma plang. Platesc si tac. In Italia, merg imediat la Comisia de Apel, formata din 4-5 specialisti, care verifica procesul verbal al Garzii si dispun eventual anularea lui. Ai o sansa, adica. Dar aici? Este vorba de aceeasi intarziere in aplicarea legilor europene.
- Cu ocazia primirii Romaniei in Nato, mi-ati spus ca ati deschis o sticla de sampanie. Vi s-a parut ceva atat de important?
- Bineinteles. A fost un eveniment major, un prim pas spre structurile care vor ajuta, probabil, la aparitia de noi mentalitati pe aceste meleaguri. Oamenilor de afaceri straini nu le e indiferent in ce tara isi fixeaza fabricile si destinele. Eu, spre exemplu, probabil ca nu voi mai pleca niciodata din Romania.
Ion Longin Popescu
Fotografiile autorului
Cei care doresc sa-i scrie lui Nino Garavelli o pot face la fax: 0249/511.578 sau e-mail: potabe.garavelli@xnet.ro