Angel
(Raluca Ciocarlan)
"Nu vreau sa devin o papusa actionata prin sfori"
Odata cu caldura si cu gazele, o floricica superba a izbucnit in peisajul muzical romanesc: Angel si-a lansat primul album solo, "Orasul cu ingeri", iesind pe piata si cu primul extras audio si video, "Zapaceste-ma". Delicata si timida domnisoara - va implini pe 27 august 17 ani -, care inca nu se dezlipeste de mana mamei si mai este premianta la scoala, spera ca aceasta va fi vara ei, vara in care ne va convinge pe toti de calitatea vocii sale
- De cateva saptamani, suntem asaltati de ritmurile antrenante ale melodiei care marcheaza debutul tau in cariera solo. Se pare ca avem de-a face cu o revenire in forta: ti-ai schimbat infatisarea si stilul muzical. Se vorbeste despre tine folosindu-se doi termeni comparativi: Celine Dion - la capitolul voce si Shirley Temple - amandoua ati inceput sa "munciti" de tare micute...
- Ambele comparatii ma onoreaza peste masura, insa nu stiu daca le merit cu-adevarat. Povestea mea nu este realmente iesita din comun, doar vocea m-ar putea singulariza. Iar pentru asta am a-I multumi numai lui Dumnezeu. Si familiei, care m-a sprijinit mereu, a avut grija de mine si s-a straduit sa-mi creeze conditiile pentru a putea fructifica acest dar divin. Talentul muzical mi-a fost descoperit din intamplare. Eram inca la gradinita si in urma unui spectacol de sfarsit de an - cand am avut de interpretat o piesa cu grad ridicat de dificultate (rade): "Trei albine calatoare" - educatoarea i-a spus mamei ca am o voce deosebita. Cum in neamul nostru n-au mai existat cantareti, mama a privit-o neincrezatoare si i-a spus: "Ce voce? E un copil ca oricare altul! Toti lalaie cate-o melodioara la sase ani!". Nimeni nu a luat in serios avertismentul educatoarei si asa au mai trecut vreo trei ani. Intre timp insa, sora mea, Nicoleta - mai mare cu cinci ani -, a dat in patima muzicii si s-a apucat serios de studiu. Eu m-am tot invartit pe langa ea pana cand i-am invatat toate melodiile, dupa care nimeni nu ma mai oprea din cantat. Atunci si-au dat ai mei seama ca ceva se intampla! (rade). La insistentele Nicoletei, mama s-a lasat convinsa sa-mi acorde o sansa, asa ca m-a luat de mana si m-a inscris la cursurile de la Casa de Cultura din Mangalia, orasul meu natal. Desi, daca e sa fiu absolut cinstita, lucrurile n-au decurs chiar atat de usor. Si asta nu din cauza mamei, ci - imagineaza-ti! - tocmai din cauza mea! De unde initial am fost foarte incantata de propunerea mamei, cand am inceput sa ma imbrac mi-am dat seama ca, de fapt, imi era o teama ingrozitoare si am inceput sa plang in hohote. Dupa multe rugaminti, au reusit sa ma convinga sa ies din casa. Oricum, proba am dat-o tot plangand! Asa am inceput sa studiez, si primul meu indrumator a fost domnul profesor Traian Broasca. Dupa vreo doi ani, simtind nevoia unui pas inainte, am luat legatura cu compozitorul Cornel Fugaru. Acesta a fost foarte amabil si m-a primit acasa. Acolo mi-a spus sa-i cant ceva. Orice imi place mie. Am "atacat" un repertoriu variat, trecand prin piese de-ale Monicai Anghel, Angelei Similea si neuitandu-le pe Mariah Carey, Whitney Houston si pe preferata mea, Celine Dion. Cand am sfarsit, mi-am dat seama, cu uimire, ca domnul Fugaru plangea! Asta m-a emotionat si pe mine teribil, dar a fost si o recompensa imposibil de descris in cuvinte. Domnul Fugaru m-a luat sub aripa lui protectoare si am inceput pregatirile pentru perfectionarea tehnicii vocale. Faceam naveta Mangalia - Bucuresti cat de des puteam, totul culminand in toamna anului trecut, inaintea Festivalului "Cerbul de aur", cand am stat in "cantonament" o saptamana intreaga!
- Si rezultatele nu s-au lasat asteptate. S-a vorbit mult si in termeni extrem de elogiosi despre capacitatile tale vocale, dovedite pentru prima oara - din cate stiu eu - printr-o prestatie in direct...
- Da, "Cerbul de aur 2002" a fost un moment benefic din cariera mea. Oamenii m-au privit din acel moment cu mai multa simpatie. Insa pentru mine era o acumulare fireasca a eforturilor pe care le depusesem in toti acesti ani: zecile de ore de studiu, o multime de participari la festivaluri nationale si internationale - de unde nu m-am intors niciodata fara vreun premiu -, plus experienta lucrului in echipa, si cand spun asta, ma refer la perioada in care alaturi de Monica Ene am format trupa Angels.
- Angels s-a constituit in primul tau pas catre celebritate. Vorbeste-ne putin despre aceasta etapa din cariera ta.
- Cand eram inca la inceput de tot, am avut nevoie sa inregistrez doua piese si, cum auzisem de Costi Ionita si de profesionalismul lui, am decis sa ma indrept catre studioul sau. Costi a fost fermecat de vocea mea si mi-a spus ca are planuri mari pentru mine. Mi-a luat numarul de telefon si, in momentul cand el a considerat ca ar fi o perioada fasta pentru o trupa de fete, m-a cautat. Asa am cunoscut-o pe Monica si rapid s-au pus bazele Angels. Cum ti-am spus, asta a fost o experienta extrem de folositoare pentru mine. Am invatat ce inseamna lucrul in echipa, am vazut, pentru prima data, ce e aceea sa faci un turneu prin tara si mai ales sa ai in fata mii de oameni care sa cante impreuna cu tine. Angels a fost un succes aproape instantaneu. Tin minte ca abia inregistrasem piesa "Asa-s baietii" si noi deja aveam concerte contractate prin toata tara. Primul a fost la Satu Mare si a iesit cu mult peste asteptarile noastre. In acest fel s-au pus bazele colectiei mele de "pufi", adica de ursuleti de plus, cu care, in timp, mi-am umplut casa. Admiratorii aflasera ca-mi plac foarte mult si-mi faceau cadou astfel de jucarii in numar extrem de mare.
- La mijloc pare a fi un paradox: daca lucrurile mergeau atat de bine, atunci de ce s-a dizolvat trupa?
- In esenta, pentru ca pur si simplu noi, eu si Monica, nu ne mai puteam armoniza programele. Amandoua tineam mult sa ne vedem de scoala si cum orele nu coincideau, ne era din ce in ce mai greu sa gasim momente in care sa putem programa spectacole. Despartirea noastra nu s-a produs cu scantei, ci a venit de comun acord. Insa trebuie sa marturisesc ca pentru mine asta nu a fost o drama, din contra! Simteam deja nevoia sa trec catre altceva, mi-as fi dorit sa gust si din experienta cantatului solo... In felul acesta am dobandit o totala libertate de miscare si de alegere. Am participat la care si cate concursuri am vrut, am cantat exact ceea ce mi-am dorit... Cred ca am apucat-o pe drumul cel bun.
- Drum care te-a condus catre "Orasul cu ingeri". Vorbeste-mi despre acest album...
- E un material facut cu mult drag si care ma reflecta 100% pe mine. Jumatate este alcatuit din piese mai miscate, in stil latino-rock, iar cealalta jumatate e formata din blues-uri si balade rock. E o imbinare fericita: tot ce tine de partea ritmata poarta amprenta Angel, in timp ce partea de suflet e contributia Ralucai. Sunt doua fete ale aceluiasi personaj. Sunt frecvente diferite, insa eu ma simt bine in ambele ipostaze. Majoritatea melodiilor au fost compuse de Adi Stavian, dar am lucrat si cu Bogdan Beciu, cu Costi Ionita, Ionut Radu, plus cele doua piese compuse de Cornel Fugaru - piesele cu care m-am prezentat la Cerbul de Aur de anul trecut - si o colaborare cu Marian Ionescu, de la Directia V.
- Aminteai ceva mai devreme de programul scolar: cum s-a impacat tot acest zbucium muzical cu liceul?
- Foarte bine si spun asta cu mandrie. Desi aceasta este o epoca in care a fi premiant e perceput de multe ori ca ceva rusinos. Ti se lipeste eticheta de tocilar, ceea ce echivaleaza cu demodat. Eu insa m-am straduit sa nu raman in urma, sa invat bine si asa am reusit sa fiu a doua din clasa. Nu e usor, pentru ca deseori trebuie sa-mi fac lectiile prin masina, prin camere de hotel sau in pauzele dintre inregistrari. Am insa mare noroc cu niste profesori intelegatori, care ma sustin si sunt fericiti de fiecare data cand am un succes. Colegii imi sunt si ei aproape. La inceput m-au privit cu o oarecare doza de suspiciune, ceea ce s-a tradus printr-o atitudine mai rezervata. Voiau probabil sa vada daca sunt fitoasa si cu aere de vedeta. Am facut eu primul pas, iar acum ne intelegem foarte bine. Peste doi ani, dupa bacalaureat, sunt decisa sa merg mai departe si sa dau examen la Facultatea de Limbi Straine, sectia Engleza-Germana. Trebuie sa recunosc ca germana imi cam da fiori, dar sper ca pana atunci sa ajungem sa ne imprietenim. Macar de dragul englezei, care e marea mea iubire. Acum sunt fericita pentru ca am scapat de teze si ma pot dedica muzicii pe tot parcursul vacantei.
- Sa inteleg deci ca vei avea o vacanta activa, nici vorba de lenevit cu burta la soare pe malul marii. Sau poate te pregatesti pentru un export de talent? In fond, toata suflarea muzicala romaneasca viseaza la o cariera internationala!
- Si eu m-am inscris in acest curent pana in urma cu vreun an si ceva. Intre timp, am crescut mult, am deschis ochii mai larg si am inteles multe, asa ca in acest moment pot sa-ti spun cu mana pe inima ca nu-mi mai doresc o cariera internationala, pentru ca nu vreau sa devin produsul vandabil al unei industrii care-ti rapeste identitatea. Am avut mai multe oferte, extrem de serioase, dar le-am refuzat pe toate, exact din acest motiv. Bineinteles ca am fost luata de nebuna! Insa eu refuz sa intru in caruselul "made in Usa", refuz sa devin o papusa actionata prin sfori, o papusa cosmetizata, care comunica prin intermediul purtatorilor de cuvant, o marioneta careia i se interzice sa mai aiba sentimente, trairi sau opinii proprii. Ma intereseaza sa cant in strainatate, dar Romania sa fie baza, sa ma intorc aici dupa fiecare concert. Eu vreau sa ma pastrez pe mine asa cum sunt, vreau ca seara sa-mi pot pune capul pe perna stiind cine sunt, ce am facut si ce vreau sa mai fac. Din exterior, poate parea fabulos sa duci viata Shakirei, dar realitatea e ca tu, cea care ar trebui sa fii personajul principal, ajungi un simplu element de recuzita. Eu nu sunt orgolioasa. Jinduiesc la o viata tihnita, linistita, in care sa fac o muzica de calitate, care sa-i multumeasca pe romani. Mi-ar fi suficient. Pana la urma, n-avem decat o viata, iar eu consider ca ceea ce conteaza e calitatea ei, felul in care alegi sa-ti duci aceasta existenta. Acel "life style" californian la care atat de multa lume viseaza mi se pare artificial si, mai ales, anormal. Viata trebuie sa insemne mai mult decat batalia pentru cea mai mare vanzare de albume. Eu sunt o fiinta foarte credincioasa si vreau sa am timp sa-mi intemeiez o familie, sa traiesc iubirea, de la plimbarile pe faleza pana la copilul cu bucle blonde si ochi azurii, vreau sa am timp sa fiu alaturi de sora si parintii mei, nu sa comunic cu ei prin telefon, cinci minute, o data la trei zile. Vreau sa am timp sa citesc un Dickens sau un Dostoievski - preferatii mei - sau sa plang la un film romantic!
- Se pare ca ti-ai planificat viata cu multa seriozitate si pentru asta meriti felicitari. Nu sunt multi tineri de 16 ani care sa gandeasca asa de lucid.
- Iti multumesc si ma bucur teribil ca interpretezi spusele mele intr-o maniera pozitiva. In general, ziaristii sunt interesati de aspectele socante ale unei vieti, iar prin socant ei inteleg deseori ceva trivial, vulgar. Tocmai de aceea iubesc revista "Formula As": scrisul dvs. promoveaza bunul simt, firescul si frica de Dumnezeu. In ceea ce ma priveste, mi s-a parut ca asa e bine: sa vad cat e de solid fundamentul, ca sa stiu ce si cat pot construi. Fiecare ar trebui sa se intinda atat cat ii e plapuma! In principiu insa, nu-mi place sa-mi fac planuri precise pe termen lung - las sa intervina si neprevazutul. In fond, el e sarea vietii. Pana una-alta, sunt multumita pentru ca din toamna voi incepe sa evoluez alaturi de o trupa de instrumentisti tineri si talentati. Speram sa facem treaba buna impreuna, sa demonstram ca tineretea nu inseamna superficialitate!
Ines Hristea
Fotografii de Iulian Ignat