Cinema
Festivalul International de Film Transilvania la final
Tudor Giurgiu - directorul Tiff
"Din pacate, nici o pelicula romaneasca nu a rupt gura targului"
- Felicitari, Tudor! Creatia ta, Festivalul International de Film Transilvania, a primit aprecieri la superlativ pentru cea de-a doua editie, incheiata recent. Cum se vede evenimentul acum, cand emotiile au trecut?
- Statistic, totul arata foarte bine: am prezentat in Festival 70 de filme - fata de doar 43 anul trecut - si am avut 153 de proiectii, fata de 65 la prima editie. A crescut semnificativ atat numarul invitatilor romani si straini, cat si numarul spectatorilor - cam 15.000 de oameni au urmarit in total proiectiile de la cinematografele "Republica", "Victoria" si "Arta". Putem vorbi insa de reusita acestei editii si dincolo de cifre si date: ma refer aici la calitatea deosebita a multora dintre filmele prezentate, cat si la atmosfera foarte placuta creata in jurul festivalului.
Au fost si raman insa si anumite aspecte spinoase, legate in special de promovarea acestui eveniment. In Romania este foarte putin cunoscut conceptul de "festival de film" - ca manifestare de mare amploare, care are nevoie de o pregatire si de o reclama foarte bine puse la punct. Avem asadar mult de munca la capitolul imagine, unde nu cred ca am gasit inca o strategie de promovare pe masura a ceea ce se doreste acest festival - adica o adevarata sarbatoare a filmului. Sunt convins insa ca inaintam pe drumul cel bun. Reputatul regizor Nae Caranfil, prezent si el la Cluj zilele acestea, spunea ca dintre toate festivalurile de film la care a participat in tarile din Estul Europei, festivalul "Transilvania" promite cel mai mult. Eu sper asadar ca in cativa ani sa reusim sa ne facem un nume recunoscut pe plan international.
- Exista deja planuri concrete pentru editia viitoare?
- Cred ca cel mai important lucru pentru acest festival este ca el sa se transforme intr-o adevarata institutie, reprezentativa pentru Cluj si clujeni. Evenimentul ar trebui sa fie privit si inteles ca parte din viata orasului. Dorim asadar sa infiintam un birou permanent la Cluj, unde lumea va putea sa se informeze despre ceea ce se intampla cu festivalul si in perioada pregatirii lui. Si unde, bineinteles, asteptam din partea publicului sugestii, aprecieri si eventuale reprosuri. Pentru ca si noi, cei din organizare, avem inca multe de invatat. Un capitol mai delicat il reprezinta creatia autohtona, care anul acesta s-a prezentat destul de modest. Dupa supersuccesul obtinut anul trecut de filmul "Occident" - apreciat in egala masura si de public, si de juriu -, anul acesta nici o pelicula romaneasca nu a rupt gura targului. Festivalul a fost si ramane insa un foarte bun prilej de a promova filmele autohtone. Vom continua astfel sa facem lobby industriei cinematografice romanesti, care are nevoie ca de aer sa fie cunoscuta si sustinuta atat in tara, cat si afara.
Dorel Visan - Premiul de Excelenta Tiff
"Era mare nevoie de un asemenea eveniment in Romania"
La actuala editie a Festivalului s-a decernat pentru prima data un premiu de excelenta. Merituosul castigator - cu roluri in peste 60 de filme - este Dorel Visan, unul dintre putinii actori romani de calibru greu care a preferat sa ramana in "provincie" (in cazul sau, la Cluj) in loc sa aleaga Bucurestiul. Dedicand premiul memoriei sotiei sale - care si-ar fi sarbatorit ziua de nastere chiar la 31 mai, ziua decernarii premiilor Tiff -, Dorel Visan a fost cel mai aplaudat laureat al Festivitatii de Premiere. Cat despre mersul cinematografiei noastre si importanta Festivalului, reputatul actor si-a impartasit parerile in cadrul unui seminar: "Sunt onorat sa primesc acest premiu chiar la mine acasa, in cadrul unui festival nemaipomenit - prin care ne mai facem si noi auziti in lume. Era mare nevoie de un asemenea eveniment in Romania, era timpul sa incepem sa comunicam si noi - intre noi si despre noi. Cred ca eu apartin unei generatii care a adus mult in cinematografia romaneasca, pentru ca noi am mers in meserie pe urmele marilor actori romani care astazi nu mai sunt in viata. Am creat astfel un liant extraordinar intre generatii - liant care, din pacate, se subrezeste acum pe zi ce trece. Tinerii actori isi neglijeaza astazi modelele autohtone. Aceasta este, de altfel, tendinta in intreaga cinematografie romaneasca - aceea de a prelua idei si tehnici de realizare cinematografica de afara, improprii noua, romanilor. Eu nu zic sa nu tragem cu ochiul la altii, sa vedem cum se face filmul si la case mari. Dimpotriva, este mai mult decat binevenita o asemenea practica. Trebuie insa atentie mare - pentru ca, de cele mai multe ori, noi ne lasam influentati prin filtre de foarte proasta calitate. Cred ca astazi nici nu mai avem o in Romania - cum, de altfel, nu mai avem nici un fel de industrie. Avem doar incercari disipate de a face film, si foarte putine dintre acestea reusite la modul adevarat. Ca actor, eu pot sa dau un sfat direct doar actorilor: pe pelicula nu trebuie sa un rol, ci sa recream un destin, pentru ca actorul nu trebuie sa fie doar interpret, ci sa devina creator."
Sanziana Demian
Premiile Tiff 2003
Trofeul "Transilvania" (4000 Usd) - "Noi Albinosul", regia: Dagur Kari (Islanda)
Premiul pentru cea mai buna imagine: Vivi Dragan Vasile pentru imaginea filmului "Furia" (regia: Radu Munteanu). Premiul a fost oferit de Kodak Cinelabs Romania si consta in 10 role de pelicula color 35 mm Kodak Vision.
Mentiunea speciala a juriului - imaginea filmului "Intacto" - Xavi Jimenez; regia: Juan Carlos Fresnadillo (Spania).
Premiul de interpretare - Henryk Golebiewski, pentru rolul din filmul "Edi", regia: Piotr Trzakalski (Polonia).
Premiul de excelenta: Dorel Visan.
Premiul publicului: "Vorbeste cu ea", regia: Pedro Almodovar (Spania).
Premiul special pentru debut - Neagu Djuvara, pentru interpretarea propriului rol in documentarul "Rastimpul unei vieti", regia: Mona Iftimiu.
Premiul criticii: "Noi Albinosul".
Premiul Aggresione pentru cel mai bun tanar actor roman: Diana Dumbrava, pentru rolul din filmul "Maria", regia: Calin Netzer.
Teatru
O intrebare, un raspuns
Tamara Buciuceanu Botez
"Nu sunt numai o actrita fara varsta,
ci si o actrita foarte rentabila"
- La timp de vara, Bucurestiul celebreaza o noua premiera teatrala: "Pantofi de dama", un musical scris de dramaturgul George Astalos. Rolul principal fost compus anume pentru dvs., Tamara Buciuceanu Botez. Ma mir si va intreb: ce elixir de tinerete ati descoperit, daca dupa 51 de ani de activitate scenica, dansati si cantati cu atata verva, alaturi de tinerii actori ai Teatrului "Mundi"?
- Elixirul meu e pasiunea pentru tot ce joc. Oricat de inedita ar fi propunerea dramatica, eu ma pregatesc pentru ea si o infrunt. Invat temeinic ori perfectionez ceea ce stiu. Uitati-va: pentru vechea mea prietena, coana Chirita - personajul celebru al lui Alecsandri -, am luat lectii de calarie cateva luni, ca sa apar pe scena Nationalului iesean, la inaltimea inaintasului meu, celebrul Miluta Gheorghiu (cel care jucase Chirita in travesti, cu un urias succes, ani intregi). Nu zic ca e simplu, dar gasesti resurse atunci cand vrei si cand iubesti cu patima, cum iubesc eu teatrul, de-o viata intreaga. Acum, m-a bucurat mult rolul oferit de dramaturgul francez de origine romana, George Astalos, precum si colaborarea mea cu regizorul Constantin Dicu. A fost si partea coregrafica lucrata indelung cu Roxana Colceag si admirabila muzica scrisa de George Marcu. Partenerele mele tinere sunt actritele Teatrului "Mundi", Maria Junghetu si Carmen Stimeriu, iar pantofarul e Tudorel Filimon. Reactia salii ati vazut-o la premiera, cand personalitati ca dramaturgul D.R. Popescu, d-na Naum (sotia regretatului poet, Gelu Naum), criticul G. Dimiseanu si altii ne-au felicitat afectuos. Bucuria de a juca si a ma juca in scena imi da spontaneitatea pe care mi-ati apreciat-o, "eleganta si gratia comica" (va citez) cu care cant si dansez in acest spectacol. Se scrie adesea despre mine ca sunt "actrita fara varsta". E un elogiu care confirma cele douazeci de premii care mi-au onorat cariera, munca mea de o viata in teatru, la opereta, la estrada, in cinema, la radio si televiziune. Sigur ca mi-as dori sa ma ia in seama si Uniter-ul la premiile lui, dar probabil ca ma considera inca prea tanara. Asteapta sa mai cresc. Cu toate ca un personaj ca Vica, din "O dimineata pierduta" de Gabriela Adamesteanu, ori cel din "Somnoroasa aventura" de la Bulandra, dar si altele, ca rolul irlandezei din "Asteptand la Arlechin" sau compozitia din "Cumetrele" - pentru care un critic pretentios sustinea ca merit un Oscar -, m-ar fi indreptatit, poate. Mi-au adus in schimb (unele mi-aduc in continuare) aplauze si ovatii care imi incalzesc sufletul cat toate Oscarurile la un loc. Daca transformam aplauzele prelungite din salile arhipline la spectacolele mele in incasarile respective, imi permit sa spun ca sunt nu numai o actrita fara varsta, ci si o actrita foarte rentabila. S-a vazut si in turneul recent din Germania (la Stuttgart, Kln, Frankfurt) - unde pentru sali de cate 600-700 de persoane nu mai existau bilete la spectacolele noastre. Publicul ne-a ovationat minute intregi in picioare, pe mine si pe colegii mei de recital. Poate asta spune ceva si unor directori de teatru, unor regizori sau producatori din tara, care nu stiu sa exploateze surse artistice si de profit sigur. Curand, plecam in Grecia, cu comedia scrisa de acelasi autor de succes, George Astalos - "Caviar, vodca si bye-bye". Daca va intereseaza si alte vesti despre mine - pentru ca, din 94, de la interviul pe care mi l-ati luat, n-am mai avut bucuria de a aparea in revista "Formula As", pe care o pretuiesc mult - va stau cu placere la dispozitie.
Alice Manoiu
Eveniment coregrafic
"Missa Prophana" in viziunea lui Sergiu Anghel
Intr-adevar, un eveniment coregrafic de exceptie s-a produs pe scena Operei din Bucuresti. Inspirat de "Missa Prophana", superba muzica a argentinianului Ariel Ramirez, cunoscutul dansator si coregraf Sergiu Anghel a creat un regal de arta, un spectacol generator de emotie in stare pura, menit sa primeneasca sufletul de cenusiul cotidian. Compusa in anii 60 ai secolului trecut, "Missa Prophana" este o alegorie a aspiratiei noastre catre desavarsire, lupta cu tumultul vietii pentru a atinge orizontul biruitor al sacralitatii. Plina de tanguiri, de unduiri lascive si ritmuri fierbinti, muzica devine in cele din urma o adoratie a divinitatii, pe care Sergiu Anghel - alaturi de balerinii lui, de corul Madrigal, condus de Marin Constantin, si de prezenta ca recitator a lui Ion Caramitru - o transforma intr-un spectacol coerent si stralucitor.
Coregraf de frunte al generatiei sale (s-a nascut in 1954), absolvent al Facultatii de Filologie din Bucuresti (sectia romana-franceza, cu o lucrare de diploma despre... Rimbaud!), cu studii de compozitie coregrafica in Statele Unite si in Europa, laureat al numeroase premii nationale, fondator al grupului Contemp in 1973 si, din 1993, director artistic al Companiei Orion Balet, balerin el insusi, Sergiu Anghel poate fi considerat, dupa parerea mea, un artist "total". Dotat cu o inteligenta scaparatoare si cu un har al imaginarului demn de marii artisti, el ne-a oferit cu aceasta noua creatie a sa un spectacol de referinta. Pentru a marca evenimentul, l-am contactat telefonic, adresandu-i felicitari si o singura intrebare:
- De ce? Si... cum? - acest spectacol, Sergiu Anghel?
- "Missa Prophana" a aparut din dorinta mea de a face altceva, intr-un moment in care "piata" nationala si internationala este suprasaturata de "spectacole-experiment". Norocul m-a facut sa dau peste muzica acestui argentinian fenomenal, pe nume Ariel Ramirez, pe cand cautam alte "muzici". "Missa Prophana" m-a cucerit din prima clipa prin sacralitatea ei impresionanta si totodata fierbinte. Mi-as permite chiar sa afirm ca muzica asta are "carne", are "sange", are lacrimi care ard. In plus, prin ritmurile sale atat de neasteptate, ea da un suvoi de energie dansatorului, creeaza o tensiune speciala, care il contamineaza pe spectator...
Spectacol de arta adevarata, inchinat omului aflat, nu intamplator, in vesnica suferinta pe acest pamant, "Missa Prophana" a fost sustinut in beneficiul Spitalului Coltea din Bucuresti. Spitalul spre care in noaptea de 21 decembrie 1989, camioanele duceau ranitii de moarte ai Revolutiei romane.
Silvia Kerim