Traseele vacantei
La Sadova, in inima Bucovinei
Sub Obcinele Feredeului, ziua incepe cu pasul marunt al calutului si cu zgomotul carutei pline cu bidoane, care urca pana sus, in deal, pentru a colecta un lapte ca mierea. Oamenii ies la porti cu cate-o palarie trasa pe ochii mijiti, toarna laptele in bidoane fara sa zica mai mult de doua-trei vorbe, apoi trec la treaba. Dara galbena ce a spart intunericul din spatele Bisericii albe din Sadova este din ce in ce mai luminoasa si, odata cu harmalaia vrabiilor si cu cantecele mierlelor, incep sa se vada clar brazii si zecile de casute din lemn azvarlite pe dealuri. De undeva, de acolo, de sus, poti usor intelege de ce au hotarat primele familii venite aici - zice-se tarani nedreptatiti pe alte mosii - sa ramana in aceste locuri din inima Bucovinei. Inaltimi blande, pasuni bogate, paduri, ape, privelistea varfurilor inalte ale Muntilor Rarau, un puternic iz de camin, de "acasa". Daca adaugam imaginea actuala a unui sat cu oameni dintre cei mai muncitori, cu case mandre ce se-ntind pana la marginea padurii, reiese o noua destinatie turistica. O alegere excelenta, atat pentru cei care vor sa faca un tur al manastirilor din nordul Moldovei, cat si pentru cei dornici sa respire aer bucovinean si sa se relaxeze.
Cadru General
La doar 7 kilometri de Campulung Moldovenesc, Sadova se intinde pe firul paraului cu acelasi nume, intr-un culoar intramontan strajuit atat de Culmea Muncelu (1300 m) si Obcina Feredeului, cat si de cele doua biserici: "Sfantul Gheorghe" si "Sfantul Nicolae", semete si frumoase, inaltate in prima jumatate a secolului trecut. Ele impart in doua cele trei sate ale comunei Sadova: Gura Sadovei - inspre oras, Holohosca si Fundu Sadovei. Comuna, al carei nume inseamna in limba slava "doua gradini", are o vechime de aproape patru secole si o istorie zbuciumata. Iata doar doua cifre ce stau marturie: 143 de ani de dominatie habsburgica si 121 de eroi, fii ai Sadovei, cazuti pe campurile de lupta ale celor doua razboaie mondiale.
In 1934, Dimitrie Gusti - devenit mai apoi cetatean de onoare al comunei - a intreprins aici, alaturi de echipa sa, o campanie de durata, lasand in urma un pavilion pentru hora, o baie populara, un camin cultural si un teren de sport. Chiar daca azi, la slujbele de duminica si la marile sarbatori, doar cativa localnici se mai imbraca in costum popular, in casele oamenilor mai pot fi gasite mici tezaure ale unor epoci apuse: tesaturi, porturi stravechi, poezii si cantece populare, care altadata erau mandria zonei. Daca bucovinenii ar sti sa le puna din nou in valoare si sa se mandreasca cu ele, nu ar avea decat de castigat.
Atractii
Daca veniti vara in Sadova, veti gasi pajisti smaltuite cu flori, veti gasi plante ocrotite prin lege (papucul-doamnei, caldarusa, gentiana, crinul de padure) si aproape 150 de plante medicinale, prea putin folosite. La umbra padurilor de molid, brad si pin isi fac loc hribii, catina alba, macesul, zmeura, fragii si afinele. Amatorii de drumetii pot colinda in voie pe dealuri sau pot parcurge trasee montane, unul dintre acestea ducand la Pietrele Doamnei din Masivul Rarau. Iata doua destinatii precise in imediata apropiere a Sadovei.
Lacul Iezer
Doar cativa kilometri, strabatuti printr-o superba padure de brazi si molizi, despart Sadova de acest loc de un farmec si un mister aparte. Marginit de brazi uriasi, Lacul Iezer pare un paienjenis de smarcuri, radacini si trunchiuri, vegetatie bogata, ceea ce-l face impracticabil pentru inot si periculos pentru firul pescarilor. La fel ca si Iezerul, Iazul Bolatau, aflat la doi kilometri de acesta, are originea si adancimea necunoscute, ceea ce a inspirat de-a lungul timpului numeroase legende si povesti, unele dintre ele infricosatoare.
Manastirea Moldovita
Daca spre celelalte manastiri vestite ale Nordului Moldovei nu exista mijloace de transport in comun, la Moldovita puteti ajunge din Sadova cu trenul. Departe de agitatia turistica de la Voronet, Moldovita respira un aer bland, o pace si o frumusete calda, mai apropiata de suflet. Inconjurata de Obcinele Bucovinei, Manastirea Moldovita este de sute de ani simbolul ortodoxiei la hotarul Moldovei de Nord. Alexandru cel Bun a zidit prima biserica din piatra la inceputul secolului al Xv-lea, iar 100 de ani mai tarziu, Petru Rares a inaltat actuala biserica, inchinand-o aceluiasi hram, "Buna Vestire". In plus, fata de celelalte manastiri din Nordul Moldovei, Moldovita are in curtea sa inverzita si un muzeu in care sunt adapostite numeroase obiecte bisericesti si importante vestigii istorice.
Pensiuni
Recent aparuta pe harta agroturismului romanesc, comuna Sadova nu dispune de un numar mare de pensiuni. Insa fiecare dintre aceste pensiuni catalogate cu cate doua margarete are un specific aparte, cu care atrage turistii.
Casa "Alex"
Este singura pensiune din Sadova care are cate o baie moderna cu cabina de dus la fiecare dintre cele cinci camere. Alte puncte forte ale pensiunii sunt terasa ce da spre o frumoasa livada si spre parau, pavilionul in care se mananca in zilele si serile nu tocmai friguroase si camera taraneasca. O camera plina de "comori" - catrinte, bundite, perini, lada de zestre - care ar innebuni orice strain. Daca mai aveati nevoie de inca un motiv pentru a vizita Casa "Alex", d-na Hurghis, gazda dvs., a castigat anul trecut, la Festivalul sarmalelor de la Praid, locul intai pentru cele mai gustoase bucate.
Casa "Angela"
Aici gasiti o atmosfera tinereasca si un urias spatiu verde, tocmai bun pentru joaca, chiar in fata casei. Deocamdata va puteti caza intr-una dintre cele cinci camere, carora le sunt repartizate trei bai, insa in curand se va inaugura si o cabana din lemn. Si aici, cea mai atractiva incapere este cea cu balconas, celelalte patru fiind mai sobre si avand pat matrimonial. Ce are "Angela" si nu au celelalte pensiuni din Sadova: semnal Gsm de cea mai buna calitate si un microbuz cu care se pot face excursii.
Pensiunea "La Muncel"
Are cinci camere, doua bai, cate una la fiecare nivel, si - in plus - o terasa acoperita, tocmai buna pentru noptile de vara. Daca va plac cantecele traditionale, pustii casei "zic" bine la trompeta si la fluier.
Ca si in celelalte pensiuni, dejunul si cina sunt alcatuite din mancaruri traditionale, provenite in cea mai mare parte din gospodaria proprie. Specialitatile casei sunt aici: bauturile din fructe de padure, friptura la disc haiducesc, mamaliguta de cartofi, tochitura de purcel si laptele acru de casa.
Pensiunea "Victorita"
Ca oaspeti ai familiei Zbranca Victor veti intelege ca in Sadova frumusetea locurilor este completata de caldura oamenilor de aici. Veti descoperi, de asemenea, si farmecul unei adevarate pensiuni rurale. Cei doi cocosi, cel alb si cel rosu, se ciufulesc permanent, in grajd a aparut de cateva zile un vitelus cu ochii mari, iar prin ograda topaie ca pe arcuri un mielut alb. Pensiunea dispune de patru camere, una dintre ele dotata cu baie proprie, iar alta avand un balconas foarte "sic".
Casa "Cristina"
In aceasta casa din lemn, cu etaj, se gasesc cele mai simple si totodata cele mai confortabile camere din circuitul turistic al zonei. Se adauga un bar, doua terase, trei bai ce depasesc nivelul unui hotel de trei stele si reteta este gata.
Pensiunea "Stefanel"
Este o pensiune extrem de cocheta, de curata, cu cinci camere, doua bai si un living. Seductia o reprezinta gradina, plina de trandafiri. Primul lucru pe care ar trebui sa-l faceti atunci cand treceti pragul acestei pensiuni este sa cereti un pahar cu sirop de brad. Este exceptional!
Iulian Ignat
(Fotografiile autorului)
Contact:
Antrec Suceava: tel. 0230/37.13.06; corart17@hotmail.com
Antrec Bucuresti: tel. 021/223.70.24, 021/222.80.01, www. antrec.ro, e-mail: office@antrec.ro