Eveniment
Bookarest 2003 Intrat in viata noastra in 1992, Targul International de Carte de la Bucuresti a ajuns la a 11-a editie, sporindu-si de la an la an numarul expozantilor si vizitatorilor. Iata ca, in ciuda lamentatiilor, avem productie editoriala si cititorii pentru ea (de la prima editie si pana la cea de saptamana trecuta, numarul celor veniti sa cumpere carti si sa participe la evenimentele din Targ s-a dublat, trecand de 60.000; vi se par putini?). Fundatia Artexpo duce greul organizarii prin presedintele ei Mihai Oroveanu care e si directorul Targului, treaba deloc usoara: el trebuie sa suporte nemultumirile editorilor concurenti ce isi disputa spatiul devenit neincapator, spre el se indreapta reprosurile in legatura cu lipsa sufocanta de ventilatie si imbulzeala pe culoarele prea stramte dintre standuri, inconveniente reale si perpetuate de la o editie la alta, caci o instalatie de aer conditionat e prea costisitoare, iar editurile se tot inmultesc si-si cer dreptul la participare. In mai multe interviuri, d-l Oroveanu deplange transformarea Targului intr-o piata de carti (la care lumea vine atrasa de preturile cu 20% mai scazute fata de cele din librarii) si avanseaza ideea unui Salon elitist, cu participare pe spranceana si cu ponderea pe discutii substantiale intre profesionisti din lumea culturala. Nu cred ca e o idee buna: oamenii vin la Bookarest chiar ca sa cumpere carti, sa ia autografe de la scriitori, sa asculte personalitati vorbind despre noile aparitii, sa-i descopere pe invitatii straini si traducerile din opera lor (altfel citesti o carte dupa ce i-ai vazut autorul in carne si oase, dupa ce te-ai uitat in ochii lui).
Aspectul comercial nu trebuie dispretuit. Targul, asa cum e el, cu bune si rele, a devenit un eveniment tocmai datorita publicului care da navala; colocvii si mese rotunde se pot organiza oricand. Miile de persoane de toate varstele, misunand de la un stand la altul, cumpara de toate, de la carti pentru copii la tratate academice si de la beletristica la filosofie, psihologie, istorie, ba chiar si editii bibliofile, dictionare, enciclopedii, albume scumpe, la care rabatul e considerabil. Dincolo de latura lui mondena, de placerea de a intalni cunostinte, de posibilitatea de a vedea si aborda celebritati, Targul de Carte a ajuns o manifestare populara tocmai fiindca exista cateva zeci de mii de romani pe care ii intereseaza cartile, si le doresc, fac sacrificii sa le obtina.
La editia din 21-25 mai 2003, invitata de onoare a fost Spania, a carei participare organizata de Institutul Cervantes, prin osteneala directoarei lui de la Bucuresti, d-na Ioana Zlotescu-Simatu, s-a dovedit abundenta si foarte atractiva. Ca intotdeauna cand se pune mult suflet, cand nu se precupetesc timp, nervi si munca, ceea ce au realizat d-na Zlotescu si colaboratorii ei a lasat o impresie exceptionala, de la spatiul aerisit si aranjat profesionist (in care puteau fi vazute peste o mie de titluri publicate in Spania, precum si traduceri din literatura hispanica aparute la noi) la inteligenta si farmecul editorilor si scriitorilor invitati. Singurul regret a fost ca la standuri, in Laptaria lui Enache, pe terasa la Motor se desfasurau in acelasi timp tot felul de "evenimente", cu spanioli, cu nemti, cu francezi, cu autohtoni premiati sau lansati, incat nu stiai cum sa te imparti intre cei 299 de expozanti (intre care 201 romani) ce meritau vizitati pe indelete si "actiunile" tentante. Oricate inconveniente ar avea aglomeratia, zapuseala, galagia, forfota ametitoare, Targul de Carte de la Artexpo e viu si vital, caci nu exista stimulent mai tonic pentru oamenii din bransa decat aceasta dovada ca pofta de citit, sanatoasa pofta de citit nu piere. Inutil sa va mai spun ca provizia de carti noi, pe care vi le voi prezenta pe rand la rubrica mea, imi ajunge pana la iarna.Adriana Bittel
Dans
</b><b>Doua stagiuni de Dans, un nou succes Se incheie, iata, a doua stagiune pe care un teatru - subliniez, un teatru - o consacra dansului. La Odeon, de doua stagiuni, ne-am obisnuit sa vedem dans de calitate, cei mai buni dansatori, cei mai inventivi coregrafi, stiluri diferite, spectacole incitante. Odeonul a oferit publicului un produs de lux si de aceea fiecare intalnire cu dansul a fost un eveniment, o sarbatoare pentru cunoscatori si o provocare pentru ceilalti. Cel mai important lucru este ca "vestea s-a dus", ca numele teatrului este asociat acum si cu Dansul. Efortul realizarii unor asemenea spectacole complexe a fost urmat, de fiecare data, de seri triumfale. La fiecare spectacol, o observam pe Dorina Lazar, directoarea teatrului, traversand febril foaierul, primind invitatii ca o gazda desavarsita.
Un proiect de succes trebuie negresit continuat. Coregraful si dansatorul Razvan Mazilu, coordonatorul acestui ciclu coregrafic de la Odeon, trebuie sa construiasca mai departe. Ceea ce a realizat ramane in memorie si in suflet si, mai ales, e un reper distinct in istoria spectacolului de dans de la noi. De obicei, sunt mai parcimonios cu laudele, dar Dansul de la Odeon mi-a starnit cu adevarat entuziasmul.
Nu voi comenta, ci doar voi prezenta, ca o provocare pentru stagiunea viitoare, cand spectacolul se va relua, ultima intalnire din ciclul "Dans la Odeon". Un spectacol nonconformist.Trei coregrafii independente: Memorie de vanzare (copilarie inclusa), Autoportret 1940 si Astazi la ora 19. Trei coregrafi, doi consacrati si o debutanta: Mihai Mihalcea si Florin Fieroiu, apartinand aceleiasi generatii, si foarte tanara Ioana Macarie. Mihai Mihalcea a dansat pe propria coregrafie - Memorie de vanzare (copilarie inclusa), Razvan Mazilu a dansat Autoportret 1940, Alexandra Pirici, Ioana Marchidan, Carmen Riban si actorii Ionut Kivu, Mihai Marinescu, Gabriel Calinescu au dansat in Astazi la ora 19. Dans la Odeon.3 - o intalnire cu imaginatia si cu performanta.
Claudiu Ionescu
Firul scurt
</b><b>Tineri actori</b><b>Alexandru Jitea
"Drumul meu spre scena a inceput..." ...la Constanta, cand trei pusti din clasa a Viii-a si-au hotarat destinul: unul voia sa ajunga marinar, altul sa imbrace uniforma militara, iar celalalt - adica eu - visam sa port vesminte din toate epocile. Sa devin actor. Interesant este ca toti trei ne-am implinit visul. Asa ca iata-ma acum la Teatrul "Nottara", intrand in pielea unor personaje cat se poate de diferite: intr-o seara, un zvapaiat, dansand in musicalul "Miresele capitanului", iar in alta, un print rus din epoca razboaielor napoleoniene, propovaduind pacea si intelepciunea lui Tolstoi din epopeea "Razboi si pace". Asta dupa ce debutasem in 95, in rolul unui Ss-ist, din armata lui Hitler, in "Conferinta la cel mai inalt nivel" (regizata de Petre Bokor si devenita film, sub bagheta regizorala a lui Radu Gabrea). Doar provocarea artistica ne tine cugetul viu, pregatiti sa invingem. Din pacate, in viata de toate zilele e mai greu. De pilda, eu ar trebui sa fiu incantat si multumit. In prezent, joc saptamanal in patru piese diferite ca gen si epoca, spectacole importante si de succes. Dar gandul meu - in calitate si de cadru didactic la Academia de Teatru si Film - se intoarce, cu ingrijorare, catre tinerii absolventi. In facultate, studentii sunt inconjurati cu interes si multa grija. Dar cati dintre ei, odata iesiti pe portile facultatii, ajung in teatre unde sa-si implineasca profesia, sa fie distribuiti, vazuti, sfatuiti? Drumul tinerelor talente de la facultate la scena e plin de capcane si disperari. Or, fara ochiul grijuliu al mentorului care i-a format, multi risca sa se piarda. Ma gandesc ca in anii 60 si 70, generatiile "de aur" au avut sansa de a se afirma pentru ca profesorii lor - ulterior si regizori - le-au oferit numeroase ocazii sa evolueze. Marea actrita Aura Buzescu s-a deplasat in plina iarna, la o varsta inaintata, sa asiste la Craiova la premiera fostilor ei studenti. In ultimii ani, doar d-l Cojar si-a adus in Teatrul National, pe cand era director, cateva talente de la clasa sa din Institut. Dar dupa el, ce urmeaza? Cine se va ingriji ca viitorul teatrului romanesc sa nu se piarda, sa nu se usuce, pe drumul anevoios catre arta adevarata?Alice Manoiu