</b> <b>Viata unui roman la Paris:</b><b>Nelu</b><b>"Ma tot intrebi ce-i aia Occident pentru mine. Asta-i Occident: euroii zornaind in sacosa mea"</b><b>Magazinul Paris, Bulevardul Parmentier. Masinile trec in viteza, motocicletele paraie asurzitor. Claxoane. Forfota bulevardului coboara spre R?publique sau urca spre Belleville. In cafenele se citesc ziare, de la crepierul din colt miroase a clatite. La supermarketul G20 clientii intra si ies, usile glisante aproape ca nu au timp sa se inchida, baiatul de la intrare strange la piept un teanc de reviste. Ii insoteste cu privirea pe cumparatori, le spune Bonjour si asteapta. Este tuns stramb, cu o mustata abia mijita si urechile rosii de frig. Imbracat cenusiu si murdar, iti dai seama usor ca vine din Est. Sta mereu in acelasi loc, sprijinit de usa, in asa fel incat sa se vada titlul revistei: "Lglise et le plaisir".
Il cheama Nelu, are 16 ani si este dintr-o comuna de langa Satu Mare. Este a treia oara cand vine la Paris, impreuna cu tatal lui. Din cauza vizei Schengen e - sta trei luni aici, trei luni in Romania. Puse impreuna, asta e a opta luna in Franta: "Prima oara cand am venit aicea mi-o parut ca n-ajung in veci. Am venit cu masina, am facut trei zile si trei nopti din Romania. la cu care om vinit ne-o fost neam si de-aia nici nu ne-o luat prea mult. Da in masina aia o fost un ras tot drumu, ca n-o fost unu sa zici ca ii treaz, numa io. Numa a palinca o putit in masina aceia. Cand o deschis geamu, putea ca-ntr-o buda. La vama, ne-a si intrebat ca de unde am scos masina, dintr-un veceu? Ce-am mai ras!".
Nelu a renuntat la scoala: a facut opt clase si tatal lui, Nea Vasile, nu a trebuit sa zica de doua ori sa nu se mai duca, pentru ca oricum nu-i placea. Era greu, mai ales iarna, pentru ca scoala era in alt sat si se ducea pe jos. N-o lua pe drum, avea o poteca, o scurtatura cu zapada pana la genunchi. Din cauza asta, cand mergea la scoala isi punea trei perechi de pantaloni. Dar astea erau demult, in Romania; el este acum in Franta si nu oriunde, ci in Paris, "capitala culturala a lumii". Ce face Nelu in capitala culturala a lumii?
"Vand... reviste", imi spune el putin incurcat. Un domn grizonat, imbracat in costum si cu servieta ii zambeste si ii strecoara ceva in mana. Nelu se inchina: "Merci, monsieur" si dupa ce barbatul se indeparteaza, desface incet pumnul. In palma murdara straluceste o moneda: "Mi-a dat un euro.In Romania is 40 de mii. Ma cunoaste domnu, am lucrat pentru el. Am carat niste mobila de-a lui la pubela. Mi-a dat atunci 35 de euro. Asa e simbolul asta al lor, ca sa deie".
De fapt, nimeni nu-i cumpara revista: oamenii ii dau bani. Revistele sunt totusi luate de la Biserica Martorilor, cu 70 de centime bucata, si Nelu cere pretul trecut pe coperta: doi euro. Multi romani veniti sa munceasca la negru in Paris, pana isi gasesc ceva convenabil, folosesc aceasta forma de cersetorie mascata, pentru a supravietui. Sunt insa unii care o transforma in meserie si fac cariera cu ea. Iti trebuie totusi putina vocatie, si cum Nelu este un pusti, tatal lui a considerat ca are destula.
La G20 ii merge bine: castiga intre 20 si 50 de euro pe zi: "De exemplu, ieri am dus acasa 47 de euro, si tata, care a muncit toata ziua pe santier, a facut 45, ca atata le da pe zi. Plus ca eu aveam si o sacosa cu mancare si suc, ca l-am ajutat pe patron sa descarce marfa", se mandreste el.
Sa descrii o zi din viata lui Nelu la Paris inseamna sa le descrii pe toate celelalte. De doua luni se trezeste la sapte, ia metroul, la opt este in fata magazinului si ramane la intrare pana seara, la inchidere, tot la ora opt. Douasprezece ore pe zi sta la usa, cu o pauza de masa de o jumatate de ora. Sase zile pe saptamana. Pentru ca duminica este inchis. Patronul, un arab de treaba, a vrut chiar sa-l angajeze, dar nu se poate, pentru ca e minor. Nelu le cunoaste pe casieritele din schimbul unu si pe cele din schimbul doi, il cunoaste pe africanul care aseaza marfa, pe sotia patronului si pe toti distribuitorii de marfa. Si cu toate ca nu are ceas, stie cu exactitate cand urmeaza sa apara fiecare: "Cand incepe sa-mi fie foame, stiu ca e in jur de doua si trebuie sa vina schimbu de casierite. Dupa aia, cand incep sa ma doara picioarele, e cam sase si vin livrezoanele de marfa". Saluta lumea care intra in magazin, iar pe "clientii" lui ii intreaba: "Ca va?", si ei raspund: "Oui, ca va, merci".
Cand nu sunt clienti si are cu cine sa vorbeasca, subiectul preferat al lui Nelu este satul natal: "Cand eram io la mine in sat, am avut o capra de-aia, ceheasca. Trei kilometri in jurul casei mancase toti pomii, numa varfurile. Sa suia pe el, era pomu ca mana, sa ridica in doua picioare pana unde ajungea, sa lasa pe el, si iezii il mancau tot-tot-tot. Avea doi iezi. Intr-o zi, a mancat din niste pruni ai unui vecin, un om rau, mai. Var cu tata. Ingradise pomii cu sarma si capra i-a rupt sarma si a mancat din pruni. Si-a venit la noi acasa sa ne omoare caprele. Io am ascuns caprele in pod, unde tineam malaiu si i-am zis ca noi nu mai avem capre, ca le-am taiat si ma gandeam sa nu zbiere capra din pod. Da a stat linistita, ca ea manca malai. Asta a baut un pahar de palinca si s-o dus inapoi acasa. A mancat capra aia multi pruni, i-a mancat si pe ai nostri, ca na, cum sa spui caprei nu manca de-acestia, ca-s a nostri?!".
O doamna tocmai a facut cumparaturi. Nelu, cu o voce timida, pentru ca inca nu vorbeste bine franceza, se ofera sa o ajute pana acasa. Cere de la magazin caruciorul, incarca marfa si se intoarce dupa un sfert de ora. A primit zece euro, pentru ca doamna statea la etajul trei, nu avea lift si i-a dus toate sacosele pana la usa: "Mai vine o tanti de-aici, de la banca, si in pauza cumpara mancare si sucuri pentru toate colegele. La banca e cel mai bine. Eu car tot si eu le si impart produsele si imi da fiecare cate un euro. Sunt 23 de doamne, ca fac mereu 23 de euro. Si mai prind comanda buna la liceul ala din colt. La fel - toate fetele imi dau bani si toate ma cunosc. Si pe strada, daca ma intalnesc cu ele, ma saluta".
Nelu prefera sa lucreze astfel, desi alti baieti il iau peste picior: "Uite, de exemplu Miti-Coto, care zice ca eu stau ca fraieru la magazin, ce face? Taica-su spune la toata lumea ca baiatul lui e miliardar in Franta si el doarme ziua si se ducea noaptea cu pedeii, cum s-ar zice, cu poponarii, si se drogheaza cu hasis sau bea bere, ca toti banii lui numai pe asta se duc, si acasa n-a trimis nimic. E mai bine ca Miti-Coto? Nu cred".
Intr-o zi, Nelu a luat o figura serioasa si mi-a spus: "Tata are trei magazine. Si cand nu e el aici, le lasa cui vrea el. Acuma, le-a dat lu unchiu si lu matusa".
Exista intre romanii veniti in Paris un sistem de mostenire a magazinelor, adica a locurilor de cersit. Nea Vasile are Monoprix-ul din 1997. Era aci si cand s-a deschis G20, unde sta acum Nelu, si l-a preluat cu acordul directorului general. Al treilea magazin este Francprix-ul, aflat doua strazi mai departe. Magazinele sunt luate in virtutea dreptului primului venit. Si daca altcineva il vrea, trebuie sa plateasca o taxa, stabilita in functie de perioada inchirierii si de generozitatea clientilor magazinului respectiv. Daca intr-o zi apare cineva nou la usa magazinului? Raspunsul lui Nelu a fost categoric, de parca l-as fi intrebat daca soarele nu mai rasare maine: "Asa ceva nu se poate!". Si nu se poate din doua motive: in primul rand, pentru ca asta e legea nescrisa intre romanii veniti la munca in Paris. Pe de alta parte, patronul are ultimul cuvant de spus, iar patronul prefera la intrare o persoana de incredere, pe care a cunoscut-o de-a lungul timpului: un strain ar putea spiona cash-ul clientilor. De altfel, un cersetor nou se instaleaza in locul celui vechi numai dupa ce acesta din urma il recomanda patronului.
Florile Primavara vine mai repede in Franta. E jumatatea lunii februarie si "sezonul florilor" a inceput. Nelu a inlocuit revistele cu mici buchete facute de el, lipite cu scotch. Primele flori nu sunt furate, ci culese de pe coclaurile Parisului, de la marginea orasului. Cateodata, este necesar un drum pana aproape de granita cu Italia. Florile, culese saptamanal, sunt carate in genti uriase din rafie: "Si cum stau ele in punga aia asa, din cauza caldurii, toti bobocii, da toti, pana ajung acasa cu ei, infloresc. Si cand deschid geanta acasa, le gasesc pe toate inflorite. Iti vine sa crezi?".
Ieri a vandut 25 de buchete cu doi euro bucata. A facut 50 de euro, in timp ce tatal lui, care a carat toata ziua saci cu ciment pana la etajul opt, a castigat doar 45.
La inceput, Nelu vindea "jentile", dar dupa doua-trei saptamani, a trecut la "malin", adica liliac. Liliacul il fura noaptea. Pleaca in recunoastere pe inserat si dupa miezul noptii intra in gradini, in parcuri. Cand poate, se duce in afara Parisului, in padure, si il culege de acolo, dar "malinul salbatic" este diferit: "E mai bun ala de gradina, ca are floarea mai mare si e mai parfumat, dar Politia stie care-i malin de padure si care-i de gradina si daca te prinde cu el, ti-l confisca si poate chiar sa te aresteze". O noapte la furat de malin poate insemna 25-30 de buchete, pe care le vinde cu 2 euro bucata. Un astfel de stoc se vinde intr-o zi, poate doua. De aceea, cel mai bine este sa iei mai mult odata: "Depinde de locul de unde iei. Cateodata, am timp sa iau cat pentru 80 de buchete, alte dati nu apuc sa iau decat putin, ca unii au caini in curte si trebuie sa fug. Si se intampla si sa ma prinda Politia. Ma tin in arest 24 de ore si imi dau drumu, ca doar ce sa-mi faca?".
Nea Vasile este de acord cu furatul florilor, "ca e munca cinstita, nu dai la nimeni in cap". In rest, "daca-l prind ca fura altceva, eu il bat".
Cutia "Cutiile" nu sunt altceva decat automatele cu fise pentru parcari. Dupa ce in ultimii sapte-opt ani au fost luate cu asalt de romani, care le gaureau sistematic pentru a fura monedele, Primaria Parisului a luat hotararea de a le inlocui cu aparate electronice, pe baza de cartela magnetica. O schimbare costisitoare, menita sa reduca pierderi si mai mari, de aproximativ 100.000 euro zilnic. Au fost inlocuite toate. Sau asa cum descoperise Oleaca, aproape toate. Oleaca este cel mai bun prieten al lui Nelu. Se stiu din scoala generala, de cand profesoara de franceza le arunca in soba cartile de joc si ei chiuleau sarind pe fereastra. In virtutea acestei prietenii, Oleaca i-a zis lui Nelu: "Ba, mai lasa si tu cersitu si hai la cutii. Stiu io una care e plina!". Nelu a vrut sa vada cu ochii lui daca descoperirea era adevarata. Si era. Numai ca exista o problema de care Oleaca "uitase": cutia se afla in fata unui sediu de Politie. A urmat o saptamana de panda. Faceau cu schimbul, stateau si impreuna, framantandu-si mintea cu un plan de actiune, "pentru ca asa fac banditii adevarati, la televizor, cand pregatesc o mare lovitura". In cele din urma, au ajuns la o solutie. De fapt, ce riscuri existau intr-o astfel de incercare? "Cel mai mare risc este sa pierdem cutia, adica banii din ea, pentru ca altfel, daca ne prind, ne tin 24 de ore in arest si ne dau drumu, ca suntem minori. Asta-i legea la ei", imi spune Nelu. Asa ca, intr-o seara, impreuna cu Oleaca, a trecut la actiune. Inarmati cu o sacosa de carpa si o bormasina electrica, au asteptat schimbul de garda de la 12 noaptea. Aveau la dispozitie 15 minute. Norocul in asemenea situatii inseamna o strada pustie. Bormasina bazaie scurt de cateva ori. Oleaca, bagat sub automat, incepe sa traga de tabla. O data. De doua ori. La a treia sfortare, se aude un pocnet si banii incep sa curga in sacosa de carpa pe care Nelu o tine cu maini incordate. "Si acum mai tin minte cum sunau banii in sacosa. Si curgeau, si curgeau... aia e cea mai frumoasa amintire de cand sunt p-aici. Ca ma tot intrebi ce-i aia Occident pentru mine. Asta-i Occident - euroii zornaind in sacosa mea", hotaraste Nelu. Cand a picat si ultima fisa, conform planului, au rupt-o la fuga. Pe stradute, cu sacosa sub geaca, prin ganguri, prin locuri dosite, hotarate dinainte, pana au ajuns la Porte dOrleans. Acolo, langa metrou, era o gradina mica, luminata prost. Mai mult pe bajbaite, au facut o groapa si au pus sacosa in ea. Au astupat bine si, dupa ce s-au asigurat ca nu i-a vazut nimeni, au plecat fiecare spre casa lui.
Nelu aproape ca n-a putut sa doarma toata noaptea - cam cat o fi acolo?, ce sa faca el cu partea lui?, a inceput sa-si faca in minte o lista de cumparaturi "urgente", dar dupa 1) ciocolata si 2) suc, nu mai stia ce sa mai adauge. Nu s-a gandit nici un moment ca Oleaca ar putea sa faca vreo smecherie. S-au intors noaptea urmatoare sa ia banii, sa-i numere si sa-i imparta. Numai ca poate ploaia din timpul zilei, poate maturatorii de dimineata, nebunia din seara precedenta, toate astea i-au pus in situatia de a nu mai gasi locul unde ingropasera banii. Au inceput sa sape. Cam cat de adanca sa fi fost groapa? Juma de metru? Au sapat aproape toata gradina, la o adancime de jumatate de metru. Oleaca injura intruna. Dupa trei ore de efort, sapaliga s-a agatat in ceva: sacosa. Fise de un euro si de doi euro straluceau ca o comoara adevarata. Abia atunci Oleaca i-a zis lui Nelu: "Ba, io ma gandeam ca mi-ai tras teapa si i-ai dat banii lu tac-tu". Au numarat fisele: 2000 de euro. I-au impartit jumate-jumate. Si-au luat "Coca-Cola la cutie, de-aia l-i-g-h-t, eu ii spun Cola-lignit si o gasesc cel mai bun suc in Franta", Snickers-uri si inghetata la cornet. A doua zi au petrecut-o la Disney Land.
Dupa aceasta lovitura, Oleaca nu s-a mai dus la "cutii". S-a reprofilat: fura butelii de pe reteaua de cale ferata si le vinde arabilor cu zece euro bucata, adica la jumatate de pret. Nelu si-a reluat postul de la supermarket, fara sa-i povesteasca ceva lui Nea Vasile.
Casa si vecinii "Ca sa vii la mine in vizita trebuie sa faci asa: iei metrou pana la Port de la Sapele, apoi busu - 15 statii, si cand ai ajuns la un restaurant mare, numa geamuri, o iei la stanga, si la a doua poarta intri si intrebi de Nelu a lu Maria a lui Darjoala. Toata lumea ma stie."
Nelu locuieste in "abandon". Abandonul este o casa in care proprietarul de drept nu mai locuieste de multa vreme. Emigrantii fara acte sau fara bani o sparg si incep sa locuiasca acolo, transformand casa intr-un hotel al nimanui. Francezii ii spui "squat", si in Paris exista cateva organizatii non-guvernamentale care ii apara pe cei care ocupa in felul acesta casele parasite sau nelocuite. Logica lor este: de ce unii sa doarma in strada, in timp ce altii au mai multe case si nu le folosesc? Romanii nu sunt singurii locatari ai squat-urilor: 80% din ele sunt ocupate de africani, arabi sau... artisti. Acestia din urma au schimbat cu succes cateva squaturi in ateliere de lucru sau sali de expozitie.
In abandonul lui Nelu nu este electricitate, dar sunt "pascani", adica sobolani. Poate din cauza asta un frigider tine loc de sifonier. Nelu le-a astupat gaurile cu sticla sparta, dar ei tot isi fac loc pe te miri unde. Intr-un colt - un pat improvizat din patru saltele, puse una peste alta. Camera este de fapt subsolul unei case care apartine Sncf-ului (transportul feroviar francez). Nu exista apa curenta. Nelu se duce in fiecare duminica la dusurile publice: "Daca iti faci dus 20 de minute e gratis. Daca vrei sa stai mai mult, platesti un euro. Da eu nu stau mai mult. Sunt bai. Multe. Ai si un cui unde sa iti agati lucrurile, acolo e bine".
Peste strada, mai aproape de metrou, este un alt "abandon". Toti romanii ii spun "sura" si eram curios sa vad o sura la Paris. Am descoperit insa ca sura era o hala, probabil o fosta magazie dezafectata, unde romanii si-au incropit baraci din cartoane si bucati de placaj. Nelu trece des pe la sura, baietii de aici fiind singurii lui prieteni. Ii leaga limba romana si experiente comune. In urma cu doua saptamani, de exemplu, abandonul lui Nelu a fost luat cu asalt de Politie la 5 dimineata. Politistii, cu cagule pe fata si cu pistoale indreptate spre ei, dupa ce le-au verificat actele, i-au condus afara. Tatal si unchiul lui Nelu - cu catuse la maini, Nelu - tinut bine de guler. Au fost dusi pe strada din fata surii, unde, in ciuda orei matinale, toti prietenii lui Nelu erau prezenti, ba chiar si alti romani adusi din casele parasite din imprejurimi. Aproximativ 90 de persoane, numai barbati, toti cu catuse la maini si aliniati pe doua randuri pe marginea soselei. Atunci cand i-a venit randul, Nelu a trecut si el ca toti ceilalti prin fata unei dube cu geamuri fumurii. A stat zece secunde in fata geamului fumuriu si tot ce a inteles era ca cineva il priveste din interior. "Dupa ce toata lumea a trecut prin fata geamului, Politia a plecat si nu ne-a facut nimic. Am stat de vorba cu vecinii si mi-au zis ce se intamplase: cu o seara inainte, fusese violata o fata in sura. Chiar in noaptea aia, Politia prinsese trei dintre violatori. Dimineata, venise sa ii caute si pe ceilalti 16", isi aminteste Nelu si mai baga in gura o bucata uriasa de ciocolata.
Dupa doua saptamani de cercetari, Politia franceza a arestat sapte romani in cazul "Violul celor 19". Fata violata era o prostituata de nationalitate franceza. Nelu: "Io, ce sa zic? Erau si beti... Zic si io ca toata lumea de la sura - greseala lor a fost ca n-au platit-o dupa".
Epilog In pauza de masa, Nelu isi face cumparaturile de la cel mai ieftin magazin. Apoi merge in parc. "Am venit la Paris pentru ca acu strang bani. Avem acasa cinci hectare de pamant, o sa ne facem toti fratii case acolo, in rand. Io vreau sa fac una cu etaj si cu gradina." Pranzul de astazi: o jumatate de paine, o cutie cu pateu si o banana. Din capacul cutiei isi face un fel de cutit, cu care intinde pateul pe paine. In jurul nostru se strang porumbei. Ciugulesc firimiturile. In timp ce-si pregateste sandvici-urile imi povesteste ce a patit noaptea trecuta: "Azi-noapte n-am putut deloc sa dorm, pana pe la trei dimineata. Din cauza sobolanilor. Au avut chef de joaca, nu stiu ce, ca s-au chitait intruna. I-am lasat in pace, pana s-au urcat la mine in pat. Si cand i-am simtit pe patura, am zbierat o data la ei Hau!, c-au fugit care-ncotro. Unu, l-am vazut, a sarit si s-a lovit cu capu de usa! Ha! Ha!". Nelu a terminat de intins pateul pe paine. Mai pune o felie deasupra si musca cu pofta. Apoi adauga cu gura plina: "Stii ce cred ca mi-ar trebui? O pisica".Catalin Manole
(Corespondenta din Franta)