Amintiri dulci ca mierea si amare ca pelinulMaria Blaga</b><b>taranca din Valcau - Salaj</b><b>"Nimic pe lumea asta nu-i mai sigur decat pamantul. Am fost gata sa mor pentru el"</b><b>Legaturi de taina Maria s-a nascut la Salaj, in familia Floritei si a lui Gavrila Gale din Valcau, oameni harnici si instariti. Isi mai aminteste din vremea copilariei, "asa, ca un abur care vine de departe", cum munceau toti in jurul ei si cum se bucurau de lucrul incheiat cu bine. Pe mama Florita o tine minte cum punea canepa la inmuiat, "legata in sarcini potrivite", cum o lasa in apa pana se inmuia, cum o melita si cum o lega apoi in furca, pentru tors. "Meream in haba (sezatoare) de la una la alta, toata iarna si, Doamne, ce mai povesteam si ce ne mai bucuram. De-acolo am primele mele amintiri. Veneau in haba femei mai batrane si mai tinere, fete fecioare si copile care de-abia invatau sa tana acul in mana. Acolo invatam sa cantam, sa coasem, sa tesem, povesteam si radeam. Cel mai tare ne distram in Caslegi, adica intre Anul Nou si Postul Pastilor, cand ne faceam sfasangosi, ne mascam si mergeam pe la cunoscuti, imbracati care cum, unsi cu faina pe fata sau cu funingine. Intram prin case si ne faceam ca umblam dupa mancare si ca alungam raul ascuns prin colturile gospodariei. Gazdele plateau sfasangosilor ca le-au curatat gospodaria de ce-i rau, dupa care incepeam jocul. Imi mai placea in haba ca batranele ne spuneau povesti despre draguti adusi pe sus, prin aer, cu vraji mari si cu posturi lungi, despre Fata Padurii si Martolea, despre cum sa-ti afli norocul si sa-ti vezi ursitul, si tare ma mai minunam eu de tot ce auzeam acolo, si inca de-atunci am intales ca pe lumea asta sunt legaturi tainice, nevazute, intre oameni, care de cele mai multe ori conduc lumea asta. Si prima dintre ele ii legatura cu pamantul in care te-ai nascut."
Povesti de altadata E duminica dimineata si matusa Maria s-a imbracat cu hainele bune, de sarbatoare. Si-a luat camasa alba cu talie si spacel, poalele si zadia. Si-a invartit parul intr-un conci si-n loc de agrafa si-a prins pieptenele din lemn de mar dulce, pe care-l are de cand s-a maritat. Si-a luat naframa si acum asteapta cuminte in fata mea sa termin cu intrebarile si sa poata merge la slujba de duminica.
O intreb iarasi despre tinerete si-mi spune ca a avut sase prietene bune, cu care si-a petrecut fetia si ca, dupa ce s-a maritat, tot cu ele s-a ajutat, cand mergea cu "sapatul de imprumut". "Asa am fost invatati de parinti, ca munca e o bucurie, si cand aveam de sapat, chemam si muzicanti. Muzicantul canta in fata noastra si noi dam la sapat, dupa el. Cand ajungeam in capatul randului, muzicantul zicea o melodie de joc si noi jucam un pic <<jocul pe picior>>, <<de-a-nvartitul>> sau <<rarul>> si apoi intram iara la sapat. Nici nu stiai cand se gata lucrul, asa era de faina distractia. De-atunci stiu ca munca nu-i o povara si ca alduit de Dumnezau e omul care-i sanatos si care poate lucra. Cand gatam la unul cu sapatul, mergeam la altul si ne ajutam asa, intre noi, la tot ce era de facut, la batut de floarea-soarelui, la desfacat porumbul, la strans poamele. Pana pe la opt dimineata, cand venea gazdoaia cu mancarea, sapam un darab bun."
Matusa Maria imi mai povesteste despre sarbatorile mari, cand nu lucrau deloc la camp, si despre sarbatorile mici, in care puteau sa lucreze, incepand cu ora amiezii, despre "slujba graului", tinuta de preot in camp, de Rusalii, si despre "turaleisa" pe care o tineau la Boboteaza. Si mi-a mai spus cat de mult asteptau cu totii Sfanta Maria Mare, din august, cand se duceau in alai, cu crucea inainte, pana la Nicula, sa se inchine la Sfanta icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului. "Faceam patru zile si patru nopti pe drum pana acolo, pe jos, si tot drumul ne rugam. Si cand mancam, ne rugam in gand. Nu ne opream decat seara, la ujina. Cand ajungeam pe la Gherla, era plin drumul de norod, oameni din toate satele, cu preoti in frunte, cu cruci mari, purtate de tineri, se adunau sa se roage la sfanta icoana. Si stii, dumneata, ce ceream noi in primul rand de la Maicuta Domnului? Sa ne dea sanatate ca sa ne putem lucra pamantul. Asta ceream si nu altele. Ca nimic pe lumea asta nu-i mai sigur decat pamantul. Mari bucurii poti sa ai de-l lucri cum traba. Oi, oi, numa cand v-as povesti cate am tras eu pentru pamant, mai ales cand s-o facut colectiva, apoi ati avea ce scrie acolo, in caietul ala al dvs. Am fost gata sa mor pentru el."
Pamantul Cand s-a facut colectivizarea, Maria si Florian Blaga, sotul ei, erau printre cei mai instariti din sat. Aveau zece "holduri" in livada Diosului si cateva hectare in Ciorasca, pamant bun pentru grau si porumb, livada cu pomi si fanete cat vedeai cu ochii. Apoi au venit "aia" si i-au strans pe oameni la sfat si i-au pus sa semneze ca-si dau pamanturile de bunavoie. "Multi au semnat, da io n-am putut intalege cum vine asta, sa-mi dau eu pamantul pentru care au tras atata tatuca si mamuca. Omu meu o fugit si s-o ascuns la o sora de-a lui, la Valcau de Sus, io am ramas acasa si i-am trimas vorba sa steie linistit, ca nu semnez nici daca ma impusca. Am fost la o inmormantare si cand m-am intors de-acolo, numa ce am auzit ca fiscaie (fluiera) cineva dupa mine. Nu m-am uitat inapoi, ca la noi numai la caini se fiscaie si numa ce-am samtat ca ma prind doi de la spate, unu de-o mana, altu de cealalta si ma duc la sfat, fortat, ca sa semnez ca dau pamantu si ma inscriu in colectiva."
Cu toate ca au trecut cincizeci de ani de atunci, matusa Maria are in glas o inversunare nestinsa, o obida grea. Au dus-o taras la sfat, au batut-o, au calcat-o in picioare, i-au rupt rochia noua de diftina si la urma i-au pus pistolul in piept, ca sa bage spaima in ea si s-o faca sa semneze ca renunta la pamantul ei si la pamantul barbatului ei, ca renunta de bunavoie, tot ce insemna pentru ea bucurie si rost omenesc. "De mi-i omori, tat nu ma inscriu la colectiva!", i-a spus celui care, tinand-o de par, a impins-o catre hartia de pe masa primarului. Colectivizarea fortata trebuia incheiata intr-o anumita zi si matusa Maria, refuzand sa semneze, a incurcat multe planuri. Dupa ce-au batut-o bine, au trimis-o acasa "sa se gandeasca" pana a doua zi si-apoi sa vina sa iscaleasca. "Toata noaptea m-am gandit ce sa fac, cum sa scap. M-am dus la Valcau de Sus atunci, noaptea, la cumnata la care era ascuns barbatul meu si ne-am inteles ca el sa fuga tocmai la Radna, la niste neamuri - era capu familiei si daca-l prindeau, era rau -, si eu sa ma intorc acasa si sa rezist. Puntea de pe apa Valcaului era inghetata si era o noapte asa de neguroasa, ca nu se vedea la doi pasi. Am trecut puntea in genunchi, ca sa nu alunec in apa. Cand s-a facut dimineata, mi-am fript doua oua si-am baut un pahar de rachie din prune bistrite, ca sa ma intaresc. N-am asteptat prea mult si au venit iara dupa mine. Mi-o dat hartia s-o semnez si io am rupt-o si apoi am iesit din casa si am fugit, asa cum eram, mai mult dezbracata decat imbracata, am zburat peste garduri si m-am ascuns in via unui vecin, intr-o poiata. Vecinul pe care l-am rugat sa ma ascunda n-a vrut, s-a temut si a trebuit sa fug mai departe. Nu m-au gasit atunci si au umblat dupa mine cateva zile. Seara, vedeam luminile de la lanterne cum ma cautau prin intuneric. Am stat tupilata pe langa garduri, in zapada, si m-a ajutat Dumnezau si nu m-au prins. Septe garduri am sarit, de-am putut sa scap pana la urma de aia. M-a primit o femeie care s-au indurat de mine. Ea si barbatul ei semnasera deja cu colectiva si au zis ca n-o sa ma caute nimeni la ei. Cu fata lor am trimis vorba la fata mea sa-mi aduca ceva haine. Saraca de ea, Florica, avea numai cativa ani si statea si plangea pe la geamurile sfatului, atunci cand ma bateau aia ca sa semnez. M-au urmarit in zilele acelea treizeci si sase de comunisti. I-au numarat vecinii de cate ori dadeau tarcoale pe langa casa mea. Pana la urma, au facut inaugurarea colectivei fara mine, ca n-au avut cum sa mai astepte sa ma gaseasca si sa ma oblige sa semnez. Am venit acasa la cateva zile, si iara m-au adus la sfat."
Maria Blaga se opreste din povestit, bea o gura de ceai si tace un timp. Cine stie la ce s-o fi gandind... Imi povesteste apoi de anii grei care au urmat, de sicanele pe care i le-au facut cei de la colectiva. Imi spune ca nu s-a lasat de pamantul ei, ca n-a tinut cont de amenintari, ca a bagat cosasi, a facut in fiecare an fanul, si cand era gata, il luau, cel mai adesea, sub forma de cota, dar ca ea tot nu s-a lasat. Ca au chemat-o de zeci de ori la militie, ca o amenintau ori de cate ori o vedeau ca duce acasa cate ceva de pe pamantul ei, ca nu-i dadeau adeverinte de la Primarie ca sa poata inscrie copiii la scoala la oras si ca n-o lasau in pace "colectorii si perceptorii", dar ca ea a stiut una si buna: "Dintr-al meu am dus acasa si dintr-al meu am cules!".
Portret final Matusa Maria nu ma lasa sa plec pana cand nu-mi arata, mandra, hambarele pline de grau, uneltele pregatite pentru lucrul de primavara si camerele casei mirosind a var proaspat si a busuioc. Imi povesteste despre baiatul ei din America si despre costumele populare pe care le-a cusut pentru nepoata de-acolo, de departe, "ca sa fie legata de pamantul din care a plecat". Imi mai spune despre biserica si despre tineri si, ascultand-o, am pentru o clipa senzatia ca-i face o mare bucurie povestitul. "Io am fost tare plina de viata. Alte femei una-doua plangeau, din te miri ce. Io n-am fost asa. Unde-as fi io acuma, de eram altfel? Vai, Doamne, cate-o trecut peste noi pe-aici! O fost razboiu, apoi, in 40, o vrut ungurii sa faca prapad. S-or spariet oamenii cand or venit doisprezece carute de unguri, intr-o noapte, ca sa inceapa scandalul, ca la Ip si Treznea, sa ne alunge din pamanturile noastre, dar preotul Sarkadi Enci Andres o iesit afara din casa, o vorbit ceva cu ei, i-o convins si aia s-o intors si noi am scapat. Ce-a fi a fi, imi ziceam cand era vreo greutate si-mi faceam cruce. Asa am ajuns eu la optzeci de ani si asa oi trai cat mi-i dat inca. Pentru ca stiu ca pe lumea asta toate se leaga intre ele si nimic nu-i facut ca sa-l nimiceasca pe om, ci numai sa-l ajute ca sa se inalte."Otilia Teposu
Fotografii de Emanuel Tanjala