Spre o dreapta populara Psd-ul poate sa tina coruptia in gura, s-o vare sau s-o scoata, vorba liderului sau, d-l A. Nastase, pentru ca, practic, nu are cine sa-i ameninte pozitia la viitoarele alegeri. La partidul-stat nu exista, pe moment, alternativa. "Stanga", reprezentata de Psd, pare amenintata doar de extremismul-nationalist al Prm-ului, partid care speculeaza toate frustrarile romanilor, de la nostalgia dupa "ordinea" comunismului la supralicitarea unor formule identitariste intr-o lume a integrarii. Psd-ul s-a "asezat" atat de temeinic pe societatea romaneasca (dominand autoritar totul, de la administratie la mass-media), incat isi poate permite luxul sa respinga acuzele de coruptie si putreziciune morala aduse de reprezentantii Vestului, ambasadori sau functionari ai unor organisme internationale. Recentele declaratii ale d-lui I. Iliescu, in interviul publicat de cotidianul berlinez "Tages Zeitung" ("Nici un ambasador nu vine sa ne dea noua lectii", aluzie la criticile dure la adresa coruptei administratii romane, expuse de ambasadorul Sua, Michael Guest), vin sa confirme aceasta atitudine. Indiferent de conflictele mocnite dintre gruparile sale interioare, Psd-ul - care a stiut intotdeauna sa devina solidar la vreo amenintare politica exterioara - este sigur ca va castiga un nou mandat guvernamental. Pentru electorii nehotarati, el va flutura succesele externe (inclusiv parafarea tratatului bilateral cu Rusia), pe ceilalti dominandu-i prin sistemul de dependente economice care a fost pus la punct in ultimii ani. Occidentul nu va avea ce face in fata mentinerii democratice, prin vot, a Psd-ului la putere, iar promisiunile de mai bine (de "uz intern") nu costa nimic.
Care este cauza acestei dominatii absolute? Cine este de vina ca, in ciuda uzurii puterii, a coruptiei dovedite la cel mai inalt nivel, a imixtiunii pe fata a Executivului in legislativ etc., Psd-ul se mentine in topul optiunilor electorale cu 40-45% din intentii? Oricat de eficienta ar fi "propaganda de partid" (si, slava Domnului, "meseriasii" d-lui Dancu s-au dovedit de multe ori de aceeasi "competenta" cu activistii fostului Pcr), ea nu poate explica aceasta orbire a electoratului. Cetatenii resimt pe propria piele, si "realitatea" cresterii economice anuntate de Guvern, si blocajul administrativ generat de "capitalismul de cumetrie" practicat de "baronii" partidului guvernamental. Cu exceptia unor categorii de marginalizati, ei nu voteaza totusi cu iluzoriul "justitialism" agitat de Prm. Partidul extremist, construit pe scheletul fostei Securitati nationaliste, nu ar putea duce decat la izolarea Romaniei si la adancirea crizei (si asa grave) economice. Cetatenii voteaza cu Psd-ul pentru ca nu au alternativa. In 1996, cand "stanga" a pierdut alegerile, a existat o opozitie unita, cu un (aparent, cel putin) program de guvernare definit, cu solutii afisate pentru curatirea administratiei de plaga coruptiei. Si atunci, ca si acum, partidul stangii la putere era acuzat cu temei de generalizarea unui sistem mafiot de exploatare a resurselor tarii, de arbitrariu legislativ si formalism institutional. Victoria opozitiei s-a datorat, mai degraba, respingerii acestei structuri politice care ameninta sa duca tara de rapa. Acum insa, cetatenii nu au cu ce sa inlocuiasca ceea ce ar respinge. Pentru ca, deocamdata, oferta alternativa nu exista. Dreapta nu a invatat aproape nimic din lectia ultimelor alegeri, prezentandu-se in continuare nereformata, divizata si ezitanta.
Centrul dreptei este, momentan, Pnl-ul. Liberalii si-au schimbat garnitura de conducere, impunandu-l ca lider pe d-l Th. Stolojan. Alaturi de el s-au regrupat in conducerea partidului o serie de personalitati din disidenta social-democrata (grupata in fostul ApR al d-lui Th. Melescanu) si din dreapta neliberala, cu speranta revigorarii politice a unei structuri in functiune. Dar, asa cum s-a observat deja, teza pragmatismului, care a justificat schimbarile din partid, a impus o indepartare de orientarea liberala originara, transformand Pnl-ul intr-un partid de centru, capabil mai degraba de oportunism decat de o opozitie radicala si ferma la programele de guvernare Psd-iste. D-l Stolojan a sustinut de curand ca Pnl-ul nu se va coaliza defel cu Psd-ul dupa viitoarele alegeri, iar o alianta cu Pd-ul lui T. Basescu este posibila doar dupa desfasurarea "localelor", la care liberalii se vor prezenta singuri. Daca Pnl-ul nu va obtine 20% din sufragii, conducerea - cu d-l Stolojan in frunte - isi va da demisia de onoare. Pnl-ul ar putea obtine, intr-adevar, un procent apropiat, dar impresia observatorilor este ca el i-ar servi nu ca un stimulent pentru coagularea unei noi regrupari a dreptei, ci ca baza de negociere cu Psd-ul. Impresie impartasita chiar de unii liberali (cunoscuti generic sub denumirea de "grupul Patriciu"), care au sesizat ca d-l Stolojan vrea sa speculeze nevoia de legitimitate a Psd-ului, obtinand cat mai multe concesii de la conducerea acestuia. Concesiile insa se presupun reciproc si cedarile in numele pragmatismului vor duce inevitabil la alterarea fixarii doctrinare. Pnl-ul ar trebui, si in conditiile unei slabiri accentuate a liberalismului european, sa se orienteze spre o formula populara, cautandu-si aliati in zona dreptei actuale. Presiunile interne interesate il vor duce insa la o evolutie singulara, care va sfarsi in bratele Psd-ului.
Pd-ul - ce isi sustine inca optiunea social-democrata - se afla in criza. Promovarea d-lui Basescu nu a rezolvat situatia, si defectiunea unor lideri era previzibila. Ascensiunea primarului din Bucuresti a transformat partidul intr-o "grupare pentru lider", chestiunea doctrinara devenind minora. Este drept ca politica de "victimizare" practicata de Psd fata de d-l Basescu a dus la cresterea popularitatii acestuia, dar Pd-ul nu l-a urmat in sondaje. D-l Basescu trebuia sa procedeze mai demult la promovarea de noi cadre, pe care o incearca acum, concomitent cu o fixare ideologica, balansul pragmatic practicat de el justificand acuza, din partea liderilor "istorici", ca a pierdut spiritul partidului. Formula "lupului singuratic" care ataca "staulul puterii" nu mai este acum atat de productiva ca in anii 90. Si pentru d-l Basescu solutia ar putea fi orientarea spre o dreapta populara, net opusa Psd-ului, falsei social-democratii vanturate de acesta. Pd-ul ar configura componenta social-liberala a dreptei, asigurand astfel masa angajatilor din economie ca orientarea nu inseamna promovarea unui individualism feroce, indiferent la protectia sociala.
Tragedia dreptei se joaca insa in crestin-democratie. Pntcd-ul a incaput pe mainile unui lider rancuniar si narcisist, d-l V. Ciorbea, capabil de orice compromis pentru a ramane la conducere. Impresia ca partidul depinde de deciziile forului tutelar european este dezastruoasa. D-l Ciorbea a distrus o grupare politica si asa marcata de esecul guvernarii pe care a condus-o. Crestin-democratia nu mai poate reusi decat printr-o regrupare, in cadrul unei miscari politice declarat populare, a unor personalitati necompromise si a tineretului. Regrupare ce trebuie insa sa amendeze mitologia politica lansata de fosta Conventie Democratica, propunandu-si nu numai o asumare a puterii prin negarea electorala a actualilor guvernanti, ci si o preluare a experientei trecute, inclusiv prin asumarea greselilor. Formarea unui partid popular prin fuziunea Ap a d-lui E. Constantinescu cu Ppc-ul d-lui V. Lupu ar putea fi punctul de coagulare a noii structuri, cu conditia unei transparente totale si a unei distantari fundamentale de actualul mod de a face politica in Romania. Mai este doar foarte putin timp pentru promovarea unei alternative reale la guvernarea Psd-ista si pierderea in pertractari sau batalii de orgoliu, in calcule oportuniste, ar putea sa tina inca multa vreme tara departe de o democratie de tip european, veritabila si functionala.Toma Roman