Sub lupa

Redactia
O lume nebuna de legat America nu e numai tara tuturor libertatilor, ci si a tuturor drepturilor. Cu conditia sa stii sa uzezi de ele. Iar de la uz la abuz e doar un pas. O multime de oameni, asistati de avocati specializati in chichite judiciare, incearca si reusesc sa exploateze perfectiunea sau i...

O lume nebuna de legat America nu e numai tara tuturor libertatilor, ci si a tuturor drepturilor. Cu conditia sa stii sa uzezi de ele. Iar de la uz la abuz e doar un pas. O multime de oameni, asistati de avocati specializati in chichite judiciare, incearca si reusesc sa exploateze perfectiunea sau imperfectiunea legilor, obtinand despagubiri grase pentru incidente dintre cele mai trasnite. A fost instituit chiar si un premiu care incoroneaza cel mai aberant proces. Premiul se intituleaza Stella Awards, dupa numele unei bunicute, Stella Liebeck, care a incasat 2,9 milioane de dolari de la McDonalds, deoarece s-a oparit cu cafeaua fierbinte pe care tocmai o cumparase de la tejghea.
La ultima editie a premiului au candidat urmatoarele cazuri:
- Kathleen Robertson, Austin, Texas, a primit o despagubire de 780.000 de dolari. Ea si-a fracturat glezna intr-un magazin de mobila, dupa ce s-a poticnit de un baietel care alerga ca un smintit prin magazin. Verdictul tribunalului i-a surprins pe proprietarii magazinului. Pe buna dreptate. Zvapaiatul Domn Goe era chiar copilasul doamnei Robertson!
- Carl Truman, 19 ani, din Los Angeles, a primit 74.000 de dolari, pentru ingrijiri medicale, de la un vecin care l-a calcat cu automobilul pe mana. Carl tocmai incerca sa-i fure capacele de la roti, fara sa-si dea seama ca vecinul se afla la volan, iar acesta a iesit din parcare fara sa se asigure si fara sa vada hotul.
- Terrence Dickson, Bristol, Pennsylvania s-a ales cu 500.000 de dolari dupa ce a incercat sa jefuiasca o casa. De fapt, ghinionul l-a lovit dupa ce reusise, dar a avut proasta inspiratie s-o stearga prin garaj. N-a mai reusit. Sistemul de deschidere automata a usii de la garaj se defectase. Nici in casa n-a putut reveni, usa de acces se incuiase automat. Proprietarii fiind plecati in vacanta, Terence a ramas opt zile inchis in garaj. A supravietuit gratie unei lazi cu Pepsi si a unui sac cu hrana uscata pentru caini. Deoarece intamplarea l-a stresat, a dat in judecata societatea de asigurari a proprietarului si a castigat.
- Un restaurant din Philadelphia a fost obligat sa plateasca o despagubire de 113.500 de dolari domnisoarei Amber Carson, din Lancaster, Pennsylvania. Amber a alunecat intr-o balta de sifon si si-a fracturat noada, pardon de expresie. Balta i se datora chiar domnisoarei care, cu treizeci de secunde mai inainte, aruncase un pahar de sifon in capul iubitului cu care se certase furca!
- Kara Walton din Claymont, Delaware, a castigat procesul intentat proprietarului unei discoteci. Ea a cazut de pe o fereastra din toaleta pentru femei si si-a facut praf doi incisivi. Accidentul a avut loc in timp ce Kara incerca sa se strecoare pe fereastra toaletei pentru a evita sa plateasca taxa de intrare, trei dolari si jumatate. Incercarea de blat a rentat. A fost despagubita cu 12.000 de dolari, plus cheltuielile pentru tratamentul dentar.
- Merv Grazinski, Oklahoma City, a cumparat o rulota, un mobil-home, o adevarata casa pe roti. Pe autostrada, pe cand se intorcea acasa, Merv a fixat viteza pe automat, dupa care a lasat volanul si s-a dus in spate sa-si faca o cafea. Rulota a parasit autostrada si s-a rasturnat in decor. Merv a dat in judecata compania care a fabricat rulota, pentru ca in instructiunile de folosire nu scria in mod expres ca soferul nu are voie sa paraseasca volanul in timp ce rulota ruleaza pe autostrada. Juriul i-a acordat o despagubire de 1.750.000 dolari, plus o noua rulota. Compania a platit si a modificat manualul de utilizare a rulotei, pentru uzul cumparatorilor la fel de imbecili.
- Ati vazut ce i-a facut Bush lui Saddam? Daca stie cineva unde se afla, sa-i zica sa-l dea in judecata. La stresul indurat, cu un avocat bun, s-ar putea sa castige o despagubire bunicica. Cu conditia sa primeasca viza de intrare si sa ceara azil. Politic, evident. Desi, daca cere viza, s-ar putea sa nu i-o dea. Sau sa-i para rau!N.C. Munteanu