In randul lumii Tocmai cand sa intre si Romania in randul lumii, lumea s-a intors cu fundul in sus. Prin "intrarea in randul lumii" inteleg integrarea in lumea democratiilor liberale capitaliste occidentale. Prin expresia "s-a intors lumea cu fundul in sus" inteleg noua dezordine mondiala pe care razboiul din Irak a inaugurat-o, dar nimeni nu stie in ce se va transforma. Chiar si pe vremea comunismului, tara noastra facea parte din Organizatia Natiunilor Unite, o organizatie care si-a propus de la infiintare sa apere drepturile omului, dar care nu a reusit niciodata sa convinga si sa forteze un stat totalitar sau dictatorial sa le respecte. Onu a servit mai mult ca organizatie de fatada pentru mentinerea statu-quo-ului geopolitic al Razboiului Rece. Paradoxal, dupa prabusirea supraputerii Urss, singurul obstacol care mai statea in calea raspandirii democratiilor liberale si a drepturilor omului era tocmai Onu, o organizatie care chipurile garanta suveranitatea statelor, indiferent ca acestea respectau sau nu drepturile omului. Momentul-cheie in care s-a produs prima interventie impotriva unui stat care nu respecta drepturile omului a fost 1999, cand regimul dictatorial nationalist din Iugoslavia a inceput epurarea etnica din Kosovo. Acela a fost momentul in care drepturile omului au prevalat asupra doctrinei suveranitatii, iar umbrela sub care s-a facut interventia nu a fost Onu, ci Nato. Razboiul din Irak este o prelungire a interventiei din Iugoslavia. Diferenta dintre cele doua momente este disparitia solidaritatii euro-atlantice a democratiilor occidentale in sustinerea eforturilor de impunere a drepturilor omului ca fundament al noii ordini mondiale. Aceasta solidaritate a disparut, deoarece Franta si Germania au descoperit ca, daca sprijina aceasta politica, atunci nimic nu mai poate sta in calea supraputerii care este Sua. In plus, interesele economice diferite din Irak, Orientul Mijlociu si de oriunde altundeva au dus la actuala fractura din Consiliul de Securitate.
Tocmai in aceasta perioada, Romania s-a apropiat decisiv de obiectivul integrarii in Nato si face eforturi semnificative (cel putin la nivel diplomatic si declarativ) de integrare in Uniunea Europeana. Numai ca neintelegerile dintre Sua, Marea Britanie, Italia, Spania, pe de o parte, Franta si Germania, pe de alta parte, pun sub semnul intrebarii atat soarta Nato, cat si pe cea a Uniunii Europene. In momentul in care tara noastra si-a respectat angajamentele asumate in cadrul parteneriatului strategic special cu Sua, factorul principal in incurajarea Romaniei de a se integra in Nato, sprijinind actiunea americana in Irak, au inceput problemele. Ne-am trezit apostrofati si chiar santajati de presedintele Frantei, Jacques Chirac, de parca eram niste copii de gradinita sau handicapati psihic. Multi se tem ca vom avea probleme cu integrarea in Uniunea Europeana, ca ni se va tranti usa in nas si nu vom fi primiti niciodata in marea familie europeana. Cei animati de sentimente antiamericane au sugerat ca Romania nu mai are motiv sa se integreze in Nato si ca alianta prea stransa cu Sua ne-ar putea indeparta de Uniunea Europeana. Cand a devenit clar ca razboiul din Irak este inevitabil, pe fondul miscarilor pacifiste si al cresterii sentimentelor antiamericane in lume, a inceput si la noi sa se manifeste antiamericanismul. Lucrul a fost vizibil mai ales pe unele canale de radio si televiziune, in primele zile ale razboiului, cand actiunile americano-britanice au fost prezentate ca esecuri absolute. Unii au spus chiar ca ar fi vorba despre un fel de "Vietnam in desert", sugerand inceperea dezastrului pentru americani.
Ar trebui facuta aici o paranteza. Unii au luat drept buna prietenia dintre Sua si Rusia, mai ales dupa atentatele din 11 septembrie 2001, cand presedintele rus, Vladimir Putin, i-a intins o mana presedintelui american George W. Bush. Parea ca interesul comun de a lupta impotriva terorismului fundamentalist islamic este suficient de puternic pentru ca intre cele doua tari sa fie de-acum incolo armonie. Dar modul in care Rusia a inteles sa se alature Frantei si Germaniei in Consiliul de Securitate a aratat nu numai ca prietenia ruso-americana este una care deriva doar din interesul comun de a lupta impotriva fundamentalismului islamic terorist, ci mai ales ca Moscova are propria ei agenda, inca legata de politica trecutului. Prin urmare, nici una dintre fostele tari comuniste care nu au intrat inca sub umbrela de securitate a Nato nu se poate considera iesita complet din zona de interes strategic a Rusiei.
Revenind la alternativele noastre diplomatice, Romania nu isi poate permite luxul de a face optiuni ireconciliabile intre Sua si Ue. Trebuie continuat efortul de integrare atat in Nato, cat si in Ue, pentru ca sunt organisme diferite, complementare, care nu intra in contradictie. De fapt, ceea ce am vazut in ultimele cateva luni a fost un conflict intre interesele nationale ale unor state diferite. Responsabilii nostri de politica internationala trebuie sa construiasca in continuare cu precautie relatiile cu toti partenerii nostri occidentali. Este clar ca Franta si Germania se vor uita cu mai multa atentie la modul in care Romania intelege sa indeplineasca acquis-ul comunitar, dar vom avea probleme doar daca nu ne vom indeplini obligatiile pe care singuri ni le-am asumat cand am optat pentru integrarea europeana. Marile puteri occidentale vor gasi singure modalitati de a repara ceea ce s-a stricat in lunile din urma. Prin urmare, Romania si toate celelalte tari mici si mijlocii trebuie sa astepte cu rabdare si prudenta pentru a vedea care vor fi principiile viitoarei ordini mondiale, pentru ca relatiile transatlantice sa revina la normalitate.
In curand, razboiul din Irak se va termina. Vom vedea care au fost costurile sale umane, cati civili au murit, cati militari irakieni, americani, britanici, australieni, combatanti si civili kurzi. Apoi se va vedea cat a costat in termeni materiali, ce distrugeri s-au facut. Va urma procesul dificil al pacii si al instaurarii unui nou regim. Succesul de pe campul de lupta din Irak si inlaturarea lui Saddam Hussein de la putere vor incuraja administratia de la Washington D.C. sa continue politica impunerii prin forta a propriului punct de vedere. Nu doar in lumea araba si islamica, dar in multe parti ale lumii, neincrederea in americani se va accentua daca ei nu vor reusi sa impuna o pace profitabila pentru cetatenii Irakului. Daca se va repeta insa succesul din Germania si Japonia de dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, americanii isi vor recastiga reputatia. Nu exista insa nici un determinism al esecului sau succesului. Loialitatea Romaniei si a altor tari foste comuniste din aceasta parte a Europei fata de Sua va fi pusa la grele incercari. Vrem sa intram in randul lumii, dar lumea in intregul ei sta in fata incertitudinilor. La problemele interne pe care le avem se adauga altele, de natura globala. Nu o sa avem vreme sa ne plictisim.Dan Pavel