Eveniment
"A 12-a noapte", la Teatrul de Comedie Se poarta Shakespeare - slava Domnului!
Intr-o lume romaneasca anapoda, in care televiziuni de tot felul ne propun programe de "divertisment de import", menite sa ridice gradul de imbecilizare a publicului si cultivarea prostului-gust in exces (vezi "Babilonia" ori, mai nou, "Big Brother"), salile de teatru ne ofera - iata! - cate o "baie" de spirit si de cultura, de cel mai bun augur.
</b><b>*** Asa se intampla cu premiera la Teatrul de Comedie semnata William Shakespeare, tesuta pe o canava geniala si interpretata intr-o maniera de exceptie. Am mai scris despre Teatrul de Comedie, un teatru care, "dupa lupte seculare" care au durat peste un deceniu, si-a capatat, in fine, directorul pe care-l merita din plin, in persoana mult talentatului, vesnic tanarului actor de drama si comedie, indragitul George Mihaita. Sub directia lui, Teatrul de Comedie - care, in anii "60-"70, a cunoscut o glorie nationala si internationala - pare sa se apropie, pas-pas, de succesele rasunatoare de altadata.
Scrisa la anul 1600, la comanda reginei Elisabeta I a Angliei, piesa a fost reprezentata in premiera un an mai tarziu (in 1601 - "in cea de a douasprezecea noapte dupa Craciun"). Locul reprezentatiei: curtea reginei. Intaiul spectator: regina insasi, inconjurata, fireste, de curtenii ei...
Nu stiu cum va fi fost spectacolul de acum vreo 400 si ceva de ani. Stiu ca cel realizat de Gelu Colceag este unul de mare succes. Alegandu-si o distributie in care exceleaza Stefan Banica junior (ce mandru ar fi fost seniorul, Stefan Banica, marele actor de drama si comedie, vazandu-si fiul cum joaca, cu "brio", un rol shakespearian!) alaturi de nastrusnica, minunata Emilia Popescu, de Valentin Teodosiu, de Tudor Chirila, de Mirela Oprisan si altii si altii, avandu-i ca aliati pretiosi pe scenografii Liliana Cenean si Stefan Caragiu, ca si pe mereu minunatul Nicu Alifantis (care a reusit sa compuna o muzica "de acompaniament" si moderna, dar si "de epoca"). Gelu Colceag adauga, cu acest spectacol, o perla pretioasa in coroana - atat de bogata! - a Teatrului de Comedie.
Un ultim cuvant de lauda se cuvine traducerii de o uimitoare splendoare, semnata de Mihnea Gheorghiu.Silvia Kerim
</b><b>Ne-a parasit fulgerator o mare poeta, Mariana Marin</b><b>Generoasa risipitoare
</b> Pentru Mariana Marin nu va mai fi nici dimineata, nici primavara. Cum sa accept grozavia? Copilaroasa si risipitoare, ea se bucura ca nimeni alta de dimineti si primaveri, de prietenie, de carti si reviste literare. Rar un poet capabil de atata altruism, de atata entuziasm pentru scrisul confratilor, de la cei foarte tineri, carora le incuraja si gira debutul, la afectiunea pentru optzecisti si pentru cei mai in varsta, despre care vorbea intotdeauna ceremonios, recunoscatoare pentru pretuirea de care se bucura in ochii lor. Pentru Madi nu existau conflicte intre generatii, ii erau total straine invidia, concurenta, calculele meschine. Voia sa faca tot binele ce ii statea in puteri "fara sa ranesc nici macar aerul pe care il respir" si avea curajul bunatatii sale impotriva nedreptatilor, suferintelor, prostiei. Imi telefona des, incercand cu delicatete sa ma binedispuna cand ma simtea abatuta: imi povestea cu umor peripetiile ei cotidiene, imi citea poeme "calde", abia incheiate si schimba iute vorba, rasfatandu-se, cand o mustruluiam matern pentru boema ce-i naruia sanatatea. Stiam ca e un mod de a-si amorti tensiuni interioare insuportabile, proprii marilor poeti, dar fiindca mi-era draga, ma durea sa o vad distrugandu-se. In lunile din urma, dupa aparitia masivei antologii "Zestrea de aur", atat de bine primita, capatase iar pofta de scris si pregatea un nou volum de poeme pentru la toamna. Cartea va aparea probabil, dar pe foaia de garda Madi nu-si va mai scrie nastrusnicele dedicatii.<b>Adriana Bittel
Madi Poeta Mariana Marin a murit. Nu se stie exact cand, asa cum nu i se stie ziua nasterii. Obisnuia sa spuna ca s-a nascut pe 7, 8 si 9 februarie: cat mai departe de iarna, cat mai aproape de primavara. Cand afli ca a murit cineva drag, cauti cuvinte. Amintiri si cuvinte. Plangi mult si suni oameni dragi. Alti oameni dragi. Oameni care traiesc. Cauti oameni care sa iti spuna lucruri simple. Sa iti spuna cineva, oricine, ca "nu e adevarat". Ca totul a fost o gluma proasta de 1 aprilie. Iti aduci aminte de glasul ei la telefon, cand te intreba simplu: "Ce mai faci?". Si iti vine sa raspunzi: "Mi-e tare greu!". Greu fara tine. Si astepti un raspuns. O sa vorbim. O sa ne scriem. O sa iti scriu. O scrisoare, un poem, o agenda, cu toate lucrurile bune care s-au intamplat de cand te-am cunoscut pe tine. Ma opresc si sterg randurile. Nimeni nu raspunde la telefon. Ai voie sa plangi de data asta.
Nu imi vine mai usor nici acum. Stiu doar ca trebuia sa petrecem Pastele impreuna si ca facusem rost de o reteta pentru pasca. Cu branza dulce si stafide. I-ar fi placut mult. Ii promisesem ca o sa facem Pastele impreuna. Ca o sa ii aduc lumina si o sa mancam pasca cu branza dulce si stafide. Ar fi trebuit sa fie simplu. Ca o reteta de pasca. Simplu ca numele ei scurt la telefon. Madi.Violeta Preda
Carte
</b><b>Selectia Formula As Dr. Howard S. Friedman, "Autovindecarea si personalitatea. De ce unii raman sanatosi iar altii sunt invinsi de boala", traducere de Felicia Ienculescu-Popovici si dr. Camelia Garbea, Editura Humanitas (tel. 021/222.90.61), 256 pag. Cercetari din a doua jumatate a secolului al Xx-lea au demonstrat ca exista o relatie reciproca intre starea generala de sanatate a unei persoane si gandurile, sentimentele, comportamentul ei. Aceasta carte, interesanta pentru noi toti, in masura in care vrem sa traim mult si bine, nu e scrisa de un jurnalist in cautare de succes comercial, ci de un profesor doctor de la Universitatea Columbia, specializat in psihologie si medicina preventiva. Pornind de la ideea (argumentata) ca personalitatea influenteaza predispozitia spre anumite boli, dr. Friedman ne face sa intelegem rolul factorilor psihologici in mentinerea sanatatii si modul cum se pot dezvolta capacitatile de prevenire si autovindecare. Mintea, spune el, nu poate fi separata de restul corpului, de aceea medicii cardiologi, oncologi s.c.l. ar trebui dublati in tratamente de psihologi si psihiatri, specialisti in repararea echilibrului interior de care depinde (mai mult decat ne-am inchipui) buna functionare a organismului. Studii pe esantioane mari de oameni, urmariti in timp, au aratat ca anumite boli sunt legate de stari emotionale si apar mai frecvent la anumite tipuri de personalitate: anxiosii, pesimistii, vesnicii nemultumiti sunt predispusi la ulcer, bolile cardiace apar mai frecvent la hiperactivii ambitiosi, iar temutul cancer - la persoanele care isi reprima disperarile, enervarile, tristetile. Fireste, nu doar personalitatea si conditia psihica sunt cauzele imbolnavirii, dar ele sunt factori deloc de neglijat, mai ales in procesul de vindecare. De pilda, se vorbeste azi enorm despre stres, dar abia citind capitolul Fiziologia fundamentala a stresului (in termeni nestresanti) intelegi cum afecteaza chimic tensiunea psihica sistemul nervos si cel endocrin, care fac legatura intre minte si trup, cum tulbura el formidabilul mecanism de autoreglare a organismului la cerintele mediului extern. Extrem de interesant e si capitolul dedicat autovindecarii in cazul bolilor "incurabile" ale celulei, prin gandire pozitiva, incredere in medici si eficacitatea tratamentelor, prin dezvoltarea convingerii ca detii controlul asupra propriei vieti. (Acum, ca omul patit, imi spun si eu parerea: daca cei mai multi doctori de la noi - nu stiu in alte parti cum o fi - n-ar fi atat de tracasati, rutinati si suprasolicitati, daca spitalele n-ar fi doar surse de emotii negative, ca si procurarea medicamentelor compensate sau gratuite, poate "convingerea ca detii controlul asupra propriei vieti", stimularea dorintei de a trai - ar face mai multe minuni). Om de stiinta, dr. Howard S. Friedman nu se hazardeaza in afirmatii categorice, nu da retete de autovindecare cu valoare de panaceu. El vrea doar sa schimbe o mentalitate - a medicilor si bolnavilor (sau virtualilor bolnavi) deopotriva: starea de sanatate trebuie privita ca un echilibru al organismului; cand acest echilibru, din varii motive se strica, pe langa tratamentele chirurgicale si medicamentoase, pe langa diete si terapii naturale, un rol important revine stimularii mecanismelor proprii de vindecare, adaptate personalitatii pacientului.Adriana Bittel