In martie 2003, am descoperit sovinismul Saptamana trecuta, impreuna cu un grup de colegi de la "Formula As", m-am aflat pentru doua zile in capitala Harghitei, la Miercurea Ciuc. Cazati intr-un hotel remarcabil prin curatenie si servicii, am avut neplacerea sa constatam ca o parte din personal nu vorbea romaneste. Nu imi este clar nici pana acum daca nu intelegeau sau era vorba de rea-vointa. Povestea tragi-comica a continuat la restaurant, unde chelnerita mi-a adus un cutit, desi eu ii cerusem o furculita. Oricum, se putea si mai rau, mi-am spus, amintindu-mi ca intr-o alta deplasare, la Sovata, receptionera unei pensiuni agroturistice le-a intors pur si simplu spatele altor doi colegi care au cerut, in limba lui Eminescu, o camera.
Traiesc de 21 de ani in Statele Unite, unde si-au dat intalnire emigranti din toata lumea. Nu mi s-a intamplat nici in Hawaii, nici in Texas, nici in Los Angeles, unde exista o foarte mare comunitate de spanioli, sa gasesc pe cineva care sa nu stie limba oficiala a tarii. Multi au o pronuntie deficitara sau nu cunosc unele cuvinte mai pretentioase, dar nu exista cetateni americani care sa nu stie cum se spune cutit sau furculita. Imaginati-va ca in Chicago, unde este o comunitate mare de polonezi, unul dintre acestia sa nu accepte in hotelurile pe care le patroneaza vorbitori de limba engleza. In Statele Unite, cei care lucreaza cu publicul sunt obligati sa foloseasca limba oficiala a tarii. In toate locurile publice, in scoli, in marile si micile hoteluri, in parcuri de agrement si in oficiile guvernamentale se vorbeste o singura limba si aceea este limba engleza. Nu este vorba de patriotism sau nationalism, ci de normalitate si de bun-simt. Pe intregul teritoriu american nu exista placute la localitati in alta limba decat in engleza, si faptul ca in orasele etnicilor din Asia, firmele sunt in limbile respective (chineza, japoneza, vietnameza) nu intereseaza pe nimeni, caci, din momentul in care calci pragul pravaliilor, te primesc cu politete si cu zambetul pe fata, intrebandu-te in engleza: "Can I help you?". Nici prin absurd nu ne putem imagina un astfel de patron sau pe angajatii sai incapatanandu-se sa vorbeasca numai limba lor materna. Inchipuiti-va ca in Germania, intr-un cartier locuit in majoritate de turci (sunt peste doua milioane in total), un neamt cere o ciorba de fasole intr-un restaurant si i se aduce... kebab.
Trebuie sa recunosc ca la Miercurea-Ciuc, in Odorheiul Secuiesc si la Sfantul Gheorghe m-am simtit strain in tara mea . Cum este posibil sa ne intalnim cu o asemenea situatie in 2003, dupa ani in care sovinismul, rasismul, discriminarea au fost acuzate? De unde atata aroganta din partea unei minoritati care, de la nastere, a avut sansa sa cunoasca si o alta limba in afara limbii romane? Poate ar trebui sa aratam in primul rand cu degetul catre guvernanti, care nu sunt in stare sa impuna respectarea Constitutiei pe tot cuprinsul Romaniei! Si nu in ultimul rand, catre acesti nevorbitori de limba romana, care ii acuza de sovinism si intoleranta pe romani. In martie 2003, eu am descoperit sovinismul la Miercurea-Ciuc.Emanuel Tanjala