Muzica
Vesti bune
- Tandreturi, concerte si ghiocei, cu Cesaria si cu gasca de corifei - In urma cu un an, Fundatia Cultural- Artistica "Aurel Mitran" organiza la Sala Palatului doua spectacole cu totul speciale. Primul dintre ele s-a desfasurat pe 27 martie si le-a adus Haiducilor din Clejani, lautarii care au cucerit o lume intreaga, posibilitatea sa concerteze pe una din marile scene ale tarii. Cel de-al doilea spectacol - "Tandreturi mici, pentru doamne si gagici" - a adus pe aceeasi scena, intr-o seara de mai, patru folkisti vestiti si trupele lor: Zan, Electric Cotcodac si Pasarea Colibri. "Asteptam urmarea", spunea atunci Mircea Baniciu si iata ca urmarea va avea loc in primavara aceasta, pe 31 martie, la Circul Globus, atunci cand Nicu Alifantis, Alexandru Andries, Mircea Baniciu si Mircea Vintila vor iesi pe scena cu chitara in mana si vor sustine un concert de peste doua ore. De aceasta data, cei patru nu vor mai canta cu trupele, ci luminile reflectoarelor ii vor gasi impreuna. Chiar daca ei au colaborat de mai multe ori, este primul concert sustinut impreuna, intr-o cariera de treizeci de ani, din care fiecare va canta ce a adunat mai bun. Titlul spectacolului spune de la sine ce va urma: "Tandreturi pentru femei, cu cei patru corifei". "Pentru mine si Alexe, ideea acestui spectacol dateaza din 1989", declara Mircea Vintila. "Ne-am intalnit intamplator in fata Casei Studentilor si mergand impreuna pe strada am inceput sa ne gandim la un spectacol de acest gen, la care sa participe si alti colegi de-ai nostri. Ma bucur ca ceea ce ne-am propus atunci se realizeaza astazi." La randul sau, Alexe - Alexandru Andries - considera ca "in luminile reflectoarelor, vor fi patru prieteni si cantecele lor, care vor umple asa de repede spatiul dintre scena si public, incat in cateva secunde, ca prin vraja, nici n-o sa mai existe decat atmosfera calda si binefacatoare si senzatia ca timpul s-a oprit in loc, sa asculte si el. Nu credeti? Veniti acolo - si vorbim dupa aia!"
Pe 15 mai, aceeasi Fundatie "Mitran" va aduce la Bucuresti, intr-o perioada in care romanii vad foarte rar pe viu artisti straini de clasa, un mare nume al muzicii: Cesaria Evora. Nascuta in 1941 in insulele Capului Verde, Cesaria Evora a devenit un star international, cucerind mai intai Franta si Europa, apoi Statele Unite si intreaga lume. La ora actuala, cu baladele sale melancolice - coladeras si mornas - ce amintesc de tinuturile sale natale si de imbinarea a numeroase culturi, Evora reprezinta un exponent al "world music", un stil cu un succes tot mai mare pe glob.Iulian Ignat
Teatru
"Artisti pentru artisti" - 17 martie-23 martie 2003 Iata un program generos - si cat de necesar intr-o lume romaneasca in care Saracia a devenit, pentru majoritatea populatiei, un mod de viata. Un mod umilitor de a ne petrece traiul pe acest pamant, la care reactionam, cel mai adesea, cu resemnare, "fara violenta", de parca noi toti am accepta, neputinciosi, efectele unui blestem cumplit, un blestem nemeritat, dar tenace.
Poate ca cei mai atinsi de efectele acestui "blestem al saraciei" sunt artistii, "aceasta categorie aparte de oameni pentru care, dupa varsta pensionarii, nu mai exista nici suprema rasplata: aplauzele spectatorilor, nici posibilitatea prelungirii visului".(...) "In Romania exista peste 150 de institutii de spectacol, anual un numar de 4.869.059 de persoane participa la 17.356 de reprezentatii. In 83 de teatre dramatice sau de papusi si marionete, in fiecare zi, pe scena sau in spatele ei, trudesc pentru Maria Sa Publicul, 4859 de actori, regizori, scenografi, personal tehnic si administrativ". Am citat din materialul documentar oferit la sediul Uniter participantilor la conferinta de presa prilejuita de lansarea acestui program de ajutorare a artistilor ajunsi la varsta pensionarii, un program alcatuit si sustinut de Uniunea Teatrala din Romania, Evenimentul Zilei, dimpreuna cu Tvr Cultural - la care se vor asocia, prin transmiterea unor manifestari culturale speciale, Tvr 1 si Tvr 2.
Aflata la cea de a doua editie, dar mult mai ampla ca ambitii si desfasurare - Campania nationala "Artistii pentru artisti" trebuie socotita ca un indemn la "trezire" pentru societatea romaneasca. Un gest plin de noblete, menit sa-i puna pe ganduri pe politicienii preocupati - in principal - sa-si mentina fotoliile bine capitonate. "Artistii pentru artisti" inseamna o actiune ampla, spectacole gandite anume, "retete" de spectacole cedate de Teatre din Bucuresti si din tara, intru strangerea de fonduri. Atragerea unor donatii, sponsorizari de tot felul, pentru crearea unui fond de Ajutor.
...Prin toamna anului 1995, pe cand mai lucram la Televiziune, coboram - mergand la lucru - in statia de metrou din Piata Aviatorilor (cum se numea pe-atunci). Era o toamna timpurie, in jurul statiei erau oameni marunti, oameni saraci, femei tinere, femei batrane, barbati cu parul carunt, fara dinti, incotosmanati cu vechituri - vindeau si ei ce puteau: ziare, brichete, tigari, dulciuri turcesti, ciorapi, chiloti, maiouri... In "pauze de clienti", fumau cate-o tigara, mancau cate un colt de paine, jucau table... Stateau, cum se zice, la taclale... Intr-o dimineata ca de plumb, cineva din grupul asta destul de numeros mi-a zambit timid. Era un barbat maruntel, cu o chelie destul de avansata. Purta un palton tocit. Avea mainile rosii de frig. Cu degetele umflate, isi strangea in jurul gatului un fular cenusiu-albastrui. Surasul mi s-a parut cunoscut. Un suras cald, dar timid. Era Stefan Mihailescu-Braila - unul dintre cei mai mari actori pe care i-a avut Romania in ultimele decenii. Fusese pensionat, nu mai juca nicaieri. Acolo, in coltul ala batut de toate vanturile, isi gasise noi prieteni. Ei il intrebau dimineata de sanatate, cu ei comenta cele intamplate peste zi. Lor le povestea - probabil - despre viata lui trecuta, pe cand scena si filmul si televiziunea erau un mod, al lui, de a trai. Un mod stralucit si plin de aplauze. Lor le suradea, in fiecare dimineata, pandindu-le bunavointa, cu nadejdea ca va fi crezut. Din negura in care mintea si inima lui isi duceau traiul, in dimineata aceea rece, neprietenoasa, m-a recunoscut. Scrisesem candva despre el, il elogiasem pentru imensul lui talent. Puteam fi un bun martor al gloriei lui pentru totdeauna apuse, in fata zambetelor usor ironice cu care-l vor fi ascultat, dimineti de-a randul, noii lui prieteni, sarmanii lui prieteni, oameni loviti de soarta - ca si el - aciuati in preajma unei statii de metrou. I-am raspuns cu un suras, dar nu m-am oprit - de jena. O jena de care acum imi este rusine.
Silvia Kerim
Firul scurt
Primavara talentelor
Marius Florea Vizante
"N-ai voie sa cobori stacheta" Sunt unul dintre norocosii care dupa absolvirea Institutului au pasit foarte repede in teatru. Profesorii promotiei noastre ne-au aruncat inca din facultate in foc si am jucat mult si divers, si nu doar la Teatrul Studentesc "Casandra", ci si pe mari scene din Capitala. Primul premiu de interpretare l-am luat cu rolul principal din "Jacques sau supunerea" si apoi - tot ca student - am ajuns cu alt spectacol foarte premiat, "Lectia", de Eugen Ionescu, la un congres Iti, tocmai in Venezuela. Din Medias (orasul copilariei) la Caracas e o distanta de curcubeu! Din pacate, de la o vreme, culorile lui au mai inceput sa paleasca. Deunazi, mi-am dat demisia de la Teatrul National, unde din 97 si pana azi am jucat vreo douasprezece roluri bunicele. De ce am plecat? Hai sa zicem ca din cauza dioptriilor. Noii directori nu au ochelari potriviti pentru subsemnatul, iar eu, desi port ochelari de-o viata, nu prea reusesc sa ii vad. Acum ma pregatesc pentru "Auditia", piesa lui Alex Galin ("auditia" pentru intrarea in Teatrul de Comedie am luat-o cu bine), in care surpriza spectacolului este revenirea neuitatei Vasilica Tastaman. Regizorul Gelu Colceag, noul director artistic al Teatrului de Comedie, pregateste pentru televiziune o emisiune de tinuta, "Clubul de comedie", cu invitati tot unul si unul. Revin si eu cu grupul Voua, dar intr-o forma noua si revizuita. Adica epurata de neprofesionistii care ne trageau in jos. Ca actor, esti obligat sa-ti protejezi imaginea si sa nu apari oricum, alaturi de oricine si in orice. Dupa prima mea colaborare fericita cu regizorul Nae Caranfil, la primul film care l-a facut celebru, am fost bucuros ca am jucat acum si in "Filantropica". Atunci cand ai ajuns la Cannes sau la Caracas n-ai voie sa cobori stacheta.
Alice Manoiu
Carte
Selectia Formula As Petru Groza, "Adio lumi vechi! Memorii", Editura Compania, 2003, tel. 021/211.59.64, 502 pag., pret 190.000 lei. Editura Compania si-a surprins mereu publicul cu aparitii exceptionale, din cele mai variate domenii. "Adio lumi vechi!", volumul de memorii realizat de controversatul politician Petru Groza, reprezinta, din acest punct de vedere, o lovitura publicistica. Petru Groza a fost unul dintre fruntasii politici ardeleni care au militat impotriva politicii de deznationalizare, practicata in Transilvania intre 1867 si 1918 de regimul de la Budapesta, in cadrul monarhiei duale austro-ungare, pregatind astfel Marea Unire cu Romania de la sfarsitul Primului Razboi Mondial. Avocat, mare proprietar de mosii, fabrici, banci, hoteluri s.a.m.d., el a devenit, in cadrul Romaniei Mari, deputat si ministru (in guvernul Averescu), presedinte al Asociatiei industriasilor romani. Dupa 1933, Groza s-a apropiat de stanga politica, intemeind Frontul Plugarilor, al carui presedinte a si fost. In 1945, dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, a fost impus - cu baioneta ocupantului sovietic - prim-ministru al Romaniei, devenind paravanul in spatele caruia comunistii au putut acapara in liniste puterea. Rasplata a fost pe masura, dupa 1952, cand Gheorghiu-Dej si-a asumat conducerea guvernului, fiind numit in postul onorific de presedinte al prezidiului Marii Adunari Nationale (sef al Statului), post detinut pana la moarte.
"Memoriile" au fost scrise intre 1947 si 1948, ani in care comunismul de tip stalinist isi incepuse opera hidoasa de distrugere a societatii romanesti. Mii de intelectuali, muncitori si tarani infundau puscariile, pregatindu-se pentru regimul de exterminare al Canalului. Elita politica interbelica era decimata in intregime la Sighet, Aiud, Pitesti etc. Anii redactarii "memoriilor" au, de aceea, importanta. Pentru ca omul care a acceptat cu seninatate sa devina unealta celui mai opresiv regim pe care l-a cunoscut vreodata Romania incearca abil sa isi fundamenteze o justificare morala, sa isi deseneze un rol mult mai curat decat cel pe care l-a jucat in realitate. Petru Groza falsifica deliberat istoria, atat cea transilvaneana, de pana la 1918, cat si cea a Romaniei reintregite, de pana in 1940-1944, pentru a-si asuma o postura pe care, intr-o perspectiva obiectiva, nu a avut-o niciodata. "Revolutionarul" ardelean se distanteaza post factum de infaptuitorii Marii Uniri, indiferent ca sunt reprezentantii "partidei nationale" din Ardeal sau ai sectiei romane a Psd-ului din Austro-Ungaria. Petru Groza se rafuieste in special cu Iuliu Maniu, caruia nu-i recunoaste, practic, meritele in impulsionarea desprinderii Transilvaniei de Ungaria sau in faurirea celui mai mare partid de masa interbelic, Pnt-ul. "Memorialistul" canta pe coarda sociala, ponegrindu-i pe patriotii ardeleni pe care ii acuza ca dincolo de idealurile nationale si-au urmarit propriile interese, transformandu-se in "domni", dupa modelul nemesilor maghiari. Pentru autor nu conteaza faptul ca, in chiar anii in care isi redacta "opera", cei impricinati nu-i mai puteau raspunde, fostii lui parteneri fiind deja condamnati la moarte in puscariile din Sighet sau Aiud. Lui Petru Groza ii pute si clasa politica a Romaniei Mari ("asa-zisa Romanie Mare", cum noteaza el peste tot), Bratienii fiind niste "fanarioti"(!?), regele Ferdinand un handicapat, iar ceilalti, simpli impostori pusi pe capatuiala fara scrupule pe spatele "poporului muncitor". El speculeaza "scandalurile" epocii, dand amanunte picante, facandu-se ca nu observa ca fara o presa libera si fara o democratie pluripartinica, dezvaluirea lor nu era posibila. "Scandalurile" regimului instaurat si prin Groza nu au existat decat in rumoarea publica, in zvonurile pe care le raspandeau in soapta cetatenii fericiti de comunism.
Singura parte autentica a "memoriilor" este probabil partea intai, "Primavara unei vieti", in care autorul isi nareaza, cu destul talent, copilaria si adolescenta. Si aici se observa insa o tendinta de supraevaluare in prepararea viitoarei traiectorii istorice. Partile urmatoare sunt amalgamate, centrate pe evenimente punctuale sau pe "figuri" ale epocii, unele caracterizate cu verva, in imprejurari anumite, toate menite sa-i reliefeze personalitatea, sa o detaseze de ceilalti. Amanuntul este cultivat pentru a "invalui" situatiile jenante, o realitate mult mai dura decat cea prezentata de autor. Petru Groza isi descrie, spre exemplu, alergarile matinale din perioada in care era prim-ministru, dezvaluind cum pusese la punct o tehnica de a-i descuraja pe cei care incercau sa-i dea diverse cereri sau petitii. Despre continutul acestora, care in anii cumpliti ai instaurarii comunismului trebuie sa fi fost relevant, nu sufla nici o vorba. Cum nici prin gand nu-i trecea sa spuna ceva despre "mecanismele" care l-au dus la putere ca "tovaras de drum" al comunistilor. In putinele raportari la modalitatile de infaptuire a "noii societati" de tip socialist, limba devine de lemn, ca in orice manual de popularizare marxist.
O greseala a excelentei Edituri Compania este ca nu a "imbracat" aceasta carte cu un aparat critic susceptibil sa-i lamureasca pe cititorii neavizati in privinta dimensiunilor reale ale personajului. Abilitatea lui propagandistica in nararea selectiva a faptelor poate genera confuzii, poate induce in eroare pe cei care n-au cunoscut sau au uitat grozaviile comunismului. Petru Groza este in realitate un Quisling care, scapand nepedepsit, isi edulcoreaza ticalosirea in speranta ca Istoria ii va accepta versiunea. Memoriile sale nu au nici o valoare reala pentru cei care vor sa cunoasca obiectiv epoca de inflorire a luptei nationale din Transilvania si a existentei Romaniei Mari. Despre ele s-ar putea spune ceea ce o extraordinara cercetatoare, Barbara Tuchman, a notat pe marginea "amintirilor" kaiserului Wilhelm al Ii-lea: sunt un portret al omului care le-a realizat si atat.
Nu putem, in final, sa nu relevam un "amanunt" pe care "memorialistul" ar fi trebuit mai degraba sa-l ascunda. Vorbind despre "retragerea" lui la Deva, in anii celui de-al Doilea Razboi Mondial, pomeneste de corespondenta sa cu un "publicist elvetian", E. W. Bruppacher, care ii dadea amanunte despre fiica sa, aflata la studii la Lausanne, si care ii strecura informatii antifasciste si procomuniste. Cautat dupa razboi, cand Groza ajunsese prim-ministru, publicistul s-a dovedit a nu exista. Groza banuieste ca in spatele acestei "umbre" statea Intelligence Service-ul. "Tehnica" aminteste insa de cea practicata de Serviciul Secret sovietic, prin intermediul activistilor Internationalei a Iii-a, prin care - in perspectiva pregatirii "tovarasilor de drum", pentru viitoarea comunizare a Europei - se racolau agentii (si marionetele politice) utilizabili mai tarziu.Toma Roman