</b><b>Falemi</b><b>(Steaua Bucuresti)</b><b>"Vreau sa fiu un bun fotbalist si totodata sa stiu si sa invat cat mai multe din viata" Dupa cateva luni in care fotbalul romanesc a fost marcat de scandaluri intre sefi, presedinti si conducatori, este momentul, la reluarea campionatului, ca in prim plan sa apara din nou cei care aduc sarea si piperul jocului: fotbalistii. Unul dintre remarcatii turului este Nana Falemi, cel mai constant jucator al Stelei. La 24 de ani, Falemi reprezinta o pata de culoare a campionatului intern, nu atat datorita originii sale africane, cat fair-play-ului si comportamentului sau din afara gazonului, acolo unde are o imagine cu totul diferita de cea a fotbalistilor preocupati de masini scumpe, manele si discoteci de lux.
</b><b>In lumina marii echipe a Stelei "Asta a fost telul meu de la inceput, de la sapte ani, cand m-am apucat sa fac sport: sa ajung la o echipa mare si sa fac fotbal de performanta. Parintii mei au considerat ca, fiind un tip muncitor, tenace, mi s-ar potrivi mai mult un sport individual, asa ca m-au dus la inceput la tenis. O vreme am facut in paralel cate trei antrenamente pe saptamana la tenis, trei la fotbal, aveam timp si pentru scoala, ieseam si in fata blocului la joaca (sunt nascut si crescut in Bucuresti), insa nu-mi puteam canaliza energia pentru ambele sporturi, asa ca am ramas la fotbal, care-mi placea foarte mult. I-am apreciat mai tarziu pe parinti, pentru ca nu au insistat si m-au ajutat sa reusesc in domeniul pe care mi-l doream. Copil fiind, la Steaua si mai apoi la Rapid, era un lucru extraordinar sa joci un meci, era placere imbinata cu responsabilitate, toata saptamana ma gandeam la ziua meciului, cand o sa imbrac tricoul oficial, nu dormeam cu o noapte inainte. Si acum tin minte un meci de la juniori, in care am jucat foarte bine, chiar de ziua mea, pe 5 mai. Mi-am scris apoi cateva impresii intr-o agenda pe care o mai pastrez si acum. Dupa ce terminam antrenamentele, mergeam sa vedem echipa mare a Stelei. Odata, am sarit gardul si am facut cateva pase cu Lacatus, eram entuziasmat. Gabi Balint m-a intrebat ce muzica ascult, i-am spus ca-mi place Elvis, iar el mi-a inregistrat o caseta cu Modern Talking, sa fiu si eu la zi. Era mare lucru sa-i vad pe acei jucatori nemaipomeniti pe teren si sa ma mai bage si-n seama. Dupa ani in care mi-am facut ucenicia in Divizia C, am ajuns la Petrolul Ploiesti si primul meci de Divizia A l-am avut impotriva Stelei, cu Lacatus in echipa. Eu as fi vrut sa joc alaturi de el, insa mi-am zis: <<Doamne, macar sa fiu cu el in teren, daca nu in echipa>>. In 99 am ajuns la Steaua si-am fost coleg cu Belodedici, care m-a ajutat mult si pe care-l admir si ca jucator, si ca om. A fost ca un dar de Sus, gandeste-te, eu eram copil si-l vedeam dupa gard, iar mai tarziu am ajuns prieten cu el. Acum ii am antrenori pe nea Piti (Victor Piturca - n. red.) si nea Fane (Stefan Iovan - n. red.), ii respect si-i admir, nu doar pentru ca-mi sunt antrenori, dar si pentru ce au facut, pentru ca sunt parte din generatia idolilor mei."
</b><b>Despre Africa, teatru si mult fotbal "E drept ca mai fac si cate o prostie, dar asta vine de la mine, in rest insa, felul in care traiesc si ma comport reflecta exact felul in care am fost educat. Eu unul nu ma vad deloc diferit de ceilalti fotbalisti, nu ma consider special. Parintii m-au invatat sa fiu ponderat, sa fac bine ce am de facut, sa am respect pentru toti cei din jur - pentru oameni, pentru animale, pentru plante. Dupa ce parintii s-au stabilit in Germania, eu si Nomi, fratele meu geaman, am fost crescuti de bunica, o femeie extraordinara, care ne-a fost si mama si tata, care s-a sacrificat pentru noi si care ne-a iubit mai mult decat pe sine. Mi-ar placea sa cred ca rodul stradaniei sale se vede acum."
- Putini fotbalisti isi pun problema vietii care incepe cand meciul se termina. Mai ai curiozitate si timp pentru altceva decat performanta sportiva?
- E important si imi place sa fiu un bun sportiv, asta-i meseria mea si imi doresc sa o fac cat mai bine, dar totodata imi dau seama ca viata mea nu se rezuma la terenul de fotbal. Cred in dictonul "Omul cat traieste invata", sunt o persoana foarte curioasa, care vrea mereu sa stie ce se intampla in jurul ei, asa ca, atat cat imi ingaduie timpul, imi place sa citesc si sa ma informez. Personalitatea mi-o dezvolta atat sportul de performanta, cat si dorinta de a sti cat mai multe. Faptul ca am crescut la Steaua, unde am dus o viata ordonata si unde mi s-a inoculat ideea ca trebuie sa castig fiecare meci, sa fiu un invingator, mi-a dat un anumit tonus, o privire optimista asupra vietii. Daca stai insa, ca sportiv, sa traiesti gandindu-te numai la succesele obtinute, te limitezi foarte mult. Eu sper sa pastrez toata viata pofta de a sti, de a invata, sper sa nu ma blazez si sa-mi mentin spiritul viu. Am avut sansa ca aceeasi competitie din sport sa existe si in scoala, am urmat cursurile unui liceu foarte bun, "Lazar", cu elevi buni la invatatura si cu profesori deosebiti.
- 2002 nu a fost un an reusit pentru cea mai galonata echipa din Romania. Cum te impaci cu infrangerile, ce te ajuta sa mergi mai departe?
- Un meci inseamna multa incordare si multi nervi consumati, iar dupa joc prefer sa raman singur sau cu fratele meu. Nu-mi place sa vorbesc, consum totul in mine, stau si rumeg fiecare faza, ce-a fost bine, unde am gresit, vizionez caseta meciului. O infrangere ma apasa foarte tare si nu-mi este deloc indiferenta. Uneori, mai ies dupa meci cu prietenii, imi place sa-i stiu in tribuna, insa indiferent daca e o infrangere sau o victorie, cel mai mult am nevoie sa-l stiu pe fratele meu in preajma, fiindca el are o atitudine pozitiva si prezenta lui ma influenteaza mult in bine.
- Te afecteaza scandalurile ce apar saptamanal in fotbalul romanesc?
- Incerc sa nu ma las influentat de lucrurile astea, asa ca evit articolele sau stirile respective, pentru ca altfel as fi indignat sau frustrat. Nu mi-ar prinde bine. Sunt atatea lucruri care imi dau o stare pozitiva, incat chiar pot sa ma lipsesc de scandalurile astea.
- Unde te retragi, cum te incarci atunci cand iti permite programul strict de meciuri si antrenamente?
- Imi place sa calatoresc, sa vad locuri noi, ma relaxez ascultand muzica, ies cu prietenii din scoala generala si din liceu. Din cand in cand, mult mai rar decat mi-as dori, imi vizitez fostul profesor de fizica de la liceu, un om intelept, rabdator si cumpatat, care-mi ofera echilibru interior; este ca un pilon pentru mine. In rest, imi mai place sa merg la cinema si la teatru, de curand am vazut la Sala de la Gradina Icoanei a Teatrului "Bulandra" un spectacol care mi-a placut foarte mult, "Anatomie. Titus. Caderea Romei". Dupa spectacol, prin intermediul unui prieten fotograf, am avut placerea sa-i cunosc pe actori - oameni cu har, pe care-i admir foarte mult - si am avut surpriza sa aflu ca unii dintre ei sunt stelisti si vin la meciuri, asa ca acum abia astept sa-i invit la urmatoarele noastre jocuri de acasa.
- Ce inseamna numele voastre, Falemi si Nomi? Te simti atras de originile tale, de cultura africana, simti ca faci parte putin din ea?
- Am inteles de la tatal meu ca particula "mi" se foloseste in Camerun la gemeni, insa mai mult nu stiu. Conteaza ca suntem foarte apropiati, ca gandim la fel si avem incredere unul in celalalt. Nomi este exact ca mine; in rest, cuvintele sunt de prisos. In ceea ce priveste a doua intrebare, tatal meu ar putea sa-ti raspunda mai bine, pentru ca el a trecut la cultura europeana, pornind de la cea africana, mie mi-e greu sa gandesc altfel decat un bucurestean. M-a atras, dar pana acum n-a fost o prioritate sa ajung in Africa. In vacante am mers in Germania, la parinti, sau in alte parti si am evitat sa ma gandesc serios la o asemenea excursie. Am simtit ca trebuie sa fiu pregatit sufleteste, ca inseamna ceva mai mult decat sa cumpar bilete de avion si sa plec. In prezent, ma simt mult mai atras de acest subiect si imi doresc cu adevarat sa merg in Camerun, cat de curand.Iulian Ignat
Fotografii: Rompress (1), Iulian Ignat