Sub lupa

Redactia
Cum s-a facut ca nici anul acesta n-am fost la balul Operei din Viena La fiecare sfarsit de carnaval, Austria n-are ochi decat pentru balul Operei vieneze. In ciuda actualitatii morocanoase, razboiul din Irak, rachetele lui Sadam, revenirea dreptei in guvernul viitor, cea mai arzatoare problema a ac...

Cum s-a facut ca nici anul acesta n-am fost la balul Operei din Viena La fiecare sfarsit de carnaval, Austria n-are ochi decat pentru balul Operei vieneze. In ciuda actualitatii morocanoase, razboiul din Irak, rachetele lui Sadam, revenirea dreptei in guvernul viitor, cea mai arzatoare problema a actualitatii a fost prezenta la bal a Pamelei Anderson. Un scandal. Scandalul l-a adus Richard Lugner, un ins care a facut avere in domeniul imobiliar. De vreo zece ani, acest Mihai Erbasu vienez inchiriaza loja cea mai in vazul lumii de la Opera contra 16.000 de euroi. Asta n-ar fi nimic. S-au mai vazut neamuri proaste care se dau in barci cu bani de care te si miri cum i-au castigat. Insa omul tine sa apara in compania unor staruri ale ecranului. Rand pe rand, Joan Collins, Grace Jones, Faye Dunaway, Farrah Fawcett si Claudia Cardinale au acceptat, contra unor onorarii generoase, sa-i impodobeasca loja. Anul acesta, pentru un sfert de ora de celebritate planetara, bogatasul a invitat-o pe Pamela Anderson, invitatia fiind acompaniata si de un onorariu pe masura, vreo 60.000 de dolari, se spune.
Fireste, cu Pamela ca vedeta a serii, scandalul a fost gata. Prezenta ei a creat serioase probleme de protocol patroanei balului, Elisabeth Grtler, proprietara celebrului hotel "Sacher" si a tortului cu acelasi nume, inca si mai celebru. Elisabeth a deplans in presa scaderea nivelului unui eveniment caruia tocmai se pregatea sa-i ridice cota artistica. Iar Pamela e mai cunoscuta pentru rotunjimile ei siliconate decat pentru talentul de actrita. Or, balul Operei, cea mai eleganta petrecere vieneza, domni in fracuri, doamne in toalete somptuoase, se desfasoara in prezenta presedintelui Republicii, a cancelarului, a ministrilor si a tot ce are mai bun si mai snob aristocratia si burghezia locala. Cum sa faci sa coabiteze atatia demnitari incarcati de decoratii cu sirena de la Malibu, insotita de prietenul ei, un rocker obisnuit mai degraba cu bluzonul de piele decat cu fracul? Ce-ar invata tineretul, avand in vedere ca balul e deschis de 320 de perechi de tinere si tineri, care-si fac cu acest prilej intrarea oficiala in societate?
In fata oceanului de invidie, Pamela a dat un comunicat de presa si a explicat ca ea este si o "fiinta umana", nu doar un trup in stare sa scoata din minti un regiment de soldati pe picior de plecare la razboi. Iar ca fiinta umana, Pamela detesta moda blanurilor, drept care va veni la bal insotita de Dan Mathews, seful unei organizatii pentru apararea animalelor. Mai bine tacea. Mathews e faimos pentru obiceiul de a bombarda cu iepuri jupuiti si plini de sange cucoanele imbracate in blanuri scumpe. Motiv pentru care, cu regrete, doamnele vieneze si-au lasat blanurile acasa, dejucand planurile marsavului Mathews. Fireste, el avea si un plan de rezerva. La fel de scandalos. A anuntat ca va fi primul barbat care va deschide balul la bratul altui barbat! Imposibil, a sarit Madam Sacher. Viena e destul de liberala ca sa accepte ca doi barbati sa valseze pe parchetul Operei, dar nu la deschidere! La deschidere doamnele trebuie neaparat sa poarte diadema, iar un domn cu diadema e ceva absolut dezgustator! In cele din urma, balul s-a desfasurat fara incidente majore, exceptand faptul ca rockerul a mancat cu jobenul pe cap. Pamela a fost inteleapta, dar mult mai decoltata decat belicoasa Madeleine Albright, aflata si ea la primul bal. Reprezentantele lumii noi au apreciat farmecul batranei Europe, iar Pamela a regretat mult ca Hollywood-ul n-are asa ceva.
In ce ma priveste, am refuzat balul. Nu m-as fi dus nici daca as fi fost invitat. Din cauza Pamelei. Pot sa inteleg ca nu poarta blanuri. Nu dai o caruta de bani pe silicoane ca sa le acoperi fie si cu blanuri. Dar nu cred ca o femeie care arata cum arata ea e in stare sa faca o sarma, salata de vinete, o ciorba de potroace. Iar daca ciorba de potroace nu e, nimic nu e! Cu ce te dregi dupa bal?N.C. Munteanu