Carte
Selectia Formula As Salman Rushdie, "Furie", roman, traducere de Vlad Russo, Editura Humanitas (tel. 021/222.90.61), 288 pag. Numele scriitorului englez de origine indiana Salman Rushdie (n. 1947) era cunoscut inca din 1981, cand i se acordase cel mai important premiu literar britanic pentru romanul "Copiii din miez de noapte". Dar acest nume a facut inconjurul lumii, tinand prima pagina a ziarelor, memorat chiar si de oameni care nu citesc literatura, in 1988, cand ayatollahul Khomeini a instituit fatwa - condamnarea la moarte a scriitorului, uciderea lui oriunde ar fi gasit, pe motivul unei pretinse blasfemii la adresa Islamului, adusa in romanul "Versetele satanice". (Se pare ca de fapt mania ayatollahilor iranieni a fost declansata de personajul unui imam sectar care dorea sa rastoarne puterea despotica din tara lui.) Nevoit sa se ascunda si sa-si schimbe mereu in secret, domiciliul de teama fanaticilor fundamentalisti islamici (s-a vazut la 11 septembrie 2001 de ce sunt acestia in stare), Salman Rushdie a continuat sa scrie romane, traduse si citite in lume, desi editurile care il publicau isi asumau, si ele, mari riscuri. Acum, dupa ce i-am citit trei dintre romane, cred ca nu doar faima de om vanat i-a adus milioane de cititori si nominalizari anuale la Premiul Nobel, ci si calitatea si originalitatea operelor sale literare. Puteti si dvs. sa va convingeti ca Rushdie e un bun scriitor: de curand au aparut simultan in librarii, doua din romanele lui - "Ultimul suspin al Maurului" (Editura Polirom) si cel pe care vi-l recomand acum, tradus la doar un an dupa editia originala londoneza. (In paranteza fie spus, competitia dintre marile edituri de a aduce in librariile noastre cele mai bune carti straine ale momentului, in traduceri adesea remarcabile, nu poate fi decat in beneficiul cititorilor romani.)
"Furie" e un roman care tinteste sus si isi atrage in mare masura tinta, miza sa fiind un raspuns la intrebarea: ce loc mai ocupa sentimentele si emotiile autentice in epoca noastra de simulare si contrafaceri, de excese, isterie si manipulare? Personajul principal, profesorul Malik Solanka (care imprumuta cateva date biografice de la autorul lui: a copilarit, ca si acesta, la Bombay si a studiat la Cambridge), si-a abandonat o cariera de istoric al ideilor, fiindca, avand drept hobby confectionarea unor papusi neconventionale, dobandeste un urias succes comercial cu una din aceste jucarii, denumita Isteata (un soi de papusa Barbie, cu aspectul fetelor independente si nonconformiste din generatia postpunk). Isteata il imbogateste pe modestul profesor, dar, ca in mitul gotic al creaturii scapate de sub control ce isi distruge creatorul, este preluata de industria mass-media si capata o existenta independenta, ca eroina de seriale Tv, benzi desenate, gazda de talk-show-uri, suport de publicitate, element de moda etc. Celebritatea castigata in acest fel ii distruge profesorului ideea pe care o are despre sine si il umple de furie, caci modul cum evolueaza Isteata nu mai are nici o legatura cu conceptiile lui, dimpotriva. Prada unei grave tulburari psihice, Solanka isi paraseste sotia iubitoare, specialista in Shakespeare, si copilul numit Asmaan (in limba urdu - paradis) si pleaca in Sua, cu speranta ca civilizatia frenetica si multiculturala a New York-ului din anul 2000 va fi pe masura propriei frenezii necanalizate. In Manhattan e acaparat de doua tinere - muze si furii deopotriva. Prima, Mila Milo, de origine sarba (si semanand uimitor cu Isteata), se dovedeste o informaticiana geniala, care impreuna cu gasca ei de "computeriste" ii propun lui Solanka sa creeze pe Internet un site al Papusilor Suverane - cu jocuri belicoase, secvente video, spatiu de conversatie intre fani etc. Site-ul capata o enorma popularitate (prilej pentru Rushdie de a explora ravagiile trairii in lumea virtuala asupra tinerilor). Cea de a doua fata, superba producatoare indiana de televiziune Neela Mahendra, ii starneste profesorului, ca si prima, pe langa demoni sexuali, si inspiratia pentru noi masti si scenarii in lumea Papusilor Suverane. Firele epice se strang cand Neela se intoarce in tara ei de origine, pentru a participa la razboaiele etnice de acolo: manevrele si mastile armatei rebele sunt inspirate din lumea Papusilor Suverane. Inca o data, fantasmele imaginate de creatorul de jucarii prind viata si devin monstruoase. Roman ironic despre civilizatia mondializata a epocii noastre, scris intr-un ritm torential, "Furie" da masura talentului superior al lui Salman Rushdie.Adriana Bittel
Eveniment
La Muzeul Taranului Roman...
...un Martor al unei tragedii nationale ...Martorul cu pricina nu este un om. Este oglindirea unei constiinte. A unei constiinte de rang national - oglindita intr-o revista anuala de antropologie, o revista editata de Muzeul Taranului Roman si gandita initial de Horia Bernea, Anca Manolescu si Irina Nicolau "ca o carte de vizita pentru cei care cunosc mai putin Romania". Din acest motiv, revista apare doar in limbi straine. (Ce-i drept, dat fiind interesul deosebit pe care aceasta publicatie l-a starnit si il starneste in randul oamenilor, al intelectualilor, mai ales, se pare ca ea va cunoaste - in sfarsit! - si o varianta romaneasca.)
Lansarea celui de-al saptelea numar al revistei "Martor" s-a petrecut de curand, intr-o dupa-amiaza luminata de un soare cu dinti, adica pe un ger naprasnic, de parca Natura insasi si-ar fi pus in gand sa alcatuiasca un decor exterior menit sa ne aminteasca de iernile cumplite ale ultimilor ani "80. Inca de la intrarea in sala de conferinte - care, incet, incet, s-a umplut "ochi" de multi tineri, dar si de oameni cu parul alb, marcati de vremurile grele traite in comunism ori, unii dintre ei, chiar "avand in spate ani de puscarie comunista" - am fost "izbiti" de coruri care intonau imnuri de slava "conducatorului iubit" - muzici cu care, ani de-a randul, ne-au fost otravite urechile si inimile. (Coruri "izvorate", desigur, dintr-un casetofon.) Pe pereti si in vitrinele aliniate pe langa pereti au fost puse la vedere ziare si reviste pline de articole de preamarire a lui Ceausescu (cu semnaturi la vedere). Asadar, un "spectacol audio-vizual" menit sa-ti faca "pielea gaina". Si nu numai. Sa-ti inghete sufletul - chiar si pentru doar cateva clipe.
Ce-i drept, am si fost cu totii, pe masura ce inaintam spre "prezidiu", treziti la realitate de insusi... Ceausescu. De un Ceausescu ce domina, intr-un fel, sala, fiind infatisat intr-un portret maricel - de vreo 2/1 m - color, tinand in mana o hartie pe care se afla, desigur, textul unui discurs... "inaltator". Numai ca acel Ceausescu din portret avea... ochii scosi! "Asa a fost gasit portretul, in seara de 21 decembrie 1989", m-a asigurat d-na Ioana Popescu, coordonator al Directiei Programe Etnologice si Actiune Culturala.
Pentru mai multe si mai ample informatii cu privire la acest veritabil eveniment inchinat "Neuitarii", am rugat-o pe gazda noastra sa continue aceasta relatare. Si asta, intrucat alaturi de regretata Irina Nicolau (o mare pierdere a Muzeului, dupa aceea a lui Horea Bernea), Ioana Popescu s-a numarat printre cei care s-au ingrijit, impreuna cu Ana Vinea, de editarea revistei "Martor".
- Asadar, doamna Ioana Popescu, v-as ruga sa prezentati mai pe larg acest volum - "Ceausescu si anii "80 la Bucuresti".
- Volumul cuprinde atat relatari ale celor care au trait perioada respectiva, cat si interviuri ale unor tineri, cu parintii si bunicii lor: istorii mai mult sau mai putin dramatice cu securisti, tribunale, dosare de cadre sau sedinte de partid; interviuri cu vanzatori de la Alimentara, cu propagandisti sau cu soimi ai patriei din acea vreme. Veti vedea si imagini alb-negru cu cozi interminabile la unt sau la butelii de aragaz. Materialul a fost organizat ca un indreptar alfabetic, in care fiecare termen este propus ca un remediu homeopatic pentru trecutul nostru recent. Cum v-am mai spus, anul acesta realizatorii promit o carte cu aceeasi tema, in limba romana.
Din dorinta de a conferi o pregnanta vizuala atmosferei prezentate in revista, un grup de muzeografi coordonati de Cosmin Manolache si Ruxandra Grigorescu au pregatit pentru acest prilej un spatiu ambiental orientat in paralel pe amploarea si stupiditatea propagandei comuniste si totodata pe viata cotidiana. Astfel, de la halatul de molton si cipilica de lana groasa nelipsite din garderoba romanului degerat, aflat la locul de munca, la hainele create in cadrul Fondului Plastic; de la perna pusa peste telefonul in care erau banuite a fi microfoanele pana la radioul "Gloria", fixat pe Europa Libera; de la cozile interminabile la care ramaneau de paza peste noapte sacosele cu sticle de lapte sau canistrele de benzina, pana la revista "Secolul Xx" si romanele "dizidente", fiecare obiect din expozitie vorbeste, dupa cum s-a observat, sper, despre o mica victorie a cetatenilor impotriva sistemului.
Si pentru ca amintirea sa fie si senzoriala, participantii la lansare au fost invitati la un bufet proletar cu parizer, pate de ficat si bere Bucegi - impreuna si la bine, si la rau.
* ...Dupa festivitate, la iesirea din Muzeu, soarele mai arunca pe asfalt pete sangerii, inghetate. In piata Guvernului - nici urma de portret urias, la care sa fii obligat sa te inclini si sa aplauzi. Acolo, sub cerul de iarna, m-a izbit din plin gandul ca suntem liberi! Dupa atatea decenii de chin, liberi! Si i-am multumit lui Dumnezeu pentru ca s-a intors, in 1989, cu fata la noi...Silvia Kerim
Muzica
</b><b>Martisor napoletan Imbinare de pasiune, dramatism si picanterie, pofta de viata, muzica napoletana a adus, pentru o ora si jumatate, in Bucuresti spiritul si aerul sudului Italiei. Concertul a avut loc in sala arhiplina a Institutului Cultural Italian din Capitala. Programul de 20 de piese dedicat exclusiv muzicii napoletane a fost sustinut de Rita Rondinella si de pianistul Federico Brucato, doi artisti italieni care au fost primiti cu mult entuziasm. Protagonista serii, o voce puternica si o prezenta tonica, si-a inceput cariera in jazz, a continuat cu opereta, interpretand roluri de soprana in celebre teatre europene, iar cu mai noua sa pasiune, muzica traditionala din sudul Italiei, a sustinut concerte pe cinci continente. Dupa spectacolul de la Bucuresti, cantareata italiana a avut amabilitatea sa acorde un scurt interviu revistei noastre.
- Cum ati descoperit aceasta muzica si ce v-a atras la ea, ce v-a determinat sa va dedicati acestui gen?
- Eu sunt o napoletana get-beget, fac parte dintr-o familie de patru generatii de actori si cantareti. Tot timpul se canta la noi in casa. Noi, napoletanii, suntem foarte legati de muzica, iar eu am ales la inceput calea jazz-ului. Cred ca eram prea aproape de muzica napoletana, o auzeam tot timpul, de dimineata pana seara si poate de aceea nu am apreciat-o decat mai tarziu. Dupa ani de jazz si de opereta, i-am inteles valoarea si m-am dedicat cantecului napoletan. Este vorba de traditie, de radacinile mele si ale familiei, radacini pe care vreau sa le transmit mai departe. Cantecul napoletan este singurul cantec italian inteles si iubit in toata lumea.
- Este mai greu de cantat decat celelalte genuri pe care le-ati abordat?
- Da, este greu, pentru ca este un gen foarte expresiv. Din punct de vedere muzical, are multe fluctuatii, suisuri si coborasuri, pasaje recitative si note inalte. In plus, trebuie sa-l simti, sa pui mult, foarte mult suflet, ceea ce nu-i la indemana oricui.
- Peste tot in lume pe unde ati concertat, muzica napoletana este la fel de bine primita?
- Am avut turnee in Canada, Japonia, Australia, in toata Europa, acum ma pregatesc pentru un nou turneu in Brazilia, si peste tot pe unde cant, am bucuria sa simt caldura publicului pentru acest gen. La Bucuresti, am avut parte de o caldura sufleteasca si mai intensa, pentru ca de obicei cant in sali mari, pe cand aici a fost mult mai intim si mai placut.Iulian Ignat
Prin telefon
Sergiu Comissiona
"In iunie voi ajunge la Bucuresti, unde imi voi aniversa cei 75 de ani" "Am inceput stagiunea anul trecut, in septembrie, cu concerte la Sao Paulo. Am avut bucuria sa intalnesc in Filarmonica de aici opt instrumentisti romani, inca o confirmare a faptului ca scoala romaneasca de muzica este de talie internationala. Mi-am urmat apoi ritmul obisnuit: deplasari in toate colturile globului. Dupa Brazilia a urmat Los Angeles, iar cu putin inainte de inceperea tulburarilor din Venezuela, am dirijat chiar in Capitala, la Caracas. De aici, am strabatut globul pentru a ajunge la Bucuresti, unde, ca de obicei, am dirijat la Filarmonica si la Radio. Apoi pe agenda mea au fost Ierusalimul si Atena. Anul 2003 a debutat cu participarea la Festivalul Casals, din San Juan (Porto Rico), unde am dirijat Simfonia a Ii-a de Mahler. Stiti ca sunt un impatimit al lui Enescu, asa ca am interpretat Rapsodia a Ii-a intr-un concert la New York, la pupitrul renumitei Manhattan Symphony Orchestra.
Acum, cand vorbim, sunt in Olanda, unde dirijez Northern Dutch Philarmonic, dupa care plec la Ierusalim, unde voi canta o lucrare de-a lui Sergiu Natra, compozitor nascut in Romania. In luna februarie am concertat la Madrid. In luna martie, dupa un concert la Los Angeles, voi reveni in Spania, la Malaga, unde voi dirija un program exclusiv romanesc: Silvestri, Concertul pentru pian de Paul Constantinescu, in care va fi solist "magicianul" Valentin Gheorghiu.
Urmeaza concerte la Singapore si in Sua. Ma voi odihni putin, dupa care voi ajunge in iunie, ca de obicei, la Bucuresti, unde imi voi serba cei 75 de ani facandu-mi unul dintre cele mai frumoase daruri: voi dirija Simfonia a Ix-a de Beethoven.
In ultima vreme nu am mai inregistrat Cd-uri. Ultimele sunt: un Cd Rahmaninov cu Vancouver Symphony Orchestra si unul cu Simfonia a V-a de Ceaikovski, inregistrat in Olanda, la pupitrul Northern Dutch Philarmonic Orchestra."Claudiu Ionescu