Taxe si impozite Nenumarate si incurcate sunt taxele si impozitele pe care le are de platit romanul fara imunitate parlamentara. Daca stai sa le numeri, ies la iveala sute de biruri si dari catre Stat sau autoritatile locale. Viata romanului de rand a devenit tot mai valoroasa pentru organele fiscale. Supravietuirea lor depinde de a noastra. Noi ii platim ca ei sa-si faca treaba. Sa ne popreasca salariile. Socoteala e simpla. Cu cat sunt mai multe taxe, cu atat mai multi agenti fiscali si birocrati prin administratii publice. Si-apoi, sa-i intelegem, trebuie si ei sa traiasca. Si daca nu din impozitele noastre, atunci din ce?
Un primar brasovean a hotarat sa puna taxa pe drum, altul pe apa de ploaie adunata intr-un mic lac de acumulare din vecini. Consiliul local din Pitesti a impus o taxa de o suta de mii de lei pentru rachiu. Gospodarul plateste taxa pentru fiecare utilaj folosit in procesul de fabricatie a licorii. Comerciantii din Constanta trebuie sa plateasca Primariei o taxa de protectie, iar cei care vor sa mearga la plaja la Mamaia scot din buzunar 20.000 de lei pentru a trece de bariera. O taxa se plateste si la intrarea in muntii Sibiului. Poate pentru ca uzezi peisajul. Si la Tulcea sau la intrarea pe Transfagarasan se plateste o taxa de tranzit cu masina. Cu cat e mai grea, cu atat scoti mai multi bani din buzunar. Primarul din comuna Tamboiesti a instituit o taxa de 400.000 de lei pentru reportaj. Nu se poate spune ca se inghesuie vreun jurnalist sa scrie despre viiturile din localitate. In Brasov s-a inventat chiar o taxa de mers pe jos. Iar Consiliul local din comuna Harau, judetul Harghita, a impus o taxa de mers pe drum pentru apa minerala. La Falticeni, colindatorii trebuie sa-si calculeze bine devizul, pentru ca sunt nevoiti sa plateasca o taxa de 2000 de lei pe cap de urs si capra. Asa a decis Consiliul local. La Petrosani s-a hotarat ca iubitorii de animale sa plateasca 500.000 de lei pentru fiecare animal crescut in casa, de la hamster la cai. Un acvariu cu cateva familii de pesti si o broscuta testoasa te-ar costa o avere. Consiliul local din Iasi a impus o taxa pe biciclete si triciclete. In orasul Sfantul Gheorghe sau in sectorul 2 al Capitalei, tinerii casatoriti ar trebui sa scoata 100.000 de lei din buzunar daca vor sa se casatoreasca in zile nelucratoare. La Iasi s-a impus taxa de copac. Tinerii casatoriti ar trebui sa planteze un copac. Daca nu aduc adeverinta de la Ocolul Silvic sau de la Administratia parcurilor ca au facut-o, trebuie sa plateasca 117.000 lei. Iubitorii de natura mai au motive de suferinta. Cei care vor sa recolteze plante din fauna salbatica, si ne referim la urzici, jir si ciumafaie, nu la floarea de colt, trebuie sa plateasca sute de mii de lei. Nu amenda, ci taxa. In Onesti, daca vrei sa alegi invatatorul, trebuie sa scoti bani din buzunar. Totul se plateste. Platesti comisioane pentru cartea de munca, pentru fondul de somaj, pentru fondul de risc si pentru recunoasterea actelor de studii. Scoti bani pentru analize, prestatii si aprobari. Pentru legist, gropar si primar. Pentru celular, benzina si prime.
S-ar zice ca grosul taxelor cade pe capul celor care muncesc. E doar partial exact! Adevarul e ca de taxe nu scapa nimeni, nici macar cei care stau degeaba. Consiliul local Sibiu a introdus taxa pe statul degeaba mai mult de 48 de ore in localitatea Paltinis. Pentru cazarea la hotel, turistul trebuie sa plateasca cu 3% mai mult fata de tarifele practicate. Si nu exista Primarie care sa nu scoata bani buni din concesionarea locurilor de veci. In total, au numarat jurnalistii, in eterna si fascinanta Romanie functioneaza peste 300 de taxe si impozite. Din ce ramane platesti intretinerea, banii pentru sanatate, somaj si pensie. Insa asta nu e problema celor care stabilesc taxele. Sunt platiti, si platiti bine, din taxele platite de noi!N.C. Munteanu