Cu Bucurestiul la doctor</b><b>Gheorghe Leahu</b><b>- arhitect -</b><b>"In centrul istoric al Bucurestiului patrunde kitsch-ul" In frumosii ani 40, putin inainte ca Romaniei sa-i fie batuta in frunte secera si ciocanul, Capitala ei rivaliza cu Parisul, iar bulevardele Bucurestiului erau descrise de ziarele franceze drept "cele mai moderne artere urbane ale Europei". De la dimensiunile unui "sat mare", ai carui copaci falnici rareori lasau cosurile caselor de paianta sa scoata capul spre inaltimi, cum era la sosirea Regelui Carol in 1866, Bucurestiul ajunsese "Occidentul de la marginea Orientului", o atractie exotica si plina de farmec pentru protipendada vest-europeana de-atunci. Prin domnia sa de 48 de ani, cu un an mai mult decat Stefan cel Mare, Regele Carol I a avut timp sa ridice Capitala Regatului roman in panteonul urbanistic universal, construind civilizatie moderna direct pe miriste, printre totele de coceni. Ceea ce s-a intamplat dupa el, in anii de glorie ai Intregitorului Ferdinand si ai genialei sale Regine Maria, nu a fost decat o desavarsire a planurilor croite de intemeietorul Dinastiei Regale Romane. Pana la izbucnirea razboiului lui Hitler, Bucurestiul traise clipe de maretie nemaivazuta in aceasta parte a Europei. Vecinii bulgari, sarbi, ucraineni, rusi gaseau in Bucuresti Occidentul; aici se construia mai mult decat la Bruxelles, magazinele de moda isi lansau produsele in aceeasi zi cu Parisul, cafenelele functionau dupa reguli vieneze, toate lanturile europene de negot isi aveau filiale pe Calea Victoriei. In 1940, chiar si germanii considerau Bucurestiul drept "singura rezervatie a vietii europene", "ultima scena cosmopolita", "forumul Balcanilor". Ce-a facut comunismul si mai ales Ceausescu din insorita metropola de pe Dambovita e un capitol dramatic si cunoscut. Nici o alta capitala europeana n-a fost desfigurata cu atata furie, jefuita de istoria ei. Furat de personalitate si identitate, Bucurestiul mai asteapta inca sa-si regaseasca frumusetea pierduta. Incremenit in tranzitie, cu ranile bisericilor si ale caselor daramate vizibile inca si dureroase, striga dupa ajutor. L-am rugat pe arhitectul Gheorghe Leahu, un impatimit militant pentru protejarea patrimoniului urbanistic al Capitalei (autorul singurului album care contine fotografii - luate pe furis - ale cladirilor distruse de furia oarba a buldozerelor lui Ceausescu), sa comenteze starea actuala a Bucurestiului - Capitala unei tari care pretinde sa devina, peste nici patru ani, membra a Uniunii Europene.
</b><b>Metropola transformata in cazarma - Pentru a avea o imagine comparabila a ceea ce se intampla astazi in Bucuresti, ar trebui sa ne referim, vrem, nu vrem, la mostenirea lasata de regimul comunist. Cum ati caracteriza, pe scurt, paranteza dintre anii 50-90?
- O caracteristica a urbanismului promovat de regimul comunist, inca din primii sai ani de existenta, a fost brutalitatea cu care a intervenit in peisajul oraselor, si in special in Bucuresti; lipsa totala de respect fata de patrimoniu. Fara mila, orasului nostru, atat de respectat candva, i-a fost imprimat un aer de cazarma, fiind sufocat de imense cartiere-dormitor ca Balta Alba, Drumul Taberei, Berceni etc. Epoca ceausista a insemnat cea mai nefericita pagina din istoria arhitecturii Capitalei, comparabila doar cu marile dezastre, cutremure si incendii din secolele trecute. Nu vom detalia, se cunosc demolarile de biserici si cartiere, incercarile criminale de stergere a identitatii Bucurestiului. Voi spune doar ca Palatul Poporului, o cladire iesita din scara Romaniei, ridicata intr-o zona de mare pitoresc si de cateva constructii unicat, pretioase ca valoare urbanistica, culturala si sentimentala, este o rana vie implantata cu brutalitate pe un traseu intamplator. Daca pana in 1977, de bine, de rau, fusese respectata in mare structura radial-concentrica a orasului, dupa aceasta data s-a construit pe o directie nelegata de istoria locului, fara nici o interferenta cu sufletul zonei vechi.
- Care sunt consecintele, peste timp, ale aparitiei asa-zisului "centru civic nou"?
- Cea mai vizibila este lipsa de animatie, de viata. Toata zona e moarta. Dau faliment magazinele unul dupa altul, n-ai pietoni pe trotuare, strazile sunt pustii. Desi are atatea fantani arteziene si elemente decorative, pavaje cu pietre colorate, mozaicuri costisitoare, totul e inospitalier si inuman.
- Toata lumea a citit despre marele concurs "Bucuresti 2000", destinat sa atenueze spiritul letal cu care acest palat striveste Capitala. A existat chiar un castigator, Meinhardt von Gerkan, arhitectul german care a propus inconjurarea palatului cu o padure de cladiri inalte, spre a-l pune putin "la respect". Ce s-a intamplat cu proiectul germanului?
- In mod surprinzator, la concurs s-au prezentat peste 600 de echipe din 35 de tari, din care au fost selectate 235. In finala au intrat 12 echipe de arhitecti care au aplicat cunostintele universale de sistematizare, oferind solutii de mare alura. A castigat colectivul de arhitecti condus de Gerkan care propunea, intr-adevar, anihilarea maretiei kitsch si a brutalitatii acestei formidabile cladiri. Casa Poporului urma sa fie inconjurata de magazine, de locuinte, de viata. Cu aceasta ocazie, Manastirea Mihai Voda urma sa fie adusa la locul ei. Din pacate, lipsa de fonduri, viata noastra politica instabila, haosul urbanistic bucurestean au blocat orice speranta ca acest proiect sa fie pus in opera in viitorul previzibil.
Istoria pusa la zid - Oamenii au uitat de tragedia demolarilor, s-au obisnuit cu orasul mutilat. Multora nici nu le pasa, spre exemplu, ca miliardele de dolari platite de noi toti din pricina devalizarii Bancorex ar fi fost suficiente sa finanteze cladirile propuse de arhitectii germani. Si ar mai fi ramas si pentru restaurarea centrului istoric...
- Centrul istoric este un amestec de intentii bune, de lucruri neterminate si de cladiri aflate intr-o suferinta pe care-o semnalez cu dramatism si cu toata responsabilitatea. Fereasca Dumnezeu sa mai vina un cutremur ca in 77, ca vom avea surpriza sa ramanem fara o mare parte a acestui centru. Multe cladiri se vor prabusi. Facand abstractie de orasele transilvane, care au avut o alta dezvoltare, centrul istoric al Bucurestiului este unic. Zona negustoreasca a Lipscanilor este un unicat european prin feliile de case, nu mai late de 2-3 ferestre, cu pravalia la parter si locuinta negustorului sau a chiriasilor la etaj. Aceasta desfasurare de planuri, cu decoratiunile lor, a fost mutilata dupa 1989. Libertatea pe care am asteptat-o atat s-a razbunat. Au venit tot felul de asa-zisi investitori, lipsiti de cultura si gust, care au ras ornamentele si au dat fatadele cu vopsele acrilice. Pavajul cu pietre ornamentale, un pas bine gandit de Primarie pentru conservarea zonei, a fost distrus de camioanele de marfa si de masinile buticarilor care au sufocat acest traseu exclusiv pietonal. S-au fractionat fatadele cladirilor in doua, deoarece la etaj se mai pastreaza, din fericire, ancadramentele, cornisele, ornamentele si elementele caracteristice diverselor epoci. Intreaga atmosfera din jurul Lipscanilor este de abandon, fiind evidenta lipsa totala de autoritate si de control din partea serviciilor de arhitectura si sistematizare de pe langa Primarie. O alta interventie nefericita este distrugerea fatadei unei case de pe strada Coltei, langa Biserica Sfantul Gheorghe Nou, care era martorul primului cvartal sistematizat al Bucurestiului, cu strazi drepte, imediat dupa Focul cel Mare din 1847. Casa avea deasupra intrarii o inscriptie in relief: "1848". A fost cumparata de o banca si, sub ochii autoritatilor, a fost inglobata intr-o cladire moderna, cu trei etaje. Au pocit-o complet, i-au modificat inscriptia, au mutilat un monument istoric! Si asta nu sub dictatura lui Ceausescu, ci sub dictatul bunului plac si al banilor.
</b><b>Prostul-gust - metastaza care macina patrimoniul Capitalei - Cineva ar putea crede ca sunteti impotriva constructiilor moderne, contra innoirii fondului de cladiri monumentale...
- Nu este adevarat; sunt pentru aceste constructii, fiecare epoca a avut noutatile sale, dar trebuie facuta o incadrare corecta, de bun-gust, in fondul existent. Nu avem dreptul sa distrugem cladiri cu valoare inestimabila, sub pretextul modernizarii. Nu poti sfida legile sistematizarii numai pentru ca ai bani, si n-ai nici o scuza daca esti lipsit de gust si de cultura. In realitate, dicteaza banul si coruptia din Primarii. Prostul-gust cunoaste o contaminare de la un sector la altul, o metastaza care macina fondul de patrimoniu, si asa sarac al orasului. In vitrina hotelului "Lido" se afla si astazi macheta unui bloc oribil, cu zeci de etaje, pe care anumiti domni cu bani si minte putina ar dori sa-l ridice langa Ateneu. Sa speram ca nu se va intampla niciodata acest lucru. Altfel, se va intampla ca in cazul Muzeului "Antipa" din Piata Victoriei, a carui eleganta pariziana a fost stirbita grav prin ridicarea, la numai cativa metri distanta, a blocului "Orange", un zgarie-nori plasat in preajma splendidului Palat Victoria, sediul Guvernului Romaniei, opera a marelui arhitect Duiliu Marcu.
- Cum este rezolvata problema spatiilor pentru birouri, a sediilor marilor firme transnationale, in Capitalele occidentale?
- Prin concentrarea noilor constructii intr-o zona aparte, unde acesti zgarie-nori necesari lumii afacerilor nu afecteaza cladirile vechi. Bucurestiul, in schimb, a devenit orasul plombelor, al monstrilor de sticla, gen Bancorex, de pe Calea Victoriei, amplasati la intamplare, fara a respecta nici legile, nici specificul urbanistic, nici regulile de integrare in siturile istorice. Se construieste cu furie, dar fara nici un respect pentru acest oras, luat cu asalt de cei care-si inchipuie ca-i sunt proprietari. Pe Bulevardul Marasesti a aparut, pe bani publici, sediul "Distrigaz-Sud", o cladire de sticla, cu niste forme care n-au nici o legatura cu strada, cu locul respectiv. Pe Candiano Popescu, langa Muzeul "Leonida", aproape de Parcul Carol, a aparut recent o cladire de o forma nemaivazuta, a firmei "Electroconstruct". Sala lor de consilii si de sedinte se afla intr-un cilindru culcat pe patru piloni, ca o statie interplanetara; este vorba de bani grei de tot, aruncati intr-un mod sfidator pentru ceea ce inseamna arhitectura urbana si pentru forta economica a tarii.
- Pe strada Traian, una langa alta, doua superbe case vechi au fost vopsite violent in rosu, respectiv galben, cu o stridenta care te face sa intorci capul. Poate fiecare sa-si boiasca resedinta dupa cum ii trece prin minte?
- Teoretic, nu. In practica, iata ca se poate. Mergeti pe Bulevardul Lascar Catargiu, fostul Ana Ipatescu, la nr. 35, si minunati-va de vulgaritatea, stridenta si prostul-gust cu care a fost vopsita o cladire cu o arhitectura eclectica franceza, ce se incadra perfect in tronsonul acesta plin de noblete al Bucurestiului. Aceleasi culori au patruns si-n centrul istoric. Si aici, pe Gabroveni, pe Covaci, patrunde kitsch-ul, colorat in rosu-sangeriu si galben strident. Practic, asistam la o sfidare sistematica a bunului-gust, datorata unor indivizi cu bani, tolerata cu suspecta ingaduinta de diversi arhitecti sefi de sector sau de la Capitala, de multimea de slujbasi ai Primariilor. Un oras care tine la statura lui istorica si isi respecta valorile de patrimoniu, asa cum sunt Budapesta, Sofia sau Belgradul, n-ar admite niciodata haosul si bunul plac urbanistic acceptate de Bucuresti.
- Ce spuneti de cartierul de vile Baneasa-Tunari, de langa Gradina Zoologica, unde s-au mutat miliardarii tranzitiei?
- Este o colectie extraordinara de manifestari arhitecturale haotice. Comparati-l cu cartierele Cotroceni, Primaverii sau Domenii. Unei infatisari clasice, elegante, armonioase, i se opun, la Baneasa, forme neobisnuite, volume chinuite, fortate, contorsionate, socante. Ramai stupefiat: una-i retrasa de la strada, alta-i langa trotuar; una-i inconjurata de un gard de marmura, alta de un gard de inox de doi metri inaltime; cealalta e mohorata sau aparent vesela, dar, din pacate, lipsita de viata, in ciuda bodyguarzilor plantati pretutindeni. Este Bucurestiul nelinistii si al tristetii falselor bogatii.Ion Longin Popescu