Forma maxima

Redactia
Gripa de primavara. (Ultimul atac)- Cateva remedii verificate -. Iata ca, macar din punct de vedere calendaristic, a sosit si multiubita primavara, iar natura se intoarce incet, dar sigur, la viata. Deocamdata este extrem de prudenta. Gerurile si ninsorile se pot intoarce oricand, iar soarele acestor...

Gripa de primavara
(Ultimul atac)- Cateva remedii verificate -

Iata ca, macar din punct de vedere calendaristic, a sosit si multiubita primavara, iar natura se intoarce incet, dar sigur, la viata. Deocamdata este extrem de prudenta. Gerurile si ninsorile se pot intoarce oricand, iar soarele acestor prime zile de martie este inca prea delicat si anemic pentru a putea incalzi. Parte "nedesfacuta" de universul in care a fost asezat, omul este si el supus capriciilor anotimpului tulbure dintre iarna si primavara. Iata-ne deci panditi de o multime de boli care ne-nhata pe nevazute, cand ne asteptam mai putin. In fruntea lor, o cunostinta mai veche: Gripa, insistenta si antipatica, tocmai acum, cand starea noastra de spirit se pregatea si ea sa infloreasca. Asa se face ca pentru unii, in loc sa bata la usa bucuria zilelor insorite, au batut durerile de gat, raceala si tusea. Din fericire, sipetul cu remedii naturiste mai are in sertare leacuri rapide, pe care vi le punem in continuare la dispozitie.
1. Baile fierbinti
Atunci cand simtim primele frisoane, cand incepe sa ne curga nasul sau deja avem durerile de gat specifice racelii, baile fierbinti sunt ajutorul cel mai rapid pentru a opri in fasa boala, care altfel ne-ar da batai de cap zile in sir. Cum procedam? Simplu: - umplem cada cu apa calda la 37¡C, temperatura pe care o verificam fie cu termometrul de baie, fie inmuind putin cotul in ea (temperatura apei trebuie sa fie doar putin mai ridicata decat cea a corpului); - intram in cada si lasam sa mai curga putina apa fierbinte, asa incat temperatura apei sa mai creasca cu un grad - doua, maximum trei; - ramanem in apa fierbinte (pe care o mai incalzim din cand in cand prin adaugarea de apa la temperatura ridicata) vreme de 30-45 de minute, si pentru a pune foarte bine sangele in miscare, facem eventual un periaj energic al talpilor, al pieptului si al gatului; - imediat dupa ce am iesit din apa ne stergem, ne ungem cu putina crema pe intregul corp (pielea fiind degresata de contactul prelungit cu apa fierbinte) si apoi ne bagam pentru macar jumatate de ora sub paturi, la caldura, cautand sa ne relaxam cat mai profund. Aceste bai, cunoscute inca de pe vremea bunicilor, sunt incadrate intr-o terapie extrem de la moda - termoterapia - si, dincolo de faptul ca ne relaxeaza si ne dau o senzatie placuta de confort, au un puternic efect antigripal. De ce? Pentru ca la temperaturi ale corpului ceva mai ridicate decat in mod obisnuit, capacitatea de lupta a sistemului imunitar creste simtitor, in timp ce rezistenta microbilor scade considerabil. Rezultatul este spectaculos: virusurile gripei sunt anihilate in cateva ore, iar organismul capata imunitate naturala la tipul respectiv de gripa.
2. Sucul de citrice
Luati o lamaie sau un grapefruit cu tot cu coaja si spalati-l foarte bine (pentru a indeparta eventualele substante chimice cu care a fost tratat). Dati pe razatoare coaja (atat partea galbena, cat si cea alba de dedesubt) si puneti-o deoparte. Apoi stoarceti foarte bine fructul intr-un pahar, adaugati una-doua lingurite de miere, coaja rasa anterior si completati restul cu apa. Lasati o ora-doua la macerat totul, dupa care puteti bea elixirul obtinut. Daca un suc obisnuit, obtinut doar din miezul fructului, are un usor efect inviorator si aduce o cantitate destul de redusa de vitamina C, sucul complet, obtinut din miez si coaja, este un medicament redutabil. Uleiurile aromatice secretate in partea de suprafata a cojii, pe langa faptul ca au acel exceptional parfum al citricelor, sunt si agenti antiinfectiosi foarte puternici, in timp ce niste substante amare continute de coaja alba, numite flavone, au un efect exceptional de reducere a febrei, de stimulare a imunitatii, de protectie a inimii si vaselor de sange. Beti trei-patru pahare din acest suc intr-un interval de timp de 12 ore si veti obtine un efect superior celui al medicamentelor obisnuite, care de obicei actioneaza doar asupra simptomelor, fara a trata gripa propriu-zisa.
3. Supele calde
Chiar daca pare mai degraba aliment decat medicament, supa calda (mai ales de gaina) a devenit in ultimii ani in Occident un remediu la moda. Tot mai multi medici recomanda persoanelor racite, inaintea clasicelor antibiotice, aspirine si paracetamoale, supele fierbinti asezonate cu verdeata (marar si patrunjel, in special) din belsug. Cum poate substitui o banala supa medicamentele obisnuite? Simplu, prin continutul de substante antibiotice naturale al multor legume care intra in compozitia ei, intre care la loc de frunte se afla ceapa, telina si patrunjelul. Mai mult, supa fierbinte este un adevarat elixir pentru gat si caile respiratorii superioare, prin insusi efectul sau termic (bacteriile si virusurile nu rezista la temperaturi ridicate). Si ar mai fi un mic secret: in timp ce alimentele obisnuite necesita un efort considerabil al organismului pentru digestie (ceea ce scade simtitor capacitatea de lupta a sistemului imunitar), supele aduc un surplus considerabil de energie, fara a solicita prea mult digestia.
Mai ales in primele saptamani de primavara, supele calde de legume sunt un aliment excelent, deopotriva energizant si usor, marind capacitatea de aparare a organismului si ajutandu-l in eventualitatea unor infectii respiratorii. Daca simtiti ca raceala va da tarcoale, eliminati temporar (pentru minimum 24 de ore) orice alt aliment si intretineti-va cu sucuri din fructe proaspete si aceste supe fierbinti. Este foarte posibil sa nu mai aveti nevoie de un alt remediu.
4. Usturoiul
In timpul epidemiei de gripa sau atunci cand simtiti ca va pandeste raceala, usturoiul face minuni. Mestecati cate o jumatate de catel de usturoi dimineata, la pranz si seara, pentru a preveni imbolnavirea. Daca v-a prins raceala, zdrobiti cinci catei de usturoi si amestecati-i bine cu 10 lingurite de miere de albine lichida. Luati din acest preparat cate o lingurita din jumatate in jumatate de ora si inghititi-l incet, lasandu-l sa alunece pe gat. Savantii au descoperit mai mult de douazeci de substante antivirale si antibacteriene in usturoi, care este unul dintre cele mai puternice antigripale cunoscute.
5. Cataplasmele cu mustar
In magazinele naturiste gasiti micile boabe galbene ale mustarului si niste seminte usor alungite, inchise la culoare, cu efect calmant asupra pielii - semintele de in. Din aceste doua ingrediente se obtine un leac redutabil contra bronsitei, gripei si pneumoniei: cataplasma cu mustar. Iata cum se prepara ea: - in rasnita electrica se pun o lingurita de boabe de mustar si 4-5 lingurite de seminte de in; - se macina cele doua ingrediente impreuna, dupa care se pun intr-un vas in care se adauga apa calduta, amestecand pana se formeaza un terci; - terciul astfel obtinut se intinde pe un tifon pus pe zona pieptului si gatului, unde se tine vreme de 15-60 de minute. Acest leac stravechi stimuleaza circulatia sangelui in zona pieptului, intensifica reactia imunitara la nivelul plamanilor si arborelui bronsic, prevenind complicatiile racelilor.
6. Starea de spirit pozitiva
In anul 2001, Statele Unite au fost tara "campioana" in materie de gripa, 77% din populatie suferind o infectie cu virus gripal in timpul sezonului rece. Numarul imens de spitalizari, cheltuielile enorme pentru asistenta medicala, precum si rata destul de ridicata a deceselor i-au determinat pe responsabilii din domeniul sanatatii sa-si puna o serie de intrebari legate de conditiile care favorizeaza contaminarea cu aceasta boala. Unul dintre studii a avut ca obiect, contrar obiceiului, nu persoanele care s-au imbolnavit, ci, din contra, cele care au fost imune in timpul epidemiilor de gripa. Se pare ca numitorul comun al celor care nu se imbolnavesc nu este nici alimentatia, nici vaccinurile sau suplimentele de vitamine si minerale, ci pur si simplu starea de spirit pozitiva. O autosugestie de genul: "Acum nu am timp sa ma imbolnavesc, am lucruri mult mai bune de facut", spusa cu convingere si optimism, valoreaza mai mult decat cele mai avansate forme de tratament medicamentos. Fireste insa ca nu afirmatiile sunt elixirul in acest caz, ci mai ales starea psihica armonioasa. Din acest motiv, mai multe organizatii de sanatate din Sua au editat brosuri cu sfaturi psihologice extrem de simple, dar surprinzator de eficiente, atunci cand vrem sa avem un psihic sanatos si care sa ne fereasca chiar de bolile fizice. Iata cateva din sugestiile simple, selectate de specialisti:
- Faceti cu cat mai mult entuziasm tot ceea ce va propuneti. Cautati sa fiti creativ la locul de munca, acasa, atunci cand faceti proiecte. Aceasta va va mentine tonusul psihic si fizic la cote maxime si in mod reflex imunitatea.
- Exprimati-va cat mai liber comunicand, desenand sau pictand, cantand sau dansand. Exprimandu-ne liber, descatusam emotiile din subconstient, eliminam tensiunile launtrice si ne eliberam psihic spontan.
- Hraniti-va mintea cu lucruri pozitive. Mai ales atunci cand privim la televizor - care a devenit principalul mijloc de informare si agrement - este bine sa evitam stirile care pun accentul pe violenta, filmele din genul horror sau de actiune sangeroasa, muzica agitata si cu mesaj agresiv. Este bine sa alegem programe relaxante, artistice sau care prezinta peisaje din natura.
- Fiti cat mai afectuosi - dragostea este un elixir deopotriva pentru suflet si pentru corp, avand darul de a aplana conflictele relationale, de a diminua nivelul stresului si al tensiunii psihice.
Sfaturile de mai sus pot parea banale, insa o data aplicate, creeaza un climat psihologic extrem de favorabil - o adevarata bariera impotriva imbolnavirilor de tot felul. De altfel, nu mai este un secret relatia dintre stresul psihic si scaderea capacitatii naturale de aparare a organismului. Ce ar fi daca am invata macar pentru cateva zile sa ne debarasam de incarcatura emotionala negativa prin aceste demersuri simple?
7. Remediile din plante
Daca mijloacele de tratament prezentate pana acum se refera in primul rand la prevenirea gripei sau la oprirea sa in primele faze, medicamentele din plante pe care vi le prezentam in continuare se preteaza si la tratamentul etapelor avansate ale bolii. Chiar daca se spune ca "o gripa tratata se vindeca in 7 zile, in timp ce cea netratata se vindeca intr-o saptamana", tot mai multe studii arata contrariul. Daca produsele farmaceutice chimice, oricat de elaborate, nu reusesc sa vina de hac virusurilor gripale, remediile din plante medicinale au o actiune extrem de puternica impotriva lor. Iata o selectie a catorva din cele mai puternice medicamente naturale antigripale care se gasesc acum in farmaciile si magazinele naturiste de la noi.

Antigrip
(Produs de "Dacia Plant", Sebes, Alba)

Este un adevarat "foc lichid", creat dintr-o combinatie de sase plante aromatice si condimente iuti. Are un gust picant extraordinar de intens si un efect dezinfectant pe masura. Este un remediu extrem de eficient in faza de debut a racelilor, intrucat actioneaza foarte puternic la nivelul gatului si nasului (pe care il desfunda instantaneu), care sunt focarele principale din care iradiaza gripa. De asemenea, are un efect antitusiv imediat, anesteziind pur si simplu terminatiile nervoase de la nivelul gatului care declanseaza reflexul de tuse. Il gasim in farmaciile si in magazinele naturiste sub forma de tinctura, din care se ia o lingurita diluata in apa (altfel gustul picant este prea intens) de 3-6 ori pe zi. Se poate folosi si sub forma de gargara, mai ales de catre persoanele cu sensibilitate gastrica sau hipertensiune, care suporta mai greu plantele aromatice iuti.

Voseptol
(Produs de "Plantavorel", Piatra-Neamt)

Este un amestec de uleiuri volatile de eucalipt, lavanda, pin, menta si cimbru, la care se adauga extractul de propolis. Pastilele rezultate din aceasta combinatie au un efect dezinfectant exceptional la nivelul gatului, arborelui bronsic si plamanilor, ferindu-ne de complicatiile guturaiului si gripelor. Este util si persoanelor care sufera de astm sau de bronsita cronica si care primavara au de dat un test greu in fata variatiilor climatice specifice acestui anotimp. Se iau 3-6 pastile pe zi, care nu se inghit direct, ci se sug pentru ca uleiurile volatile sa actioneze pe intreg traiectul respirator.

Febrifug
(Produs de "Dacia Plant", Sebes, Alba)

Este o aspirina lichida naturala, extrasa din mai multe plante care contin derivati ai acidului salicilic (denumirea stiintifica a aspirinei): cretusca, salcie, muguri de plop alb etc. Rezultatul este un remediu care scade febra, reduce durerile musculare, elimina durerile de cap si starea de ameteala specifica gripei, fara a da insa efectele secundare ale aspirinei de sinteza.

Septilin
(Produs de "Himalaya Drug Co.")

Este un medicament obtinut din plante din flora indiana, extractul de baza fiind dintr-un arbust numit "guggul" (Commiphora wighti), a carui seva face adevarate minuni in intarirea sistemului imunitar. In prezent, aceasta planta este o speranta in tratamentul infectiilor acute si recidivante: gripa, bronsita, pneumonie, cistita, nefrita. Se fac cu Septilin tratamente de minimum trei saptamani, fiind indicat atat pentru adulti, cat si pentru copiii peste sase ani.Ilie Tudor O informatie foarte utila: in cazul in care nu gasiti aceste remedii la farmaciile sau magazinele naturiste din orasul dvs., le puteti cere prin posta de la o firma specializata din Bucuresti, "Radix" S.R.L. la tel. 021/434.28.26, 0744/47.94.44, 0722/37.71.55.