Poveste de Martisor Toata lumea stie ca martisorul este un mic obiect de podoaba ce se ofera in dar de 1 Martie, ca semn al sosirii primaverii si ca un simbol de iubire sau afectiune. Dar foarte putini sunt cei care cunosc adevarata istorie a martisorului. O suita de sapaturi arheologice facute in Europa au scos la iveala obiecte ornamentale si de podoaba, considerate de istorici si de cercetatori drept "martisoare preistorice", cu o vechime de peste opt mii de ani. Ele aveau forma unor pietricele de rau, vopsite in alb sau rosu, erau insirate pe fasii subtiri de piele si se atarnau la gat. Cele mai tarzii generatii ale omului de Cromagnon au oferit femeilor iubite asemenea martisoare la inceputul fiecarei primaveri. Culoarea rosie parea sa insemne focul, sangele si soarele, adica fertilitatea femeii, nasterea si viata. Albul ar fi insemnat culoarea norilor si puritatea zapezii reci, simbolizand intelepciunea barbatului. Mai tarziu, cele doua culori au fost impletite intr-un singur snur, pentru a arata legatura inseparabila dintre barbat si femeie, asa cum i-a creat Dumnezeu.
Civilizatia geto-daca a preluat aceasta traditie cu mult timp inaintea erei crestine. Stramosii nostri isi ofereau in dar, primavara, monede gaurite, atarnate de un fir de canepa impletit in doua culori si purtate la incheietura mainii. Banutii puteau fi "kosoni" de aur, de argint sau de metal obisnuit, semnaland starea sociala a celui care daruise martisorul sau a celei care il purta. Albul insemna revenirea la viata a intregii naturi, iar rosul era dovada iubirii dintre cei doi. Fetele dacilor credeau ca aceste martisoare le vor aduce noroc in dragoste si fericire. Cand copacii dadeau in floare, ele agatau firul impletit de o ramura, iar cu moneda respectiva cumparau cas de la stana, din care mancau un dumicat in fiecare dimineata, pe stomacul gol, pentru a ramane frumoase tot anul si pentru a-si pastra pielea alba si pufoasa.
In folclorul romanesc de mai tarziu, s-a pastrat o frumoasa legenda cu semnificatii crestine despre povestea martisorului, asa cum apare ea in basmele noastre. Se spune ca, demult, soarele a coborat intr-un sat si a luat chipul unui baiat rapitor de frumos. Un zmeu hain l-a pandit si l-a prins, in cele din urma, rapindu-l dintre oameni si inchizandu-l intr-o temnita. Din acea zi, intreaga lume s-a intristat... Pasarile nu mai cantau, izvoarele au secat si copiii au uitat sa mai rada. Nimeni nu indraznea sa-l infrunte pe zmeu, caci era rau si aprig. Intr-un tarziu, un voinic tanar s-a hotarat sa incerce salvarea soarelui. Toti oamenii l-au condus pana la marginea satului, daruindu-i cate o farama din puterile lor. Drumul voinicului catre temnita unde era inchis soarele a durat trei anotimpuri, anume vara, toamna si iarna. In cele din urma, tanarul a ajuns la castelul zmeului si a inceput lupta. Cei doi s-au batut zile intregi, pana cand zmeul a fost invins. Slabit de lupta si ranit, voinicul a eliberat soarele. Acesta s-a ridicat din nou pe cer, trezind intreaga natura la viata si inveselind lumea. Dar baiatul cel viteaz nu a mai apucat primavara! Sangele cald i s-a scurs pe zapada, iar in locurile in care aceasta se topea rasareau ghiocei... Traditia spune ca de atunci flacaii de pe meleagurile noastre impletesc, in fiecare primavara, un fir alb si unul rosu, de care atarna un talisman, adica un mic obiect purtator de noroc. Acesta este oferit fetelor pe care le iubesc sau celor apropiati. Rosul aminteste de sangele voinicului cel viteaz si frumos, care a indraznit sa se lupte cu zmeul pentru a elibera soarele, iar albul aminteste de ghioceii rasariti din pamantul incalzit cu sangele tanarului...
La romani, martisorul trebuie legat de 1 Martie, numai la rasaritul soarelui si trebuie purtat pana se aude cucul cantand, pana cand infloresc ciresii sau trandafirii sau pana la venirea berzelor si a randunelelor. Dar atunci martisorul nu se arunca, ci se leaga de o ramura inflorita, unde este lasat pana cand vor cadea frunzele toamnei, pentru a ne purta noroc tot anul.
Omagiu si trandafiri tuturor cititoarelor noastre! Fie ca Martisorul sa va afle sufletul inflorit!Marius Petrescu