Corbii- Viata lor se intinde pe intregi generatii omenesti. Poate din acest motiv, corbii au fost mereu invaluiti de mister, iar semnul corbului a devenit semn al puterii si al nobletei. Stranii istorii au fost legate de aceste pasari al caror nume este egal cu umbra si cu soapta. Legati prin fire ancestrale de oameni, pare ca ei sunt aici dintotdeauna -
</b><b>Elena Ionita
(82 de ani), zisa Mama Ena,
bunica lui Petru si a lui Pavel Ionita "Totul a inceput in 1968, la inceputul lui iunie, atunci cand noru-mea Irina a nascut gemenii, adica pe Petru si pe Pavel. O avea deja pe Irinuca, sora lor, care facea pe-atunci vreo trei anisori si era o zbenguita ce nu vazuse pamantul. Gemenii s-au nascut aici, la marginea Ploiestilor, in bariera Rafov, in casuta asta asa cum o vedeti de prapadita, si corbii de care vorbiti au aparut numaidecat dupa nasterea lor, de inspaimantasera toata mahalaua. Babele de pe strada Lupenilor, pana in strada Simion Barnutiu, cale de zece stradute, faceau cruci si se rugau la biserica sa nu vie sfarsitul lumii, ca asa ceva nu se mai vazuse pe la noi. Stateau corbii pe acoperisul casei noastre si pe sarmele de curent electric si pe casele vecinilor si uneori croncaneau grozav, de nu se auzea om cu om, dar alteori stateau tacuti si nemiscati, de parca erau incremeniti de Dumnezeu. Noi ziceam ca sunt veniti de dincolo de bariera, din Nuci, de peste calea ferata, de langa fabrica de faina de oase care se facea din caini morti, numai ca s-au dus acolo oamenii Primariei si vanatorii si tot ce-au reusit sa doboare au fost cateva sute de ciori. stia, corbii nostri, cum ar veni, erau altfel, mult mai mari si mult mai frumosi, cu aripile albastrui ca otelul si cu ochii ca gheata, si daca Petru si Pavel erau cuminti, stateau si ei incremeniti. Daca gemenii plangeau sau daca erau bolnavi, apai si corbii nostri faceau o galagie grozava si uneori chiar atacau cate-un animal de pe langa casa. M-am dus si eu la biserica si m-am spovedit de mai multe ori, m-am spovedit de unele mestesuguri de care nu trebuie sa stiti dumneavoastra, dar corbii tot deasupra casei noastre au ramas. Apoi m-am dus in Nuci, la stravechea livada a lui Rafov, boierul bulgar de-a avut gradini pe-aicea si-am descantat de bunavestire si de noroc pentru gemeni, vazand cu ochii mei ca acolo, nucii cei batrani sunt plini cu ciori, nu cu corbi; apoi am fost pana la fosta Moara Domneasca, cu suvite din parul baietilor, si iara am descantat si-am facut, asa beteaga cum ma vedeti, cei 10 kilometri pana la sfanta Manastire Ghighiu, unde iarasi m-am spovedit si m-am impartasit, m-am rugat Domnului sa-mi ierte pacatele, fiind sigura ca numai de la mine se trage pacostea corbilor. Ast timp gemenii se facura cam de un an si incepeau sa rupa cuvinte, dar corbii nu-i paraseau nici o clipa macar. Fiul meu, Ignat, era vaporean si mereu plecat, iara Nora - asa-i ziceam nevesti-sii Irina, scotea copiii, vara, cu caruciorul, parc-o vad plimbandu-i pe langa calea ferata, pe camp, cu corbii urmand-o in stoluri grele, ori pe unde mergea. Asa au crescut copiii pana au ajuns la scoala. Corbii umplusera mahalaua, gemenii mergeau pe-a cincea, cand mi-am dat seama ca pasarile veneau de fapt dupa Petru, primul nascut. Copiii semanau ca doua picaturi de apa, se iubeau mult, nu se desparteau niciodata, desi erau foarte diferiti. Petru era puternic, atent la toate, el era cel care se mai lua la harta cu vreun copil din mahala, el tinea banii de buzunar si ii facea lui frate-sau, Pavel, toate poftele. Pavel se purta ca o fata, era bland si cu capul in nori, era uituc si cand a crescut ciutan, era mereu indragostit, spre disperarea lui Petru. Isi ascultau gandurile unul altuia si visau acelasi vis. Stateau ochi in ochi si cand unul era framantat, corbii se strangeau in stol mare si distrugeau fructele din pomi, zburau nebuneste peste mahala, inspaimantand lumea. Cand baietii au ajuns la liceu, nimeni din mahala nu mai vorbea cu noi, militia ne vizitase deja de cateva ori, Ignat nu prea mai venea din cursele de peste mari si o duceam tare greu. Incidente? Pai au mai fost, ca gemenii mai umblau si ei, ca baietii. Odata, cand Petru era gata sa ramana corigent la chimie, un corb mare a intrat prin geam in sala de clasa, atacand-o pe doamna profesoara Caminschi. Altadata, corbii au speriat-o pe Larisa, fata unui doctor de la Spitalul Judetean, cu care era in vorba Pavel. Apoi, am aflat ca se certasera. Am incercat de multe ori sa vorbesc cu baietii, sa vad ce treaba au ei cu corbii pe care mi se parea ca-i comanda cum vor. Radeau de mine si-mi ocoleau intrebarile. Nu vorbeau cu nimeni de pasari, aveau secretele lor, pe care le tineau bine ascunse si de care toti se temeau. Cand mergeau pe maidane sa se plimbe cu bicicleta, stiam unde sunt, uitandu-ne dupa corbi. Cand Pavel a plecat, a fost furtuna zile intregi peste tot orasul si corbii au facut ravagii. Am stiut atunci ca Petru sufera, ca s-a intamplat ceva. Eu am fost din nou la biserica."
</b><b>Ion Romanescu
(35 de ani), zis Romanu, medic stomatolog, Boston, Sua "Pavel Ionita a fost cel mai bun prieten al meu, cum nu am mai avut si cum n-o sa mai am niciodata. E adevarat ca avea o relatie speciala cu toate animalele si mai ales cu corbii si ca un corb sau mai multi l-au urmat pe tot parcursul scurtei sale vieti. S-ar putea spune ca el si cu fratele lui, Petru, ramas in Romania, formau un fel de fiinta speciala cu corbii, pentru ca stiau intotdeauna ce se intampla cu celalalt, prin intermediul pasarilor. Convingerea mea intima, chiar daca pare ciudat ceea ce va declar sub semnatura, este ca ei comunicau prin intermediul corbilor. Mai mult decat atat, cred ca Petru, fratele ramas in tara, a trimis corbii sa-l protejeze pe Pavel, atunci cand acesta avea nevoie de ajutor. Afirm acest lucru din pozitia unuia care a locuit in acelasi cartier cu ei si care a fost coleg de clasa cu ei, pana in 1986, cand am terminat impreuna Liceul "Caragiale" din Ploiesti. Ani de zile am facut expeditii dincolo de calea ferata, mergeam kilometri intregi vara, la vanatoare de gusteri, pana la marile depozite de petrol. L-am vazut adesea pe Petru comandand cumva corbilor, trimitandu-i in recunoastere, sa vada daca paznicii de la depozite erau acolo si daca puteam intra. Corbii se inaltau si se duceau in directia pe care Petru o stia cu precizie. Corbii aveau nume si numere si atat Petru, cat si Pavel, stiau sa-i recunoasca si sa le vorbeasca pe graiul lor. In 1984, cand a fost marea batalie cu gasca lui Cristi Ionescu din spatele Bulevardului, pe langa prastii, bile de rulment, lanturi si bate, noi am avut de partea noastra 11 dintre cei mai buni corbi ai gemenilor, condusi de Guru, seful lor. Toate acestea va par poate ridicole, insa toti cei care au fost de fata va pot confirma. Apoi, va mai pot relata cum, dupa o cearta cu Ignat, tatal lor, caruia noi ii ziceam Capitanu, corbii l-au atacat in timp ce el bea o tuica la carciuma Zaraza, de langa Biserica Sf. Pantelimon. Am aflat apoi ca Ignat, beat fiind, o lovise pe mama gemenilor peste obraz. Corbii au razbunat-o, desfigurandu-l pe Capitanu. In ianuarie 1988, facand armata la Turnu-Severin, pe Dunare, impreuna cu Pavel Ionita, am hotarat sa trecem ilegal granita in Iugoslavia. Desi nimeni nu stia de planul nostru, nici macar Petru, fratele lui, in noaptea in care am traversat Dunarea inot, mii de corbi au navalit deasupra unitatii militare de graniceri, semanand panica. Intamplarea a fost descrisa in jurnalul unitatii de comandant. Mentionez ca noi nu am fi reusit sa traversam Dunarea inghetata daca nu s-ar fi produs busculada aceasta a corbilor. Am aflat mai tarziu ca Petru, care facea armata la pod, la Giurgeni, a cazut in noaptea aceea intr-un somn de natura cataleptica si a fost transportat la spital. S-a trezit dupa patru zile, atunci cand noi am reusit sa ajungem in campusul de refugiati de la Napoli. Convingerea mea intima este aceea ca, prin intermediul corbilor care ne-au urmat pretutindeni, Petru a fost cu noi, protejandu-ne. Intamplari dramatice care s-au petrecut pe parcursul marii noastre aventuri, pana in America, vin sa confirme ceea ce afirm aici. Timp de 13 ani, cat Pavel Ionita a locuit aici, in Boston, corbii fratelui sau au fost permanent langa el. De-aceea casele in care am locuit au fost mereu langa Parcul Central. In zilele in care la Bucuresti s-au desfasurat evenimentele din decembrie 1989, Pavel a stat numai in parc, printre corbi. Eu am stat cu el pana pe 25 decembrie, cand mi-a spus, cu ochii inchisi, ca Ceausescu a fost impuscat la Targoviste si ca fratele lui, Petru, ranit grav la Televiziune, a scapat cu viata. In 91, printr-o stranie coincidenta, Pavel s-a casatorit cu o romanca pe nume Petra, care avea grija de el, asa cum avusese inainte frate-sau, Petru. Prietenul meu, Pavel Ionita, a devenit medic veterinar specializat in pasari, fapt care i-a permis sa se poata ocupa de corbii lui si mai ales de cel pe care-l chema Guru. Pavel a murit inexplicabil, in ianuarie 2002. A fost gasit de catre asistenta in cabinetul sau. Nici o pasare nu mai era acolo, cu exceptia corbului Guru, care a plecat si el dupa ce corpul lui Pavel a fost gasit. In schimb, sotia lui, Petra, a disparut pana in ziua de astazi. Unii spun ca de fapt pierderea Petrei i-ar fi provocat moartea. A iubit-o mult."
</b><b>Maricica Jumara
(76 de ani), pensionara, Ploiesti "Blestematii de corbi au disparut din cartierul nostru, adica din bariera Rafov, odata cu vrajitoarea de Enuta, din Fundatura, dupa Rivolutie, cand au plecat si derbedeii ei de nepoti. Unu, cel mare, Patru, zis Corbu, cica a ajuns bogat, bagat in afaceri necurate, la Bucuresti. Geamanu ala micu, Pavel, cica ar fi fugit in America pa timpu lui Batu Ceausescu, Dumnezeu sa-l ierte. Lucru curat n-a fost cu familia asta, au platit pacatele vrajitoarei, care, dac-o mai trai, nu iese nici acuma din casa, ca-i beteaga. Da vorbeste lumea c-ar fi fost vazuta noaptea, pe luna plina, la ruinele Morii Domnesti si printre nucii batrani ai livezii lu Rafov. Ignat Ionita, fiu-sau, zis betivu, dupa ce corbii lui Patru i-au scos un ochi, a disparut definitiv, sterge-i-s-ar amintirea din lume, ca tare rau om a fost cand bea. Familia s-a imprastiat. Numai fata cea mare, Irinuca, mai traieste pe la nu stiu ce manastire de langa Iasi."
</b>
<b>Norica Irina Ursulescu
(63 de ani), pensionara, Bucuresti "Doamne-Dumnezeule, aceasta este o poveste veche, pe care aproape o uitasem si de care nu-mi place sa-mi amintesc. Irina Ionita, cea pe care o cautati, a murit in 1991, am fost prietena buna cu ea. Beam uneori cate o cafea amandoua... A locuit o vreme aici, langa Cismigiu, impreuna cu baiatul ei, Petru Ionita - dragutul meu de Petrut, ce bun baiat, ce frumos... M-a ajutat mult pe mine, care sunt... vaduva, pana anul trecut, cand... Dumnezeu l-a chemat la El, ca si pe fratele lui. Corbii? Or fi fost poate corbii astia, ai mei, pe care ii hranesc, care vin din platanii batrani ai Cismigiului sa manance aici, pe balcon, mai ales acum, iarna. Da, Petrut al meu, adica baiatul prietenei mele, dupa ce ea a murit... el a avut grija de mine si, intr-adevar, iubea corbii, mai ales pe unul dintre ei, caruia el ii spunea Guru, cu care vorbea, Doamne-Doamne, si pe care-l invatase sa vorbeasca si el, sa repete anumite cuvinte... Stiati ca aceste pasari superbe, care traiesc sute de ani, pot vorbi la fel ca si papagalii? Ei bine, acest Guru, care a fost cel mai iubit corb al lui Petrut, spunea destule cuvinte. Il invatase numele fratelui sau geaman, Pavel, dar spunea si alte cuvinte. Ce cuvinte? Pai, uneori zicea de exemplu "bucurie, America, doctor, iubire...", cuvinte din astea obisnuite. Acum, de cand dragul meu de Petrut s-a dus, Guru mai vine uneori, dar nu mai vorbeste chiar asa. Si lui ii este dor de Petrut, ca si mie. Sigur ca mi-e dor si de... mama lui, tot Irina o chema, dar el a avut grija de mine in toti anii astia. Si de fratele lui din America. Aa... Nu l-am cunoscut, el n-a mai venit de-acolo niciodata dupa ce a plecat, dar Petrut imi spunea vorbele lui si-mi povestea despre casa lui, despre nevasta lui. Uneori, Petrut disparea din senin, si atunci disparea si Guru, pentru saptamani intregi. Eu cred ca se ducea acolo, in America, sa aiba grija de el. Era fratele lui mai mic, se nascuse, cum ar veni, dupa el. Doamne, ce dor imi este de ei, de baietii astia deosebiti. Sigur, pe Pavel nu l-am cunoscut personal, dar am vorbit adesea la telefon, uneori ii visez impreuna, ca si cum... ar fi fost baietii mei. Am ramas doar cu corbii. Uneori Guru vine aici, pe balcon, cum a venit de Craciun si-am vorbit toata noaptea. Ii vorbesc ca si cum le-as vorbi lor. Sa nu credeti ca sunt nebuna, dar parca mi se pare ca-i cunosc dintotdeauna, de fapt, de 35 de ani. Stiti, anul acesta, la inceputul lui iunie, baietii astia ar fi implinit 35 de ani. Cum a murit Petrut? Nu stiu, a disparut pur si simplu, a plecat la frate-sau, in America, si nu s-a mai intors, dar eu stiu ca a murit de la Guru. Mi-a spus corbul lui. Poate ca a avut un accident de masina... Au murit amandoi deodata, pentru ca erau gemeni. Nu ma mai intrebati. Poate ca a murit mai intai nevasta lui Pavel, Petra, apoi Pavel a murit de durere, poate Petru n-a putut trai fara Pavel... Lasati-ma, va rog, nu ma mai intrebati. Asteptati-l pe Guru. El mai traieste. El stie tot."
Pentru conformitate,
Horia Turcanu