</b><b>Sfantul din Sihastria NeamtuluiParintele Ilie Cleopa</b><b>- S-au implinit 4 ani de la moartea sa -</b><b>"Daca as putea, v-as lua pe toti in traista si v-as duce in Rai"</b><b>Patriarhul Simplitatii
Pe parintele Cleopa l-am vazut o singura data - in cerdacul chiliei sale taranesti, cu brau lat de lana si pieptar ciobanesc, sprijinindu-se in bota lui de alun, demn si impozant ca un patriarh al simplitatii. Umplea zarile cu prezenta sa, iar vocea ii rasuna tunator, ca o porunca fara intoarcere, chiar si atunci cand mangaia, aducand multumiri celor de fata pentru ravna si sacrificiul lor de a bate amar de drum numai ca sa-l vada. "Daca as putea, v-as lua pe toti in traista si v-as duce in Rai." Stia sa alinte parintele, sa ostoiasca nelinisti, dar o facea in felul sau - imperativ, apasat, cu forta. Dadea cuvant de invatatura oamenilor, fara sa-si propuna a vorbi despre ceva anume. De fapt, isi continua gandurile si rugaciunea din camara sufletului, cu "limba lui de tarana" - cum ii placea sa zica. Tot ce spunea parintele era memorabil, intens, ca o strafulgerare de lumina. Langa el, lucrurile pareau limpezi, elementare, fara nici un ascunzis. Nu vorbea de la el, ci de la Dumnezeu.
Ascultandu-l, un gand de vinovatie m-a cutremurat. In urma cu mai multi ani, venisem impreuna cu dirijorul Liviu Danceanu sa-l vad pe marele Cleopa. Un calugar tinerel ne-a barat drumul, spunandu-ne ca parintele nu primeste mireni decat spre seara, ca e greu si complicat sa ajungem la el. Fara prea multe insistente, am renuntat, ramanand dezamagiti si fara vlaga la portile manastirii. Nu stiam pe atunci ca in toate exista o incercare, ca nimic adevarat si trainic nu se obtine de la sine. Ca sa ai ceva (fie si un cuvant), trebuie sa meriti, sa te straduiesti.
</b><b>Biserica din padure
Mai mult ca in oricare alta manastire, la Sihastria nu se intra oricum. Ca aurul vadit in foc, trebuie sa fii supus la o incercare. Copil fiind, parintele Cleopa a fost pus de staretul Ioanichie sa astepte la poarta si sa izbeasca intr-un butuc cu batul. Trei zile si trei nopti a stat parintele sub zidurile reci si umede ale manastirii, fara mancare si apa, fara ca cineva sa-l ia in seama, sa-i spuna o vorba macar. Parea sa-l fi uitat acolo, cand staretul l-a chemat la dansul, intrebandu-l: "Ce poti sa-mi spui despre butuc? Ti-a cerut el de mancare? S-a plans de frig si de durere? A cerut sa doarma si sa-l iei in brate?... Daca vrei sa ramai in manastire si sa-I slujesti lui Dumnezeu, asa trebuie sa faci si tu".
La cei intelepti, dragostea are vesminte aspre si cernite. E dragostea cea adevarata, lucratoare, duhovniceasca. Fara nici o explicatie, staretul Ioanichie Moroi i-a cerut parintelui sa ingrijeasca de turme, sa devina cioban. L-a uitat acolo, pe dealurile din coasta manastirii, vreme de 12 ani - cea mai frumoasa si mai binecuvantata de Dumnezeu perioada din viata parintelui. Acolo, in singuratatea muntelui, a citit Filocaliile din scoarta-n scoarta. Acolo a deprins limbajul pasarilor si al padurii, limbajul florilor si al copacilor, carora le dadea nume si ii alinta in fel si chip. In rugaciune si meditatie, parintele si-a implinit imensa lui cultura teologica de autodidact, in marele amfiteatru al linistii si pustniciei isihaste.
Ciobanul staret
Cu putin timp inainte de a se muta la cele vesnice, staretul Ioanichie a chemat obstea la sine pentru a-si alege urmasul. Spre uimirea tuturor, staretul l-a numit pe Cleopa, starnind zarva si tulburare. Parea o ratacire si o vorba de gluma sa pui in fruntea obstii un cioban simplu, fara multa stiinta de carte. S-au supus totusi - un calugar batran mergand in culmea stanii la parintele si spunand: "A venit vremea, Cleopa, ca asemeni lui David sa treci de la cele necuvantatoare la cele cuvantatoare". In fata intregii suflari monahale, parintele a vrut sa refuze, vorbind pret de cateva ore numai din Filocalie si din Sfintii Parinti. Nu a fost chip sa scape de greaua indatorire. Minunandu-se de profunzimea sa, calugarii i-au cerut sa le fie pastor si duhovnic pana la adanci batraneti, in timp ce marele Paisie Olaru l-a tras deoparte si i-a zis: "Sa fii ca si cum n-ai da si ca si cum n-ai lua. Nu te bucura cand te-or pune, nu te supara cand te-or scoate". Toate acestea se petreceau in vara anului 1942. Ca semn ceresc, in acea perioada s-a intamplat o minune. Biserica manastirii a luat foc, iar sfintele moaste din altarul bisericii au iesit singure din jarul incendiului. Fratii calugari le-au gasit neatinse, ca si cum le-ar fi aruncat cineva in ograda manastirii.
Acum, cand scriu aceste randuri, ma mai incearca un gand de vinovatie. Cred ca l-am suparat pe parintele atunci cand am scris (fara vreun alt gand ascuns) ca este un sfant. El, care isi spunea fara nici o umbra de ipocrizie Mos Putregai, nu accepta sa i se spuna sfant. I se parea o mare ispita si o poarta deschisa smintelii. Nu vorbea despre sine, despre teribila experienta a anilor de pustnicie in Muntii Neamtului. Acum, cand s-a mutat la cele sfinte, e loc de amintiri si de adevar. Da, parintele a fost un sfant. Din aschii de vorbe si firimituri de imagini, il retraim pe parintele in felul nostru - cu dragoste si recunostinta.Sorin Preda
</b><b>Coliba Din Padure
Nimeni in lume nu ar crede ca bunul Dumnezeu a mai lasat un coltisor de Rai pe acest pamant. Pare incredibil, dar este totusi adevarat. Aflata in Muntii Stanisoarei, intr-o padure deasa, de nepatruns, particica de Rai a fost descoperita de noi intr-o vacanta de vara. Cu toate ca locul era stiut numai de cativa oameni, Dumnezeu a ingaduit sa fie descoperit si altora, dornici sa guste din bucuriile duhovnicesti. De ce locul este o farama de Rai sau de ce ofera bucurii duhovnicesti deosebite? Tocmai pentru ca acesta este locul unde staretul Manastirii Sihastria, parintele Cleopa, a pustnicit in anii grei ai comunismului.
Cu siguranta ca multi dintre dvs. l-au cunoscut pe parintele Cleopa, unul dintre cei mai mari duhovnici al Bisericii ortodoxe romane. Dupa plecarea sa la Domnul, pe 2 decembrie 1998, ne simtim orfani si lipsiti de prezenta si de sfatul batranului parinte. Viata si nevointele lui, intelepciunea, smerenia si iscusinta au luminat in buna parte acest secol si se revarsa cu prisosinta peste hotarele mileniului trei.
Colindand padurile din Muntii Neamtului, descoperi o lume linistita, edenica, unde poti cu usurinta sa te apropii de Dumnezeu si de pacea sufleteasca. Pe aceste meleaguri, unde in vechime traiau pustnici, calugari batrani, isihasti incercati de nevointe aspre, astazi se gasesc numeroase schituri si manastiri ridicate de ascetii de atunci, de cei care au urmat dupa ei si de calugarii de azi. In acest Athos romanesc, parintele Cleopa a capatat har si putere de convingere, daruri care l-au ajutat sa-I intoarca bunului Dumnezeu, la capatul vietii sale, talantii inmultiti.
"Parintele Cleopa are vocatia marilor insingurari si poate cu Sfintia Sa se incheie multiseculara traditie a pustniciilor moldovene. Poarta in spate ani buni de retragere duhovniceasca si cunoaste pe viu ce inseamna sa traiesti in pestera, sa te hranesti cu bureti si poame uscate, sa te calauzesti iarna dupa urmele fiarelor si sa birui asprimea gerului cu dogoarea rugaciunii celei fara de oprire", spune asa de adevarat si frumos Inalt Preasfintitul Bartolomeu Anania.
Nu toti dintre cei care pretuiesc invatatura duhovniceasca a "Sfantului de la Sihastria" au avut posibilitatea sa-l cunoasca si personal pe parintele Cleopa, insa cu ajutorul fiilor lui sufletesti, care de peste 50 de ani au dat ascultare sfaturilor si povetelor lui, au aparut mai multe carti in care se relateaza viata, nevointele, experientele traite si invatatura acestuia, toate presarate cu cate o istorioara cu talc din Sfintii Parinti.
Si membrii familiei mele l-au cunoscut pe parintele prin scrierile care au aparut dupa moartea sa. Profund impresionat, tatal meu s-a hotarat sa caute unul dintre locurile de pustnicie despre care monahul a povestit mai detaliat in cartile sale. E vorba despre o zona binecunoscuta de cativa padurari moldoveni care s-au intalnit cu parintele Cleopa in anii de sihastrie. Numele lor sunt: Straton, Craciun si Popa, dar cei care l-au ajutat pe parintele sa-si construiasca un bordei cu o latime si o lungime egale, de doar doi metri, cu doua furci asezate in spate, peste care erau puse barne de fag, au fost padurarul Maxim Dumbrava si feciorul lui, Ilarion. Bordeiul era acoperit cu folteie de brad si peste ele era turnat pamant de 3 m grosime, iar pe deasupra era semanat brad marunt si frunzarie.
"Ce crezi, ca aveam casa varuita, curti?... In bordei faceam focul numai noaptea, ca ziua fumul te divulga, faceam oleaca de foc si daca se incalzea o data in bordei noaptea, 3-4 zile nu mai era frig. Aveam o usa de o jumatate de metru, imbracata cu muschi verde si acolo erau mii de pietre cu muschi verde. Cine sa stie ca sub piatra aceea este ceva?... Asa am trait, mai, baieti!", spune Cleopa, amintindu-si de anii de sihastrie.
Dorinta de identificare a locului unde pustnicise parintele ne-a atras ca un magnet. Nu o data parintii mei s-au aventurat in desimea padurii, incercand sa ia legatura cu localnicii de prin imprejurimi, dar mai ales sa-i gaseasca pe cei care au fost alaturi de parintele in momentele grele. Dezlegarea a venit din partea unui cioban pe nume Petrea, care ne-a calauzit spre locul mult cautat.
Nu vom putea descrie in cuvinte frumusetea naturala a drumului prin padurea de brazi, care parea neatinsa de vreo mana omeneasca, fiind mereu insotiti de cantecul pasarilor si de zgomotele vietuitoarelor din padure. Aveam impresia ca ne-am desprins de lume si am ajuns in Rai. Razele soarelui straluceau prin frunzisul padurii, dand nastere unui peisaj feeric. Din cand in cand, ne asezam pe cate un trunchi de brad cazut din cauza furtunii si ascultam, iar timpul parea sa se fi oprit in loc. Dupa multe ore de mers, am urcat muntele pe un versant care era inconjurat de doua izvoare. Acolo, ciobanul ne-a aratat un brad batran, pe trunchiul caruia era inscriptionata o cruce. Acest brad a fost tinut in brate de parintele cand a fost incercat de diavol, care il ispitea, iar parintele, cu sfintele taine la piept, strangea bradul si striga din toata puterea: "Doamne, nu ma lasa!". Eram bucurosi ca am ajuns si nu mai simteam foamea si setea pentru ca bausem apa din izvor. Am fi vrut sa innoptam acolo, dar ciobanul ne-a avertizat ca zona e bantuita de lupi, care i-au atacat oile de mai multe ori, desi erau pazite de patru mioritici carpatini, foarte mari si puternici.
Ne-am reintors la stana, cu dorinta de a reveni in acest loc, pentru a inalta o cruce. Cu binecuvantarea parintelui episcop Pimen si a parintelui Arhimandrit Arsenie Papacioc (coleg de pustnicie), pe data de 14 septembrie, de Ziua Sfintei Cruci, impreuna cu parintele paroh si alti localnici care doreau din tot sufletul sa participe la acest pelerinaj, ne-am indreptat spre acel loc. Mare ne-a fost mirarea cand am vazut in multimea tinerilor, care pe rand au dus crucea, o batranica marunta la trup, dar mare la suflet, care a marturisit ca are 80 de ani si ca duhovnicul ei a fost parintele Cleopa. A plans, s-a inchinat si a pus un buchet cu flori pe cruce. Pe fetele tuturor se citea o bucurie de nedescris. Desi cand am pornit in procesiune ploua marunt, deodata ploaia s-a oprit si soarele a inceput sa straluceasca puternic. Astfel, slujba de sfintire a crucii s-a desfasurat intr-un cadru natural deosebit. Am trait cu totii clipe de neuitat. Padurarul Craciun, un om evlavios si ospitalier, ne-a servit la intoarcere cu miere de albine, care ne-a tinut de foame pana seara tarziu. Prezent in sufletul nostru, batranul parinte Cleopa s-o fi ospatat si el din nectarul divin, multumit de intamplarea acelei zile.Roxana Aioanei