Romania Necunoscuta
</b><b>Olimpul din ograda Dobrogei</b><b>- La Izvoarele, nu departe de Tulcea, supravietuieste singura comunitate compacta de greci de pe teritoriul Romaniei: o Elada pe malul Dunarii -
Totul a inceput in urma cu doua sute de ani, cand sapte familii de greci, cu intreg avutul lor suit in carute, au facut un scurt popas nu departe de Tulcea, in buza padurii salbaticite a muntelui Consul. Veneau tocmai din Basarabia, de la granita cu Ucraina si, manati de dorul Eladei, tanjeau sa se intoarca acasa, in Salonicul lor natal. Ar fi plecat mai departe, in ritmul lenevit si zdruncinat al carelor trase de ghiocuri (bivoli), dar unei femei i-a venit sorocul nasterii. Era toamna si era frumos. Asa a inceput istoria asezarii.
*
In bordeiul captusit cu cetina, frunze de stejar si muschi pufos, femeia a nascut. N-a mai iesit din coliba 40 de zile, asa cum cerea stravechea datina greceasca. Dupa ce Iorgu, batranul grupului, a botezat copilul si l-a inchinat lui Hristos, oamenii au inhamat bivolii, pregatindu-se de drum. Era prea tarziu. A inceput o iarna si un viscol cum rar s-au mai vazut prin acele locuri. Obligati sa-si amane plecarea, au cerut ajutor si merinde singurului vietuitor din coasta padurii - batranul turc Alibei. Cu ceva cartofi si cativa saci de malai, cele sapte familii au trecut iarna. Dar plecarea a fost din nou amanata. Trebuia mai intai sa-si plateasca datoria fata de turc si, la rugamintea batranului, au ramas sa taie lemne din padure. Asa i-a prins mangaierea primavaratica a soarelui. Ajunsi pe culmea muntelui Consul, au descoperit intinderea valurita a Dobrogei si puhoiul de culori vegetale care revarsa peste ea covoare de flori asternute pana departe, acolo unde orizontul se impreuna cu sclipirea tulbure, otelita, a Dunarii. Brusc, s-au indragostit de Dobrogea. Era cel mai frumos loc pe care il vazusera vreodata. N-au mai plecat. Dorul de Salonic s-a ostoit intr-o bucurie uimita, grea, pastoasa, de necuprins in cuvinte. Isi gasisera rostul. Taind la padure, si-au ridicat case, au plantat livezi, si-au impartit fanetele, s-au casatorit cu fete bulgaroaice din Nablat sau Cineli, neuitand niciodata sa iubeasca si sa planga in limba lor cea elineasca. In cativa ani, vatra satului era gata.ÊIn Dobrogea aparea o noua asezare: Izvoarele - singura comunitate compacta de greci din Romania.
Navetisti intre doua tari
Cand intri in Izvoarele, drumul pare a se opri brusc. In fata, muntele Consul, tuguiat ca o cusma dacica, isi umfla pieptul sau geologic ca o avertizare. Nu poti sa treci de el. Ori te opresti, ori te intorci de unde ai venit.
Curios loc. Peisaj lunar. Zgrunturi de stanca si valea pravalita a unui rau: Taita. Munti pitici, cu nume greu de retinut: Urumbair, Caracus, Agarbau. Bolovani si praf inghetat. Stejari singuratici, invadati de ghemotoacele verzi, ornamentale, ale vascului. Rape adanci si lutarii care dezgolesc coastele galben-rosietice ale unor dealuri coscovite. Ca o turma la iernat, casele se inghesuie palcuri-palcuri, tinandu-si una alteia de frig la adapostul fantomatic al unor copaci pirpirii si desfrunziti. Ulitele largi si intortocheate par pustii. E sambata de dinaintea Bobotezei pe vechi si oamenii zabovesc prin case, cu cartea de rugaciuni pe brate, in post si reculegere. E o alta ciudatenie a satului. La Izvoarele, oamenii tin calendarul si pe nou, si pe vechi. Cele doua biserici sunt la fel: una ortodoxa, alta "stilista". Oamenii nu vor sa greseasca. Nici ei nu stiu cum e mai bine. Precaut, tin doua randuri de post, dar si doua sarbatori. E mai intelept asa si mai placut.
La ora pranzului, Izvoarele pare un sat parasit in graba - nici un copil, nici o femeie. Cand si cand, pe ulita trece un batran. Imi da binete cu salutul locului ("Iasu" sau "Kalimera") si parca abia asteapta sa-l opresc din drum. Sunt vorbareti grecii si nespus de primitori. Ma uit curios in jur si tot nu pricep. Ce-i cu pustietatea asta? Cineva se opreste si-mi da lamuriri. E simplu. Ai mici nu au voie sa umble teleleu prin sat, iar cei tineri sunt plecati in Grecia, la munca, la portocali si masline. Nenea Ghiorghios Iordan, zis si Tambur, intinde mana, aratand departe un loc sub muntele Consul. Acolo e cartierul cel nou si casele celor tineri. "Asta-i treaba, domnule. Fiecare isi face Grecia lui in ograda."
In jurul lui nenea Iordan s-au adunat si alti batrani. Fara alte iscodiri taranesti (De unde vii? Cu ce ocazie in sat?), discuta, aduc precizari, se contrazic. La un moment dat, unul dintre ei, nenea Alexis Chiriac, isi da cu palma peste frunte: "Stai, domle. Ce facem noi aicia? Vorbim pe uscat?". Dispare cateva minute in ograda casei, de unde revine cu o sticla pantecoasa de vin, indemnandu-ma: "Luati un pahar din Elada. E bun. Productie proprie". Paharul circula din mana-n mana. Usor, pe neobservate, discutia se incinge. E loc de multe amintiri, de nostalgii si regrete.
</b>
<b>Paranghelii si chilimet
Grecii din Izvoarele sunt imbracati ca niste tarani intorsi de la munca, dar vorbesc ca orasenii - intervin in discutie, argumenteaza, aduc precizari. Oameni simpli si umblati prin lume. Dezinvolt, fara sfiala, isi recunosc amestecatura - de sange, de limba, de obiceiuri. Au nume romanesti (Hagiu, Iordan, Pisica, Buruc sau Grigore), vorbesc elineste, iar costumele populare seamana mult cu cele din Bulgaria. Tot de la bulgari e "Udatul mirelui" (cand baietii abia casatoriti sunt bagati cu capul la uluc) sau "Ziua babei" - zi in care femeile fac ce poftesc si petrec pana la patru dimineata, singure, fara picior de barbat. Obiceiuri cu adevarat grecesti sunt putine. Elefterio, de pilda (o groapa plina de jar, in jurul careia femeile torc si stau de povesti), sau Lazarelul, cand fetele de pana la 16 ani se unesc de Florii, canta si primesc oua, bani, faina, intr-un final rostogolind ciurul, ca vara "sa fie cu berechet", cu roade bogate, adica. Tot grecesti ar mai fi Horhumbalul (Focurile de Pasti, pe care baietii le slobozesc din culmea dealurilor, intr-o vartoasa intrecere) si, mai ales, Dragomanul de Sfantul Ion, cand, dupa un concurs teribil, flacaii intra cu calul frumos impodobit chiar in casa fetei iubite, oferindu-i vorbe dulci si colaci impletiti - semn de dragoste si adanca cinste.
Unele obiceiuri s-au pierdut pentru totdeauna, altele abia se mai tin. Oricum, viata merge inainte si oamenii isi vad de treaba lor. Nu au timp si nici bani pentru doctori. Se descurca asa cum pot, la fata locului. Pun cartof crud pe frunte pentru dureri de cap, dar niciodata la ochi. Toaca musacel pentru stomac, scumpie si cimbrisor pentru rana, lemn-galben si iromotu pentru intestine, psihia (pelin) pentru ficat. Doar in cazuri grele si cam fara intoarcere bat la poarta babei Kira sau Petrana - care pentru deochi, care pentru calcatura si ridicarea muschilor (sarachi).
Ca orice taran cu frica de Dumnezeu, izvoranul tine cu strasnicie calendarul religios de peste an. Tot mai rar si fara convingere ii mai alatura marunte si antice adaosuri de superstitie: "Pazirea usturoiului" de Sf. Vasile, "Iarba Rusaliilor" in Postul Mare, in timp ce in dimineata de Craciun bunicile pregatesc pentru cei mici vrabii la cuptor - sa fie copiii usori si fara pacat, asemeni pasarilor cerului.
Izolati la marginea drumurilor mari, fara ziare si carti, fara invatator si preot elin, grecii din Izvoarele isi amesteca fara voie obiceiurile cu cele vazute la altii, asa cum amesteca tot mai mult in limba lor vorbita cuvinte romane sau bulgaresti: mamulea pentru porumb, provata pentru oaie, hamurar si cojocar, burbur si gear (batic pentru femei).</b>
<b>
</b><b>"Viata e prea scurta. Nu mai e timp sa te certi cu cineva"
De felul sau, grecul e sentimental, mandru si orgolios. Nu o arata, dar ii place sa fie la loc de cinste si toata lumea sa stie asta. Petrecaret (fara sa se imbete), danseaza singur sau in grupuri mici, sparge farfurii si la nunta scrie pe perete, langa usa, lungul sir de carfi - zestrea fetei. Se supara repede, dar la fel ii trece. Daca il enervezi cu ceva, curma brusc discutia. Iti intoarce spatele si pleaca, desenand cu bratul un rotocol larg de suparare, zicand cu naduf: "Sorahati!". Lasa-ma, adica. Pierd vremea de pomana... A doua zi uita. Nimic nu e luat foarte in serios - dusmania, cu atat mai putin. Mania se consuma scurt si intens, ca o descarcare electrica. Cu bune si rele, viata merge inainte. Sau, cum zice nenea Nicolae Hagiu: "Viata e prea scurta. Nu mai e timp sa te certi cu cineva". Un lucru insa nu poate fi trecut cu vederea de catre grec - sa te legi de familia lui sau sa nu mergi la pomana mortului. Asta inseamna sa-l dispretuiesti, sa-i anulezi cinstea. Cei din Izvoarele spun la asa ceva: "Crima putunsio". Crima impotriva lui Dumnezeu. E ceva extrem de grav si fara intoarcere. Ceva care nu se uita in veci, mai ales ca omul face niste eforturi teribile, pregatind pomana cu bucate multe si alese, intr-o succesiune parca fara sfarsit: la 2 zile, la 9 si 20 de zile, la 6 luni si la 1 an, la 3 si la 7 ani.
Nu e usor sa faci un portret grecilor din Izvoarele. Arata ca taranii Dobrogei: obositi si imbatraniti inainte de vreme, cu umeri largi si palmele asprite de munca, mari si apucatoare; cu ochii mici si iscoditori, ce prind a se iuti a fala doar atunci cand le vorbesti despre familie, despre satul lor de bastina. "Asta-i Elada noastra", repeta de cateva ori nenea Gheorghios Iordan, dupa care, atintindu-si privirea spre muntele din fata, spune ca pentru sine: "Fara dealul Consul, am fi murit de mult". Tresarind vizibil, batranii din jur se grabesc a-i da dreptate. Asa cum arata, tuguiat ca un urias musuroi geologic, muntele Consul are ceva din goliciunea stranie si atatatoare a Greciei, a Salonicului. Un loc aparte si ciudat, cu trei izvoare tamaduitoare si o pestera adanca, strabatuta de un fir de apa, pe care candva o femeie a dat drumul la niste rate si le-a gasit tocmai la Babadag, cale de 30 de kilometri. Din pricini nedeslusite, batranii parca se sfiesc a vorbi clar despre muntele Consul. Fara sa spuna deschis, sunt convinsi ca locul este sacru si plin de taine. Acolo a si fost o manastire, din piatra careia oamenii au carat ani la rand pentru a-si ridica beciul si temelia caselor. Acolo se afla si astazi un belciug enorm din fier, despre care se zice ca, inainte de tocmirea lumii, ancorau corabiile cerului, corabiile colosale ale disparutilor giganti. Conteaza prea putin adevarul legendelor despre uriasi, despre altarele cosmice, slefuite in gresia muntelui. Important e ca batranii satului isi amintesc ca parintii lor isi descaltau tarvulea (opincile) atunci cand suiau pe Consul, iar daca taiau un copac de la poale, mai intai cadeau in genunchi si repetau de mai multe ori: "Siorna Dio" ("Iarta-ma, Dumnezeule!") Opriti din drumul lor spre Salonic, urmasii batranului Iorgu si ai femeii lehuze au ridicat din vorbe si povesti Olimpul si Elada lor pierduta.
</b><b>Livada de portocali in floare
Imbracati simplu, cu haine groase si fara culoare, batranii isi trec unul altuia paharul cu "vin de Elada" si, din vorba-n vorba, ajung la politica, la spatiul Schengen si Comunitatea Europeana. Ajung la vize, la calatorii, la ceea ce ii doare mai mult. In ciuda infatisarii, izvoranii sunt oameni informati. Au pareri si convingeri pe care cu greu reusesti sa le schimbi. Pentru ei, ridicarea vizelor a fost o nenorocire. Brusc, fratii lor greci le-au inchis usa in nas. Daca inainte vreme, Ambasada le dadea viza gratuita pe trei luni, din 96, cei din Izvoarele trebuie sa prezinte la vama invitatie, sute de euro sau vouchere. Asa cum se intampla in Romania, simplificandu-se, lucrurile s-au complicat. Au apus zilele cand zeci de autocare plecau intesate cu izvorani spre Giurgiu si, de acolo, mai departe, pana la Atena. Acum, tinerii iau Vama Cucului. Trec clandestin si cu mari riscuri granita prin muntii Macedoniei - pe jos, ascunsi in Tir-uri sau in podul vagoanelor. Afland ca suntem de la Bucuresti, de la un ziar important, Gheorghe Casapu (cel mai tanar din grup), ne roaga sa-i ajutam, sa vorbim la Ambasada sau la Guvern. Chiar nu se poate face nimic? Alaturi, nenea Ghiorghios Iordan il priveste ironic. Pentru el, toata zbaterea asta e cam fara sens. Ce-a fost a fost. Personal, nu mai are nici o dorinta, se poate declara multumit. A vazut Grecia in mai multe randuri si chiar a facut ceva bani, muncind la cules de masline. A fost platit omeneste, dar a dat si peste zgarciti care aveau buzunarele cusute cu sfoara, amanand salariul pana la Calendele grecesti. "Cand ii munceai, ii fata vaca. Cand sa-ti plateasca, ii murea vitelul." Oameni de toata mana - si mai buni, si mai rai, si darnici si "aioa giopa" (lacomi, tragand numai la buzunarul lor). Una peste alta, i-a placut Grecia. I-au placut campurile inverzite, trase la linie, si, mai ales, ceea ce nu vazuse in viata lui - o livada de portocali in floare. "Parca alunecasem din greseala intr-o caldare de parfum, asa tare mirosea. Ma uitam si nu-mi venea a crede. Jur-imprejur era numai galben. Ametit de miresme, m-am culcat sub un pom si, culmea, am visat ca sunt acasa, la Izvoarele, tolanit intr-un lan de grau, cu spicul parguit ca aurul."
Povestind, batranul Ghiorghios Iordan cade pe ganduri. Parca e un blestem. Te zbati sa ajungi in Grecia si acolo abia astepti sa te intorci acasa. In Elada, vezi si-ti plac multe - si albastrul transparent al Mediteranei, si casele albe ca niste fete in ziua nuntii. Nimic, insa, nu se compara cu Dobrogea, cu satul tau, cu dealurile si rapa Taitei, cu mirosul gutuilor insirate pe fereastra, cu gustul muraturilor (armea dumatis) puse cu manuta ta de cu toamna.
*
Oricate case noi si frumoase ar avea, Izvoarele e un sat trist. Ii lipsesc tinerii si larma copiilor, jucand Tic si Pitirachi, Minge-Lunga sau Ciurui-Burlui. Bruma de avere, castigata cu multa sudoare si destule umilinte departe de casa, nu poate ascunde tragedia tacuta ce se implineste in adanc, departe de privirile curioase ale ziaristului. Incet, dar sigur, satul dispare, devenind o anexa incolora si fara suflet a unui orasel oarecare.
Ca un intelept care a vazut multe la viata lui, nenea Ghiorghios Iordan face a lehamite din mana. Nici nu plange, dar nici nu se imbata cu apa rece. Asta-i viata - te dai dupa timpuri si te amesteci cu cele din jur. Daca tinerii merg la munca in Grecia si vin in sat ca musafirii, cine sa mai faca paranghelia si hurosul (dansul, adica), palicaria pentru flacai si curicia pentru fete, Hora inaintea mesei, Paidusca sau Apsulonul, Cadaneasca sau Dansul in baiate? Au trecut vremurile cand duminica, la crucea drumului, lautarii satului "se contraziceau in cantat", varsandu-si sufletul in caval, in cimpoi, in fluiere, pe sonuri ascutit saltarete de Enascalos, Arhons si alte melodii eline. Rusinati parca de viata lor taraneasca, tinerii se intorc de la Salonic si Atena cu Cd-uri si casetofoane, ridica vile cu doua etaje, uitand de pathia (prispa) stramoseasca, de chimbetul si sobele oarbe cu paie, de tira (usa) si ferestrele vopsite dupa datina in albastrul cerului si al indepartatei Mediterane.
Ar fi mai multe de spus, dar nu mai e timp. Batranul Ghiorghios Iordan se pregateste sa plece, sprijinindu-se in bota lui ciobaneasca. Inainte de a disparea pe ulita innoroiata, intoarce capul si ma priveste: "Eu n-am nevoie de viza. Port mereu Grecia cu mine", mai zice el, indreptandu-si mana batrana si obosita spre inima.
Parca vrand sa-l aprobe, undeva, in zare, muntele Consul isi umfla amenintator pieptul sau de bazalt. In dreptul lui, orice drum se poticneste. Ca primii greci veniti din Basarabia, nu ai de ales: ori te opresti, ori te intorci de unde ai venit.Sorin Preda
Fotografii de
Emanuel Tanjala