Teatru
Premiera (de senzatie) la Teatrul Mic:
Lolita!
Calificativul "de senzatie" este pe deplin meritat de gestul plin de indrazneala al autorilor acestei foarte recente oferte a teatrului condus de simpaticul, mult discutatul, valorosul actor Florin Calinescu. Dupa cum se stie, spectacolul porneste de la cartea prozatorului american de origine rusa Vladimir Nabokov (1899-1977), aparuta pentru prima oara la editura pariziana Olympia Press - intrucat doua edituri americane, socate de... continutul cartii, au refuzat, infiorate, s-o publice...
Ce-i drept, socant este insusi inceputul cartii (superb tradusa la noi de Horia Popescu!) - un inceput-efigie, care suna asa: "Lolita, lumina a vietii mele, vapaie a viscerelor mele. Supliciul meu, suflet al meu. Lo.Li.Ta... Dimineata ea era Lo, pur si simplu. Lo. Cum statea in picioare, un metru cincizeci in sosete. Era Lola, cand purta pantaloni pescaresti. Era Dolly, la scoala. Dolores, in imprejurari oficiale. Dar, in bratele mele, era intotdeauna Lolita..."
Acest citat poate fi socotit si una dintre cheile cartii. O carte care inca de la primele editii ale ei a starnit valuri de admiratie, de indignare, de revolta, de interes acut (pozitiv sau negativ), o carte pe care critici literari de prestigiu au primit-o cu semne (pozitive sau negative) de exclamatie. Dintre fragmentele de cronici literare publicate in varianta romaneasca a cartii lui Nabokov, as cita doar unul. Si anume, pe cel ales din cronica semnata de Mary McCarthy si care, cred eu, spune aproape totul despre valoarea operei literare. "...Aceasta carte, ce seamana cu un centaur - jumatate poem, jumatate proza -, sirena a adancurilor, e o creatie de o frumusete desavarsita, cu o simetrie perfecta, o opera stranie, originala, fundamentand importante adevaruri morale. Pretinzand ca e doar un divertisment, ea nu poate ascunde adevarul ca e una dintre cele mai mari opere de arta ale acestui secol; romanul modern, despre care noi toti credeam ca a murit, se prefacea doar ca e bolnav..."
Asadar de la acest "monument literar" a pornit si excelenta adaptare scenica semnata de Mihaela Tonitza Iordache. Valorificand calitatile piesei, echipa de realizatori - condusa de redutabila regizoare Catalina Buzoianu - a incercat si a reusit o performanta: aceea de a pune in lumina reflectoarelor splendoarea textului initial si de a continua sa spuna, cu mijloace teatrale, legenda Lolitei. Dupa cate stiu, au mai existat doua variante scenice ale Lolitei. Si mai stim cu totii ca istoria cinematografului a consemnat doua variante ale Lolitei, una mai remarcata decat alta. Este vorba despre Lolita realizata in Anglia, pe la inceputul anilor 60 de Stanley Kubrick si avandu-l in rolul profesorului Humbert Humbert pe fascinantul James Mason. Si o alta, mai recenta - 1997 - datorata lui Adrien Lyne, in care tulburatorul "pedofil" era interpretat de acel foarte special, mare actor, Jeremy Irons. Din fericire, varianta romaneasca il are in fruntea distributiei pe Stefan Iordache - actorul-fetis, as zice, al Catalinei Buzoianu. Acel Stefan Iordache aplaudat cu entuziasm decenii de-a randul pentru creatiile sale antologice realizate tot pe scena Teatrului Mic, in vremea de glorie a Teatrului din fosta strada Sarindar. Cine ar putea uita acel Richard al Iii-lea creat de el, ori Maestrul (din "Maestrul si Margareta") ori Consulul Grotti (din "Sa imbracam pe cei goi")? Si iata ca, intruchipandu-l pe odiosul Humbert Humbert, acest imens actor vine cu o nuanta in plus fata de realizarea celor doi mari actori britanici. Iordache al nostru aduce o nota de persiflare, de autopersiflare (a personajului, desigur), o distantare fin-ironica fata de cinismul resemnat al personajului creat de Nabokov, un fel de nepasare sarcastica fata de tragedia pe care o declanseaza pasiunea lui pentru "nimfete". Pana si vorbele cu care-si scuza abominabila, criminala pedofilie devin in varianta Iordache un fel de poeme in proza. "La urma urmelor, Dante s-a indragostit nebuneste de Beatrice, fetiscana sclipitoare, fardata si gratioasa, imbracata intr-o rochie purpurie si impodobita cu multe bijuterii. Beatrice avea noua ani si intamplarea s-a petrecut in 1274 la Florenta, in timpul unui banchet, in vesela luna mai. Iar Laura, care se indragostise nebuneste de Petrarca, era o nimfeta blonda de doisprezece ani"...
Banuiesc ca aceasta "distantare" va fi fost sugerata si de regizoare, o distantare pe care Catalina Buzoianu o face simtita si prin modul violent-critic cu care descrie societatea americana a anilor 60. Si mai ales prin modul in care incearca sa portretizeze trairea in exces a bucuriilor si disperarilor unor tineri care - astfel - raspund "in ecou" tragediei razboiului din Vietnam. Poate ca intentia de a realiza cat mai convingator acest "tablou" a facut-o pe regizoarea (ajutata de autorul decorului si al proiectiilor) sa apeleze la efecte vizuale in exces. Efecte care, dupa parerea mea, nu fac decat sa dilueze emotia spectatorului, sa-l trezeasca din repulsia fata de cele infatisate de-a lungul a... aproape trei ore de spectacol. Ce-i drept, muzica live a Dorinei Crisan Rusu ne spala sufletele, le incarca de fantasme benefice si ne poarta in lumea imaginara a Inocentei. Inocenta ingerilor, cu care se va fi nascut, desigur, si tragica Lolita...Silvia Kerim
P.S. La 3 februarie a.c. Stefan Iordache isi aniverseaza o foarte frumoasa varsta. Urandu-i "La multi ani!" acum, la inchiderea editiei, l-am intrebat pe marele nostru actor daca nu cumva il socoteste pe acest Humbert Humbert un fel de cadou de ziua lui.
- Doamne fereste! Doar n-am ajuns sa-mi fac singur cadouri de ziua mea! Ma intrebi ce mi-as dori eu acum, in aceste clipe... aniversare? Ei bine, imi doresc sa vina cat mai repede primavara, sa ma duc la mine la tara si sa-mi vad de vie...
Fir scurt, pentru o lunga iubire
La cumpana dintre ani, Tvr ne-a facut surpriza unei premiere absolute: a transmis in direct rezultatele sondajului Imas pe tara, sondaj ce i-a desemnat pe cei mai iubiti dintre actori. Un vot de suflet pentru un timp nelimitat. Votul inimilor spectatorilor, dar nu pentru o iubire de o seara ori de o vara, de-un spectacol ori de o stagiune, ci de stagiunile vietii. Frumos, nu? Milioanele de telespectatori au votat atunci pentru...
Incepem, bineinteles, cu Doamnele inimilor noastre.
Stela Popescu
"Le multumesc <<alegatorilor>> mei"
Ce-am simtit in acea noapte magica? O bucurie extraordinara. O satisfactie uriasa. O mie de premii si ordine oficiale - cavaleresti ori mai putin cavaleresti - daca mi s-ar fi acordat (ceea ce nu s-a intamplat), n-ar fi egalat titlul suprem oferit de public. Titlul de "Cea mai iubita". Le multumesc "alegatorilor" mei, dar multumesc si Televiziunii care poate strange pe langa ea atatea suflete iubitoare de arta. Revenind la anul care a inceput, tocmai m-am intors dintr-un superb turneu in Spania si in Portugalia, alaturi de colegii mei Tamara Buciuceanu, Alexandru Arsinel si Eugen Cristea. A fost un succes nebun la miile de romani care si acolo - ca-n toata lumea pe unde am fost cu spectacolul - ne asteptau cu sufletul la gura. Mai ca ne venea sa le oferim un premiu pentru "cel mai tandru public din lume". Ce-ar fi sa instituim si noi, actorii, un asemenea premiu pentru iubitorii de film, de teatru si de televiziune?
Rodica Popescu-Bitanescu
"O actrita pentru sufletul lor"
A fost realmente o surpriza pentru mine aceasta optiune a publicului transmisa de Televiziune in noaptea de Revelion. Emotiile mi-au fost mari si as fi vrut sa le multumesc in direct celor care m-au votat, celor care m-au indragit si m-au considerat, alaturi de iubitele Stela Popescu si Draga Olteanu, o actrita pentru sufletele lor. Le multumesc acum si ii invit - dar sa nu dea inca navala - pentru ca deocamdata jucam cu casa inchisa - la premiera mea de la Sala cea mica a Teatrului National, sala "Marin Sorescu", de 90 de locuri. Ma vor vedea nu numai in chip de actrita, ci si de debutanta in ale scrisului si regiei. Piesa se cheama "Cinci femei de tranzitie". Alaturi de mine: Aim? Iacobescu, Viviana Alivizache, Magda Cernat si Tania Popa. La buna vedere!
Draga Olteanu-Matei
"Numele de Draga mi s-a transformat in renume"
N-am aflat decat acum, foarte tarziu, de nominalizarea mea printre "cele mai". Eram la Piatra-Neamt in acea noapte, la un chef de pomina. Ma bucur de ce-mi spui si iti declar ca ma simt excelent pentru ca - asa cum scriai mai demult - numele de Draga mi s-a transformat in renume... Vino sa ma vezi, daca n-ai facut-o pana acum, si in recenta noastra premiera de la Teatrul National, "Crima pentru pamant". E o adaptare scenica a regizorului Grigore Gonta dupa romanul lui Dinu Sararu. Am acolo un personaj puternic, dramatic, asa cum imi doream de foarte multa vreme. De mi s-ar implini dorintele cum mi s-a implinit si asta, as mai trage un chef, chiar mai multe, si in anul 2003.Alice Manoiu