Radu Moraru</b><b>"Mie-mi place tara asta, oamenii astia, cu pacatele lor cu tot"
- Despre ce inseamna adevarata munca in televiziune, intr-un dialog cu un adevarat profesionist: Radu Moraru, director de programe al postului B1Tv, prezentator al emisiunilor "Nasul" (luni - joi, orele 22.00-23.30) si "Masina adevarului" (joi, 19.30-21.30) -
Muntele vrajit
- Iti propun sa pornim acest interviu de la o relatie de iubire despre care transilvanenii vorbesc cu nedisimulata emotie: dragostea lor pentru Ardeal, pentru locul obarsiei lor. Esti brasovean. Mai pastrezi vreo legatura de suflet cu orasul copilariei tale?
- Legaturile mele cu Brasovul, cu Ardealul, sunt si azi atat de tari, incat fara sa-mi dau seama, le simt in fiecare zi, ma influenteaza la fiecare pas in tot ceea ce fac. Si nu vorbesc doar de prieteni, de familiile pe care le avem acolo - si eu, si sotia mea -, de faptul ca acolo viata curge mai lent si mai frumos, ca adesea simt amarnic nevoia sa mai ies din "centrifuga" asta, din caruselul asta de balci numit Bucuresti. E ceva mult mai mult: uite, de multe ori, dupa ce sfarsesc o emisiune, imi place sa raman singur, sa n-aud pe nimeni si sa ma gandesc la ce am facut in ziua aceea. Iti dai seama ce oboseala, ce zumzet iti ramane in urechi. Ca director de programe, eu trebuie sa ma uit toata ziua cam la toate emisiunile de la celelalte televiziuni. Si, culmea, in clipele astea de singuratate, tot la Brasov ajung sa ma gandesc, e singurul meu reazem sufletesc. Poate de aceea eu si sotia mea avem un vis: cand ne trezim si deschidem geamul dimineata, sa vedem in fata muntele. E un vis pe care suntem foarte aproape sa-l realizam, caci ne facem o casa in care ne vom muta anul viitor, o casa in care, prin cadrul ferestrei, se vad piscurile Bucegilor, Omu si Leaota, acoperite cu zapezi vesnice. E minunat.
- Cand te-ai contaminat cu "microbul" acesta al presei, cum a inceput aventura ta jurnalistica?
- Inca de la Brasov, in primii ani dupa Revolutie. Lucram la o televiziune locala, Tvs Holding si, dupa putine emisiuni de talk-show si de reportaj, devenisem un fel de vedeta a orasului. Am facut acolo niste interviuri de care sunt tare mandru si azi - de pilda unul senzational, care mi-a ramas mereu aproape de inima, cu Corneliu Coposu -, a fost o perioada nemaipomenita, lucram cu un entuziasm nebun. Apoi am citit un anunt cum ca Ion Cristoiu cauta reporteri pentru "Evenimentul Zilei". Am facut un fel de scrisorica in care scriam: "Si eu vreau sa fiu ziarist!" si i-am trimis-o, iar lui i-a placut atat de mult scrisoarea, stilul in care a fost redactata, incat m-a chemat in Bucuresti. Am pornit efectiv de la zero, eram un tanar provincial care ajungea intr-un oras nebun, intr-o presa nebuna, fara pile, fara relatii, asa eram eu si asa am ramas pana azi: imi e mult mai comod sa muncesc, sa trag ca vita la jug, decat sa sun pe cineva sa-mi puna cine stie ce vorba buna. Asadar, primul meu loc de munca in presa a fost la "Evenimentul Zilei" si, indiferent cat de multi il injura sau vor sa-i ia banii prin tot felul de procese, Ion Cristoiu ramane pentru mine un reper in presa romaneasca. El a contat enorm atunci pentru cei care veneau de aiurea si voiau sa faca presa. In anii 1991-1992 era un vad, un gol de jurnalisti, care trebuia umplut, de fapt nici nu se punea problema sa ajungi in presa, ci sa ramai in presa. Caci, daca e sa-i enumar pe toti colegii mei din perioada aceea care au ramas in presa, sunt toti fie sefi de ziare, fie de televiziuni, adica a fost atunci o mare sansa, dar si o generatie buna de ziaristi tineri. In acelasi timp cu "Evenimentul Zilei", am intrat si-n televiziune, la Tvr - unde am lucrat, printre altele, la emisiunea "Turnul Babel", impreuna cu domnul Cristian Topescu -, am lucrat si la "Tineretul Liber", am inceput doua facultati in paralel, din care-am terminat doar una (Psihologie-Sociologie), am realizat la Pro Tv emisiunile "Intalnire cu presa" si "Revista Presei", aceasta din urma am facut-o cu o pasiune nebuna si chiar mi-am jurat ca n-o s-o fac altfel decat asa, drept dovada ca in "97, din prima zi cand am simtit ca emisiunea nu mai are energia care o animase pana atunci, am lasat-o balta. Apoi am facut aceeasi emisiune la Antena 1, in 1998 si anul urmator, emisiunea de dimineata, la mare, un succes nemaipomenit ca audienta la acea vreme, dar care parca nu se potrivea asa de bine cu mine, cu felul meu de a fi. Culmea e ca nici aici, la B1Tv, n-am vrut sa fac talk-show, sa apar pe ecran. Fiindca e putin inuman sa fii si director de programe, si moderator al unui talk-show zilnic, mai nou si prezentator al emisiunii "Masina adevarului", toate astea la o televiziune nou-nascuta, care nu poate merge asa, din inertie, ca celelalte...
</b><b>"Nasul", o stare de spirit
- Colegii tai de la B1Tv spun ca, privindu-te, au impresia ca ziua devine mai lunga de 24 de ore. Care e secretul pentru "a lungi ziua", pentru a te folosi atat de bine de timp?
- Stii care e secretul? Sa nu-ti dai seama ca timpul trece. Ca de multe ori, eu deschid redactia la opt jumatate dimineata si tot eu o inchid, la doisprezece noaptea. Lasand la o parte cele doua emisiuni pe care le prezint, ca director de programe al B1Tv trebuie sa raspund cam de tot ce inseamna emisiuni, mai putin stirile, mai putin partea economica, de marketing, de publicitate. Nu vreau sa se inteleaga, Doamne fereste!, ca munca mea inseamna un sacrificiu. Nu ma sacrific chiar deloc! Daca faci ce faci cu placere, munca este o bucurie. Da, acesta e secretul de "lungire" a unei zile de munca: sa pui pasiune si placere in tot ceea ce faci, sa nu simti ca muncesti.
- "Nasul", emisiunea care iti aduce atata succes, s-a impus mai ales prin normalitate, prin bunul-simt al moderatorului. Chiar si politicienii parca nu sunt asa de fiorosi in emisiunile tale, nu se injura atat de mult ca pe alte canale, totul e mai apropiat de firesc. E o fericire sa constati ca bunul-simt mai poate rezista azi, in concurenta cu vulgaritatea...
- Ma bucura aprecierea ta. Nu sunt genul de om care viseaza "audienta cu orice pret!", dar asta e regula jocului: televiziunea e un sport care presupune multi oameni care se uita la el. Si-atunci ne-am intrebat ce le-ar placea oamenilor sa vada pe micul ecran? Si ne-am gandit ca in zilele astea pe care le traim, oamenii au nevoie de poveste, de poveste mai mult ca orice. "Hai, domnule, sa oprim putin scandalurile astea politice", ne-am zis, "ca-i satula lumea de ele. Hai sa ne gandim la omul obisnuit!". Fiindca, pana la urma, daca ne intrebam ce-au in comun un intelectual si-un taran, un ministru si un muncitor, o sa vedem ca au povestile in comun, au visele, placerea de a vorbi despre ei. Parerea mea e ca noi ne intoarcem spre simplu, spre firesc, spre emotie, spre zona omenescului, pe care catva timp l-am pierdut. Si spre valori! Caci acum se cerne sita: daca azi nu stim sa ne pastram putinele valori pe care le avem, maine o sa plangem amarnic dupa ele. Aceste valori incercam noi sa le promovam in emisiune si cred ca treaba asta se simte: de aceea avem succes. Fiindca nu suntem umflati cu pompa, nici siliconati, nici tratati cu ingrasaminte artificiale. Suntem suta la suta naturali!
- Cine a avut ideea cu "Nasul"?
- Eu, si cand am pus titlul emisiunii pe hartie, mi-am dat seama ca ma reprezinta de minune. "Nasul" e o stare de spirit si totodata o ruda buna, de ajutor, un tip pozitiv, omul care aduce speranta. Asa sunt si eu. Nu sunt un tip pesimist. Nu sunt asa de "suparat pe viata" ca altii. Sunt destul de impacat, si cu mine insumi, si cu ceilalti.
</b><b>"Presa scrisa face azi un mare serviciu televiziunii"
- Ce inseamna pentru tine succesul?
- Greu de spus. Cred ca "Nasul" are succesul pe care-l are fiindca nici o seara nu-i la fel. Daca as chema intotdeauna doar oameni politici, ca sa discut in termenii lor, cred ca m-as deregla mintal. Sau daca azi a fost o emisiune in care am ras de ne-am prapadit, nu incercam si maine sa aducem tot un subiect din asta, doar fiindca "da bine". Sa razi de luni pana joi nu-i o solutie. De aceea zic ca e mult feeling in alegerea unui subiect. Si mai facem ceva: noi construim subiecte. Cine se astepta, de pilda, sa-i vada in acelasi studio pe Stefan Iordache, Gheorghe Dinica si Nelu Ploiesteanu vorbind despre muzica lautareasca veche? Si mai este ceva: exista o bucurie a comunicarii in emisiunile noastre, placerea de a afla lucruri noi, de a vorbi si a intreba. Daca asta inseamna succes, mi-l asum.
- Lucrurile astea se pot educa, invata? Intreb, fiindca mi se pare ca o multime de jurnalisti care apar pe micul ecran au ajuns acolo din intamplare...
- Uite, daca tot ma intarati, iti spun acum ceva, tie pentru prima data: anul viitor vreau sa infiintez o scoala. Da, o scoala de presa scrisa si de televiziune, o scoala cel putin complementara la tot ceea ce se invata prin facultatile de jurnalism si in care sa predea oameni cu adevarat buni, care stiu cu ce se mananca presa. Mai mult decat pentru presa scrisa, as vrea o scoala pentru oamenii de televiziune. Caci am constatat un lucru: in presa scrisa sunt totusi multi ziaristi foarte buni, insa de partea cealalta, in televiziune, intalnesti tot felul de reporteri prezentabili, telegenici, dar cand ii asculti, iti dai seama ca sunt slabuti rau ca pregatire jurnalistica. Astazi, cred ca 90% din subiectele de stiri de televiziune sunt luate, "furate" din presa scrisa. Deci, presa scrisa face azi un mare serviciu televiziunilor in general.
- Stiu ca in spatele succesului tau se afla un om de nadejde: sotia ta. Te-ai casatorit de tanar, la 23 de ani. Cum e omul langa care te trezesti in fiecare dimineata, cine este aceasta Ileana Moraru?
- Este, in primul rand, un om care ma ajuta enorm. Si cum sa fie altfel daca ne-am iubit si ne iubim asa de mult? Uite, eu cred in zicerea asta, ca fiecare isi gaseste jumatatea. Ai doua sanse: ori ti-o gasesti, ori umbli toata viata dupa ea. Daca nu esti impacat, daca nu-ti merge bine acasa, se vede. Oglinda si sticla televizorului arata, tradeaza nefericirea omului. Acum, nu vreau sa dau definitii ale fericirii, dar hai sa-i zicem fericire. Fara aceasta multumire nu poti sa muncesti atat, sa rezisti atat, nu poti sa te bucuri de ceea ce-i in jurul rau. Trebuie neaparat sa te astepte cineva acasa, cineva cu care sa vorbesti, sa te completezi, iar Dumnezeu mi-a pus in cale si mie un asemenea om.
</b><b>"Doamne, ce bine ca traiesc in Romania!..."
- As vrea, pentru final, sa revenim putin la pasiunea ta pentru viata la tara, pentru calatorii, la visul tau secret ca peste un an sa parasesti Bucurestiul, sa "iesi la pensie". Te vei tine, cu adevarat, de cuvant?
- Da, chiar vreau sa ies la pensie inainte de vreme, sa ma retrag acolo, la casa mea de la munte. Vreau sa stau acolo, sa ma trezesc in zori, sa mananc o mancare pura, prefer o vacuta care da cinci litri de lapte pe zi, dar sa fie laptele ala gustos, cu spuma, pe care poti sa-l bei nefiert, decat una care da sute de litri insipizi. Pot face o emisiune saptamanala de acolo, de la tara, sa-i chem pe invitati la mine acasa si sa taifasuim in tihna. Vreau sa muncesc ca un taran, sa scriu carti - am trei incepute, pe nici una n-am reusit s-o termin -, sa calatoresc nu aiurea, ci pe aici, prin tara. Pana la cei 32 de ani pe care-i am, eu am calatorit prin toata Europa, cred ca sunt putine locuri pe unde sa nu fi trecut, dar intr-un final mi-am dat seama: "omule, dar tu nu-ti cunosti in primul rand tara ta...". Iti spun cat se poate de sincer: eu concedii mai frumoase decat la noi in tara n-am facut nicaieri. Dupa o calatorie din asta prin munti, in care cunosc locuri noi, oameni noi, eu ma-ntorc mai bogat. Si inca ceva: cu cat am calatorit mai mult prin strainatate, cu cat am descoperit mai mult alte zone si alte culturi, cu atat mai mult mi-am spus: "Doamne, ce bine ca traiesc in Romania!...". Ma intorceam acasa, inca de la vama vedeam gropile din sosea, mizeria - nici n-ai intrat bine in tara ca si simti cum miroase mititelul si usturoiul -, dar eram fericit ca am ajuns. Cei care pleaca sunt nefericiti. Ei n-au reusit aici sau n-au fost lasati sa reuseasca si atunci aleg o cale de fuga. Trebuie sa-i plangem pe cei care pleaca si sa ne bucuram pentru cei care pleaca pentru o scurta perioada si se intorc. Fara a vrea sa pun vorbele astea pe un drapel, eu va zic: "Uite, sac! Mie-mi place tara asta, oamenii astia, cu pacatele lor cu tot. Iubesc pacatele lor! Si pentru asta, n-aveti ce-mi face!".
Bogdan Lupescu