Carte
Selectia Formula As
Iordan Chimet, "Iesirea din Labirint (Intrarea in Labirint, Iesirea... etc.)", Editura "Universal Dalsi" (tel. 021/420.59.04), 332 pag. Printre atatia impostori, printre cei care au capatat "curajul" de a spune ce credeau despre dictatura comunista abia dupa naruirea ei, printre atatia oportunisti galagiosi, Iordan Chimet reprezinta un personaj neverosimil de frumos. Existenta lui demna, dedicata ideii de libertate, este ea insasi o opera exemplara, iar faptul ca nu-si exhiba meritele morale si culturale tine de consecventa cu sine a altruistului. Poet, prozator, eseist, critic si istoric de arta, specialist in cultura americana (de la literatura la film si plastica), scenarist si traducator, Iordan Chimet (n. 1924) a fost si este mai cunoscut si mai apreciat in strainatate decat acasa, si asta pana in ziua de azi, fiindca destinul sau neobisnuit de curat ii stanjeneste pe conationali. Cartea de publicistica pe care v-o recomand (ar trebui sa fie, cred, o lectura obligatorie) aduna texte publicate in reviste culturale sau rostite la radio in ultimii 12 ani si a caror tema comuna e "soarta Artistului, a Intelectualului cu sau fara nume, predestinat sa existe si sa-si asume raspunderile intr-un veac absurd". O parte din aceste texte relateaza episoade cu caracter personal, dar de mare interes documentar pentru ceea ce a insemnat "rezistenta prin cultura". Rezistenta in care Iordan Chimet a intrat la 20 de ani, ca membru fondator al Asociatiei "Mihai Eminescu", ce se opunea ocupantului sovietic si ajuta elita romaneasca supusa exterminarii (episod descris pe larg in cartea lui Vasile Igna, "Subteranele memoriei", despre care am scris la aceasta rubrica). Intre 1948 si 1965, refuzand orice compromis, Iordan Chimet va trai in mare saracie, supravegheat de Securitate (dosarul lui, daca mai exista, sunt convinsa ca ar putea fi un document extraordinar). In perioada de destindere dintre 1963 si 1973 ii apar doua volume de poeme, romanul "Inchide ochii si vei vedea orasul" si o carte de capatai pentru generatia mea, minunea numita "Antologia Inocentei" (1972) ce aduna scurte poeme, proze si desene ale unor importanti scriitori din literatura romana si universala, insumate intr-un elogiu al puritatii, fanteziei si jocului, al libertatii spiritului. Unica in felul ei, considerata un eveniment international si premiata la Los Angeles, "Antologia..." l-a facut pe autorul ei din nou indezirabil regimului comunist. Datorita amplelor sale relatii epistolare cu mari scriitori straini (intre care si cehii disidenti din Carta 77, care ii tradusesera subversivul volum dedicat filmului popular american, "Eroi, fantome, soricei" din 1970), albumului "Grafica americana. Un autoportret al Americii" din 1976 si altei carti epocale, nedifuzate, din 1984, "America Latina. Sugestii pentru o galerie sentimentala" (in care, cu un uimitor curaj, denunta esenta maligna a dictaturilor), Iordan Chimet era urmarit de Directia a Ii-a, de... contraspionaj! El povesteste acum interdictia de a participa la decernarea "Nobelului american", Premiul literar Neustadt, din al carui juriu fusese ales sa faca parte in 1986 si, in acelasi an, emotionanta aventura a spectacolului "Go West", conceput de el la Biblioteca americana. Peste o mie de oameni s-au adunat atunci, invingandu-si teama de Securitate, in curtea cladirii si pe strada, intr-o manifestatie spontana. Sunt lucruri despre care nu se stie azi, in schimb cei ce au inventat si alimentat cultul lui Ceausescu umplu ecranele televizoarelor. Ar trebui sa cititi aceasta carte a lui Iordan Chimet, pentru a vedea ce inseamna cu adevarat o constiinta de scriitor in lupta cu demonii istoriei.
Dai Sijie, "Balzac si Micuta Croitoreasa chineza", roman, traducere de Daniela Boriceanu, postfata de Alexandru Calinescu, Editura "Polirom" (tel. 021/313.89.78), 204 pag. Unul din evenimentele literare ale anului 2000 in Franta, acest roman autobiografic scris in franceza de un cineast chinez in exil a primit o multime de premii, a fost ecranizat, tradus in 25 de limbi si a impresionat pe toata lumea. In trei vorbe, subiectul ar putea fi rezumat astfel: Balzac impotriva lui Mao. Despre ce e vorba? In 1971, in timpul revolutiei culturale, doi oraseni adolescenti, fii de doctori, sunt trimisi la "reeducare" intr-un sat sarac de munte. Suspectati de a fi "intelectuali" si "cu apucaturi burgheze", naratorul violonist si prietenul sau, Luo, sunt pusi la munci istovitoare si umiliti de primarul politruc analfabet si de satenii abrutizati, pe care reusesc totusi sa-i cucereasca povestindu-le filme nord-coreene de propaganda, precum "Fata care vinde flori" (a rulat pe vremea lui Ceausescu si la noi!). Miracolul se produce insa prin descoperirea la un coleg de reeducare dintr-un sat vecin, Ochelaristul, a unui geamantan plin de carti interzise de regimul maoist: traduceri in chineza din scriitori universali, precum Balzac, Flaubert, Dumas, Dostoievski, Tolstoi, Dickens s.a. Aceste carti reprezinta o revelatie pentru cei doi baieti, crescuti cu literatura schematica proletcultista si, de la un timp, doar cu celebra "Carticica rosie" a Marelui Carmaci. Balzac si ceilalti le dezvaluie o alta lume, profund umana, cu sentimente, dorinte si slabiciuni, cu aventuri, bucurii si drame. Cei doi baieti ii povestesc romanele si unei fete de care Luo se indragosteste, fiica unicului croitor din zona, ea insasi roaba a masinii de cusut. Cartile ii schimba Micutei Croitorese intr-atat gandirea, incat, spre disperarea lui Luo, isi paraseste satul pentru a-si cauta norocul intr-un oras mare. Literatura ii relevase faptul ca poate indrazni sa opteze, ca frumusetea ei e o comoara nepretuita.Adriana Bittel
Televiziune
De ziua lui Eminescu, Tvr 2 ne-a propus un "regal" cu titlul "Legenda continua..."
Intr-adevar, din multele - diferite ca valoare - emisiuni dedicate lui Eminescu cu ocazia aniversarii sale, poate ca cea mai demna de aplaudat - cu tot entuziasmul - a fost cea realizata de echipa formata din Lucia Negoita - scenarist-producator - si Eugen Todoran - regizor. "Moderatorul" acestei emisiuni - ca sa folosesc o expresie la moda, desi in acest caz s-ar potrivi mai degraba cuvantul "gazda" - a fost insusi Nicolae Manolescu. Pe un ton deloc "doct" si avand mai degraba aerul unui amfitrion usor emotionat de... "Subiect", Manolescu a pledat in rastimpurile dintre recitari pentru ideea ca Poetul este al fiecarei generatii, demonstrand intr-un mod deloc ex-catedra ca el, Eminescu, are, prin opera lui - nu numai poetica, ci si publicistica -, un mesaj mereu actual. Ca fiecare generatie vibreaza - daca nu in totalitate - oricum la o multitudine de sentimente pe care le emana opera eminesciana... Iar demonstratia acestei "teorii" a fost una de exceptie, intrucat atat Lucia Negoita, cat si Eugen Todoran au facut o selectie de poeme si au alcatuit o distributie de zile mari: Ion Caramitru, Ovidiu Iuliu Moldovan, Dorel Visan, Adrian Pintea, Valeria Seciu, Monica Davidescu, Irina Movila, Adriana Titieni. Superb filmati si luminati de directorul de imagine Emil Stan si asezati intr-un decor amintind de "Masa tacerii", actorii au stiut sa dea straluciri de diamant unor poeme antologice. Pe scurt, un regal pentru care atat realizatorii, cat si canalul 2 al Tvr, merita aplauze entuziaste (cu atat mai mult cu cat idioteniile, obscenitatile, trivialitatea si lipsa de decenta abunda in continuare pe micul ecran). In incheiere, una calda, una rece. Adica: felicitari pentru faptul ca realizatori profesionisti de rangul Luciei Negoita, poeta ea insasi, cu vreo sapte volume publicate de-a lungul anilor, e lasata sa-si faca meseria intr-un teritoriu in care incepe - vai! - sa-si faca loc impostura. Si: toate bune si frumoase, dar de ce a fost difuzata la o ora atat de tarzie aceasta emisiune aniversara - nu cumva sa o vada elevii si studentii ori iubitorii de cultura, telespectatori foarte multi la numar, dar care a doua zi, dis de dimineata, alearga la serviciu sau la scoala sau la facultate? Si... inca o intrebare: de ce nu i s-a facut un "promo" pe masura acestei emisiuni? Macar atat cat i se face... "sssssalamului sssasssesssc? (Ce-i drept, in cazul salamului, reclama o plateste "CrisTim". Pe cand aici platim noi, amaratii de abonati)...
Silvia Kerim
Dans
Un nou succes la Teatrul "Odeon"
- Sarea pamantului - Bolero. Regele pierdut -
Stagiunea trecuta am urmarit cu consecventa un proiect unic si indraznet - Dans La Odeon -, la incheierea caruia am conchis, printre altele, ca prestigiul unui teatru este dat si de siguranta cu care acesta se lanseaza in proiecte conexe artei teatrale, formandu-si un public de elita. Inca de la prima Gala extraordinara de dans, succesul a fost fulminant pot zice, fara nici un fel de exagerare, si toate celelalte Gale s-au mentinut la nivelul acesta. Continuarea proiectului in noua stagiune, evident cu noi dimensiuni, era necesara si chiar asteptata. Conducerea Teatrului "Odeon" a demonstrat din nou ca are fler si "mana buna" pentru spectacole de succes. In acelasi timp, trebuia surmontat si un handicap: reusita proiectului din stagiunea 2001-2002 impunea respectarea aceluiasi orizont de asteptare.
Spectacolul actual este structurat in doua parti, complet diferite ca stil coregrafic si muzical. El se deschide cu "Sarea pamantului" - consistenta reprezentare a vietii ca tesatura de ritualuri, pe care le regasim si in strafundurile omului modern. Coregrafia ii apartine Lilianei Iorgulescu, care a ales in mod inspirat ca suportul muzical sa fie unul folcloric. Pe langa implinirea coregrafica, fericita este intalnirea pe viu cu Grigore Lese, a carui arta rascoleste intotdeauna sensibilitatea ascultatorului. In "Sarea pamantului" au dansat Liliana Iorgulescu, Simona Creteanu, Alina Lazar, Claudia Codarleanu, Ramona Barbulescu, din Compania Contemp a Teatrului National de Opereta.
Cea de-a doua parte a spectacolului are cateva provocari: un titlu incitant, "Bolero. Regele pierdut", doi coregrafi straini, veniti special in Romania pentru aceasta creatie, muzica arhicunoscuta si "povara" unor coregrafii celebre. Coregrafii portughezi Claudia Martins si Rafael Carrico sunt impusi, in ciuda tineretii lor, pe scena dansului contemporan international. Amandoi au studiat la Escola Superior de Danca, amandoi au obtinut bursa de studii la Hoggenschool Dansacademie Tibourg, Olanda, amandoi au participat la concursuri si festivaluri internationale, obtinand premii importante (de altfel, cu Razvan Mazilu, protagonistul Boleroului, s-au cunoscut in Japonia, la Concursul International de Balet de la Nagoya), impreuna au infiintat Scoala de Dans TutuBallet, la Fatima - Portugalia. In foarte elegantul program de sala, Claudia Martins si Rafael Carrico declara ca spectacolul de la Odeon "e un mod contemporan de a vedea Boleroul (...). Nu facem coregrafie pentru aceasta muzica, ci o <<folosim>> pe ea in coregrafia noastra, din muzica ne vin idei, motivatii, putere, dar ideile noastre nu se lasa supuse de celebritatea partiturii." "Bolero. Regele pierdut" contureaza drama celui care si-a pierdut puterea, obstinatia cu care nu vrea sa o recunoasca, transformarea in mecanism aberant a existentei, slabiciunea - adevaratul chip al puterii. Toata aceasta complexitate de sugestii este redata prin talentul neobisnuit al lui Razvan Mazilu, care nu doar danseaza, dar joaca, interpreteaza teatral, in sensul bun: spectatorii raman cu flash-urile unui chip fracturat de confruntarea cu realitatea, din afara si launtrica. Intalnirea celor trei - dansator si coregrafi - este fericita; a rezultat o bijuterie coregrafica.
Spre deosebire de Galele stagiunii trecute, spectacolele din proiectul Dans La Odeon vor intra in repertoriul curent al acestei stagiuni. Si aceasta este foarte bine, pentru ca "Sarea pamantului" si "Bolero. Regele pierdut" sunt doua mari reusite ale primei intalniri cu dansul de la Teatrul "Odeon".Claudiu Ionescu
Teatrul "Nottara" ne ureaza...
"Sarbatori fericite!"
Nu, nu este vorba despre o felicitare de Craciun ajunsa cu intarziere pe adresa redactiei noastre. "Sarbatori fericite" este titlul recentei premiere a Teatrului de pe bulevardul Magheru, si anume al unei piese "bulevardiere", scrisa de un actor, scriitor, regizor si cineast francez, pe nume Jean Poiret. Traducand si adaptand piesa regretatului Jean Poiret - disparut din aceasta lume in 1992 -, regizorul de teatru si film Petre Bokor - inzestrat cu o remarcabila inteligenta artistica si cu mult umor - a stiut el prea bine ce face. La fel de bine a stiut si marele actor Mircea Diaconu, directorul actual al Teatrului "Nottara", atunci cand a programat in stagiunea actuala aceasta savuroasa comedie. Au stiut asadar amandoi, asa cum stim si noi, cata nevoie avem cu totii de un ras sanatos, un ras in cascade, un ras care sa ne mai domoleasca stresul de toate gradele, cu care ne incarca traiul zilnic. Unii, mai "carcotasi", vor zice, stramband fin din nas, ca... e o piesa bulevardiera, apasand pe nuanta peiorativa a notiunii. Da, e o piesa pur bulevardiera, in care quiproquo-urile abunda. E o comedie de situatii, petrecute in plin mediu burghez, un mediu in care nimic nu e luat in serios, in care suferintele se traiesc la nivelul epidermei. In care ironia e fina, in care nimic nu e gros... Erotismul nu depaseste granita bunului gust, iar forta seductiei nu devine personaj "porno". Ce-i drept, aflate in mana unui regizor de categoria a paisprezecea, calitatile piesei ar fi putut fi rasturnate. Spectacolul ar fi putut deveni un fel de... "Vacanta mare" petrecuta in Franta. Si astfel am fi asistat la un "show" dezgustator. Numai ca regizorul acestui excelent spectacol este Dinu Cernescu. Acel Dinu Cernescu - artist adevarat - caruia teatrul romanesc ii datoreaza spectacole antologice, precum "Hamlet" ori "Viziuni flamande" (prezentate candva tot pe scena Teatrului "Nottara") si care, cu unele indelungate "taceri", si-a continuat cu excelenta cariera, atat in teatru, cat si in televiziune. Si, iata ca Cernescu revine in forta cu acest spumos spectacol. El a stiut sa-si aleaga si colaboratori pe masura. In fruntea distributiei, Ion Dichiseanu. Un Dichiseanu care, la randul lui, are in spate o prodigioasa cariera teatrala si cinematografica. (Pentru tinerii nostri cititori sa spunem ca el a debutat in "Darcl?e", un excelent film biografic semnat de Mihai Iacob, care o avea in rolul titular pe regretata marea noastra actrita Silvia Popovici. Si sa mai adaugam faptul ca Dichiseanu a creat un magnific Antoniu in piesa "Antoniu si Cleopatra" de Shakespeare. Si cate si mai cate personaje indragite...)
In rolul fermecatorului Stephane, Dichiseanu are meritul de a-si aborda personajul cu oarecare distantare. Ba chiar si cu autoironie, reusind astfel o creatie care merita toate aplauzele noastre. Ca si restul distributiei - nume de prim rang ale teatrului: Diana Lupescu, Victoria Cocias, Anda Bejenaru, Anda Caropol, Viorel Comanici. Savurosi in roluri mai "mici" - Luminita Erga si Alexandru Gheorghiu. Iar in personajul Julie (un rol plin de "capcane", intrucat interpreta ar fi putut cadea in vulgar ori obscen chiar daca evolueaza sub ochiul atent al lui Cernescu) - tanara si frumoasa Crenguta Hariton. Bravo! Decorul, semnat de Sica Rusescu, precum si ilustratia muzicala datorata lui Madalin Cristescu, ne ofera o "baie" in plus de voie buna, de... parfum frantuzesc. Duceti-va asadar la "Nottara", ca sa radeti in hohote, sa va binedispuneti macar pentru cateva ore. Grabiti-va, pana nu ni se pune impozit si pe ras!S.K.