</b>
<b>Cristian Mungiu</b><b>"Prefer sa fac film in Romania decat sa traiesc comod in alta parte a lumii"
Intre cele mai bune filme straine ale anului 2002, ce vor fi prezentate la sfarsitul lunii ianuarie la sala "Elvira Popescu" din Capitala, se afla, pe un onorant loc trei, si o pelicula romaneasca: "Occident". Premiat ani de-a randul pentru scurt-metrajele sale, tanarul regizor Cristian Mungiu a dat anul trecut lovitura cu aceasta comedie spumoasa, cu accente amare. "Occident", filmul in care joaca atat actori tineri - Alexandru Papadopol, Anca Androne -, cat si binecunoscutii Dorel Visan, Tora Vasilescu, Coca Blos, Ioan Gyuri Pascu, a fost selectat la Festivalul de la Cannes, a castigat marele premiu al Festivalului de Film "Transilvania" de la Cluj si, dupa ce in toamna a cucerit publicul romanesc, facand sali pline, a pornit la atac pe piata de film internationala.
"In circuitul de festivaluri internationale, parcursul unui film poate dura doi ani. <<Occident>> a debutat in mai la Cannes, asa ca mai avem inca un an de participari la festivaluri. Luna aceasta voi merge cu filmul la sase festivaluri: la Palm Springs, in Statele Unite, la Tromse, in Norvegia, Wrtzburg - Germania, Trieste - Italia, Gteborg - Suedia si in Olanda, la Rotterdam, iar in februarie urmeaza Franta, Turcia, Maroc, Belgia, Bulgaria. Chiar daca imi reprezint in continuare acest film, nu ma impiedica nimeni sa merg mai departe, sa ma apuc de alt proiect, lucru pe care chiar l-am facut, fiind aproape de a scrie un nou scenariu. Imi insotesc filmul prin lume, atat pentru contactele importante pe care le pot stabili, cat mai ales pentru placerea de a fi in sala alaturi de un public care difera de la o tara la alta. Chiar si in Romania, reactia este diferita. Intr-un cinematograf de cartier, iese in fata mult mai bine partea comica a filmului, se rade zdravan, un public de 25-30 de ani este mult mai atent la toate subtilitatile care apar, in vreme ce un public de 50 de ani este foarte receptiv la partea sentimentala, emotionala a povestii. In Germania am fost primiti mult mai rece, spre deosebire de Salonic, unde am luat premiul publicului, care a avut o reactie extraordinara, ziceai ca suntem in Romania. Pentru mine, ca regizor al unor filme ce au o puternica latura comica, conteaza foarte mult publicul. Am vazut filmul de cel putin 25 de ori alaturi de spectatori, sunt foarte atent la reactiile lor. In strainatate si cel mai bine am fost primiti in Grecia si in Franta, la Cannes."
- Filmul tau a constituit una dintre surprizele placute ale prestigiosului festival...
- Am aflat cu mai putin de o luna inainte de inceperea festivalului ca am fost selectionati, iar lucrul asta ne-a ajutat foarte mult sa incheiem filmul. Le trimisesem o copie de lucru, care trecuse de preselectie. Incepuse festivalul si noi nu aveam gata montajul, am terminat totul cu doua zile inainte de proiectie, am lucrat intr-un stres mare, care mi-a cam taiat din tihna de a fi prezent la Festivalul de la Cannes. M-am calmat abia in dimineata proiectiei, cand am vazut in sfarsit filmul, dupa care, la ora 10, am avut proiectia pentru presa, o proiectie fabuloasa. Am participat la o sectiune noncompetitiva, "Quinzaine des R?alisateurs", si am fost considerati revelatia sectiunii, ceea ce a insemnat o performanta neasteptata pentru noi. Am avut patru proiectii cu sali pline, iar la final, "Occident" s-a aflat printre primele trei filme din randul carora s-a acordat Camera d"Or, premiul pentru filmul de lung metraj de debut al unui regizor. Dupa Cannes, au urmat premiile pentru cel mai bun film la festivalurile de la Cluj si Leeds.
- Practic, de unde a pornit povestea filmului? Cum ai pus cap la cap piesele mozaicului de intamplari si personaje din film?
- Am vrut sa scriu despre ceva care ma framanta, si in momentul in care am inceput prima varianta a scenariului, prin "92-"93, eram foarte preocupat de faptul ca pleaca din tara toata lumea si daca te incapatanezi sa ramai, ai sanse sa ajungi la fel de singur ca si cei care au plecat. Eu sunt din Iasi, si de fiecare data cand ajung acolo, aflu ca a mai plecat cineva. Pana in "99, cand am rescris scenariul, am adunat povesti diferite despre emigrare, astfel ca cel putin trei sferturi din cele petrecute in "Occident" sunt adevarate, intamplari traite de mine sau auzite de la altii. Filmul impleteste trei povesti principale, cu un fir narativ comun, care se petrec in aceeasi saptamana, cu personaje ale caror trasee in viata se intretaie. Personajele principale dintr-o povestire devin secundare in cealalta. Si in filmele mele de scurt metraj, de zece, cincisprezece minute, am avut aceasta tendinta, de a suprapune mai multe planuri si povesti.
- Are filmul tau o morala?
- Morala e prea mult spus; filmul are un miez, nu neaparat o concluzie. Cred ca o poveste cu adevarat buna isi prezinta singura morala. In chestiunea asta a emigrarii, niciodata nu poti spune cine are dreptate si cine n-are. Nu-mi plac filmele in care la un moment dat unul din personaje iese in fata si spune clar si raspicat parerea realizatorului.
- Tu ti-ai pus problema emigrarii?
- Suntem aici, la masa, si stam de vorba, nu? Asta inseamna ca am facut o alegere. Cred ca toti romanii pana in 40 de ani s-au intrebat macar o data daca ar fi mai bine sa plece din tara. Eu ma intreb destul de des. Deocamdata insa, pozitia mea este foarte clara. Am luptat mult sa ajung sa fac film, si pentru mine este mult mai important sa fac meseria care-mi place decat sa traiesc comod in alta parte. Asta nu inseamna ca traind aici nu ma enervez rau, de zece ori pe zi, din cauza birocratiei si a problemelor pe care le stim cu totii. Dar incerc sa schimb ceva. Nu mare lucru prin film, caci nu cred ca rostul filmelor e acela de a face lumea mai buna. Dar prin atitudine. Cred ca daca ai o atitudine buna, esti sincer si rectiliniu, poti transmite starea asta, poti face un lucru bun. Iar in ceea ce priveste filmele, am vazut oameni care dupa ce au ras pana la capat au iesit putin ingandurati din sala. Daca s-au gandit macar cinci minute la partea serioasa a filmului, eu sunt multumit. Este o reactie care-mi place.
- Spui ca ai avut de luptat pana sa ajungi regizor de film. Asta ti-ai dorit dintotdeauna sa devii? A fost un drum lung pana aici?
- La 18 ani ma intrebam daca pot sa fac asta, sa fac film, iar acum, la 33 de ani, am ajuns la primul meu film de lung-metraj. Poate 15 ani nici nu e asa de mult. Eu, daca am avut o preocupare constanta, aceea a fost scrisul. Prin oracolul din liceu, cand ajungeam la intrebarea "Ce vrei sa devii?", ma vedeam deja scriitor cu barba, la gura sobei. Am scris proza, am lucrat ca jurnalist si continuu sa scriu si astazi. La sfarsitul lunii, in cadrul festivalului de la "Elvira Popescu", voi lansa o carte virtuala, pe net, cu scenarii scrise de mine. Pana acum, mi s-a potrivit mai bine sa scriu pentru film, sa scriu in imagini. Mi se pare ca s-a rotunjit destul de bine si, cat o sa am rabdare sa caut bani pentru filme - ceea ce-i cel mai obositor -, o sa raman regizor.
- Sa incheiem intr-un ton... bland. Ce mai inseamna, intre doua avioane si in focul cautarilor regizorale, Iasul, orasul tau natal?
- Iasul mai inseamna pentru mine un singur lucru: ai mei. Parintii, bunicii, casa in care am locuit, o casa care, spre deosebire de amarata de garsoniera in care stau acum, este imensa, are curte, flori, animale. La Iasi merg de Pasti, de Craciun si doua saptamani vara, stau cu cainii mei in gradina, un loc care te indeamna la lenevie si care-mi place foarte mult. Cine stie, poate la 70 de ani, acolo imi voi face veacul. Am avut marea bucurie sa fac o premiera a filmului in Iasi, unde am ajuns cu actorii, cu echipa, si a fost asa cum imi imaginam eu ca erau turneele de film prin tara in anii "70. Am fost primit cu cuvinte oficiale, ca "fiul Iasului s-a intors acasa", si am avut parte de o atmosfera entuziasta. A fost, de altfel, singurul loc in care am dat mai multe autografe decat Gyuri Pascu.Iulian Ignat