Monologuri cu scriitori
Alex. Stefanescu
Visez sa ma simt acasa in Romania...
Nu pot sa uit o seara frumoasa de vara, petrecuta acum cinci sau sase ani la Bruxelles, intr-o piata din centrul orasului, dominata de o veche catedrala. Erau acolo multi tineri imbracati neglijent, dar curat, care se distrau intr-un mod simpatic. Cand unul dintre ei urca pe o estrada si juca timp de cateva minute rolul de artist, cantand, recitand versuri sau dansand, ceilalti il aplaudau frenetic sau radeau - fara nimic rautacios - de stangacia lui. La restaurantele din apropiere, cu mese asezate sub cerul liber, maturii mancau si beau in tihna, serviti de chelneri plini de solicitudine si discreti. Totul era demn de incredere si pasnic. Muzica - nezgomotoasa, dar o adiere de muzica - te indemna sa visezi.
Ma uitam cu invidie la belgienii care se simteau acasa la ei si se bucurau fara griji de o seara frumoasa de vara. Erau in deplina siguranta. Stiau ca mancarurile si bauturile de pe masa nu sunt falsificate, ca bancnotele din buzunare nu li se devalorizeaza de la o ora la alta, ca tinerii din piata sunt bine crescuti si nu vor deveni agresivi sau indecenti. Mai stiau ca nu exista in preajma lor hoti de buzunare care sa le pandeasca fiecare miscare si, in eventualitatea ca totusi ar exista, exista si politisti care vegheaza.
Ce mult imi doresc sa ma simt si eu in Romania ca belgienii in Belgia! Deocamdata, nu exista in lume o tara a mea. In Belgia ma simteam strain, pentru ca nu aveam amintiri comune cu cei de acolo. Dar si in Romania ma simt strain, cu toate ca sunt foarte legat sufleteste de romani. Stilul de viata de aici ma face sa am permanent starea de spirit a unui intrus.
Hotii si cersetorii ma asediaza pretutindeni, pe strada, in magazine sau in autobuze. Automobilistii claxoneaza asurzitor, circula haotic sau parcheaza la intamplare, blocand circulatia. Tinerii vorbesc murdar (de fapt, nu vorbesc, ci urla) la jumatate de metru de mine, ca si cum as fi un copac, nu un om. Pe unele strazi ma ataca in haita cainii, inraiti de foame si de frig.
In ceea ce ma priveste, fac tot ceea ce trebuie pentru ca atmosfera sa fie placuta. Sunt politicos si binevoitor, imi indeplinesc cu seriozitate si la timp obligatiile profesionale, nu fur, nu fac scandaluri, nu arunc labartate coji de banane de la etajul la care locuiesc in capul trecatorilor. Dar cumintenia mea trece neobservata si se ineaca intr-un ocean de dezordine si brutalitate.
Asta astept de la anul 2003. Sa vad in sfarsit ca incepe sa se schimbe ceva in bine in tara mea. Ca apar primele semne ale unei vieti civilizate. Sunt convins ca exista si altii ca mine, care isi fac datoria tacuti, fara sa-i remarce cineva. In ei mi-e speranta. N-as vrea sa mor inainte de a ma simti acasa in Romania.
Muzica
La aniversare: Corul Preludiu - 30 de ani!
Un eveniment in viata culturala poate fi socotit faptul ca un cor - Corul Preludiu - implineste "venerabila" varsta de treizeci de ani! Pe "actul de nastere" al corului este marcata data primului concert, 1 noiembrie 1972, sustinut pe scena Casei de Cultura a Studentilor. Format la initiativa dirijorului Voicu Enachescu, un muzician de exceptie, dublat de un manager foarte bun, corul de camera Preludiu si-a mentinut, in toti acesti ani, profesionalismul. Voicu Enachescu a slefuit din talentul coristilor sai un instrument muzical desavarsit. Repertoriul corului Preludiu, imbogatit cu fiecare an, insumeaza peste 300 de lucrari de muzica clasica, preclasica, romantica, lucrari vocal-simfonice, muzica romaneasca, lucrari de muzica bizantina, muzica religioasa, colinde si cantece de Craciun, cantece din muzica popoarelor.
Calitatea deosebita a corului a favorizat, pe de-o parte, colaborarea cu voci renumite, pe de alta parte, aparitia unor lucrari muzicale create de compozitori romani special pentru Preludiu. "Vocea" Preludiului a fost auzita si la Manastirea Rohia ori la Caramidarii de Jos, dar si in Sua, Spania, Portugalia, Germania, Franta, Olanda, Slovacia, Slovenia, Azerbaidjan, Gruzia, China; peste tot, Preludiu a fost consecvent cu sine, facand din perfectiune o carte de vizita. De altfel, acest lucru se poate constata si din numeroasele prezente ale corului la festivaluri nationale si internationale; se poate constata, de asemenea, din premiile pe care constant le obtine, onorand Centrul National de Cultura "Tinerimea Romana", al carui component este din 1990, si facand cinste vietii noastre culturale.
Pentru a marca aceasta frumoasa aniversare intr-un mod specific, dr. Grigore Constantinescu a sintetizat "viata" acestei formatii muzicale intr-o carte superb intitulata "Trei decenii cu muzica", aparuta la Editura "Ares". Volumul, al carui subtitlu este concis-semnificativ - Corul Preludiu 1972-2002 -, este cronica formarii si a cizelarii, cronica eforturilor si a succeselor, a muncii sisifice cu vocea fiecarui corist pentru a obtine sonoritatea limpede a ansamblului, a spiritualizarii de la concertele religioase, a bucuriei dupa castigarea unui premiu... Sunt astfel cuvintele cu care Grigore Constantinescu incheie volumul dedicat Preludiului: "Ce inseamna trei decenii? Nu va poate raspunde decat cel care, traind in preajma acestor artisti, iubindu-le muzica, se straduieste sa-i cunoasca din ce in ce mai bine. Fireste, niciodata destul... Ei insisi, coristii si creatorul Preludiului, reprezinta subiectul, traitorii aventurii prin lumea cantului. De cealalta parte insa, exista ascultatorii, admiratorii, cronicarii...". Evident, treizeci de ani de existenta pentru o formatie culturala reprezinta o cifra demna de luat in seama. Treizeci de ani de existenta la cotele inalte ale valorii reprezinta pentru corul Preludiu si pentru creatorul si dirijorul sau, Voicu Enachescu, un loc de frunte in istoria muzicii romanesti.Claudiu Ionescu
Carte
Selectia Formula As
Silvia Kerim, "Vedere din Parfumerie", editia a Iii-a, revazuta si adaugita, Editura "Minerva" (tel. 021/330.88.08), 176 pag., 39.000 lei. Chiar daca ati citit una din editiile precedente ale acestei carti exceptionale, va sfatuiesc sa o reluati in aceasta versiune "adusa la zi", imbogatita cu noi capitole, cu ilustratii si costand incredibil de putin fata de calitatea tipografica si fata de preturile actuale din librarii. Iar daca n-ati citit-o pana acum, va asigur ca e o lectura care nu are cum sa nu placa tuturor categoriilor de cititori. Sa nu fiu banuita de subiectivism fiindca Silvia Kerim e colega noastra: traducerea engleza a cartii are succes si in strainatate, editia I a fost distinsa cu Premiul Uniunii Scriitorilor, iar criticii, chiar si cei mai chichiriciosi, au apreciat la superlativ volumul. Caci Silvia Kerim este, din multe puncte de vedere, o fericita exceptie. De obicei, femeile superbe, dupa o anumita varsta se acresc egoist, cad in ridicol, neacceptand evidenta, dusmanesc valurile noi de tinerete triumfatoare. Cu autoarea acestei carti, una din marile frumuseti ale Bucurestiului decenii la rand, nu s-a intamplat asta, fiindca infatisarea seducatoare a fost dublata de inteligenta, umor, fantezie, talent literar. Si mai ales a fost inzestrata cu un suflet mare, in care bucuria de a trai a invins incercarile grele, adversitatile, mizeriile ce i-au fost date. Acest suflet incapator isi pune amprenta pe fiecare pagina a Parfumeriei - o carte despre iubire, in primul rand. Iubirea pentru o casa - cea in care autoarea s-a nascut si in care locuieste si azi, pentru un cartier, pentru animale si copii (fie binecuvantati), pentru arbori si flori, pentru arta si artisti (carora locatara Parfumeriei le-a consacrat cariera ei in radio, cinematografie si presa). Si totusi, cartea nascuta din iubiri (adesea ranite) nu e dulceag-sentimentala, inteligenta artistica mentinand-o pe autoare intr-o zona nici reportericeasca, desi scrie numai despre intamplari reale, nici literaturizanta, desi e vorba despre destine romanesti, fie ele ale caselor sau ale oamenilor. Originalitatea "vederii" e data de selectarea cu "ochi muzical" a unor secvente semnificative pentru contextul politic si social, montate pe un suport afectiv de un om caruia ii pasa de tot ce e in jur. Care isi recunoaste cu sinceritate lasitatile si cu jubilatie implinirile, convins ca marturia lui poate ajuta la intelegerea unei epoci. Spre deosebire de majoritatea memorialistilor, Silvia Kerim nu urmareste sa lase o imagine "frumoasa" despre sine, isi ascunde cu modestie meritele, nu e egotista si scrie numai despre ceea ce crede ca ar fi de interes si pentru altii, care se identifica in trairile ei sau afla de la sursa ce a insemnat la nivel individual Bucurestiul anilor 40, cel din anii ceausisti ai demolarilor de case si biserici, zilele de 21-22 decembrie 1989 sau dezamagirile ce au urmat euforiei. "Vedere din Parfumerie" e o carte buna de daruit tinerilor.
Dai Sijie, "Balzac si Micuta Croitoreasa chineza", roman, traducere de Daniela Boriceanu, postfata de Alexandru Calinescu, Editura "Polirom" (tel. 021/313.89.78), 204 pag. Unul din evenimentele literare ale anului 2000 in Franta, acest roman autobiografic scris in franceza de un cineast chinez in exil a primit o multime de premii, a fost ecranizat, tradus in 25 de limbi si a impresionat pe toata lumea. In trei vorbe, subiectul ar putea fi rezumat astfel: Balzac impotriva lui Mao. Despre ce e vorba? In 1971, in timpul revolutiei culturale, doi oraseni adolescenti, fii de doctori, sunt trimisi la "reeducare" intr-un sat sarac de munte. Suspectati de a fi "intelectuali" si "cu apucaturi burgheze", naratorul violonist si prietenul sau, Luo, sunt pusi la munci istovitoare si umiliti de primarul politruc analfabet si de satenii abrutizati, pe care reusesc totusi sa-i cucereasca povestindu-le filme nord-coreene de propaganda, precum "Fata care vinde flori" (a rulat pe vremea lui Ceausescu si la noi!). Miracolul se produce insa prin descoperirea la un coleg de reeducare dintr-un sat vecin, Ochelaristul, a unui geamantan plin de carti interzise de regimul maoist: traduceri in chineza din scriitori universali, precum Balzac, Flaubert, Dumas, Dostoievski, Tolstoi, Dickens s.a. Aceste carti reprezinta o revelatie pentru cei doi baieti, crescuti cu literatura schematica proletcultista si, de la un timp, doar cu celebra "Carticica rosie" a Marelui Carmaci. Balzac si ceilalti le dezvaluie o alta lume, profund umana, cu sentimente, dorinte si slabiciuni, cu aventuri, bucurii si drame. Cei doi baieti ii povestesc romanele si unei fete de care Luo se indragosteste, fiica unicului croitor din zona, ea insasi roaba a masinii de cusut. Cartile ii schimba Micutei Croitorese intr-atat gandirea, incat, spre disperarea lui Luo, isi paraseste satul pentru a-si cauta norocul intr-un oras mare. Literatura ii relevase faptul ca poate indrazni sa opteze, ca frumusetea ei e o comoara nepretuita.Adriana Bittel