Parintele Ion Popescu de la Biserica Icoanei"Craciunul este sarbatoarea celuilalt"
In postul Craciunului, usa Bisericii Icoanei e mereu deschisa. Ingenuncheati, cu fruntile plecate, oamenii asculta rugaciunile de dezlegare. E timpul marturisirii, al spovedaniei. In reculegere si cu luare-aminte, credinciosii se pregatesc de sarbatoare, punand ordine in ganduri si primenind crestineste camara sufletului. Undeva, in spate, icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului aminteste tacut despre miracolul intruparii, despre bucuria fara egal a sperantei, a mantuirii.
- Asa cum se intampla intotdeauna in preajma Craciunului, toata lumea e prinsa in vartejul pregatirilor de sarbatoare. Pe strazile deja impodobite stralucitor se simte o agitatie tonica, optimista. Ca in nici un alt moment al anului, ne gandim la cei dragi, la familie. E frumos, e aparte, dar nu cumva, in graba noastra, am inceput sa pierdem sentimentul autentic, crestin, al Craciunului? Nu cumva transformam aceasta sarbatoare intr-un pretext de mancare, de veselie, de afisare a bogatiei?
- Bine ar fi sa nu ne oprim doar la manifestarile exterioare ale bucuriei. Fara intelegerea dimensiunii ei spirituale, nici o bucurie nu e intreaga. Nasterea Domnului e o sarbatoare a darurilor. Daruind, omul intra in comuniune cu altul. In felul acesta, regasindu-ne in ceilalti, inaintam - putin cate putin - in Dumnezeu, ne dezmarginim asemeni Lui, asemeni Mantuitorului, Care, prin intrupare, a consimtit sa devina frate cu noi. Prin El am devenit fiii aceluiasi Tata. Orice dar e miraculos. Daruind ne imbogatim pe sine. Ne confirmam parteneri de dragoste cu Hristos.
"Pentru cei singuri, sarbatoarea e pustiul anului"
- Pana sa ajungem la aproapele, ar trebui sa incepem cu noi. Cum putem sa fim mai buni? Ce trebuie sa facem mai intai?
- Trebuie sa avem o motivatie personala si sa intelegem sensul profund al iubirii. Nu e usor. Adeseori, ii intreb pe tinerii care vin in biserica sa se casatoreasca: cu ce gand fac acest pas? Ce anume asteapta de la casatorie? Cu mici exceptii, primesc un singur raspuns: "Vreau sa fiu fericit". E normal ca cineva sa-si doreasca fericirea. Pe mine insa acest raspuns ma intristeaza. Nu aceasta este calea. In casnicie, trebuie sa pleci de la dorinta fierbinte sa-l faci pe celalalt fericit, nu pe tine. Numai in comuniune atingi aceasta stare. Doar fericirea altuia te fericeste cu adevarat. Da, fericirea si darnicia se invata, se educa. Sa incepem ziua cu un gand apasat: "Ce sa fac pentru fericirea aproapelui meu?", iar seara sa ne culcam, gandindu-ne ca fericirea noastra trece prin inima altuia. Avem modelul si invatatura lui Hristos. El a venit in lume sa ni se daruiasca noua si acest dar ne va insoti pana la sfarsitul veacurilor prin taina de negrait a impartasaniei. Cum spune Sfantul Maxim Marturisitorul, Iisus Hristos nu a coborat, ci a venit sa ridice lumea. Sa invatam bunatatea prin Hristos. El este model, scop si cale. El este, deopotriva, si puterea de a pasi pe aceasta cale. Bucuria daruirii se educa. Incepi cu daruri mici, pana ajungi sa te daruiesti pe tine insuti. Te oglindesti in aproapele tau prin dragoste, pana ajungi sa traiesti prin altii. Societatea noastra nu e fericita tocmai din aceasta cauza. Sunt prea multi egoisti in jur. Egoismul vine din prea multa avere sau din prea multa saracie. Daca nu vom iesi unii spre altii, nu vom fi in veci fericiti. Cum sa te retragi in saracia ta? Ce gasesti acolo? Bucuria unei mame nu e in sine, ci in surasul fericit al copilului. Cheia fericirii nu este eul, ci celalalt. Craciunul este sarbatoarea celuilalt. Nu intamplator, pentru oamenii singuri, cele mai grele zile sunt zilele de sarbatoare. Vrei sa te oferi si nu ai cui. Vrei sa primesti si nu ai de la cine. Pentru cei singuri, sarbatoarea e pustiul anului.
- Craciunul este in primul rand o sarbatoare a familiei...
- Familia romana de astazi e cam trista. La spovedanie, multi se plang de acelasi lucru: nu mai comunica cu familia. Fiecare se retrage in camera lui, cu tabieturile, cu televizorul lui. E o mare primejdie. Nu mai comunicam cu Dumnezeu, ci cu aparatele. In principiu, Biserica nu e impotriva tehnicii. Conteaza cum o folosesti. Ce castig spiritual, sufletesc ai de pe urma aparatelor? Daca prin ele pierd legatura cu semenul meu inseamna ca pierd legatura cu mine insumi. Si asta e foarte grav. E un semn de dependenta si, dupa cum se stie, dependenta e robire. Nimic din ceea ce este dat nu e rau. Rea este robia. Sfantul Ioan Gura de Aur spunea: "Nu vinul e rau, ci betia". Folosit fara masura, televizorul ajunge sa ne adoarma constiinta, sa ne insufle ganduri si dorinte straine, sa ne ofere o realitate imaginara si inconsistenta, indepartandu-ne de la problemele noastre reale. Am totusi incredere in intelepciunea oamenilor, in justa lor masura. Nu intamplator, sondajele arata ca cei mai multi romani cred in Biserica, nu in televiziune.
"Stai zece minute cu ochii inchisi si ai sa te bucuri, apoi, ca vezi"
- Lumina Craciunului ar trebui sa potoleasca in noi glasul nemultumirilor de tot felul. Nu poti astepta sarbatoarea incrancenat...
- Important e sa ne straduim. Sa avem rabdare si sa privim mai cu luare-aminte in jur. Multi credinciosi vin la biserica si se plang ca au pierdut o casa la proces, ca au fost trecuti in somaj. Uita, in schimb, sa multumeasca pentru ceea ce au. Daca mergi intr-un spital, vei pretui ca esti intreg si sanatos, ca ai doua brate cu care poti lua totul de la capat. Incearca sa stai zece minute cu ochii inchisi si ai sa te bucuri, apoi, ca vezi. Un nemultumit nu e un bun crestin. Biserica Icoanei intretine o "casa protejata" pentru nevazatori. Unul dintre acesti nevazatori ma emotioneaza mereu prin puterea pe care o are de a incuraja pe alti credinciosi, care vin sa isi planga necazul in fata icoanei. Cel mai tare ma impresioneaza cei care isi depasesc conditia. Ei au nadejde. Au credinta, au suport spiritual.
- In afara staruintei de a fi mai buni, ce ne mai trebuie pentru a intampina cum se cuvine Sarbatorile?
- Orice sarbatoare este un popas. Bine ar fi sa zabovim putin si sa luam aminte. Sa ne uitam in urma la ce am facut peste an, dar sa privim si inainte. Sa avem o privire critica, dar si optimista. Sa ne fixam tinte precise. Nu exista crestin adevarat fara tinta. Crestineste vorbind, ne mai trebuie cumpatare. De ce tot acest fast exterior? De ce sa dam ultimii bani pe globuri si poleiala? Nu mai bine vom folosi energiile noastre pentru o impodobire interioara? Sa ne propunem deci ca toata viata noastra sa fie o sarbatoare. Raiul va fi o cina care nu se va mai termina. Sa transformam sarbatoarea Craciunului intr-o pregustare a bunatatilor viitoare. Sa ne mai gandim apoi ca nu toti au parte de bucurii. Doar apropiindu-te de suferinta altuia te vei bucura de ceea ce ai. Si ar mai fi ceva, care ma doare, ca preot. Observ ca unii credinciosi se limiteaza doar la forma exterioara a pietismului. Altii folosesc slujbele bisericii in mod egoist. Foarte multe acatiste cer rezolvari urgente, cer unele avantaje. Il pun cumva pe Dumnezeu la dispozitia lor. De ce Ii dictez, de ce Ii impun lui Dumnezeu voia mea? In loc sa ma inalt eu, Ii cer lui Dumnezeu sa coboare. Ar trebui insistent sa repetam rugaciunea imparateasca: "Faca-se voia Ta". El stie mai bine ce ne este de folos pentru mantuire. Daca revendic, am pierdut enorm.
"Sa ne purtam ca si cum Hristos ar fi langa noi!"
- Cineva de la Manastirea Ciolanu spunea cu tristete: "L-am ingradit pe Dumnezeu in biserica. Cand mergem acasa, uitam de El, ne vedem de ale noastre"...
- Intr-adevar, uitam ca Dumnezeu este peste tot. Oriunde - pe strada, in familie, la serviciu - ar trebui sa ne purtam ca si cum Hristos ar fi langa noi. Asta ne-ar domoli pornirile, ne-ar face mai retinuti, mai ingaduitori cu ceilalti. In unele sate, taranii pun la masa un tacam in plus pentru Hristos. Dumnezeu e mereu cu noi. Trebuie doar sa constientizam acest lucru. De aici pleaca blandetea si bunatatea. Mana mea sa fie perna pentru un cap obosit, vorba mea o mangaiere pentru un suflet ranit. Beneficiarul sunt chiar eu. Abia atunci Dumnezeu ma ia in brate, sub aripa Lui protectoare. Important e sa ies din conditia de victima si sa nu acuz pe altii de propriile mele slabiciuni si pacate. Oamenii au o nevoie disperata nu de bunuri, ci de afectiune. E foarte important sa simti ca cineva e de partea ta, sa imparti necazul cu aproapele tau. Se intampla ca la spovedanie nu mai apuc sa dau sfat credinciosului si el pleaca linistit, eliberat. Nu conteaza neaparat ce spun eu, ci faptul ca l-am ascultat. O privire, un gest de mila sau de incuviintare face cat un intreg discurs.
- Ce le doriti cititorilor nostri de sfintele Sarbatori?
- Le doresc sa petreaca bucuria Craciunului in sufletul lor si sa aiba puterea de a face fericita cel putin o persoana. Sa caute si sa gaseasca motive de iubire, caci numai prin iubire pot ajunge aproape de Dumnezeu. Iubirea se dobandeste exersand si se sporeste cand o imprastii. Cum spunea parintele Arsenie Boca: "Dumnezeu ii ia pe fiecare in inima Lui. Atunci, cum poti sa urasti pe cel care sta in inima lui Dumnezeu?". Sa repetam mereu dimpreuna cu Apostolul: "Daca dragoste nu e, nimic nu e".
Sorin Preda
Fotografii de Petre Cojocariu