Societate

Redactia
Gabriela MelinescuLumina din intunericul lumii. - Egal de frumoasa si talentata, Gabriela Melinescu a parasit Romania pentru a se stabili in Suedia. Un pogon de magie si stralucire s-a pierdut prin plecarea ei. Poeta de exceptie, muza inspiratoare mult pretuita si iubita de Nichita Stanescu, caruia...

Gabriela MelinescuLumina din intunericul lumii

- Egal de frumoasa si talentata, Gabriela Melinescu a parasit Romania pentru a se stabili in Suedia. Un pogon de magie si stralucire s-a pierdut prin plecarea ei. Poeta de exceptie, muza inspiratoare mult pretuita si iubita de Nichita Stanescu, caruia i-a fost un timp tovarasa de viata, si-a lasat tiparul fapturii sale in sufletul prietenilor si cititorilor ei. Din fericire, de la o vreme Gabriela Melinescu se intoarce acasa prin carti de memorii, romane si numeroase traduceri din limba tarii care a adoptat-o, recunoscandu-i statutul artistic si cultural. In pragul Craciunului, "zana calatorita pe-o stea" ne daruieste o evocare tulburatoare, a unor sarbatori care nu si-au pierdut lumina si taina, in ciuda timpului care a trecut -

Pletele mamei

Craciunul a fost si este mereu marea sarbatoare a copiilor, simbolizand nasterea unui timp nou, dupa o perioada de efort si indurare.
Bucuria Craciunului nimeni n-o poate stinge din viata, e o bucurie secreta in corp si suflet, crunt incercata sub vitregia istoriei, mai ales pentru oamenii care au trait inrobiti dupa Cortina de fier, obligati sa adopte ateismul ca "religie noua". Dar si in zilele noastre, libertatea a adus un nou dusman al bucuriei Craciunului: comercialismul, incultura materialismului, teroarea de a pieri in mijlocul maselor de oameni innebuniti de obligatia de a cumpara si a vinde tot ce se poate cumpara si vinde: adica totul.
Pentru mine, Craciunul din creier si din inima este mereu legat de o imagine eterna din primii ani in care am aparut pe pamant. Era un timp plin de angoasa, foamete si frica de a pieri sub jugul in care toate popoarele din imperiul rosu gemeau. Era dupa un razboi ingrozitor, din care Romania iesise ranita si umilita de moarte, in lanturile care-i vor atarna greu, decenii intregi.
Eram in bratele tatalui meu Ioan si el tocmai desfacea ziarul pe care mama il cumparase iesind in gerul naprasnic. Totusi, ea suradea cu obrajii rosii de frig, frecandu-si mainile: avea o veste foarte buna. Frizerul din colt, care facea si peruci, ii cumparase cozile ei groase si lucitoare, ca doi dintre serpii din capul Gorgonei. De sub basmaua pe care o purta, in locul cozilor de taranca de la Valeni-Muscel, au aparut pletele negre. Tata a pus ziarul pe masa si n-a spus nimic. Mama a scos din sacosa ei tot felul de pachete si o sticla de vin pentru tata. Atunci am vazut pe prima pagina a ziarului o fotografie colorata: Fecioara cu pruncul, o icoana de Craciun, poate ultimul ziar in care se mai publicau imagini religioase. Am aflat ca acea femeie din poza se numeste Maria, exact ca si mama, si ca ziua fericita in care ne aflam se numeste Craciun, exact ca numele de fata al mamei: Maria Craciun. Mi se parea atat de neobisnuit ca mama mai avea un alt nume, altul decat cel cu care eu o chemam, si ca toata familia ei poarta numele unei sarbatori in care ea avusese noroc sa-si vanda parul si sa ne cumpere cadouri si gaz, atata gaz, incat sa aprindem toate lampile in cinstea copilului din bratele acelei Marii din ziar, acel Iisus care ne va salva pe toti de la moarte, desi era numai un prunc, dar cu puteri miraculoase, ca si ziua trista de Craciun pe care hazardul o transformase intr-o zi nespus de fericita.

Unchiul din Italia

Mai tarziu, exista o alta imagine in care eu si sora mea, Tatiana, ne pregateam sa ne ducem cu Mos Ajunul. Afara era inca noapte si viscolea, nu existau partii si zapada se transformase la suprafata intr-o oglinda lucitoare. Peste paltonasele noastre aveam pungile de Mos Ajun, brodate frumos de mama si pe care le tineam strans, ca nu cumva vantul sa ni le ia si sa le faca sa zboare peste nametii de zapada. Parintii ne sfatuiau sa nu iesim, sa mai asteptam putin, viscolul biciuia ferestrele noastre si fitilul lampilor flutura. Dar noi eram atat de dornice de aventura, de a canta nu numai "Buna dimineata la Mos Ajun", ci si cantecul nou, in latina, "Venite adoremus", pe care unchiul Umberto Pescamossa, sotul matusii Elena, se straduise sa ne faca sa-l invatam, putin timp inainte de a muri de o hemoragie intestinala. In amintirea lui voiam sa iesim in frig si sa cantam pentru vecinii nostri "cantecul lui", venind din tara lui, Italia, din care el ne aducea mereu cadouri eterne: medalioane de aur si argint cu Madonna, ciocolata cum nu mai mancasem pana atunci si obiecte facute de mainile lui de inginer constructor, ca masuta cu doua banci, care zbura prin aer, plasandu-se in toate colturile gradinii noastre pline de gutui. Bucuria noastra avea atunci un fond profund de melancolie, pentru ca moartea unchiului Umberto ne adusese ideea ca intunericul lumii poate sa navaleasca peste lumina noastra, bucuria de care totusi nu ne puteam desparti, orice s-ar fi intamplat...
Ne intorceam obosite, eu si sora mea, cu buzele vinete de atata colindat, dar cu inima usoara, ca-i cantasem celui disparut cantecul tarii lui, bucurandu-i pe altii, primind de la vecinii nostri saraci, nuci, mere, covrigi si chiar si cativa banuti, pentru a-i da mamei un mic cadou, in urma colindatului nostru, in care traisem fara sa stim misterul vietii, al disparitiei si al reintoarcerii, prin primenirea timpului si a anului care se pregatea sa moara. O victorie adusa de un prunc nascut intr-o iesle din Bethleem.

Nichita si aburul lumanarilor

Si iata o alta imagine, un alt Craciun din caleidoscopul trecutului: sunt cu Nichita, de curand mutati pe Aleea Romancierilor, din mansarda doamnei Lidia Unanian. Pe masa lunga de stejar masiv fumega o colina de cartofi prajiti, inconjurata de multe borcanase cu pickels. Sticla de sampanie are un guler rosu, in frapiera plina cu gheata, paharele sunt aburite, in asteptare. Camera in care ne aflam era dreptunghiulara, cu toti peretii acoperiti de icoane vechi pictate pe glaja, lucind misterios. Icoana sfantului Basarabov, chipul sau scos din platosa de argint ne binecuvanteaza. Se aude soneria si usa se deschide larg, sunt prietenii si vecinii nostri: poetul Ion Draganoiu si Ruxandra Garofeanu, care tine in maini un "trandafir", un cozonac elegant, cum numai un critic de arta stie sa faca. Ne asezam la masa solida, formand parca o cruce cu brate mari. Dopurile multor sticle de sampanie puncteaza toata seara veselia noastra. Vorbim pana cand apar zorile, cu fetele aprinse si frumoase in lumina lumanarilor. Despre ce? Nu-mi amintesc decat numele lui R?n? Descartes, despre a carui inima (ingropata in zidul bisericii in care peste ani voi sta in fiecare duminica la serviciul divin) voi scrie intr-o carte, intr-o alta viata, despre care atunci nu stiam nimic.
Memoria imi arata insa si un alt Craciun, deosebit de toate: eram singura, dar nu de tot invinsa, ca sa nu iau cu placere un taxi pana la Mogosoaia, pe un ger de crapa pietrele. Soferul imi cere o suma dubla, pentru ca gheata si nametii erau o calamitate pentru cursa lui. Am cu mine cadouri pentru prietena mea frumoasa, prozatoarea, care nu e alta decat creatoarea acestui jurnal pentru care scriu. O strig, si ea, Sanziana, iese la fereastra fluturandu-si parul blond. Apoi urc scarile si ea apare in cadrul usii razand, si rasul ei imi incalzeste oasele. Camera ei e plina de flori, lumini si prieteni. Ma opresc in prag si spun putin intimidata ca vreau sa cant ceva. Se face o liniste profunda si ma aud cantand cu o voce din adanc, din putul copilariei, acel "Venite adoremus" care poate topi inimi inghetate. Sunt aplaudata; o femeie subtire, cu par de argint, vine spre mine cu un vas frumos plin de mere mari, rosii, soptind: pentru tine. Doamna Lili Teodoreanu ghicise ca merele sunt fructele mele iubite, mere de toamna, cu miros venind direct din gradina cabalistilor despre care voi scrie un poem in viitor, intr-o tara din nord, unde voi renaste la un nou fel de a trai si simti.

Craciunul printre vikingi

Pregatirile pentru Craciun in Suedia, tara mea de adoptie, incep deja cu o luna inaintea datei din calendar. Comercialismul ii obliga pe oameni sa se nelinisteasca non-stop, pana la stres. Dusmanii civilizatiei materialiste dau foc magazinelor de mare succes, asa cum s-a intamplat in acest an, cu unul din magazinele Ikea, sau saboteaza vanzarea produselor cosmetice, producand panica in multime. Toti stim ca la fiecare pas te poate astepta o bomba langa reclamele flatandu-i pe cumparatori...
Dar toate astea sunt zadarnice, nimeni si nimic nu-i poate opri pe oameni sa sarbatoreasca in fiecare an Nasterea Domnului. Mai intai este Adventul (de la adventus - asteptare), cand oamenii se duc la biserica, unde se dau concerte si se aprind lumini. In toate ferestrele au aparut stelele de Advent si candelabrele pline de lumanari, pentru ca in intunericul zilei si noptii, Domnul insusi sa vada ca e asteptat. In casa mai exista si un mic candelabru cu patru lumanari: se aprinde cate o lumanare la fiecare Advent; pentru ziua de Craciun ard impreuna toate patru. Se bea vin fiert cu mirodenii si se mananca opturi cu sofran si stafide. In biserica se canta psalmii suedezi si se citeste, ca in fiecare an, din profetul Zaharia (9:9-10); e vorba mereu de o promisiune de pace, prin nasterea copilului ceresc, in care Dumnezeu si Omul s-au unit.
Pe 13 decembrie e o alta sarbatoare, a sfintei Lucia - grupuri de fete cu o coroana de lumini pe cap viziteaza casele, cantand un cantec vechi, purtand in cosuri mici si termosuri aceleasi prajituri cu sofran si glgg-ul (vinul fiert cu mirodenii). E sarbatoarea luminii, exact ca la evrei, Hanukka, sarbatoare celebrata in acelasi timp.
In Ajunul Craciunului se impart cadourile, citindu-se mici poeme pline de umor si ironie; se danseaza in jurul bradului. Masa de Craciun incepe cu vin fiert si cu mirodenii, exista multe feluri pe masa (smrgasbord), dar in centru troneaza sunca de Craciun cu mustar si un alt fel traditional, din Evul Mediu: un peste de mare (lutfisk), pus intr-un fel de saramura, insotit de orez cu lapte, in care se pun migdale.

Stelele de Advent

Eu insami ma vad punand in ferestre stelele de Advent si aprinzand candelabrul cu patru brate in asteptarea Craciunului. Craciunul a fost si este mereu sarbatoarea familiei. Pentru cei saraci si singuri se aranjeaza locuri speciale, in care ei pot sta in jurul bradului, unde li se serveste o masa traditionala, chiar si pe strazi se serveste vin fiert cu mirodenii si prajituri cu sofran sau sandviciuri. "Craciunul trebuie sa fie pentru toti", se spune. Multi fac cadouri sau trimit bani cu generozitate in tara sau peste hotare, si asta facand parte dintr-o veche traditie suedeza.
Si eu ma straduiesc sa fac cel putin "o fapta buna" in aceste zile de sarbatoare, in amintirea Pruncului ce va sa se nasca din nou. Acum, toti cei cu care am petrecut atatea sarbatori fericite s-au mutat in cealalta parte a vietii si Craciunul a devenit o sarbatoare pentru citit si vizitat prietenii. Dar cartile sunt prezentele cele mai vii, cu suflete in acelasi fel cu oamenii. Si cei care au fost parca se intorc mereu in fiecare sarbatoare de Craciun, cu misterul noilor lor vieti, despre care nu stim nimic. Aud numai pasi in jurul pianului si simt cum ma invaluie parfumuri de neuitat, dupa trecerea lor neasteptata.
Palmierul meu infloreste de fiecare Advent, dand exact de Craciun manunchiuri de flori mici, galbene, ca niste lampioane celeste. Este vorbirea lui, felul lui de a fi cu mine de nasterea Domnului. Nu e Craciun numai pentru oameni, ci si pentru plante si animale, pentru toate fiintele. Toti trebuie sa-L "imbrace pe Domnul", hainele simbolizand mereu adevarurile Lui. E Craciun si ma gandesc la cei absenti, la cei care sufera de singuratate sau neputinta de a se bucura, la prieteni cunoscuti si necunoscuti, trimitandu-le tuturor curenti pozitivi din departare, caldura inimii mele din decembrie, tuturor celor care citesc aceste randuri; cititorilor cu fata luminata de misterul sarbatorii care s-a tinut vie de-a lungul timpului, sarbatoarea invincibila a Domnului Iisus Hristos. La multi ani!

Sfanta Birgitta de VadstenaRugaciuni dedicate Mariei si lui Iisus

Invata-ma sa iubesc O, preaiubita mea stapana!
Ma rog in numele iubitului tau Fiu,
sa ma ajuti sa-l iubesc
din toata inima.Ma simt neputincioasa sa-l iubesc pe el,
cu o iubire infocata, cum ar trebui sa-l iubesc.De aceea te rog pe tine,
Mama a milei,
ca tu sa prinzi iubirea lui
de inima mea si s-o porti cu toata puterea
spre Fiul tau.Invata-ma, stapana, sa iubesc.

Tu esti in adancul sufletului meuDoamne Dumnezeule,
tu care m-ai creat pe mine
si m-ai rascumparat cu sangele tau scump,
daca vezi ca imi lipseste credinta, speranta
si iubirea, te rog sa ierti aceasta lipsa cu
mare mila ta.Tu esti in adancul sangelui inimii mele,
In interiorul sufletului meu.Cu toate ca nu sunt vrednica
de mangaierea
binecuvantatului tau Spirit,
ma incredintez cu totul
marii puteri a protectiei tale,
in veci de veci.

Scoate afara spinul din inima meaDoamne Dumnezeul meu!
Te rog pe tine, pentru ca fruntea ta
a fost incoronata cu o coroana de spini:
scoate-mi spinul din inima, care este
iubire pamanteasca
si da-mi in loc iubire divina,
pentru neamul de suflet al crestinilor.Te rog pe tine, iubitule Dumnezeu,
pentru ca binecuvantatele tale maini si picioare
au fost batute in cuie: scoate afara din inima mea
acel spin care este iubirea pentru lume
si pune in locul lui dorul pentru a te servi pe tine
si imparatia ta vesnica.Doamne Dumnezeule iubit,
te rog pe tine, pentru ceea ce inima ta scumpa a suferit
cand a murit de tortura ingrozitoare de pe cruce
si tot corpul s-a racit si dupa moarte
ti-au gaurit coastele cu lancea:
distruge picatura de otrava din inima mea!

Traducere din suedeza
de Gabriela Melinescu