Poetul Traian T. Cosovei</b><b>"Nu se apropie sfArsitul.
Ni se indeparteaza viitorul"
Pe Traian T. Cosovei l-am gasit in vastele lui apartamente, incotosmanat cu: flanea groasa de lana, vesta vatuita si o caciulita de alpinist. In realitate, poetul nu se pregatea de plecare, ci de gripa. Pare greu de crezut, dar poetul e un om ca toti oamenii. Doar ca e singur (el si coala alba de scris), visator, usor romantic si cateodata bolnav. Grabit si cu ifose de mare cucoana, timpul pare a trece indiferent pe langa el. Invers nu se intampla insa niciodata. Poetul e un profesionist al observatiei. Nu vrea sa schimbe nimic din textul miscator al acestei lumi. Misiunea lui e doar sa-i adauge punctuatia, sa puna corect semnele de intrebare si, mai ales, pe cele de exclamatie.
</b><b>"Important este sa nu vedem cine si cat fura"
- Traian T. Cosovei, in galagia teribila a tranzitiei si a integrarii noastre euro-atlantice, muzele par sa fi adormit. Ce se intampla? Oare nu mai avem nevoie de poezie? Sa luam cazul tau. Cum mai traieste un poet ca tine la acest inceput de mileniu trei?
- Ca orice poet, traiesc ca la inceputul mileniului I, cu speranta ca voi fi candva auzit si ca adevarurile mele vor avea un ecou in pesterile veacului. Sa fim bine intelesi, poetul nu proroceste doar sub Cassandre. Adevarurile pe care le rosteste poetul nu sunt aducatoare de dezastre. Ele doar indreapta, asa cum s-a intamplat cu poemul lui Bob Dylan, care a salvat de la moarte un negru, condamnat in urma unei cumplite erori judiciare. Asta nu inseamna ca poezia e militanta, justitiara sau sindicalista. In textul poetic firul realitatii se contopeste cu fibra interioara si sensibila a autorului. Din desenul acestei tesaturi razbate uneori motivatia adanca a scrisului. Alteori, poetul e inghitit de itele realitatii.
- As vrea sa discutam mai mult despre aceasta inghitire. De 13 ani traim in confuzie si neliniste, cu ochii atintiti spre capatul banuit al tunelului. Privim, dar nu vedem decat mazga si ceata. Ce-i pacla asta de care, iata, nu mai scapam?
- E o pacla dirijata. O recuzita de scamator - flacari de magneziu, tobe, trompete, lumini orbitoare. Important e sa nu vedem cine si cat fura. Sa nu vedem aranjamentele, chiar daca ele sunt vizibile de pe luna. Cineva fura 67 milioane de dolari si, drept pedeapsa, primeste trei ani puscarie. In aceste conditii, toata tara ar vrea sa stea la puscarie. Pierzi cativa ani de viata, dar castigi o suma cat bugetul Ministerului Culturii. In tot acest timp, politicienii nostri scot panglici pe nari, vorbesc fara sa spuna nimic, invoca mereu cerintele si exigentele europene. Trebuie sa ne recastigam normalitatea. Dar cum? Mintind prin omisiune? Nu poti sa stai cu boala in casa si sa minti apoi pe toata lumea ca esti sanatos. Cine sa traga de maneca Puterea? Actuala Opozitie, cu atat mai putin. De altfel, in Romania nu a fost niciodata o opozitie reala. Au fost doar vociferari. Ani de zile, ne-am pus sperantele in niste partide cu o gandire vetusta. Orice ai face, nu poti sterge cu buretele 50 de ani - viata a doua generatii. Nu poti trai cu mintea inainte de 1945, propunand programe politice parca adresate unor plaiesi abia iesiti din Marea Unire. Avem nevoie de oameni ai prezentului - priceputi si cu picioarele pe pamant. Pentru asta, trebuie sa mai asteptam. Nu au trecut destule generatii ca sa ne rupem cu adevarat de trecut. Cum scriam intr-un vers: "Nu se apropie sfarsitul. Ni se indeparteaza viitorul".
- Chiar nu vezi nici o speranta de indreptare?
- Trebuie mai intai sa reinvatam alfabetul normalitatii. Sa ne inarmam cu rabdare si umor. Cum spune prietenul Ion Stratan: "Avantajul de a pleca in razboi e ca te intorci din strainatate". In toate e o parte de bine. Cand vad o pisica tarcata, o privesc ca pe un sondaj de opinie - atata la suta da, atata la suta nu. Eu prefer sa privesc dintr-o pisica tarcata doar albul. Deci sunt optimist.
- O bizara lehamite pare sa-i inghita pe toti romanii. Nu mai exista reactii de nici un fel. Unde ne sunt intelectualii? Unde e binecunoscuta lor revolta?
- Din motive diverse, intelectualii nostri tac. Unii, care au iesit la rampa, au fost repede compromisi. Altii s-au compromis singuri prin idealismul lor. Oricum, dupa 89, intelectualului roman i s-a cerut prea mult. A fost investit cu sperante grabite, uitandu-se elementarul fapt ca intelectualul nu este si nu poate fi lider de sindicat. El doar semnaleaza si pune in discutie. Decizia nu-i apartine. Am facut ani de zile gazetarie sociala. Am scris destul, dar fara nici un rezultat. Acest exercitiu al inutilitatii te dezarmeaza. Devii tacut, daca nu apatic. Renunti, cata vreme precautia iti spune sa nu intri in politica. Toti cei care au devenit politicieni au incetat a mai fi ceea ce erau. Havel, de pilda, nu mai e scriitor. E un simplu om de stat, care trebuie mereu sa-si supravegheze limbajul si gesturile. A incetat sa mai fie un om liber. Scriitor, adica. Autor. Singura lui consolare ramane chipul oglindit pe timbre si dineurile protocolare.
"La noi, creatia e vazuta ca un izvor de ape termale. Tasneste singur. Fara bani"
- Ca scriitor, ce te nemultumeste cel mai tare?
- Indiferenta si dispretul. Ne amintim de poeti doar la ocazii festive. Uitam ca in Occident ne aratam cu Brancusi, Eliade, Cioran si Enescu, nu cu fieratanii si utilaje. Uitam ca de trei ori am ratat Premiul Nobel - prin Blaga, Rebreanu si Nichita. Cel mai rentabil export este cel de imagine.
Din pacate, in Romania artistul (de la actor la plastician, de la scriitor la muzician) a fost primul cobai al tranzitiei. Nu stiu de ce, dar la noi creatia e vazuta ca un izvor de ape termale - tasneste singur, de la sine, fara bani, fara efort. Nici un ajutor, nici un sprijin. Uniunea Scriitorilor mai rezista, inchiriindu-si sediul unui Cazino, in timp ce sute de scriitori traiesc cu o pensie de un milion jumatate si primesc mancare la sufertas de la Liga culturala islamica! Scriitorii nu au nici macar asistenta medicala asigurata. Ce sa mai vorbim de vechime in munca, drepturi de autor, burse de studiu sau documentare... Scriitorul are un statut in tara asta? E cineva dispus sa faca ceva pentru el? De curand, am participat la un concurs international de poezie pe Internet. Am intrat in finala, am primit scrisori de felicitare si m-am bucurat. Era vorba de prestigiu, dar si de 10.000 de dolari premiu. Ei bine, cateva zile mai tarziu nu am mai putut accesa site-ul. S-a inchis pentru romani, pentru ca Statul nostru nu a platit nu stiu ce taxa. Asa m-am trezit scos din concurs - din neglijenta sau tembelismul unor functionari. Cateodata, am impresia ca la mijloc nu mai e vorba de indiferenta, ci de razbunare. Atitudinea Puterii prelungeste parca o mai veche mentalitate comunista: intelectualitatea e o clasa potential tradatoare. Culmea e ca niciodata Puterea nu a incetat sa se acopere de merite culturale, platindu-le, asa cum facea Ceausescu, cu diplomele si laurii academici sau, mai nou, organizand intalniri festiviste cu actori si cantareti de opera. Cand e cazul, cultura da bine la imagine. In rest, poetul isi are locul bine definit lui in societate - o umbra bacoviana, strecurandu-se pe sub stresini, "privind orasul furnicar".
</b>
<b>"Sa ne pastram acreala doar pentru muraturi"
- Oare scriitorul roman nu e si el vinovat? Lumea s-a indepartat de lectura, de carti. Are alte optiuni, alte tentatii. Nu crezi ca si scriitorul poarta o vina in toata povestea asta? In loc sa incerce o apropiere de cititor, scriitorii nostri se plang, cer, acuza, se razboiesc...
- Si eu cred ca vaicareala nu mai tine. Vrem traduceri, premii si recunoasteri internationale, dar nu facem nimic pentru asta. In nici un caz imitatia unor retete de succes nu poate fi solutia. Din toate tarile foste comuniste, noi suntem cel mai putin cunoscuti in Occident si asta pentru ca am lepadat prea repede cioarecii pentru blugi. E limpede - nu avem exotismul pe care il asteapta Occidentul de la noi. Daca ar veni un poet lapon care sa-si scrie textele cu coaste de ren si grasime de balena, l-ar lua in brate toate editurile pariziene. Hai sa fim noi cu miturile noastre, cu disperarile si lacrimile noastre, succesul va veni de la sine. Chiar daca suna patetic, trebuie sa ne impunem propria traditie. Pana acum, ne-am pripit. Pentru noi democratia a fost o injectie facuta prea repede - o injectie care umfla si doare. E timpul sa mai si invatam din greseli. Timpul e de partea noastra.
- Sa vorbim despre generatia tanara. Crezi ca revolta ei mai poate schimba ceva?
- Din cate ii cunosc, tinerii nici nu se revolta, nici nu se revendica de undeva. Nu vor sa imite. Stau si experimenteaza. Nu vor sa se implice. Nici n-au in ce. Le lipsesc modelele, alternativa, satisfactia. Putin le pasa de ceea ce a fost inainte de 89. Ei vor sa reinventeze lumea, dar nu stiu de unde sa inceapa. E o mare falie tectonica intre generatii. Prevad cutremure de mare intensitate.
- Nu vreau sa-ti torn apa in vin, dar, iata, sosesc Sarbatorile. Cum le astepti? Unde? Cu cine?
- Le astept acasa, cu noua mea carte in mana: "Vanatoarea pe capete", aparuta chiar de ziua mea la Editura Libra. Le astept langa sotia mea, cu bucurie si normalitate. Nu plec nicaieri. Am Grecia, Anatolia si Branul meu acasa, intre patru pereti tapetati cu icoane, carti si ceasuri vechi. Le astept, rugandu-ma la Dumnezeu sa ma fereasca de vechea boala romaneasca a lucrurilor incepute si in veci neterminate. Ma mai rog sa-mi dea bucuria de a mai scrie o pagina si de a mai citi cartea vreunui prieten, asa cum am facut asta noapte cu Nutu Carmazan, care a scris o minunata carte de proza: "Rosu, galben si albastru". Bucurie si normalitate este tot ce le doresc si cititorilor "Formulei As", deopotriva cu o urare comuna: in anul ce vine, sa ne pastram acreala doar pentru muraturi. Si ar mai fi ceva - sa nu refuzam poezia. Cum spunea un prieten: "Fara poezie, viata ar fi un banal cal cu manere". Chiar daca nu tine de foame, poezia e un bun de folosinta indelungata. Tine mai mult decat orice fier de calcat sau masina automata cu bule.Sorin Preda