Au venit americanii, dar nu e de ajuns
Vizita presedintelui american George W. Bush la Bucuresti a consfintit faptul ca in momentul de fata cel mai important aliat pe plan mondial al Romaniei este Sua. In afara de marcarea lansarii invitatiei catre tara noastra de a se integra in Nato, vizita celui mai puternic om din lume a fost un mesaj fara precedent, de prietenie si incredere, din partea singurei supraputeri a lumii postcomuniste. Pe vremea cand conducatorii Romaniei se chinuiau sa convinga Nato la Madrid de faptul ca meritam sa intram si noi in aceasta familie politico-militara, cel mai important prieten al Romaniei era Franta. Aproape ca nu a contat. In 1997, Sua nu a fost de acord ca Romania sa fie invitata in Nato, iar decizia Washington-ului a atarnat mai greu decat orice. Chiar daca am fi avut sprijinul tuturor celorlalti cincisprezece membri ai Aliantei Nord Atlantice, tot nu puteam intra fara acordul Americii. Nici nu l-am avut. Si pe buna dreptate, pentru ca Romania nu merita pe vremea aceea sa intre in Nato. Nu faceam fata la criticile si standardele Nato. In plus, tara noastra nu era pregatita sa sprijine actiunile Nato. In ciuda sprijinului pentru aderare, cand a venit vorba de actiunile militare ale Nato impotriva regimului dictatorial al lui Milosevici, care se facea vinovat de genocid impotriva albanezilor din Kosovo, de incalcarea flagranta a drepturilor omului, o parte importanta a opiniei publice a fost de partea regimului criminal la putere din Iugoslavia si impotriva interventiei militare a Nato. Tocmai atunci insa, Romania a dovedit ca sprijina Nato prin conducerea politica a tarii. Cei care erau atunci la putere au pierdut insa din sprijinul popular si din pricina atitudinii de sustinere a campaniei militare occidentale. Abia mai tarziu au inteles Iliescu si Nastase ca interesele nationale cereau sa fim de partea aliantei politice si militare care apara valorile libertatii, democratiei, economiei de piata si demnitatii individului. Este si acesta un merit, iar pana la urma, ei au fost cei care au beneficiat de creditul politic de moment. Dar beneficiul va fi unul national, in special pe termen mediu si lung.
Chiar daca Romania va beneficia in timp de avantajele integrarii euro-atlantice, romanii au nevoie de beneficii imediate. Exista foarte multi oameni care nu au simtit inca beneficiile si oportunitatile prabusirii comunismului, asa ca printr-un ciudat mecanism psihologic au ajuns sa regrete tocmai cel mai nenorocit regim politic, comunismul. Nu va fi de mirare daca in curand vom vedea regrete pentru ca am intrat in Nato. Iar daca regretul se va combina cu anumite tendinte perverse antiamericane din societatea noastra, dintre care unele seamana leit cu resentimentele fundamentalistilor islamici care au comis atacul de la World Trade Center, atunci o sa avem surprize. In ciuda perceptiilor superficiale ale lumii exterioare, care judeca America dupa produsele de export ale industriei de consum, nu dupa valorile si mentalitatile din respectiva societate, americanii si-au pus extrem de multe intrebari in legatura cu originile intelectuale, culturale, economice sau sociale ale antiamericanismului. Studiile, articolele sau cartile publicate in ultima vreme peste Oceanul Atlantic ar merita sa fie cunoscute si la noi, nu numai pentru a intelege cat de diferita este America de imaginea celor care o urasc, dar si pentru a intelege cauzele antiamericanismului si ale orientarilor antioccidentale din propria noastra societate. Iar antiamericanismul autohton este la fel de nedrept ca si imaginea din exterior cu privire la Romania, cand este judecata doar dupa copiii strazii si abominabilele mineriade.
Daca tot au hotarat americanii sa vina catre aceasta parte a lumii, ar merita sa ii ajutam sa o inteleaga, dincolo de automatismele si prejudecatile cu privire la tara noastra. In acelasi timp, ar merita sa incercam a intelege Statele Unite ale Americii, dincolo de imaginea superficiala creata de industria filmului, retelele de fast food (de tipul McDonalds sau altele), de seriale tampite sau revistele de scandal. Este o tara in care au emigrat multi romani, alaturi de reprezentantii tuturor celorlalte natiuni, minoritati, religii, iar cei care au stiut sa munceasca, sa capete educatie, sa prospere, se simt mult mai bine acolo decat in locul de unde au plecat. Este unul dintre putinele state ale lumii din care oamenii nu emigreaza in alte tari. Acest semnificativ detaliu ar trebui sa ne dea de gandit, mai ales intr-o tara de unde majoritatea celor tineri vor sa emigreze.
Problema noastra este daca vom reusi sa transformam parteneriatul strategic cu Sua intr-o relatie privilegiata din punct de vedere economic, financiar, cultural, educational si politic. Pe unde au facut acte de ajutorare sincera a unor natiuni, americanii s-au ales nu numai cu multumiri, ci si cu resentimente. Modul in care a reactionat cancelarul Schrder al Germaniei si cu social-democratii lui impotriva Americii de dupa 11 septembrie 2001 - dupa ce Sua i-a scapat de nazism, dupa ce le-a dat fabuloase ajutoare financiare, prin Planul Marshall, prin investitii private, prin programe educationale - ne reaminteste de linia traditionala a Internationalei Socialiste, in care orientarile antiamericane au dominat vreme de decenii, alimentate pe cai obscure dinspre Uniunea Sovietica. Singurul lider occidental care a avut la Summitul de la Praga taria si decenta sa recunoasca ce au facut americanii pentru tara lui in perioada de dupa cel de-al doilea Razboi Mondial a fost primul ministru al Italiei, Silvio Berlusconi. Poate peste vreo doua decenii vom intelege ce au facut americanii pentru doborarea comunismului de tip sovietic. Scriu despre aceste lucruri nu pentru a face elogii, ci pentru a transmite un mesaj pragmatic. Americanii vin acolo unde este nevoie de ei, cu conditia sa nu fie intampinati cu resentimente.
Dar problema Romaniei nu este daca vin sau nu americanii, daca ne integram sau nu in Nato pana la urma, daca ne integram sau nu in Ue. Marea problema este ce vom face cu propria noastra tara, indiferent ca ne deschidem sau nu spre lume, indiferent ca ne deschidem mai mult sau mai putin. Comunismul a fost o societate inchisa, acum noi traim intr-o societate deschisa, fara a beneficia insa de avantajele care decurg din combinatia intre societatea deschisa, pe de o parte, si economia de piata, democratia libera, pe de alta parte. Am scapat de comunism, ne eliberam de povara trecutului, dar aceste lucruri nu sunt de ajuns. Mai trebuie ceva. Degeaba asteptam sa ne vina din afara salvarea sau mantuirea, de la Nato sau Ue. Hotarator este ceea ce facem noi aici. Daca facem ceea ce trebuie pentru ca Romania sa fie libera si prospera, pentru ca dreptatea si egalitatea sa nu fie vorbe goale, pentru ca locuitorii acestei tari sa nu se mai simta rau in propria lor tara, atunci, integrarea in Nato si Ue vor veni de la sine. Daca esuam, atunci resentimentele pentru propria neptuinta se vor intoarce impotriva Nato si Ue. Vom incerca sa gasim vinovatii in afara tarii, cu toate ca ei sunt inamici interiori. Noi insine.Dan Pavel