Cultura

Redactia
La multi ani fericiti!. Dina Cocea - Colea Rautu... 90!. Incredibil, dar adevarat, doi monstri sacri ai Teatrului si Filmului romanesc au implinit de curand fabuloasa varsta de... 90 de ani! Daruiti de Dumnezeu cu har ales, hraniti, decenii de-a randul, cu dragostea mereu vie a unui public care numar...

</b><b>La multi ani fericiti!
Dina Cocea - Colea Rautu... 90!

Incredibil, dar adevarat, doi monstri sacri ai Teatrului si Filmului romanesc au implinit de curand fabuloasa varsta de... 90 de ani! Daruiti de Dumnezeu cu har ales, hraniti, decenii de-a randul, cu dragostea mereu vie a unui public care numara milioane si milioane de iubitori de teatru si de film din Romania, iluminati de pasiune pentru arta, marii nostri actori afiseaza si acum, cu nonsalanta, o tinerete a spiritului si a inimii - demne de invidiat! Pana sa le aflam secretul - sau secretele - neobositei lor vivacitati (prin interviuri pe care le vom obtine sper, curand), ne-am ingaduit sa le adresam, cu prilejul sarbatoririi acestei varste de basm, o singura intrebare. Si anume:
- Ce cadou v-ati dori de ziua dvs.?
Dina Cocea: - Imi doresc ca zodia mea - sunt nascuta in zodia Sagetatorului -, cea care m-a indemnat la lupta o viata intreaga, sa-mi ofere si azi, la 90 de ani, o sageata fermecata cu care sa strapung in continuare anii ce vin!
Colea Rautu: - Ce mi-as putea dori la varsta asta? Sa fiu sanatos, impreuna cu sotia mea, sa-mi stiu copiii sanatosi - macar atata bucurie sa am, ca tare mai sufar ca nu-i vad langa mine! Mi-as dori sa mai pot lucra, adica sa mi se ofere un rol in teatru sau in film - ca statul degeaba ma omoara! Ii multumesc lui Dumnezeu ca m-a tinut si ca ma mai tine in viata... Nouazeci de ani! Ma si mir, doar cand aud cum suna! Uneori, imi vine sa oftez ca nu mai am prin preajma colegi de-o varsta cu mine... Nu, nu simt semnele anilor care au trecut. Si cu memoria stau destul de bine. Doar uneori, cand sotia mea ma intreaba unde am stat atat... sau... de unde vin..., ma trezesc ca sunt uituc! Glumesc, desigur, dar cred ca si gluma e o arma care ne face sa uitam ca ornicul vine peste noi!Silvia Kerim

"Mircea Nedelciu" la Fundulea

Scoala din Fundulea poarta de acum numele scriitorului Mircea Nedelciu. Intr-un fel, se poate spune ca Mircea s-a intors acasa. I-a placut sa colinde tara in lung si-n lat, sa umble, sa cunoasca oameni. Cele doua vise ale lui nu s-au implinit niciodata - sa fie marinar si sa-si cultive bucatica lui de pamant, via si livada de ciresi din spatele casei. A preferat sa scrie si sa fie inconjurat de prieteni, in prelungi si sclipitoare discutii despre adevarata putere - cea a cuvantului si a cartii. A iubit ca nimeni altul campia si Baraganul. Nostalgia solitudinii si a intinderii nesfarsit vegetale ascundea, de fapt, dorinta adanca si mereu inabusita de a fi liber, de a fi in larg - doar el si imensitatea lumii. Nu stiu cum se face, dar mai toate amintirile pe care le pastrez cu el sunt legate de Fundulea, de curtea parinteasca, umbrita de un nuc fabulos, vechi cat toata istoria familiei Nedelciu. Asezat tacticos pe scaunelul sau de viticultor duminical, Mircea isi prelungea cartile imaginand o casuta din barne, cu pridvor si loc de taclale - un loc de intalnire intre pictori si scriitori, un mic centru cultural, in care nimeni sa nu faca nimic decat sa cugete si sa priveasca: un fir de iarba, un rasarit de soare, un fosnet banuit de gaza, un mar sau o capita de fan.
Discret si vesnic surazator, cum ii era felul, Mircea s-a reintors la Fundulea. Arhiplina, sala cea mare a scolii s-a umplut de numele lui. Toti cei de fata, de la primarul Ion Maturaru si directorul Dan Gheorghe, pana la fostii lui colegi de clasa, au vorbit parca pe sufletul lui Mircea: scurt si din inima. Lui Mircea nu-i placea fastul si nici lauda de prisos. Optimist, hatru si tenace, nu se grabea niciodata: "Si ieri va fi o zi". In sinea lui, trebuie sa se bucure ca scoala din Fundulea se numeste acum "Mircea Nedelciu". E la fel de emotionant ca un nume adunat pe o carte. Ultima si, poate, cea mai importanta.Sorin Preda

</b><b>Targul De Sfantul Nicolae

La Muzeul Taranului Roman, in zilele de 6, 7 si 8 decembrie, mesteri cojocari, olari, cioplitori, turtari, tesatori din toata tara va asteapta sa cumparati Cadouri pentru Sarbatorile care vin! Veniti, vedeti, gasiti si folositi: jucarii, ornamente din papura, instrumente muzicale, globuri...
Programul Targului: 10-18, Soseaua Kisselef nr. 3, Bucuresti, tel. 212.96.63, 212.96.60.

Firul Scurt

Marian Ralea
In tara lui Abuliu

In primavara, va anuntam o mare bucurie de-a mea: inauguram Teatrul National de Copii. Dupa care a urmat o stagiune de vara, in taberele de vacanta. Acum, micii nostri spectatori sunt antrenati in "Jocul de-a teatrul" - asa se cheama noul spectacol interactiv, in care cei din sala sunt invitati in scena sa continue singuri propunerile noastre "scenaristice". Copiii dezvolta cum si incotro cred ei situatia dramatica sugerata de noi. Nu intentionam sa-i transformam in mici vedete ci, printr-un joc subtil si amuzant, sa-i atasam mai mult de magia teatrului, asa incat sa devina - daca nu chiar viitori actori, cel putin buni spectatori. Sa aiba stare sa ramana la un spectacol de teatru timp de o ora, ceea ce e un lucru greu pentru generatia videoclip-urilor si a jocurilor pe calculator. Cum incercam sa realizam performanta aceasta? Ca de obicei, prin basme si legende ce sensibilizeaza sufletul copilului. Dintr-un singur spectacol distractiv, teatrul isi poate recapata si telul lui nobil, formator de constiinta. Ce bucurie mai mare pentru slujitorii Thaliei decat sa vada aprinzandu-se in ochii copiilor scanteia atitudinii in fata vietii. Dar sa inchei si cu alta bucurie de data recenta: colaborarea mea excelenta cu un regizor extraordinar: Horatiu Malaele, la "Tara lui Abuliu", un basm de Andersen, modernizat de Dumitru Solomon. In acest spectacol, premiat ca "cel mai bun" la Festivalul National de Dramaturgie tinut la Timisoara, eu il joc pe Imparatul abulic. Tot basm, dar pentru cei mari.Alice Manoiu