Crina Mardare
Sfinx Experience</b><b>"Optimismul meu ma face sa sper ca vor veni si vremuri mai bune"</b><b>- Profesoara de muzica extrem de solicitata, solista apreciata in formatia Sfinx Experience, Crina Mardare e si o mama model pentru baietelul ei de opt ani, Bubu -
Pasiunea pentru muzica a Crinei a inceput inca de la trei ani. Mai tarziu, in ciuda dorintei parintilor ei de a urma o disciplina reala, a dat examen la Liceul de Muzica, unde a cunoscut-o pe prietena si colega ei de formatie, Zoia Alecu. Apoi a devenit studenta la Conservator. Figura cunoscuta a muzicii pop din anii "70, anul 1984 ii aduce colaborarea cu formatia Sfinx, de care nu s-a mai despartit.
- Desi toamna aprovizionarilor a trecut si suntem in pragul iernii, as vrea sa stiu daca formatia Sfinx a reusit sa-si puna la vreme, pe rafturi, proiectele?
- Muncim toti destul de mult. Lucram la studioul de inregistrari pentru alte formatii, avem proiecte publicitare pentru care realizam liniile muzicale. Iar colegii mei mai tineri, Silviu Sanda si Danny Leompescu, mai canta si cu alte formatii, pentru ca, din nefericire, sunt tot mai putini instrumentisti buni in Romania si sunt foarte solicitati. Tocmai din aceasta cauza reusim tot mai greu sa ne strangem in studio si sa lucram pentru noi. Pregatim un album, dar, desi iarna bate la usa, nu ne grabim. Avem multe piese din care probabil vor ramane doar cateva dupa ce vor trece de cenzura fiecaruia dintre noi. Suntem foarte pretentiosi cu ceea ce facem, incercam sa nu facem deloc rabat de la calitate si, pe cat se poate, sa aducem ceva nou de fiecare data. S-a mai schimbat cate ceva si in trupa. Solistul nostru, Tica Alexe, a plecat si si-a intemeiat propria lui formatie, pentru care compune muzica in care crede el. Am ramas insa in relatii foarte bune. Acum e putin mai usor pentru noi, suntem doua soliste vocale, era destul de dificil sa canti cu trei vocali.
- Ai un baietel care e si el la Scoala de Muzica. Cum impaci munca de studio cu "meseria" de mama?
- Ma organizez foarte bine si reusesc intr-un final sa le fac pe toate. Dimineata ma trezesc destul de devreme, il duc pe Misu mic la scoala, apoi vin acasa si scot cainele o ora si jumatate prin parc. De-abia apoi incepe cu adevarat ziua mea de lucru, adica ma ocup de elevii mei, dau ore de pian si de canto. Unul din visele mele este sa-mi pun la punct o adevarata scoala particulara de muzica, dar, din pacate, e o investitie serioasa, e nevoie de multi bani si de inca niste oameni profesionisti care sa ma ajute. Trebuie sa ai rabdare si foarte mult entuziasm, iar majoritatea profesorilor sunt cam blazati. Asa ca o sa ma multumesc deocamdata cu o mica extindere a spatiului. Dupa-masa se lucreaza in studio, iar spre seara vin acasa, sa ma pot ocupa putin si de baiatul meu. Mai exersez cu el la pian, mai lucrez cu el putina teorie sau solfegii. Si uite asa se termina ziua. Cand mai am timp, ca sa-mi fac si mie o placere, merg sa caut si sa cumpar muzica. Ascult foarte multa muzica, e si normal pentru meseria pe care o am, si sunt abonata la reviste de specialitate, care ma tin mereu in priza cu ceea ce e nou in toata lumea. Asta ca sa compenseze faptul ca nu prea ascult radioul. Sunt satula de aceleasi si aceleasi melodii care se ruleaza.
- Esti una din mamele celibatare care au avut curajul sa-si asume responsabilitatea de a face un copil in afara unei casatorii. Nu ti-a fost greu sa iei aceasta decizie?
- N-am luat singura aceasta hotarare, ci impreuna cu tatal baiatului meu, Misu Cernea. Imi doream foarte mult un copil, dar s-a intamplat ca nu am putut sa-l fac decat tarziu. Pentru mine a venit ca o mare bucurie, e fericirea vietii mele, mi-a schimbat pur si simplu existenta. Faptul ca noi nu suntem casatoriti nu are nici un fel de influenta negativa asupra lui. Suntem mai tot timpul impreuna, stam la fel de mult cu el ca orice familie normala, il iubim la fel de tare. Nu cred ca actele sunt o garantie a fericirii.
- Sarbatorile de iarna se apropie. Te-ai gandit deja unde o sa le petreci?
- In fiecare an am facut Craciunul acasa, cu parintii si prietenii. Anul trecut am avut douazeci de invitati. Anul asta va fi probabil la fel sau vom pleca la Sibiu, cu nasii lui Misu mic, sa facem Craciunul intr-un sat, mai aproape de traditie. Inca nu am luat hotararea. De Anul Nou vom avea cel mai probabil concert, iar dupa aceea ne dorim sa plecam la schi, in Austria, cu niste prieteni care au si ei baieti mici, deci am face o echipa foarte buna.
- Cum se vede industria muzicala prin ochii unei muziciene care a cantat mult timp in strainatate?
- Sunt putin dezamagita, pentru ca imi trec multi elevi talentati prin mana, dar care nu reusesc sa se lanseze, pentru ca nu-i sprijina nimeni cu bani sau pentru ca nu au imaginea pe care o promoveaza casele de discuri. La fel de bine vad persoane lansate de mult timp, cu succes, care nu sunt in stare sa-si cante live propriile melodii. Si mai rau e ca cei care se ocupa de aceasta industrie sunt prea partinitori cu muzica dance. In schimb, nu pot sa nu remarc si niste lucruri bune: au inceput sa se organizeze concerte cu bilete, iar lumea cumpara, isi scoate bani din portofel pentru un concert cu formatia preferata. Cand a fost concertul "Iris - 25 de ani", am vazut acolo oameni de patruzeci de ani care au venit sa stea in picioare pe aeroport ca sa urmareasca spectacolul. M-am bucurat foarte mult.
- Ce sperante ai la acest sfarsit de an?
- Imi doresc sa fie sanatosi cei pe care-i iubesc si sa fiu si eu sanatoasa, ca sa pot sa-mi vad baiatul mare, sa am putere sa-i dau educatia potrivita pentru a face fata societatii de azi. Cand l-am nascut, i-am zis: "Bubu mic, sunt foarte fericita ca te-am nascut si te am si te rog sa ma ierti ca te-am adus pe lumea asta asa de mizerabila". In rest, imi doresc sa cantam in continuare, sa scoatem acest album si sa fie totul bine. Optimismul meu ma face sa sper ca vor veni si vremuri mai bune, in care copiii nostri vor schimba ceva.Dia Radu
Fotografii: Media Pro, arhiva personala (2)