Jocul de-a anticipatele
Din multe puncte de vedere, actualul partid de guvernamant a dovedit ca stapaneste arta atragerii si mentinerii atentiei publicului. Fardata, ea devine arta cuceririi si mentinerii controlului puterii. Cand detii asemenea abilitati, nu mai ai nevoie de stiinta guvernarii democratice, care implica eficienta politicilor si situarea interesului public deasupra celui privat. Dar cum publicul nu baga de seama diferenta, Psd poate sa faca ce vrea in politica autohtona. Este un exercitiu reusit de cinism politic. Cu dezbaterea privind alegerile anticipate, inceputa chiar inaintea Summit-ului Nato de la Praga, unde sansele Romaniei sunt extrem de mari, partidul condus de Adrian Nastase a captat din nou atentia publica. Strategia reuseste mereu, din pricina superficialitatii presei. Am avut o dovada recenta cu privire la incapacitatea concentrarii asupra esentialului, la Forumul Constitutional organizat de societatea civila la Palatul Parlamentului. Ziaristii nu au retinut mai nimic din preocuparile cetatenilor de schimbare a legii fundamentale a tarii (Constitutia), ci doar amanuntul ca daca se opereaza modificari constitutionale, ele ar putea sa conduca la alegeri anticipate.
Cu toate ca Psd si Nastase ar avea cel mai mult de castigat de pe urma alegerilor anticipate, unul dintre adversarii initiativei a fost tocmai nasul lor politic, actualul presedinte al tarii, Ion Iliescu. Calculele si interesele actorilor politici difera. Chiar cand fac parte din aceeasi tabara. Sau provin din aceeasi tabara. Argumentul impotriva, invocat de Iliescu, ca ar fi vorba de doi ani consecutivi de alegeri, este profund gaunos. Cand il pui sa vorbeasca despre normele, valorile si procedurile democratice, recunosti in Iliescu vechiul nomenclaturist reciclat. Intr-o democratie functionala, alegerile trebuie facute cat mai des, precum in Sua, unde la fiecare doi ani sunt schimbati toti membrii Camerei Reprezentantilor, o treime din senatori, o parte importanta din guvernatori etc. Ritmul frecvent al alegerilor este crucial pentru formarea reflexelor democratice. Politicienii trebuie sa stie ca vor intra cat de curand sub judecata alegatorilor, in fata carora sunt responsabili si dau seama. La randul sau, electoratul trebuie sa invete evaluarea politica, care este dificila daca intervalul este prea lung, iar lucrurile pozitive sunt sterse cu buretele de cele negative. Or, trecerea de la pedepsirea sau penalizarea fortelor politice (atitudine nediferentiata, manifestata mai ales la alegerile din 1996 si 2000, singurele doua alternante din postcomunism) la evaluarea lor, in functie de realizari, ar fi un pas important in maturizarea vietii politice.
Dupa victoria categorica din 2000 si modul in care s-a instalat la putere, am scris ca Pdsr (acum Psd) este pregatit sa guverneze opt ani, in timp ce sansele lui Nastase de a fi in top (premier, apoi presedinte) pot fi pentru un orizont de doisprezece ani. Atunci nu imi inchipuiam ca Psd si Nastase s-au schimbat atat de mult incat falangele reactionare din partid sa lucreze la doborarea ("reformarea") lor atat de puternica, incat sa-i inlature sau sa pregateasca o forta alternativa, mult mai putin reformista. Sub "mantaua" lui Nastase si a Psd s-au strecurat la putere nenumarati oportunisti si corupti. Listele sunt interminabile. In acelasi timp, Nastase si Psd au adus in sferele puterii o multime de tipi, unii tineri (dar fara experienta), altii plini de experienta (dar anchilozati, fara initiativa), care vor sa profite cat mai repede si mai substantial de accesul la resurse, cariere, pozitii etc., care dovedesc simultan incompetenta politica si civica.
Ca sa intelegem miza anticipatelor, sa comparam situatia la doi ani dupa alegerile din 2000 cu aceea la doi ani dupa alegerile din 1996. Cand a pornit ofensiva Partidului Democrat, mai intai a lui Basescu, dar apoi si in principal a lui Roman si a locotenentilor sai politici (celebrii "baroni", de care acum Pd duce lipsa) impotriva premierului Ciorbea, acesta din urma si forta politica pe care o reprezenta, Cdr (in particular Pntcd), se bucurau de un nivel inalt de incredere publica. Ciorbea a avut atunci ideea alegerilor anticipate, ca mijloc de a scapa de santajul si presiunile partidului desprins din Fsn. Dar el nu era nici presedintele Conventiei, nici macar al Pntcd. Impotriva initiativei era (ca si acum) presedintele tarii. Dupa cum au aratat mai multe analize contrafactuale, daca Cdr, Pntcd si Ciorbea organizau anticipate in 1998, acum ar fi fost tot la putere, iar anul acesta am fi avut alegeri. Cu toate ca primejdia ca Psd sa nu revina la putere este mai mica pentru partidul lui Nastase, este de asteptat ca in conditiile unor alegeri la termen, in 2004, cu Nastase, Tudor si Basescu candidati prezidentiali din partea Psd, Prm si Pd, competitia sa aduca in fata pe competitorii cu alura populista. Aceasta ar fi atat in dezavantajul lui Nastase, cat si al Psd. Nici nu i-am mai pus in ecuatie pe Stolojan, Ciorbea, Constantinescu sau alti tipi cu ambitii prezidentiale (ca iar o sa fie cateva zeci), pentru ca in fata trioului enuntat mai sus ceilalti au sanse reduse. Exista o multime de politicieni "bastinasi", care isi datoreaza cariera de "adversari", faptului ca la putere s-a aflat Ion Iliescu. De data aceasta, partidul care domina viata politica vine in fata cu Adrian Nastase, un politician de calitate net superioara lui Iliescu, dar care nu are populismul acestuia. Nici tara nu mai este insa dominata de proletari si tarani, nomenclaturisti si securisti. O multime de votanti de alt tip opteaza pentru Nastase si partidul condus de acesta, iar proiectia lor politica are de-a face nu doar cu oportunismul (care totusi predomina), ci mai ales cu convingerea ca este vorba de un lider pragmatic, care conduce un partid mai eficient decat altele. Insa ceilalti votanti, tot mai numerosi - ramane de vazut cat de numerosi -, sunt dezavantajati de autoritarismul si fobia fata de capitalism, vizibile la partidul social-democrat de guvernamant, ceea ce ii face sa caute alternative. Alternativele nu lipsesc. Dimpotriva. Ele sunt insa atat de diverse, atat de partiale, atat de incompatibile si intolerante unele fata de altele, incat, daca se vor organiza alegeri anticipate, nu va castiga cate ceva decat acea forta politica selectata de Psd sa joace acel rol. In ciuda avertismentelor lansate de opozitie, un scenariu precum acela al convocarii neinspirate a anticipatelor de catre presedintele francez Chirac s-ar produce in Romania doar daca opozitia ar fi o forta. Alegerea partidelor confortabile se va face astfel incat Prm sa obtina cat mai putin sau chiar sa nu mai intre in Parlament. Dupa ce Conventia Democratica si Coalitia din 1996-2000 au provocat aparitia artificiala a unei forte extremiste puternice, poate ca acesta va fi rolul istoric al Psd: sa puna capat istoriei unei aberatii politice.Dan Pavel