Mesaje prin Internet
</b><b>"Va dorim ca si peste ani sa faceti
aceleasi lucruri minunate ca si acum"</b><b>- Cititori de pe toate meridianele globului, in dialog cu "Formula As" -</b><b>S.U.A.</b><b>"Pagini pentru minte si inima"
Draga d-na Sanziana Pop,
Redactie draga,
Ma numesc Monica Sauer. Banuiesc ca nu am nevoie de un nume, atata timp cat sunt unul dintre miile de cititori care sorb saptamanal din vorbele dvs. de duh. Ca oricare dintre ei, am si eu povestea mea, si fiindca timpul la dvs. pare ca a incremenit pe-o prispa prafuita, imi ingadui sa va adresez si eu doua vorbe. Luni dimineata, inainte sa ma tes in ritmul pravalitor al zilei (lucrez ca profesor la Liceul "Albertus Magnus" din New York), caut sa ma umplu cu daruri spirituale care de care mai alese, pe care bunatatea Domniilor voastre le aduce cale de un ocean in sufletul meu. Iar atunci, simt ca acele locuri preaincarcate de frumusete si de credinta, pe care le-am luat odata la pas, le pot atinge din nou. Si sunt atat de vii, incat mustesc de amintiri. Va multumesc ca imi aduceti peste mari acele locuri vrajite, incremenite, cu batranii lor seculari si generosi, impartitori de intelepciune. Va multumesc pentru vorbele calde din "Accente" si "Editorial", fara sa fie intotdeauna raspunsuri, ci doar intrebari perpetue. Va multumesc pentru serile in care caut in "Cosul cu targuieli" sa potrivesc ceva de-ale gurii cu ce am in camara, care sa ma si inspire, dar sa ma si poarte in bucataria de odinioara a mamei. Si intotdeauna ma intorc la paginile dvs. calde, pentru ca sunt pline de omenie, de dragoste, de credinta, de suflet, de noi! Pagini pentru minte si inima.
Dumnezeu sa reverse cele mai pretuite binecuvantari peste Domniile voastre, ca multe suflete aruncate ati mai alinat si le-ati ancorat in speranta! Cu mult drag,
Monica
</b><b>"Va felicit pentru aerul pro-romanesc"
Ma numesc Anca Miclea, locuiesc in Sua si citesc regulat "Formula As". Va felicit pentru aerul pro-romanesc ce razbate din revista dvs. Este singura revista pe care am gasit-o pe Internet si care sa ma faca sa cred ca si in Romania se intampla lucruri bune, ca sunt locuri frumoase si ca exista oameni buni. As avea o rugaminte, daca aveti o poza mai mare cu parintele Arsenie Boca (cele pe care le-am gasit pe site-ul dvs. sunt micute), as dori foarte mult sa mi-o trimiteti prin e-mail. Va multumesc si Domnul sa fie cu dvs.
Anca M.
"Sunt bucuroasa ca prin voi cineva isi pastreaza speranta"
Citesc de ani si ani de zile revista "Formula As", chiar in seara asta am "rasfoit-o" pe Internet (sunt prea departe ca s-o pot cumpara) si am gasit cateva tratamente care sunt foarte interesante. Sunt pur si simplu bucuroasa ca prin voi, cineva isi pastreaza speranta si, poate, cineva scapa de moarte. N-o s-o mai lungesc, vreau doar sa va spun ca ceea ce faceti este extraordinar si as vrea sa stiu peste ani, cand poate am sa caut o reteta, ca sunteti tot aici si ca faceti aceleasi lucruri minunate ca si acum. Eu am sa raman oricum o abonata a "Formulei As" pe Internet. Va salut cu drag.
Cati Milu - Nashville
</b><b>Franta</b><b>"Apreciati ceea ce aveti langa voi"
Buna ziua, draga "Formula As",
Spun draga, pentru ca este intr-adevar asa. De cand sunt in Franta - au trecut doua luni de atunci -, am descoperit pe Internet revista pe care o citeam cu atata placere si acasa. Acum, ca nu o pot avea "fizic" in mana, o citesc pe Internet si astfel mai aflu si eu ce se mai intampla acolo, la noi, in Romania. Se spune ca nu-ti dai seama de ceea ce simti pentru ceva sau pentru cineva decat atunci cand iti lipseste. Printre aceste lucruri care imi lipsesc si care erau atat de normale acasa, in viata mea de zi cu zi se regaseste si "Formula As". Acum astept cu deosebit interes sa citesc fiecare numar, pentru ca astfel ma simt mai aproape de casa, mai ales cand citesc rubricile despre locurile deosebite pe care le are Romania si despre oamenii deosebiti pe care ii are, despre natura, despre animale (am acasa un catel de care imi este tare dor si pe care il vad in fiecare catel care trece pe strada). Mi-e dor de parinti si de sora mea, carora abia acum le simt cel mai tare lipsa. Este cineva acolo, acasa, care ma asteapta, persoana iubita fara al carui suport nu as putea sa rezist acestei departari. As vrea sa transmit un mesaj tuturor cititorilor "Formulei As": apreciati ceea ce aveti langa voi si spuneti persoanelor iubite ceea ce simtiti pentru ele in fiecare zi, pentru ca nu puteti sti niciodata cand soarta va va desparti. Va urez multe numere la fel de incitante ca si pana acum si nu uitati ca sunt "cu ochii pe voi".
Maria Elisabeta Leoca - Nantes
Elvetia</b><b>"La multi ani, Mihaela!"
"Mama, pot sa scriu aici?", ma intreaba fiul meu, in timp ce stam la coada la posta, in micul sat din cantonul Zrich, unde m-am stabilit de mai multi ani. Limba romana suna strain in acest colt de lume, dar nu ciudat: 20% din populatia Elvetiei este alcatuita din straini veniti din toate colturile lumii. "Da, poti", raspund si imediat persoana din fata mea se intoarce uimita si-mi spune timid: "Si eu sunt din Romania". A venit din Suceava tocmai in acest sat, ca asistenta medicala la o casa de batrani. Ce coincidenta! Nici eu, nici ea nu ne-am fi asteptat sa intalnim compatrioti. O simpatie reciproca si spontana pune rapid bazele unei placute amicitii. Din pacate, ne vedem rar, mult mai rar decat am dori. Ritmul vietii acestui Occident atat de invidiat, cautat, detestat sau admirat, este necrutator de rapid.
Dupa o perioada de proba, "prietena" mea a fost calificata cu "foarte bine", iar contractul i-a fost imediat prelungit pana la limita maxima de 18 luni. I s-au mai dat si alte responsabilitati, pe care ea le-a indeplinit cu o constiinciozitate aproape exagerata. Pentru asta a platit cu sanatatea: au inceput durerile de spate si de picioare. "Acum ma simt mai bine, am invatat sa ma mai menajez, dar munca este enorma", mi-a spus dupa un timp. "Imi iau bolnavii mei, ii ingrijesc, le dau tot ce trebuie, mi-i fac frumosi, cu haine asortate, elegante si gata, sunt multumita. Cateodata, mi se intampla sa dezbrac bolnavii altora si sa-i imbrac din nou, ca sa arate cat mai frumos si cu gust." "Nu e cam mult?", intreb. "Nu, imi place ceea ce fac, pun suflet, iar apoi simt cum bucuria si multumirea bolnavului devin dintr-o data ale mele."
Mihaela e atenta, zambitoare, sociabila, si se intereseaza de starea fizica, la fel de mult ca si de starea sufleteasca, psihologica, a pacientilor sai. Ca in orice loc de munca, exista simpatii si antipatii, dar Mihaela a reusit sa ramana in bune relatii cu toata lumea, fara conflicte, si sa-si faca doua bune prietene. "E foarte interesant, una e din Tibet, cealalta din Germania, suntem trei culturi si mentalitati total diferite, dar un singur suflet la rau si la bine."
A trecut un an de la prima noastra intalnire. De curand, m-a chemat: "Stii, de cand apar aici, la stiri, povestile astea cu trecerile ilegale de frontiera a unora din Romania, tare multi pacienti si colegi ma intreaba despre Romania. M-am gandit sa organizez o expozitie si o dupa-amiaza de prezentare a tarii noastre. M-am saturat sa creada toti ca suntem doar o adunatura de cersetori de azil. Vrei sa ma ajuti si tu?" "Sigur ca vreau." Patriotismul este o notiune sau un sentiment (cum sa-i spun oare?) de care ani la rand am incercat sa ma detasez, dar la care ma intorc mereu cu gandul sau cu inima. Incep sa adun la repezeala: albume cu fotografii, arta, manastiri; o ie de copil a tatalui meu, pe care am purtat-o si eu, acum atarna anacronic si inadecvat in dulapul fiului meu; niste nostalgice tapiserii din broderie veche, romaneasca, lucrate de mama mea; niste icoane pe sticla; doua tablouri moderne ale unei foarte tinere artiste romance; cateva piese de sticla moderne; vechi si nou in Romania. Mihaela isi mobilizeaza parintii, prietenii, si aduna la randul ei oua incondeiate din regiunea Sucevei, strachini si ulcioare, imagini cu portul popular traditional, cu Delta Dunarii, munti si pesteri.
Astazi, 8 noiembrie, impreuna cu Mihaela si alte doua prietene ale sale am prezentat Romania unei audiente ce parea imposibil de adus la un numitor comun: pacientii, toti elvetieni, cu o medie de varsta de aproximativ 80 de ani, si personalul medical din 16 tari diferite, cu o medie de varsta de 25 de ani. Toata lumea a ascultat interesata, s-au pus intrebari, s-a ras, s-a vorbit, s-a baut afinata facuta de parintii Mihaelei si s-a ras si mai mult, s-au mancat sase tarte de mere facute in casa, s-a ascultat "Ciocarlia", Maria Tanase si... ei bine, da,... s-a dansat hora. Fiecare a plecat de acolo cu inima plina si impresii de neuitat.
Mihaela este pentru mine un erou, unul dintre aceia multi, care isi vad de treaba si despre care nimeni nu afla nimic, pentru ca isi vad de treaba. Astazi, 8 noiembrie, este ziua numelui sau, dar aici, in Elvetia, nimeni nu cunoaste aceasta sarbatoare. Nu-mi ramane decat sa spun "La multi ani, Mihaela" si sa multumesc revistei "Formula As" pentru publicarea acestui articol.
Alina Mondini - Zrich
</b><b>Belgia</b><b>"Un accident fericit si binevenit"
Va rog sa mentineti calitatea umana si profesionala a revistei dvs. In mediul "original" al societatii romanesti contemporane, o referinta ca aceea creata de revista "Formula As" este un "accident" fericit si binevenit.
Intr-o societate unde nimic bun si de valoare nu este si de durata, unde nu exista "valori de referinta" (pozitive) la nivelul constiintei sociale, promovarea si apararea traditiilor, culturii si civilizatiei romanesti si mai ales a decentei, demnitatii umane si adevarului este de admirat si recomanda tot atat respect cata disperare si amar se pot strange in sufletul unui om, ca sa ajunga sa vada plecarea din tara ca singura sansa de a se rupe din mersul in cerc. Cu respect,
Dan Georgescu
</b><b>Grecia</b><b>"Ma rog lui Dumnezeu pentru mai bine in tara mea"
Ma macina de mult dorinta de a va scrie, dar de cate ori ma aflu in fata hartiei albe parca mi se pune un nod in gat si o ceata pe ochi si nu mai pot purcede... As incerca sa descriu ce sentimente imi trezesc lectura ta, draga revista, insa ma tem ca as cadea in desuetudine si incercarea n-ar fi deloc izbutita. Dar mi-e atat de dor de casa...!
M-am casatorit de foarte putin timp si mi-am urmat sotul in strainatate, unde locuiesc acum. Cum sa povestesc cat ma simt de sfasiata de cate ori descopar in articolele tale o Romanie atat de putin cunoscuta chiar si romanilor, cand respir prin vorbele pline de duh ale taranilor aerul copilariei mele din Salaj. Parca vad aievea chipul bunicilor mei dragi, care sunt atat de suparati ca am plecat asa departe de casa... Pot sa-ti spun insa ca toate simturile mele s-au ascutit si, cu cat lumea din jurul meu uita sa se bucure de cantul unui greier, cu atat ma simt eu mai responsabila sa dau frau liber lacrimilor cand mi-e dor de iarba verde de acasa si de micile bucurii pentru care ma luptam, ca sa mi le pot oferi pe atunci.
Ma rezum, asadar, sa ma rog lui Dumnezeu pentru mai bine in tara mea si pentru sanatatea celor lasati in urma. Si ma mai rog sa ma ierte ca am fost asa de lasa si egoista si mi-am urmat dragostea, parasindu-mi tara...
C.M.
</b><b>Mexic
Stimata redactie,
Cum nu e prima oara cand va scriu, nu am sa ma recomand din nou, dar am sa profit de ocazie pentru a reitera marea apreciere pentru inalta dvs. calitate morala si nepretuita munca realizata pentru cei dragi dvs., natiunea romana. Multe salutari si urari de bine din indepartatul Mexic. Cu drag,
Cristina Barbu
</b><b>Germania</b><b>"Dumnezeu sa va binecuvanteze"
Doamna Sanziana Pop,
Va multumesc mult pentru ceea ce faceti si pentru ca aduceti atatea bucurii, si romanilor de peste hotare, publicand revista pe Internet. Este o bucurie pentru mine, care sunt departe de tara mea natala, sa pot citi revista dvs. As dori totodata, prin acest e-mail, sa transmit multe salutari familiei mele din Buzau, care ma iubeste mult, si sa le spun ca sunt bine aici. Va iubesc mult si fiti binecuvantati! Cu respect,
Emima Porumb - Karlsruhe
Noua Zeelanda</b><b>"Si aici spunem cu mandrie ca suntem romani"
Nu stiu daca mai exista un popor asa de imprastiat in toata lumea ca romanii. Este bine totusi ca avem acum "Formula As", un loc pe Internet de unde aflam vesti din Romania, si poate de abia acum ne dam seama ce frumoasa este tara pe care am parasit-o si cu toate acestea nu ne-am mai intoarce... Asa e romanul, poate mai sarac sufleteste din cauza asta, dar si aici spunem cu mandrie ca suntem romani. Aici inca nu se stie despre cersetorii romani din Paris si alti hoti din Europa. Aici romanii sunt ingineri, doctori, isi vad de treaba, nici nu se gandesc sa fure sau sa insele cu ceva. Multumesc "Formulei As" pentru bucuria pe care mi-o aduce cand citesc despre locurile unde am crescut... Cu drag,
Calina
</b><b>Canada</b><b>"Locuiesc aici, dar simt romaneste"
Stimata redactie,
Numele meu este Mircea Suta. Locuiesc impreuna cu familia mea (sotia si cei trei copii) in Canada, la Montreal. Apreciez extraordinar de mult revista "Formula As", pe care am posibilitatea de a o citi pe Internet. Un mic amanunt as vrea sa adaug, o parere personala la articolul d-lui Dan Pavel din numarul 538 al revistei. Nu taxe trebuie sa fie impuse demnitarilor si oamenilor "de afaceri" bogati din Romania! Parerea mea este ca ei trebuie sa dea socoteala cum au ajuns atat de bogati! Prin munca cinstita oare? Nu s-a intamplat oare acest lucru incalcand legea? Oare nu asta e cauza suferintei celor multi, a saraciei omului de rand? Eu locuiesc aici, dar simt romaneste! Niciodata nu voi simti altfel! As fi ales eu calea imigrarii, a dezradacinarii de pamantul pe care m-am nascut, daca situatia din tara era alta? Daca copiii mei aveau in Romania perspective de viitor prin munca cinstita?! Raspunsul este nu! Si pe mine ma doare suferinta unui popor intreg! E poporul care m-a educat si crescut. Doamne ajuta poporul roman! Cu stima,
Mircea Suta