Asii Muzicii
</b>
<b>Cand tambalul devine Arta</b><b>Marius Mihalache</b><b>"Am inceput sa cant la trei ani. Tata mi-a legat corzile tambalului cu ate in diferite culori, ca sa vad notele"
- Cu toate ca a triumfat inca de la 13 ani la Paris si de la 17 ani la Milano, a considerat ca locul unde trebuie sa i se confirme talentul este acasa. Urmas demn al unei familii de mari lautari, Marius a izbutit sa urce, impreuna cu nedespartitu-i tambal, culmile succesului muzical -
Bunicul cu suflet mare
Compune muzica de film, interpreteaza Bach, se lanseaza cu o usurinta uluitoare in vartejul unor improvizatii jazzistice sau abordeaza cu o mare sensibilitate doine romanesti. Toate acestea la tambal...
La patru ani de la primul sau moment de glorie pe scenele romanesti - deschiderea concertului Chick Corea de la Sala Palatului -, Marius Mihalache isi gaseste locul pe care-l merita. Saptamana trecuta, in doar doua zile, Marius a fost printre protagonistii lansarii a doua albume de certa valoare. Primul, "Radacini", realizat impreuna cu o voce de aur, Teodora Enache, si cu un percutionist de inalta clasa, Lucian Maxim, reprezinta un omagiu adus Mariei Tanase. A doua zi, Marius a lansat "Performance - Live in Germany", un mult asteptat Cd ce inseamna primele inregistrari ale cuplului de geniu Ovidiu Lipan Tandarica - Marius Mihalache. Au fost doua zile in care copilul teribil al tambalului, cel care la 13 ani castiga la Paris Festivalul International al Tineretului, iar la 17 ani interpreta pe scena Scalei din Milano muzica clasica, a aratat ca nu este numai un virtuoz, ci si un artist tanar, cu un program profesional conturat.
"Nu ma pot implica in productii facile, nu cred in muzica de-o vara, nu-i locul meu acolo. Fac muzica de la sase ani si am alte conceptii, fara de care nu poti rezista. Caut esenta, adevarul, muzica propriu-zisa, nu pacaleala, caut emotii si sentimente pe care sa le transmit publicului. Fac parte dintr-o familie de artisti din generatie in generatie si toti au mers pe aceleasi principii, nu concepeau sa faca muzica altfel. Bunicul bunicului meu canta la tambal, iar bunicul meu, Iancu Ciupitu, era unul dintre cei mai mari lautari ai vremii sale. Avea o tehnica senzationala la vioara, canta prin anii "20-"30 cu masuri mixte, asa cum canta acum cei cu scoli de muzica, si, in plus, era si un om cu suflet mare. Nu-si lua pe langa el pe cei mai buni muzicanti, ci pe cei amarati, despre care stia ca au nevoie de-o paine. Ne-a divinizat pe mine si pe ceilalti nepoti, verii mei, care sunt la fel de talentati ca si mine. De la el a pornit o noua generatie de artisti, care au inceput sa studieze, sa iasa din locurile clasice de cantat ale lautarilor. Tatal meu, violonist, si unchii mei au cantat mult in Occident si s-au intors cu o experienta, cu o educatie care ne-au prins foarte bine mie si verilor mei. Unul dintre ei este un foarte bun pianist in Bucuresti, Andrei Mihalache, altul este violonist la Filarmonica Operei din Copenhaga, acolo unde traieste si al treilea var al meu, care are propria sa trupa, in care canta la tambal si contrabas."
Visuri de glorie
- Si tu iti puteai construi o cariera in strainatate. Ce te-a determinat sa te intorci din Italia, acolo unde iti mergea bine, intr-o perioada in care multi romani nu stiu ce sa faca sa plece din tara?
- M-am intors in "98, dupa o experienta placuta in Italia, si singurul regret pe care il am este ca nu am facut acest pas mai devreme. In Italia castigam bani si doar atat. Am venit in Romania si am luat totul de la zero, o vreme nu am cantat, a fost o perioada foarte grea, ma sunau din Italia sa revin, primeam invitatii sa apar aici in nu stiu ce suse, iar eu refuzam, chiar daca poate nu stateam deloc bine cu banii. Eu mi-am spus ca ori ajung pe scena sa cant la un anumit nivel, ori ma las de tambal, ma fac sofer de taxi, maturator sau orice altceva. Primul moment capital, inaintea intalnirii cu Ovidiu Lipan, a fost atunci cand Chick Corea a ales tocmai Cd-ul meu din 70 de Cd-uri cu artisti romani si a decis ca eu sa deschid concertul sau din Bucuresti. De atunci, mi s-a deschis calea, tambalul meu a incetat sa mai fie privit cu atatea prejudecati si am inceput sa primesc tot felul de oferte si de propuneri. Acum lucrez la un music-hall in regia lui Alexander Hausvater, alaturi de Loredana Groza, pregatesc un album impreuna cu Gheorghe Zamfir si cu Tandarica, un album de colinde americane, si visez la un proiect cu muzica lui Bach, interpretata la patru tambale. N-am de ce sa ma plang, sunt intr-o perioada in care ma bucur de increderea oamenilor si in care lucrez intens. Nu am timp de nimic altceva in afara de muzica.
- Roadele eforturilor au inceput sa apara. Te poti mandri si cu faptul ca numele tau apare pe genericul unui film de mare succes in Romania, "Filantropica"...
- Muzica de film era pentru mine un vis la care abia indrazneam sa ma gandesc. Asta pana cand m-a sunat producatorul filmului "Filantropica" si am inceput lucrul. Atat el, cat si Nae Caranfil, regizorul filmului, cu care ma stiu de pe la 16-17 ani, m-au ambitionat sa dau tot ce aveam mai bun. Spuneau "muzica o face Marius, o sa iasa excelent", iar pe mine increderea asta a lor ma speria de-a binelea, pentru ca nu stiam cu ce se mananca muzica de film. Am facut vreo 40 de teme, am mers la filmari, am vorbit cu Mircea Dinescu, cu Gheorghe Dinica, sa le inteleg personajele, si pana la urma am reusit sa redau acel aer boem, cu iz romanesc, pe care-l doreau realizatorii. "Filantropica" este un proiect tare drag mie, pentru ca e mare lucru sa debutezi cu un film de mare succes, care cred eu ca va ramane printre filmele romanesti clasice.
Omagiu Mariei Tanase
- Multi artisti descopera cu adevarat abia la maturitate filonul traditional, folclorul. Ce te-a atras atat de tare spre cantecele Mariei Tanase, spre sursele traditionale ce se regasesc pe ambele albume lansate de curand, "Radacini" si "Performance"?
- Maria Tanase este o emblema pentru muzica romaneasca autentica, o diva, o muza, poate cea mai mare artista a noastra. N-a fost o soprana, insa era nascuta artista si cand deschidea gura simteau toti cei din jur ce are de spus. Si acum patrunde foarte usor in sufletele romanilor. Daca nu de la ea, atunci de la cine sa pornesti? Primul concert al proiectului "Radacini" - impreuna cu Teodora Enache si Lucian Maxim - l-am avut cu trei ani in urma, a fost foarte bine primit, insa nu a mai continuat pana acum sase luni, cand Laura si Horia Toma au venit din America, pentru a produce acest album. Intre timp, eu l-am intalnit pe Tandarica si am trait alaturi de el experiente scenice senzationale, care mi-au schimbat total parerea despre publicul romanesc. Credeam ca nu mai exista loc pentru arta, pentru emotie, ci doar pentru manele, dance, insa am inteles ca romanii sunt foarte usor de atins la suflet, ca reprezinta un public de calitate care are nevoie de alternative. Au fost robotizati de catre producatori care le-au bagat pe gat tot felul de lucruri de proasta calitate, de muzici facile. Am cantat in cluburi, am cantat in fata a 20.000 de oameni, la Festivaluri ale berii, in locuri in care spuneam "Ce facem, Ovidiu, ca ne dau astia afara cu rosii?", iar raspunsul publicului a fost uluitor. Pusti de 17-18 ani, stand ca la Opera, oameni care ascultau pentru prima oara o astfel de muzica, deloc accesibila, fara voce, doar jazz fusion, si simteau emotia, performantele unui instrument. Acelasi sentiment l-am simtit din partea publicului si la "Radacini", pentru ca ambele proiecte se bazeaza pe acelasi filon romanesc si pe aceleasi principii de care vorbeam: emotie, profunzime, adevar muzical, devotament, traire. Filonul este acelasi, atat doar ca atunci cand sunt cu Ovidiu cautam explozia, e ca intr-un film de actiune in care-ti tii rasuflarea, in vreme ce la "Radacini" mesajul este mai meditativ.
- Nu cred ca poti canta cu atata tandrete, cu atata forta si exuberanta, nu poti fi atat de bun fara sa ai o relatie speciala cu instrumentul tau, cu tambalul...
- Un compliment care ni s-a facut, mie si lui Ovidiu, a fost ca ne armonizam, ne facem totuna cu instrumentele noastre. Am inceput sa cant la trei ani, tata mi-a legat corzile cu ate in diferite culori, ca sa vad notele, el canta la vioara, iar eu il acompaniam cu tambalul. Pentru mine, muzica porneste de la tambal, sunt totuna cu el. Altfel nu se poate, altfel nu poti face performanta, pentru ca el te simte. Va jur ca el stie, simte atunci cand esti devotat, cand te daruiesti cu toata inima, stie si iti da inapoi pe masura.Iulian Ignat
(Fotografiile autorului)