Arheologie crestina</b>
<b>
"Iacov, fiul lui Iosif, fratele lui Iisus"</b><b>- O noua descoperire arheologica relanseaza ipoteza existentei unui frate vitreg al lui Iisus, in persoana lui Iacov, primul episcop al Ierusalimului -</b><b>Urna de sub ruine
Recent s-a descoperit la Ierusalim o urna de piatra utilizata la inmormantari, datata 63 d.Hr. si care poarta pe ea o inscriptie in limba aramaica: "Jacov, fiul lui Iosif, fratele lui Iisus".
In Evanghelia dupa Marcu citim: "Au nu este Acesta teslarul, fiul Mariei si fratele lui Iacov si al lui Iosif si al lui Iuda si al lui Simon? Si nu sunt oare, surorile Lui aici la noi?" (6,3). In Evanghelia dupa Matei: "Au nu este Acesta fiul Teslarului? Au nu se numeste mama Lui Maria si fratii Lui: Iacov si Iosif si Simon si Iuda? Si surorile Lui au nu sunt toate la noi?" (13,55-56). In Protoevanghelia lui Iacob, al carei autor presupus este chiar Iacov, este scris ca atunci cand Iosif este ales de preot s-o ia pe Maria din Templu (adica s-o tina la el in casa pana cand ea se va casatori), el raspunse: "Dar stii ca eu am fii si sunt batran, in vreme ce Maria e de-abia copila". In Apocrifa Viata lui Iosif tamplarul, scrisa in sec. al Iv-lea, citim despre Iosif ca inainte de a o lua pe Maria: "Omul acesta se casatori si avu fii si fiice: patru baieti si doua fete. Baietii se numeau Iuda, Ioset, Iacov si Simon, iar fetele: Lisia si Lidia". (2,3) Apocrifele nu pomenesc numele primei sotii a lui Iosif. O informatie transmisa de Nikephoros, preluata de Hippolyt din Porto (sec. al Ii-lea - al Iii-lea), episcop al Romei, ne spune ca ea se numea Salomeea, ca se inrudea cu familia lui Ioan Botezatorul, ca era fiica lui Agheu, fratele lui Zaharia si, prin urmare, verisoara cu Ioan Botezatorul.
Cuvantul grec adelphos, ebraicul ah, si aramaicul ach sunt sinonime polisemantice. In acceptiunea lor se afla nu numai notiunea de "frate bun", ci si de "frate vitreg", var, ruda indepartata, ba chiar tovaras al unei comunitati oarecare. Si azi, in unele secte religioase, se foloseste termenul de "frate", "sora" intre toti membrii. Deci Iacov putea sa fie un frate de credinta al lui Iisus, dar si un frate de tata. Dupa scriitorul bisericesc Hieronim (347-420), in diatriba sa "impotriva lui Helvidius" (387), fratii lui Iisus nu au fost copiii Mariei si nici ai lui Iosif din casatoria precedenta (cu Salomeea), ci ai altei Marii, ruda de-a mamei lui Iisus si sotie a lui Cleopa sau Alfeu. Este mentionata in Evanghelia dupa Ioan: "Si stateau, langa crucea lui Iisus, mama Lui si sora mamei Lui, Maria lui Cleopa, si Maria Magdalena" (19,25). Dar denumindu-i pe Iacov, Iosif, Simon si Iuda "fratii lui Iisus", evanghelistii i-au considerat frati buni si nu vitregi ori veri. Ii mentioneaza intotdeauna in prezenta Mariei, mama lui Iisus, si niciodata in prezenta Mariei lui Cleopa. In Epistola catre Galateni, Pavel scrie: "Apoi, dupa trei ani, m-am suit la Ierusalim, ca sa-l cunosc pe Chefa si am ramas la el cincisprezece zile. Iar pe altul din apostoli n-am vazut decat pe Iacov, fratele Domnului" (1,18-19).
Deci, potrivit unora dintre sursele citate pana in prezent, Iacov a fost fratele bun sau vitreg al lui Iisus si a condus, dupa moartea Mantuitorului, comunitatea crestina din Ierusalim mai mult de 18 ani. Este considerat primul episcop al Ierusalimului. In anul 62, de Pasti, evreii l-au aruncat de pe acoperisul Templului din Ierusalim. Apoi au aruncat cu pietre in el. La sfarsit, un ucigas a luat un ciocan si l-a lovit cu putere pe Iacov in cap. El a fost inmormantat langa altarul Templului. In septembrie anul 70, Titus (fiul lui Vespasianus) cucereste Ierusalimul. Tot orasul si Templul sunt rase de pe fata pamantului. Pe ruinele Templului Iudaic a fost pusa statuia lui Jupiter. In acest loc a fost gasita recent urna funerara mentionata la inceput. Hegesip, primul istoric al Bisericii, ne spune ca in jurul anului 175, calatorilor le era aratat mormantul "fratelui Domnului", adica al lui Iacov, numit si Iacov cel Drept.
Urna descoperita este datata 63 d.Hr., de unde si ipoteza ca avem de-a face cu un fals. Dar aceasta este scrierea de azi. Pe timpul lui Iacov, la Ierusalim se foloseau trei tipuri de calendare: calendarul evreiesc (de la zidirea lumii), seleucid (era lui Alexandru), roman (ab Urbe Condita). Anul 63 d.Hr. corespunde cu anul 3824 in calendarul evreiesc, cu anul 374 dupa era lui Alexandru sau 816 dupa calendarul roman. Acestia erau anii utilizati in Ierusalim cand s-a folosit urna de piatra pentru inmormantare.
</b><b>Cuiele, crucea si coroana de spini
In ce priveste ipoteza comiterii unui fals, ea se bazeaza pe o adevarata isterie de fabricare a relicvelor, petrecuta dupa anul 300, cand obiceiul venerarii lor ajunsese la limita fetisizarii. Un exemplu sunt cuiele de pe Sfanta Cruce. In total, ele puteau fi doar patru, si legenda ne informeaza ce s-a intamplat cu ele. Unul a fost batut in cercul celebrei coroane de fier pastrate in Catedrala vechii capitale a regilor Lombardiei - Monza -, al doilea a fost batut in potcoava calului imparatului Constantin, al treilea a impodobit casca aceluiasi imparat, iar pe-al patrulea, imparateasa Elena, intorcandu-se cu corabia dintr-o calatorie, l-a aruncat in mare, pentru a potoli valurile involburate. Dar cuie din Sfanta Cruce se afla in atatea biserici (printre altele si in Catedrala din Wawel), incat la numaratoare au iesit 30. Este clar ca, in cel mai bun caz, 26 sunt false.
Aceleasi practici inselatoare s-au folosit si pentru Cruce, despre care Kiril (315-386), episcopul Ierusalimului, spune ca "toata lumea e plina de bucati din ea" (Cathechesis 12,4). Herbert J. Muller aprecia ca, daca aceste fragmente ar fi adunate intr-un loc si cantarite, ar reiesi ca greutatea lor atinge cateva tone. Reformatorul Ioan Calvin (1509-1564) a spus odata ca daca toate bucatile ar fi adunate laolalta, ar forma o buna incarcatura pentru o corabie. Totusi, Crucea lui Hristos a fost purtata de o singura persoana, avand o greutate de cel mult 70 kg.
Mai multe biserici pretind ca au coroana de spini a lui Iisus, desi a fost doar una. Altele, ca au vasele de piatra in care Iisus a transformat apa in vin. Ieslea lui Iisus a fost expusa, pentru a fi venerata, in fiecare ajun de Craciun, la Sf. Maria Maggiore din Roma. Mai multe biserici pretind ca detin scutecele lui Iisus. Chiar si pielea preputului de la circumcizia Lui (taierea imprejur) a fost aratata de calugarii din Charroux care, drept dovada a autenticitatii ei, au declarat ca s-ar fi scurs din ea picaturi de sange. De altfel, bisericile din Coulombs (Franta), Sf. Ioan (Roma) si din Puy de Velay pretind ca au in posesia lor aceasta relicva. Alte relicve includ uneltele de tamplar ale lui Iosif, oasele magarusului pe care a intrat calare Iisus in Ierusalim, paharul folosit la Cina cea de Taina, punga goala a lui Iuda, ligheanul lui Pilat, haina de purpura aruncata peste Iisus de catre soldatii batjocoritori, buretele care i s-a oferit pe cruce, specimene din parul Fecioarei Maria (unele satene, altele blonde, unele roscate, iar altele negre), camasile ei, inelul de nunta, papucii de casa, valul si chiar o sticla de lapte, din care a supt Iisus. Si exemplele pot continua, cu pestele fript oferit de Petru lui Iisus in casa Mariei din Nazareth etc.
Conciliul din Trent a poruncit venerarea trupurilor moarte ale martirilor. Cam prin anul 750, siruri lungi de carute veneau neincetat la Roma, aducand cantitati imense de cranii si schelete care erau sortate, etichetate si vandute de catre papi. Cand Papa Bonifaciu Iv a transformat Pantheonul intr-o biserica crestina, in anul 609, "se spune ca au fost mutate 28 de carute pline de oase sacre din catacombe si puse intr-un bazin sub inaltul altar". Prin hotararile celui de al Ii-lea Conciliu de la Niceea (din 787) episcopilor li se interzicea sa ridice o biserica daca nu erau prezente relicve. Acest cult al relicvelor a fost preluat de crestinism din paganism. Atanazi (293-373), episcopul Alexandriei, era scandalizat ca egiptenii plangeau in ceremonii si procesiuni funerare moartea zeului Osiris. Templele din Abidos si Memfis se mandreau amandoua ca poseda adevaratul cap al lui Osiris, iar multe altele, ca au atatea parti din trupul lui, incat ar fi fost suficiente sa se reconstituie din ele cativa zei Osiris. Dar sa revenim la Iacov, fratele lui Iisus, a carui urna a fost descoperita de curand la Ierusalim.
Fiul Sfantului Iosif logodnicul
Intr-o carte recent aparuta, sub egida editurii "Sofia" - "Vietile Sfintilor Apostoli" (traducere dupa "The Lives of the Holy Apostles", Holy Apostles Covent 1988) sunt reactivate principalele date ale biografiei "fratelui lui Iisus", pe care gasim de cuviinta sa le infatisam cititorilor. "Iacov, fratele Domnului si dumnezeiescul apostol, a fost primul episcop al Ierusalimului. El era din Iudeea, fiu al Sfantului Iosif Logodnicul (sotul Mariei, mama lui Iisus). Nu era altul mai plin de ravna in credinta si mai dulce in virtute ca Iacov cel Drept care, pana la chemarea sa, a trait potrivit firii sale si a fost numit, pe buna dreptate, fratele Domnului Hristos. Dupa cum am mai spus, el a fost unul dintre fiii lui Iosif si ai primei sotii a acestuia, Salomeea. Cand Iosif a fost logodit cu Theotokos (Maria), aceasta a fost fecioara atat inainte de nastere, cat si dupa aceea. Acest Iacov, care a fost sfant din nastere, la inceput se numea Iovilian, care in limba ebraica inseamna <<cel drept>>; caci inca din copilarie isi stapanea toate simturile si madularele, fiind cu adevarat deosebit. Ochii sai se indreptau doar catre lucrurile cele bune si era inzestrat cu o mila dumnezeiasca. Urechile sale erau deschise pentru citirile mantuitoare de suflet si gura se desfata cu vorbele din lege. Mana sa dreapta era intotdeauna gata sa imparta milostenie si iubit era de toti. El isi stapanea foamea si nu gusta nimic de prisos. Toata viata lui nu a gustat nimic din ceva ce a fost fiinta vie: carne, peste sau crustaceu. Nu a baut niciodata vin, potolindu-si setea numai cu apa. El se tinea cu paine si lacrimi. Din pricina inchinaciunilor, genunchii sai erau rosi pana la os, iar infatisarea sa aducea marturie pricina nevointelor sale mai presus de fire. Purta o camasa de lana, dar cand intra in templu isi punea un vesmant de panza. Se ruga si muncea fara incetare. Era iubit atat de rude, cat si de prieteni. Pana si strainii, credinciosi si pagani, il cinsteau pentru curatia lui.
Iacov cel Drept a fost primul ales de Mantuitorul nostru si de apostoli pentru episcopatul Bisericii din Ierusalim. El era impodobit cu toate virtutile, insa doua ii erau lui osebite: stia sa indrepte oamenii spre desavarsire, atat in cunostinta, cat si in faptuire; era smerit si in toate chibzuit. El semna: <<Iacov, robul lui Dumnezeu si al Domnului Iisus Hristos>>" (Iacov 1,1).
"Membrii unei secte eretice iudaice, atatati de Anna, marele preot, au cutezat sa se adune in jurul lui Iacov, cerandu-i sa renunte la credinta sa intru Hristos. Cei ce urau pe Hristos l-au intrebat: <<Spune-ne, o, dreptule, ce se intelege prin usa lui Iisus>>? El a raspuns: <<Acesta este Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Cel de o fiinta cu Tatal>>. Unii, este adevarat, l-au crezut pe Iacov si au primit cuvintele sale ca adevarate. Altii, din felurite secte, erau impotriva lui si au fost dezamagiti. Caci ei nu credeau in Inviere si nici in rasplata fiecaruia dupa faptele sale. Cand a venit Pastele, s-au adunat toate semintiile; chiar si crestini erau printre ei. Atunci, mincinosii, crezand ca Iacov le impartasea credinta, l-au pus sa urce pe acoperisul templului. Apoi au strigat cu glas tare, asa incat toti cei de fata sa auda: <<Spune-ne, o, dreptule, care ai toata increderea noastra: ce crezi tu despre Iisus care a fost rastignit de Pilat si din pricina Caruia oamenii s-au ratacit, crezand ca El este Hristosul si chiar ca este Fiul lui Dumnezeu? Lamureste-ne pe noi si arata-ne adevarul!>>. Venise timpul sa vorbeasca impotriva celor mincinosi; si Iacov nu s-a infricosat si nu a dat inapoi in fata mortii si nu a tagaduit adevarul; ci, contrar asteptarilor lor, el a vorbit tare si fara teama: <<De ce ma intrebati de Iisus? El sta in cer de-a dreapta Tatalui Sau impreuna cu puterile ceresti; si va veni iarasi pe norii cerului sa judece lumea cu dreptate!>>. Prin aceasta marturie, multi au crezut in Hristos si au strigat tare: <<Osana Fiului lui David!>>. Insa orbilor farisei si carturarilor le parea rau ca i-au dat lui Iacov prilejul sa vorbeasca oamenilor, caci el nu le daduse raspunsul pe care il asteptau. De aceea, intaratati, ei strigau multimii: <<Iata! Pana si dreptul s-a ratacit!>>. Apoi au urcat pe templu si l-au prins ca niste fiare salbatice si l-au aruncat pe pamant. Dar binecuvantatul nu a murit. Atunci ei au inceput sa arunce cu pietre in el. Iacov a primit pietrele linistit, ca pe o comoara nepretuita. Si, ingenunchind, s-a rugat: <<Doamne Dumnezeule si Tata, iarta-i, caci nu stiu ce fac!>>.
O, suflet binecuvantat! O, blandete minunata! Acestea au fost chiar cuvintele rostite de Stapan pe cruce si de intaiul mucenic Stefan multpatimitorul. Astfel s-a rugat Iacov, curatul frate al Domnului, pentru ucigasii sai fara inima. Unii dintre acestia l-au auzit rugandu-se pentru ei; dar, nerecunoscatori, nu au avut nici un fel de respect pentru ingaduinta sa si au continuat sa arunce cu pietre asupra lui. Unul dintre urmasii lui Rehav, fiul lui Rahavin, din neam preotesc, a strigat: <<Incetati! O, netrebnicilor, ce faceti? Dreptul se roaga pentru noi, nedreptii, care il lovim cu pietre!>>. Atunci, unul dintre ucigasi a luat un ciocan care se folosea la batut panza si a lovit cu putere pe Iacov in cap. Si dreptul si-a dat duhul. El a fost inmormantat langa altar."
"Dupa adormirea lui Iacov, multi iudei si-au dat seama ca nenorocirile ce se abateau asupra lor erau urmarea nelegiuitului omor al acelui barbat drept: in anul 67 d.Hr., Vespasian a impresurat si a luat Ierusalimul."
"Prin rugaciunile lui Iacov, apostol, ierarh, dreptcredincios, mucenic si frate al Domnului, al carui suflet a fost impodobit cu toate virtutile, o, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi."Ec. Vasile Turcu
membru al Academiei de Stiinte din New York