Muzica
Spectacol de gala
Michel Portal - Richard Galliano
Cea de-a patra editie a Festivalului de Jazz bucurestean, desfasurata anul acesta pe durata a aproape doua saptamani (15-27 octombrie), a debutat printr-un spectacol de gala, gazduit de o Sala Radio arhiplina.
Prima parte a apartinut Big Band-ului Radio, dirijat de Ionel Tudor. Avand la dispozitie cate doua piese pentru a arata ce pot, invitatii orchestrei, trioul Gelu Ionescu - Eugen Caminschi - Alex Tomaselli si Sorin Chifiriuc, Hano Hfer si un Berti Barbera in mare verva, au ales calea blues-ului. Dupa o ora de muzica de calitate, luminile s-au stins si in semiobscurul creat de doua mici reflectoare au pasit pe scena doi maestri: Michel Portal (saxofoane, clarinet, bandolineo), apreciat atat in sfera muzicii clasice, cat si in jazz, si Richard Galliano (acordeon), discipol al lui Astor Piazzolla, creatorul "noului tango" si "posesorul" unei remarcabile cariere. Timp de aproape 80 de minute, tot ce a razbatut de pe scena a fost pasiune, rafinament, virtuozitate. Sala de concerte a fost prinsa intr-un joc extrem de intens, fierbinte, intitulat generic Tango Jazz - al emotiilor si improvizatiei, la capatul caruia cei doi au fost rasplatiti cu ovatii si aplauze indelungi. Reactia publicului bucurestean la o muzica deloc accesibila, dar de o valoare certa, ne onoreaza. Va prezentam doua mini-interviuri realizate prin amabilitatea Institutului Francez din Bucuresti, care a facut posibila organizarea acestui concert.
Michel Portal
"Suntem indragostiti de muzica pe care o facem"
- Reusiti de fiecare data sa oferiti concerte atat de intense, creati o astfel de atmosfera peste tot unde cantati?
- Legatura ce se creeaza pe scena intre doi oameni este mult mai intensa decat in cazul unui cvintet sau sextet. Interactiunea asta dintre noi poate da nastere unei magii, astfel ca uneori avem impresia ca suntem un trio impreuna cu publicul, parca am fi o familie care face muzica. Suntem indragostiti de muzica pe care o facem si de aici vine intensitatea despre care vorbiti. Publicul romanesc a fost extraordinar si avem in multe locuri unde cantam o astfel de atmosfera calduroasa, insa am concertat si in tari unde publicul a fost destul de rezervat. In Argentina, de pilda, acolo unde tangoul traditional este atat de iubit.
- Cu ce impresii ati ramas dupa vizita de la Muzeul Taranului, unde ati si ascultat benzi cu clarinetisti si instrumentisti romani din aria muzicii traditionale?
- In primul rand, muzeul mi-a produs o impresie deosebita. Am primit de la doamna Speranta Radulescu un compact disc cu Fanfara din Zece Prajini, insa vreau sa va spun ca eu ascult demult astfel de muzica. Ma fascineaza tarafurile, tehnica exceptionala a instrumentistilor si mi-as dori o colaborare cu acesti muzicieni, insa imi dau impresia ca sunt greu de abordat ori foarte timizi. In nici un caz nu vreau sa le distrug traditiile, insa cred in fuziune, cred ca barierele trebuie sparte. Muzica lor este vie, nu trebuie inchisa in muzee si nu-mi pierd speranta ca intr-o zi voi canta alaturi de un taraf cu tambal, contrabas etc. Este exact ceea ce facem noi cu tangoul, incercam sa-l modernizam, fara sa-i pierdem esenta.
Richard Galliano
"Ceea ce ma intereseaza la muzica sunt emotiile si sentimentele pe care le transmite"
- De ce ati ales acordeonul? Nu sunt multi acordeonisti care canta jazz...
- Cant la acordeon de cand ma stiu, de pe la doi-trei ani. Tatal meu este acordeonist si profesor de muzica, asa ca lucrurile au venit de la sine. Sa stiti ca sunt multi acordeonisti de jazz, insa nu au ajuns foarte cunoscuti. E un instrument cu greutate, are vreo 13 kilograme, astfel ca in timpul unui concert efortul fizic nu poate fi ignorat. Eu, de pilda, asta noapte n-am mai putut dormi, iar trunchiul imi este un pic inclinat spre dreapta. Reactia salii imi da insa putere si energie si sper sa cant cat mai mult timp de acum inainte.
- Cum s-a nascut "echipa" pe care o formati cu Michel Portal?
- Cu Portal cant de zece ani, fiecare isi vede de drumurile sale si din cand in cand ne intalnim pentru astfel de concerte. Eu vin dintr-un turneu german si austriac, acum merg cu Portal la Skopje, dupa care avem o serie de cinci concerte la Roma.
- De unde porneste muzica pe care o faceti? De la note, de la teorii, de la emotii?
- Pentru un muzician este important sa cante muzica pamantului, iar eu cant muzica radacinilor mele italiene. Atat mama, cat si tata se trag din Italia. Am rude in toata tara si in ultimii zece ani am cantat mult acolo. Muzica mea este redefinirea lirismului latin si ma bucur ca reactia salii in Romania a fost foarte asemanatoare cu cea a publicului italian. Ceea ce ma intereseaza pe mine in muzica sunt emotiile, sentimentele pe care le transmite. Multe din muzicile contemporane, foarte tehnice, ma lasa indiferent. Oricine poate sa inteleaga muzica mea, pentru ca nu porneste de la cap, de la intelect, ci de la inima.Iulian Ignat
Fotografiile autorului
Firul Scurt
Dan Puric
Prin lume, pe aripi de "vis"
Intre doua premiere la Teatrul National "I.L. Caragiale" - "O noapte furtunoasa", in care joc Rica Venturiano, "studinte in drept si publicist", si "Revizorul" de Gogol, unde sunt Hlestakov, am dat o fuga in sudul Frantei, la S?te. Nu intr-o scurta vacanta, cum s-ar putea crede, ci invitat cu noul meu recital intitulat "Vis" la manifestarea "Dacia mediteraneana". Manifestare initiata de un mare iubitor al culturii romanesti, d-l Claude Pernin, care de sapte ani incoace reuneste personalitati ale culturii si artei romanesti: acum, conferentiaza la S?te scriitorii Gabriela Adamesteanu si Dumitru Tepeneag; s-a deschis acolo si expozitia unui pictor roman contemporan si au loc concerte. Din pacate, n-am putut asista la celelalte evenimente, pentru ca a trebuit sa ma intorc rapid la Bucuresti. Diseara avem premiera cu "Revizorul" si va asigur ca veti vedea un Hlestakov cum n-ati mai vazut, in conceptia regizorului Serghei Cerkaski, la care se alatura si "viziunea" unui alt regizor, cu care colaborez tot mai des: Dan Puric. Ma gandesc chiar sa-mi extind calitatea de regizor si spre Televiziune: am deja gata un scenariu intr-o formula cu totul noua. E un fel de show cinematografic, intr-un limbaj universal, asa - ca sa mearga la suflet fara traducator. O combinatie intre comedia muta, musical si tehnica moderna a videoclipului. Bineinteles, cu trupa mea de pantomima, cu care am lucrat "Costumele" si "Made in Romania". Pentru ca m-am convins din turneele in strainatate ca produsul artistic "made in Romania" poate deveni apreciat in lume doar daca iti gasesti calea proprie si pastrezi originalitatea, gena spirituala a tarii tale. Venind de la S?te (sper ca in noiembrie recitalul va ajunge si in Bucuresti, la Sala cea mare a Nationalului), ma gandeam: uite, domnule, ca in toata nebunia asta cu sincronizarea si globalizarea, gena romaneasca are inca multe de spus. Noi putem aduce omenirii ceva din zestrea noastra spirituala, adica ingenuitatea si caldura, generozitatea si prospetimea care inca ne caracterizeaza. Pentru cata vreme? Cam greu de spus, in conditiile in care suntem asaltati din toate partile de egoism si nepasare, pragmatism, uscaciune si mortificare sufleteasca. Dar numai de noi depinde sa nu ne grabim spre acel dramatic deznodamant numit - ca intr-o recenta carte aparuta in Franta si scrisa de celebrul Fukuyama - "Sfarsitul omului". Eu, unul, sunt mai optimist.
Ada Navrot - Dani Popescu
Dupa Gura Teghii, un "Romeo si Jeanette" la Nottara
Dupa ce toata vacanta ne-am odihnit activ - adica muncind pe branci sa refacem o casa taraneasca de pe valea Bascai (Buzau) -, acum ne tragem sufletul. Adica repetam de zor in vederea premierei de la Nottara cu "Romeo si Jeanette" de Anouilh, in care jucam amandoi, eu si sotul meu, Dani Popescu. Printre picaturi, facem cu schimbul ca baby-sitter la fetita noastra, care abia a implinit un an si opt luni. Ei am vrut sa-i facem surpriza de asta-vara: sa respire aer curat intr-o regiune superba, de munte, dupa atata poluare din Capitala. Pana am pus noi vechea casa pe picioare - Maria noastra a stat la bunicii ei din Constanta. Dar cand s-a trezit in aerul minunat de la Gura Teghii si am vazut-o cat e de fericita, ne-a trecut toata oboseala. E o zona incantatoare si speram ca n-o vor descoperi prea curand milionarii sau, mai degraba, miliardarii nostri de week-end, pentru ca ar deveni irespirabila.Alice Manoiu