Cristian Topescu"Fac parte din categoria ziaristilor care nu cauta senzationalul si scandalul"
Putini comentatori de televiziune au izbutit performanta gigantica de a preface transmisia unei victorii obtinute pe terenul de sport intr-o victorie a demnitatii nationale. Mai tineti minte anii aceia dinainte de "89, zilele, clipele cand, adunati in fata televizorului, saracia si frigul din casa dispareau ca prin farmec, alungate de o voce calda si inflacarata care rostea magicele cuvinte: "Buna seara, sunt Cristian Topescu si impreuna vom urmari..."? Erau singurele momente cand te simteai mandru de tara ta, fericit ca in ciuda gulagului din care ieseau, sportivii romani stiau sa invinga. O victorie obtinuta pe gazon sau in bazinul de inot, intr-o sala de gimnastica sau pe terenul de handbal, dar care prin harul comentatorului devenea o victorie personala, o izbanda impotriva fricii si a umilintei cotidiene, a vietii de sclav. Desi a trecut ceva timp de atunci, Cristian Topescu nu si-a pierdut nici vocea calda si entuziasta, nici marele sau profesionalism. Cordial si modest, ma asteapta cu o punctualitate nemteasca, pentru a-i adresa intrebarile. O lectie magistrala despre sport si viata...
"Sa crezi ceea ce spui, sa spui ceea ce crezi"
- Sunteti una dintre putinele voci pe care romanii se bucurau sa o auda si inainte de 1989. Cum era sa faci comentarii sportive pe vremea aceea?
- Dupa cum se observa si astazi, a face comentariu sportiv nu este o indeletnicire total lipsita de pericole. Inainte insa, era ceva mai greu decat acum, pentru ca simteam o oarecare presiune care plutea deasupra noastra. Probabil, la fel ca multi dintre colegii mei, am si eu o deviza profesionala: sa cred ceea ce spun si sa spun ceea ce cred. Aplicand aceasta deviza, de-a lungul anilor m-am trezit de cateva ori in situatia de a fi sanctionat, adica eram suspendat pe anumite perioade. Dar nu pateam nimic altceva; zvonurile cu sechestrarea mea, cu plecarea din tara, cu mai stiu eu ce nenorocire erau la moda atunci si toata lumea se temea ca mi s-a intamplat ceva, odata ce nu mai apaream la o anume transmisiune sportiva. Presiunea aceasta difuza care plana deasupra comentatorilor sportivi se referea la anumite afirmatii care, dupa parerea conducerii, contraveneau politicii statului. In rest, eram lasati sa ne facem treaba si nu este mare diferenta intre cum mi-o faceam atunci si acum. La urma urmei, totul se invarte in jurul seriozitatii muncii. Insa, la un moment dat, am afirmat urmatoarele: fotbalistilor romani, ajunsi la o anumita varsta si cu un anumit numar de meciuri in echipa nationala, ar trebui sa li se permita sa joace la echipe din strainatate. Eu am spus atunci ca ar fi in avantajul fotbalistului, al clubului, al prestigiului sportului romanesc sa avem asemenea fotbalisti in strainatate. Afirmatia aceasta m-a costat intr-adevar mai mult, a cincea si ultima sanctiune: despartirea de televiziune, dar, evident, nu si de sport.
- Ce va era si ce va e cel mai drag sa comentati?
- Atunci imi placeau cu predilectie jocurile sportive: fotbalul, handbalul, voleiul, baschetul - sporturi care mi-au dat si mari satisfactii. Am comentat inainte de "89 doua Campionate Mondiale de fotbal - Mexic "70 si Argentina "78, o finala a Cupei Campionilor Europeni la volei, in 1966, in care au jucat doua echipe romanesti, Rapid si Dinamo. (Din pacate, acum suntem foarte departe de ce volei se joaca in lume.) Si, mai ales, doua finale de Campionat Mondial de handbal masculin - in 1970 la Paris si in 1974 la Berlin, in care a jucat echipa Romaniei si pe care le-a si castigat (generatia lui Gatu, Otelea, Gruia). Din "76 incoace, odata cu aparitia Nadiei Comaneci, a inceput pasiunea pentru gimnastica, care nu m-a parasit nici astazi. Am avut onoarea sa comentez ultimele cinci Campionate Mondiale castigate de echipa Romaniei de gimnastica. In prezent, m-am orientat catre sporturi in care pasiunea nu devine patima, in care tensiunea nervoasa nu este chiar atat de mare. Am renuntat la comentariul de fotbal dupa Campionatele Mondiale din 1994 din Sua, si mi-am ales trei sporturi care cred eu ca sunt mai linistite, frumoase si chiar spectaculoase: gimnastica, tenisul si patinajul artistic; pe ultimul il consider chiar o arta.
"Se pot spune lucruri interesante intr-un limbaj decent, fara violente verbale"
- Presa sportiva din Romania e obsedata de un singur domeniu: fotbalul, prezentat mai ales ca sursa de intriga si scandal. E aproape o minune cand o victorie repurtata in canotaj sau gimnastica, de exemplu, ajunge pe pagina intai...
- Personal, fac parte din categoria din ce in ce mai putin numeroasa a ziaristilor care nu cauta senzationalul si scandalul. Asta pentru ca traiesc de mult timp in lumea sportului, cunosc eforturile, transpiratia, necazurile si bucuriile sportivilor si nu caut sa le rascolesc nici viata intima, nici sa scriu sub imperiul tirajului. Cred ca se pot spune lucruri interesante intr-un limbaj decent, fara violente verbale. Prima pagina a ziarelor de sport este, intr-adevar, monopolizata de fotbal si de scandalurile generate de el, probabil pentru ca, asa cum se spune, la ora actuala fotbalul vinde ziarul. Sporturi precum canotajul nu sunt bagate in seama decat din patru in patru ani, cand ne laudam cu medaliile obtinute. Si cata truda in aceasta disciplina sportiva, care alaturi de ciclism, este cea mai grea din lume! Ziaristii isi aduc aminte de aceste sporturi numai la succese; nu prea am vazut reportaje in care sa fie descrisa munca anonima a acestor "eroi". Iar aceasta este totusi o lipsa de seriozitate profesionala. E adevarat ca fotbalul e "rege" si probabil ca ziaristii sunt de la inceput demoralizati cand sefii le impun patru pagini de fotbal si zece randuri pentru un succes mondial de tir, sa spunem. E dureros pentru sport in general, mai ales ca, daca privim putin in urma - numai cu zece ani, nu mai mult - observam ca marile succese au venit tocmai de la aceste sporturi mai putin mediatizate: canotaj, scrima, atletism, box. Gabi Szabo apare in presa doar cand devine pentru a "n"-a oara campioana sau cand se cearta cu cineva. La ce munca teribila sunt supuse Gabi sau Violeta Beclea nu prea intereseaza pe nimeni. Apoi, daca urmariti emisiunile de asa-zisa analiza de dupa meciurile de fotbal, veti observa ca cea mai mare parte din timp se discuta chestiuni exterioare meciului propriu-zis. Rar se vorbeste despre cum s-a jucat, despre calitatea meciului respectiv. Problemele sunt intotdeauna arbitrajul, rafuielile personale, mai nou - vremea. E o problema de mentalitate; de vreme ce antrenorii nu fac altceva decat sa blameze vremea si arbitrul, jucatorii, oricat de mari ar fi ei, vor fi convinsi ca ei au jucat foarte bine, dar au fost impiedicati de acesti doi factori. Asta e "talentul" romanilor: de a gasi pentru esecuri explicatii colaterale. Mai este si un alt aspect. Sportul este supus acum acestui "zeu" numit ban, care, desigur, are si efecte benefice, este stimulativ, dar aduce si enorm de multe necazuri. Unul dintre ele este doping-ul. Si totul a inceput cand Primo Nebiolo - un fost presedinte al Federatiei Internationale de Atletism, care a murit intre timp - a venit cu ideea introducerii premiilor foarte valoroase in acest sport, culminand cu celebrele lingouri de aur. Imaginati-va ce tentatie! Mai mult, e o tentatie molipsitoare, pentru ca, vazandu-si adversarul luand substante interzise si apoi invingandu-i, atletii trebuie sa fie foarte tari sa nu le urmeze exemplul. Altul este vanzarea nejustificata sau prematura de sportivi. Au fost vanduti jucatori pe sume foarte mari, cand ei erau inca "necopti" si, din pacate, au clacat.
"Banii vin si se duc, dar bogatia sufleteasca te insoteste pana la capatul vietii"
- Sa trecem de la tumultuoasa lume a sportului la viata dvs. extrem de discreta si rezervata. Ultima "noutate" din zona aceasta, primita cu interes de opinia publica, a fost casatoria cu Christel Ungar, colega dvs. de televiziune de pe atunci. Intrucat psihologii sustin ca fericirea e garantata de identitatea culturala a partenerilor, v-as intreba cum decurge un mariaj in care sotia e de alta nationalitate, respectiv de origine germana?
- Faptul ca am calatorit foarte mult in viata mea, prin diverse zone si diverse culturi, mi-a fundamentat un fel de a fi foarte tolerant si ingaduitor. Si-apoi, sunt totusi un sentimental: m-am indragostit si m-am recasatorit. Nu am premeditat "alianta" cu comunitatea germana (rade), dar ea mi-a intarit convingerea ca - vorba lui Tudor Arghezi - "ne-ar trebui niste nemti". Ma bucur ca m-am casatorit cu o nemtoaica, pentru ca sunt un mare admirator al disciplinei, meticulozitatii si seriozitatii lor in general. Iar nemtii din Romania, atat cati au mai ramas, sunt fara doar si poate exponenti ai aceleiasi mentalitati. Pacat ca au ramas atat de putini. Si romanii au calitati, dar spre deosebire de nemti, noi ne laudam cu talentul nostru de a "ne descurca". Nu neg ca este si asta o calitate, dar intre a fi excesiv de serios si a te descurca, eu parca as alege prima varianta, e mai de incredere pe termen lung.
- Tatal dvs. a fost un mare campion la calarie. Dvs. ati fost, de asemenea, campion national la aceasta disciplina si ati devenit asul comentariului sportiv de pe micul ecran. Cristina va mosteneste dragostea pentru televiziune. Se pare ca sunteti o familie cu o forta genetica extraordinara...
- Copiii mei au fost crescuti, ca si mine, in acelasi spirit al unei educatii sportive sanatoase. I-am indemnat sa faca sport de foarte mici, i-am trecut prin mai multe discipline, incepand cu inotul, care cred ca este sportul care formeaza cel mai bine trupul, continuand cu schiul si jocurile cu mingea. Am ferma convingere ca cei doi copii ai mei mai mari isi petrec si acum timpul liber intr-o sala de sport, intr-un bazin de inot, pe un teren de tenis si nu in localuri pline de fum si de aburi de alcool. Cel mic, deocamdata inoata, chiar de-ajuns de bine pentru cei patru ani ai lui. Recent, la Sibiu, a inceput joaca - inca nu se poate numi antrenament - intr-o sala de gimnastica. Baiatul meu cel mare, care are acum 27 de ani, e la fel de sportiv. A trecut prin toate; mie mi-ar fi placut sa joace tenis, pe care l-a si practicat cu sarg o bucata de vreme, dar a renuntat. A jucat apoi baschet in divizia nationala. Nu sunt un parinte din aceia care nu vor altceva decat ca odraslele lor sa devina campioni. Nu mi-am dorit copii campioni, mi-am dorit copii sanatosi. Poate o fi o teorie depasita astazi, aceea a sportului pentru sanatate, dar o recomand totusi. Mai ales ca romanii sunt un popor sedentar, un popor de telespectatori in ale sportului. Nu ai sa vezi niciodata, ca in tarile nordice, romani alergand cu miile prin parcuri.
Eu sunt mare admirator al nordicilor, aceasta "specie" aparte de oameni. Nici ei nu considera depasita ideea sportului pentru trup si sanatate. Finlandezii, dupa cate am vazut eu, mi se par poporul cel mai sportiv. Ca un amanunt amuzant, la Helsinki exista un Minister al sporturilor, intr-o cladire cu patru etaje, la intrarea careia scrie: "Aici este Ministerul Sporturilor. Nu avem lifturi, folositi scarile". Oare romanii n-ar folosi numai parterul, in cazul unei asemenea initiative? (Rade). Greu de inteles pentru noi multe lucruri pe care nordicii le fac toti, fara exceptie, din convingeri si din mandrii extraordinare. La Olimpiada de iarna de la Lillehammer, in 1994, pe partia de schi erau zeci, sute de mii de spectatori, unii cu bebelusi in brate. Ma intrebam si eu, ca roman sedentar, de ce nu stateau oamenii aceia acasa, la televizor, ca si-asa pe partie nu vedeau mai nimic. Mi-au explicat ca pentru ei foarte important, cel mai important chiar, era sa fie acolo, trup si suflet, sa participe efectiv la Jocurile Olimpice, langa sportivi. Si mai e un lucru ce nu se va intelege si nu se va face niciodata in Romania: spiritul de voluntariat. Erau acolo, in Norvegia, mii de voluntari, veniti din proprie initiativa. La usa Centrului de Presa de la Jocurile Olimpice de la Lillehammer a stat timp de doua saptamani, opt ore pe zi, o batranica - parca o vad, sa fi avut aproape saptezeci de ani - care ce facea: fiecarui nou venit ii deschidea usa si-i dadea binete, iar cand iesea cineva, isi lua la revedere in numele tuturor norvegienilor. Extraordinar!
- Din perspectiva marii dvs. experiente legata de lumea sportului, le-ati putea da un sfat de viata tinerilor sportivi?
- Sfatuiesc generatia tanara sa nu-si piarda entuziasmul. Daca in viata iti place ceea ce faci, oricat de putin important ar fi, satisfactia este mult mai mare decat un salariu la care visezi. Bucuriile sufletesti le intrec mult pe cele materiale. Banii vin si se duc, dar bogatia sufleteasca te insoteste pana la capatul vietii. Apoi, in fotbal, si in sport in general, eu nu recomand altceva decat seriozitate. Sportivul trebuie sa-si faca treaba bine, pana la capat, cu profesionalism. Nu trebuie sa paseze cu calcaiul cand este in avantaj. Seriozitate pana la capat si demnitate. Demnitatea cu care trebuie sa primesti atat victoria, cat mai ales infrangerea.Bogdana Tihon
(fotografii din arhiva personala a d-lui Cristian Topescu)