</b><b>"Leul de argint", omagiat in America</b><b>Cu Dan Pita, dincolo de Ocean</b><b>"Nu doar in tara, ci si in strainatate, se resimte o mare foame de film romanesc"
- Regizor roman de reputatie internationala, laureat cu premiul Leul de argint la Festivalul Filmului de la Venetia, Dan Pita e mai celebru in lume decat in nefericita lui tara, unde cultura e prizoniera lipsei de bani si a dezinteresului oficial. Sustinut si promovat consecvent, filmul romanesc ar deveni un mijloc de propaganda nationala mult mai eficient decat sloganurile politice. Atestata de mult ca "valoare europeana", cultura noastra e un domeniu de investitie certa, un exceptional corector de imagine. Dovada? Recenta calatorie a regizorului roman in America, pe care am sintetizat-o in acest interviu -
- M-am bucurat sa aflu ca intr-o America intristata, ce tocmai celebrase un an de doliu de la tragicele evenimente petrecute pe 11 septembrie, cineva organizeaza sarbatori culturale dedicate filmului romanesc. Cui ii apartine initiativa de a-l invita pe unul din marii regizori romani, Dan Pita, pentru cateva intalniri cu cinefilii americani?
- Initiativa i-a apartinut lui Coriolan Babeti, directorul Centrului Cultural Roman de la New York si este, daca stiu bine, urmarea solicitarii conationalilor nostri plecati dincolo de Ocean. M-am convins, de altfel, in mod direct, ca acolo interesul pentru filmul romanesc este cat se poate de viu. Din punctul meu de vedere, calatoria a fost mai mult decat reusita. La New York, unde a debutat, am avut un public de mana intai, reunit in sala de spectacole a Centrului Cultural. Ce-i drept, o incapere cu mult mai mica decat o sala de cinema, dar plina-ochi de oameni interesati efectiv de cea de-a saptea arta.
- Ce selectie s-a prezentat la New York?
- Filme realizate atat inainte, cat si dupa 89, iar intre filmele mele, la loc de frunte a fost "Nunta de piatra", cunoscut in State printr-o copie care a circulat multa vreme acolo neoficial si care se poate cumpara si in prezent, in magazinele de casete video din New York, San Francisco si Boston. Din pacate, filmul realizat de mine impreuna cu Mircea Veroiu e singura pelicula romaneasca ce se gaseste "oficial" in America. Profit de uriasa audienta a revistei "Formula As", citita pe rupte si dincolo de Ocean, pentru a transmite cui trebuie sa auda un regret pornit dintr-o constatare facuta la fata locului: lipsa filmului romanesc de pe piata americana. Pe buna dreptate, ma intreb de ce se intampla asa. Raspunsul nu e prea greu de dat: pe de o parte, pentru ca pana acum nu a existat nici o urma de interes oficial pentru un astfel de demers. Nici in Ministerul Culturii, nici in cel de Externe ori in diversele organisme care au condus soarta filmului romanesc. Nimeni dintre oficialii romani nu s-a preocupat de iesirea filmului nostru in lume, pe nimeni n-a interesat sa-l promoveze cum trebuie, cu profesionalism. Nici filmele mele, nici ale altora, cate au izbutit sa treaca peste hotare, nu au fost promovate oficial, ci prin mijloace mai degraba particulare... Nu-i normal! Dupa cate stiu, abia de acum inainte se va face ceva. Presedintele Cnc, d-l Decebal Mitulescu, are o initiativa deosebita, si anume - constituirea unei videoteci care sa cuprinda cele mai valoroase creatii ale cineastilor romani, o videoteca gandita pe "sectii", asa cum se petrece si in biblioteci. Excelent demers, care deocamdata se afla in stadiul de proiect. Eu vorbesc despre ceea ce am constatat concret in America. Si anume, despre faptul ca nu doar in tara, ci si in strainatate, se resimte o mare foame de film romanesc. El ar putea fi distribuit si comercializat prin casete, asa cum se intampla cu filmul occidental. Din motive financiare (desi in Romania circula sume uriase de bani), noi nu am putut dispune in tara de dotari tehnice la nivelul celor din Occident, de instalatii de calitate, care sa garanteze o vizionare macar acceptabila a filmelor la domiciliu, prin intermediul casetelor. Cu toate astea, in ciuda penuriei de film romanesc, am constatat pe viu in America faptul ca si acolo exista pirati, indivizi care fura nestingheriti. Fosti compatrioti de ai nostri, fara sa tina seama de dreptul de autor, copiaza cu nonsalanta filme romanesti ajunse nu stiu prin ce filiera in Sua. Contra sumei de zece dolari caseta, la New York, Chicago sau San Francisco, dar si la Montr?al sau Detroit, unde se afla mari comunitati romanesti, se pot gasi pe Internet persoane care sa-ti vanda filme produse in Romania. Sunt foarte curios cum au ajuns aceste persoane la filmele respective! Poate ca le-au copiat din Arhiva Nationala de filme, ceea ce reprezinta un furt, ori le-au copiat dupa transmisii Tv, numai ca atunci ar trebui sa poarte, obligatoriu, in coltul drept, sigla postului respectiv. Problema aceasta mi-a fost adusa la cunostinta - ba chiar mi s-a facut o demonstratie in sensul acesta - de catre un grup de tineri romani din San Francisco. Spre stupefactia mea, ei mi-au inmanat o lista de filme romanesti ce pot fi procurate pe teritoriul Statelor Unite. E vorba de-o lista ampla, pe care figureaza si multe din filmele mele. Un astfel de gest inseamna o incalcare flagranta a dreptului de autor. Mai exact, cineva foloseste prin furt dreptul de a comercializa aceste filme. Acel cineva - ori poate ca sunt mai multi, o intreaga organizatie - nu are acordul Dacin Sara, singura societate de gestiune a dreptului de autor pentru film din Romania. Numai Dacin Sara are dreptul sa reprezinte autorii romani de film, fiind singura acreditata la societatea similara internationala. Cum stiti, desigur, exista si celebra Orda, un organism creat anume in Romania pentru apararea dreptului de autor, dar activitatea ei este, in materie de film, invizibila. Poate in celelalte domenii sa se fi miscat ceva... In materie de film, plangerile au ramas fara nici un ecou...
- Sa ne intoarcem la calatoria ta in America. Banuiesc ca dincolo de neplacutele aspecte privind pirateria, a fost cat se poate de interesanta. Cum a fost la New York, de pilda, frumosul si mult incercatul oras?
- La New York, programul a debutat cu "Nunta de piatra", urmat de "Tanase Scatiu", "Pas in doi", "Concurs", "Pepe si Fifi", "Hotel de lux", "Eu sunt Adam", "Omul zilei"... M-am bucurat sa constat ca in sala, alaturi de spectatori obisnuiti, se aflau si multi ziaristi, reprezentanti ai presei romane care apare la New York. Intre ei l-am reintalnit cu mare placere pe Timi Ursu, cunoscutul si talentatul scenarist si regizor de film din anii 70, care in prezent conduce acolo o reusita publicatie romaneasca. O puternica impresie mi-a facut si grupul de tineri romani care studiaza filmul la New York - regizori, operatori, realizatori de televiziune. Unii dintre ei isi incepusera studiile de specialitate in tara si acum le continua acolo, la New York; iar altii - veniti mai recent - isi incepusera scoala in inima atat de ranita si de indurerata a Americii (americanii sunt legati de New York printr-o mare poveste de dragoste). Sunt sigur ca prin acesti tineri nemaipomeniti, imaginea Romaniei in America se va schimba.
- A urmat San Francisco..., orasul celebru pentru suisurile si coborasurile de pe strazile lui, numai bune pentru urmariri cu masini de politie, pentru tramvaiele galbene, cu platforme deschise, pe care poti sa urci si sa cobori cand doresti...
- Am avut sali pline si la San Francisco. Am intalnit si acolo studenti si intelectuali de elita, cu care mi-a facut mare placere sa vorbesc. Ca o paranteza, vreau sa amintesc faptul ca cele mai pasionante discutii le-a starnit filmul "Eu sunt Adam", inspirat din proza lui Mircea Eliade si magistral interpretat de Stefan Iordache. Dar nu pot sa pomenesc despre San Francisco fara sa vorbesc despre comunitatea romaneasca foarte puternica de acolo, care, spre lauda ei, si-a construit o biserica ortodoxa foarte frumoasa. Alaturi de ea exista o sala de festivitati culturale dotata la zi, inclusiv cu utilaje pentru proiectii de film. O vizionare buna a fost si la Boston, cu filmul "Hotel de lux", in ciuda faptului ca parametrii de calitate ai copiei au lasat de dorit. In majoritate tanar si foarte tanar, publicul de acolo a fost interesat nu doar de detalii legate de realizarea filmului, ci mai ales de situatia actuala din tara. Filmul e o parabola a ceea ce se cheama dictatura, totalitarism, adica tot ce am trait noi sub Ceausescu. Asa ca ei doreau sa afle ce se mai intampla acum, "dupa"... Refacand traseul meu de dincolo de Ocean, vreau sa-ti spun, insa, ca dintre toate orasele americane pe care le-am vizitat, sufletul mi-a ramas la magnificul New York. Ca sa-i cunosti farmecul, ca sa te lasi ametit de el, trebuie sa-l parcurgi pe jos... Si-apoi, pentru mine orasul asta mai are o calitate in plus! Aceea ca pentru prima data l-am vizitat in 1984, impreuna cu regretatul meu prieten si coleg, Mircea Veroiu, care pe atunci era sanatos tun si avea un mare chef de viata, chef sa traiasca, sa se bucure si, mai presus de toate, sa faca film. Si inca ceva. In cele doua saptamani cat am stat la New York, am avut parte de o calauza excelenta, de un ghid iesit din comun. Este vorba despre actorul Dan Nutu (cu care sper sa fac in curand un film, intrucat a ramas la fel de talentat si de fascinant ca in tinerete). El ne-a purtat prin cartierele legendare ale metropolei, el ne-a invitat prin tot soiul de restaurante mici, cochete, cu specific exotic: chinezesti, thailandeze, mexicane. El ne-a indemnat sa gustam din mancaruri cumplit de condimentate, de sareai pe pereti, din salate sofisticate... A fost un rastimp superb, un timp suspendat, in care ne-am simtit din nou tineri, plini de energie, un timp in care am uitat de grijile, de tensiunea, de teroarea de acasa...Silvia Kerim
P.S.: Ultimul film - aflat inca in lucru - al lui Dan Pita se numeste "Second hand" (scenariul: Radu F. Alexandru, operator: Alexandru George, decoruri: arh. Ion Oroveanu).
De curand, Dan Pita si-a serbat ziua de nastere. Ii uram si noi "Multi ani fericiti!".